Sfântul sfinţitul Mucenic Ignatie, urmaş al apostolilor, al doilea patriarh al Bisericii Antiohiei după Evod, a fost împreună cu Policarp, episcopul Bisericii Smirnei, ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parţilor, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung şi a văzut că nu poate fi întors de la credinţa în Hristos. De aceea a fost chinuit îndelung şi în felurite chipuri; dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostaşi, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetăţile prin care trecea şi se ruga să fie mâncat de fiare, "ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu". În Roma a fost aruncat în stadion şi a fost sfâşiat de leii sloboziţi asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat creştinii şi le-au dus în Antiohia.
Se spune că Sfântul Ignatie a fost Copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos şi l-a luat în braţe şi a zis: "De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăţia cerurilor"; şi: "Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte". De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu. Pe Sfântul Ignatie l-a cinstit cu un cuvânt de laudă şi cel între sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur.
(Sursa : http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie20.htm)
Ştiind că astăzi prăznuim pe Sfântul Ignatie Teoforul, m-am uitat pe net, din curiozitate, după câteva informaţii referitoare la viaţa Sfântului.
Mai în toate publicaţiile am găsit că «astăzi Biserica Ortodoxă îl serbează pe Sfântul Ignatie, ziua în care se taie porcii…», după care se trece la «tranşarea» Ignatului.
Iată ce porcărie am găsit într-o publicaţie electronică :
"Numele de Ignat vine de la sarbatoarea Sfantului Ignatie Teoforul, cunoscut de toata lumea drept Sfantul Ignat, zi ce coincide in traditia romaneasca cu ziua in care sunt taiati porcii. Dupa munca de la taiatul si transatul animalului, urmeaza cel mai important moment al zilei, Pomana Porcului, la care participa toti cei care au asistat la muncile de pana atunci. Cu toate ca este inca Postul Craciunului, cei mai multi dintre crestini renunta la exigentele impuse de Biserica si se infrupta cu cateva bucati de carne aburinda, stropita cu vin din belsug, cinstind ca au avut un animal sanatos, dar si pentru sanatatea familiei, care se bucura de suncile si muschiuletii animalului".
Iată cum se face, foarte subtil, îndemn la încălcarea postului şi publicitate păcatului! Iată cum se pregătesc creştinii pentru Naşterea Domnului. Pomana Porcului este şi o blasfemie, căci se defăimează, se ia în derâdere un ritual ortodox: parastasul sau pomana care se face pentru un suflet răposat. Ori, animalul nu are suflet; pentru ce se face pomană porcilor?
Asta e cu… Pomana Porcilor!
sursa :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu