Ce-i iubirea?

   
Pe fotoliu, lângă sobă
Stau, când am o zi mai lină,
În domestica mea robă,
Cu-n condei şi-o carte-n mână.

Mai citesc, mai stau pe gânduri,
Mai privesc şi pe fereastră,
Mai notez vreo două rânduri,
Dar azi pana mi-i fiastră.

Vreau să scriu ceva de suflet:
Despre dragoste, iubire,
Insa muzele, în cuget,
Nu vor azi să mă inspire.

Abătut, privesc afară
Fulgii albi, venind şiraguri,
Ce-s cernuţi de iarnă iară
Pe-ale mele dragi meleaguri.

Din văzduhuri coborând,
Un fulg vesel de zăpadă
S-a oprit puţin, sclipind,
La fereastră, să mai şadă.

Dar, văzându-mă pe gânduri,
Jucăuşul m-a-ntrebat
De ce-am scris doar două rânduri
Şi-s aşa de întristat?
Şi i-am spus a mea pricină:
Că am vrut să scriu, cu foc,
Ce e dragostea deplină,
Dar nu-s inspirat deloc…

"De mă vei primi la tine -
Zise el din toată firea,
Cu-a sa voce cristalină -
Îţi voi spune ce-i iubirea!"

Bucuros de-aşa pomană,
Încântat vădit de-aceasta,
Fulgului de nea, în goană,
I-am deschis, voios, fereastra.

După ce-a intrat în casă,
Micul fulg, cu fire calmă,
Nobilă şi generoasă,
Mi s-a aşezat în palmă.

S-a uitat sfios în lături,
S-a uitat şi la sobiţă
Cel venit de prin omături,
Dar n-a scos o vorbuliţă.

Cu-ale lui priviri blajine
Mă tot săgeta mereu,
Însă, tot privind la mine,
S-a topit… de dragul meu.

Ce păcat de răposatul!
Lesne s-a pierdut cu firea
Şi n-a apucat săracul
Ca să-mi spună ce-i iubirea…
 sursa
http://popasduhovnicesc.ro/