Argatul...

Cândva, un om, un biet argat,
Creștin, cu inima curată,
Lucra la un stăpân bogat,
Aproape pe nimica toată!

N-avea nimic, sărac lipit,
Trăia așa de azi pe mâine,
Muncind la omul înstărit,
Pentru un pat și-un colț de pâine!

Dar, într-o zi, și-au luat bucate
Și au pornit la drum, călare,
Bogatul vrând să îi arate,
Argatului său, tot ce are!

Șezând în șa, mândru, pe cal,
Fiind timp frumos, ziua senină,
Îl duse pe argat pe-un deal
Și-i spuse, întinzând o mână:

-Privește-n zare...tot ce vezi,
Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...
Nu poți nici să-ți imaginezi
Ce am...cât am putut s-adun...

De-acolo, de pe deal, săracul,
Privind în jos, în depărtare,
Printre copaci, văzu conacul,
În toată marea lui splendoare!

Uitându-se în jur, apoi,
La umbră, pe lângă copaci,
Pășteau turme întregi de oi,
Sute de cai...și mii de vaci...

-Pământu-l vezi cât se întinde?
Nici nu mai știu să mai socot...
Tot ce cu ochii poți cuprinde,
Chiar și mai mult...al meu e tot...

Era o zi caldă de vară,
Fără un nor, s-aducă ploi,
Și se făcuse deja seară,
Cât au vorbit pe deal cei doi...

La-ntoarcere, pe-același drum,
Argatul, plin de Dumnezeu,
Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,
Ce bogăție am și eu...

stăpâne...uită-te în sus,
Vezi tu, cât sunt de multe stele?!
Eu până astăzi nu ți-am spus...
Să știi...că toate-s ale mele!

Tu nu poți să-nțelegi misterul,
Ce multe bogății am eu...
Privește și mai sus...e Cerul
Și cât Îl vezi, e tot al meu!

Chiar dacă, astăzi, pe pământ,
N-am decât țoala de pe mine,
Am încheiat un Legământ,
Care, de Cer, legat mă ține!

E greu ca să poți înțelege,
Dar va veni o zi în care,
Acolo sus, în Cer, voi merge,
Unde e veșnic sărbătoare!

Azi, toate ale tale sunt,
Dar vei pleca de-aici, stăpâne,
Că viața este frunză-n vânt,
Și nu vei lua nimic cu tine!

De-a înțeles ce-a spus argatul,
Nu aș putea ca să vă zic,
Dar la întoarcere, bogatul,
Tot drumul, n-a mai zis nimic!

Bogat, nu e acela care
Adună saci cu bani, mereu...
Bogat e omul care-L are,
În inimă, pe DUMNEZEU!

Dorel Mărgan

O să le spun azi ,,mulțumesc”

O să le spun azi ,,mulțumesc
Acelora ce-mi sunt aproape,
Chiar dacă uneori greșesc,
Să-mi cer iertare, n-o să-mi scape.

Ei sunt acei ce mă suștin
Și-mi dau putere să zâmbesc,
Pe brațe, uneori mă țin,
Până învăț... iar să pășesc.

Nu uit ca să le mulțumesc
Nici celor ce-s la depărtare,
Care la mine se gândesc
Și își pun semne de-ntrebare.

Să nu vă faceți griji de mine...
Sunt bine astăzi... ca și ieri!
Și...așa eu, voi rămâne
Indiferent... de provocări.

Lui Dumnezeu, îi mulțumesc
Că zi de zi, îmi dă speranță...
Pentru tot ceea ce primesc,
Pentru o nouă zi, din viață.

Angelica Grosu

A fost o vreme când în sate

A fost o vreme când în sate

Erau zicale din bătrâni,
Ogoarele la timp arate,
Iar câinii, toţi aveau stăpâni.

Ştia tot omul de ruşine,
Ce e frumos, ce e păcat.
Învăţăturile creştine
Se respectau cu-adevărat.

Puţine straie, dar curate,
Aveau românii de-mbrăcat,
Modeste, simple, dar purtate
Cu măreţie de-mpărat.

Şi fetele erau frumoase,
Pe feţe arătau bujori,
Şi se sfiiau când, ruşinoase,
Primeau de la vreun june flori.

Flăcăii se-ntreceau în glasuri
Să zică-n hore strigături
Stăteau bătrânele trei ceasuri
Privind cu mâinile la guri.

Era şi timp, era răbdare,
Iar ceasul chiar părea mai lung,
Azi omul când de toate are
Niciunele nu îi ajung.

Casian B

VULPEA LA JUDECATĂ (Fabulă)

 

– Onorata mea instanță, lumea asta-i rea de gură,
Mă vorbește pe la spate, mă urăște și mă-njură!
Dar eu sunt nevinovată, jur pe soare și pe lună,
El, cocoșul din poiată, a pierit de moarte bună!

Judecați și după pene, nu mai credeți gogonețe,
Acea pasăre, se vede, a murit de bătrânețe!
Nu-nțeleg de ce se-ntâmplă astă mare nedreptate
Și-acum plâng în băsmăluță... oare pentru ce păcate?

Și-apoi vreți acum să credeți ce v-au spus niște găini?
Asta-i pură calomnie, vai de mine, ce păgâni...
– Totu-i clar, zise măgarul, ce era judecător,
Dar mai sunt și alte plângeri, de la iepuri și cocori!

Zice iepurele, iată, că l-ai prins și l-ai mușcat
De-un picior și-acum, sărmanul, umblă șchiop și mutilat...
– Aoleu, nenorocire! Minte el, pentru că-i laș –
Nu l-am întâlnit vreodată, pe-acest june iepuraș!

Și-apoi, buna mea instanță, eu vă jur, de n-ați știut,
Mi-a căzut de-un an un dinte și nu pot mușca demult!
– Tocmai asta-i și dovada, zice cel judecător,
Ți-a rămas colțul acela în beteagul lui picior!

– Sper că asta e o glumă, zise vulpea. Ce tupeu!
Unde scrie că acela ar fi dințișorul meu?
Zău că inima mă doare, pentru bietul iepuraș,
Nu mănânc, vedeți, eu carne, mă hrănesc cu... fluturași!

– Zău așa? Măgaru-i zise, iată martor un cocor,
Și-ncă doi țistari simțit-au colții tăi de carnivor...
Și au mai venit ca martori puii cei de potârniche –
I-ai lăsat orfani de mamă, într-un lan de măzăriche...

– Care martori, lume dragă? Of, of, of, că lăcrimez!
Eu, cu inima bolnavă, cum să rabd? Aveți dovezi?
Pentru că am fost cinstită și pe toți i-am ajutat,
Am rămas și fată mare și nici nu m-am măritat...

Și acuma, uite frate, cum v-ați adunat aici,
Reputația mea bună mi-o călcați ca pe opinci!
Onorata mea instanță, spuneți sincer, cum vă pare,
Eu, atât de educată, seamăn cu o infractoare?

Dimpotrivă, chiar acuma, jur pe vârful meu de coadă,
Că toți martorii aceștea sunt și falși... și de fațadă.
Chiar dacă-aș lihni de foame, eu pe nimeni n-aș răni,
Le-aș da zile de la mine la cocoși, țistari, găini!

Inima mi-e doar iubire, fără interes de bani,
Și acum mă frige tare când îi văd pe-acești orfani
Puișori de potârniche, așa mici, așa zglobii...
Mă ofer să-i cresc ca mamă, dacă tot nu am copii...

Onorata mea instanță, eu din suflet vă implor
Să nu vă gândiți la mine, ci la viitorul lor!
Unde bieții se vor duce, cine oare să-i hrănească,
Dacă nu le-oi fi eu mamă, cine-atuncea o să-i crească?

Ascultă atent măgarul a vulpiței pledoarie,
Și citi apoi verdictul, clar notat pe o hârtie:
– După multă cercetare, n-am găsit dovezi de faptă,
Hotărârea judecății: vulpea e... nevinovată!

Și ieși pe ușă vulpea de la judecătorie
Cu doi pui de potârniche subsuori și cu mândrie.
Le știa prea bine soarta și-o durea de ei în cot,
Cum ajunse după poartă, se lingea deja pe bot.

Morala
Într-o lume vicioasă, nedreptatea e oriunde,
Căci justiția ignoră adevărul și-l ascunde.
Și ajunge infractorul declarat nevinovat,
Când decizii ia măgarul ce se crede învățat.

Autor Diana Sava Daranuța
Ilustrație de Diana Sava Daranuța
Din volumul „Fabule”, 2021

-Ce vrei să fii, când vei fi mare?

-Ce vrei să fii, când vei fi mare?

-Eu...vreau să fiu aviator...
Mereu aceeași întrebare,
E adresată tuturor!

-Vasilică, tu ce vrei,
Să te faci când o să crești?
-Eu, doamnă, ca părinții mei,
Doctor chirurg în București!

-Dar tu, micuță Mărioară,
Când o să crești, cam ce ai vrea...?
-Eu, vreau să fiu o profesoară,
Așa cum e mămica mea!

-Dar tu...Gheorghiță? De ce taci?!
Ia zi...răspunde clar și tare,
Cam ce ai vrea tu să te faci,
Când o să crești, copile, mare?

-Eu, doamnă, știți...sunt mai sărman,
La noi o fost puțin mai greu,
Dar...mi-aș dori să fiu țăran,
Așa cum este tatăl meu!

Vedeți...eu nu am țoale bune,
Căci n-am bani, doamnă 'nvățătoare,
Dar tatăl meu mereu îmi spune,
Că țara...fără țărani...moare!

Și cine o să mai muncească,
Dacă de domni e țara plină?
Și-atunci, cu ce or să trăiască,
Când foamea-n lume o să vină?

Nu am crescut cu prea mulți bani,
Și spun, că nu îmi e rușine,
Că toți ai mei or fost țărani,
Dar nu am dus lipsă de pâine!

Eu, doamnă, multe nu prea știu,
Dar tot aud că vin ani grei...
Așa că...asta vreau să fiu,
Țăran...cum or fost toți ai mei!

Dorel Mărgan

N-am pierdut...

       N-am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost și oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, că au fost și oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost și oameni nerecunoscători, însă viața m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu.

N-am pierdut niciodată cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat și că m-au subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute și au ajuns să își dorească să fie ca mine. Iar ceilalți, care m-au apreciat obiectiv au câștigat în mine un prieten loial.

N-am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă mine doar oamenii care nu suportă adevărul și mi-au devenit dușmani doar cei nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viața mea.
N-am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aștept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunț de tot la visurile mele… Dar am învăţat că cele mai mari realizări necesită timp și că pentru cele mai importante lucruri trebuie să fii pregătit, pentru a ști cum să le valorifici și să nu le pierzi.

N-am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu și-au cerut iertare niciodată și care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptățit. Dar iertându-i, am câștigat un suflet liber și liniștit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări și de dureri.

N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită…

N-am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeași iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ și că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul și am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit și oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă tristețe, dar am trăit cu adevărat… iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu cunoaște limite și că este motivul existenței mele…

Shri Mooji Baba

Singuri nu suntem niciodată

                   


Atâtea încercări,
Azi, ca și ieri,
Au fost în viața ta,
A mea, a multora.

Mereu suntem încercați
Și astfel deturnați
De la drumul nostru cel bun,
Ce îl avem acum.
Multi ne pierdem, ne risipim,
Pe drumul pe care în viață pornim.
Dar niciodată, să nu ne îndoim,
Că pe drum singuri pornim.


Avem atâția îngeri ajutoare,
Atâtea mesaje făcute să zboare,
În jurul nostru și în noi,
Niciodată nu suntem chiar goi.
Chiar într-un necaz mare,
Ce-l considerăm noi fără de asemănare,
Cei de Sus ne trimit ajutoare.


Trebuie să privești întâi în tine
Și apoi vei vedea bine,
Tot ceea ce ți s-a dat,
De când te-ai născut, de când ai aflat,
Ce este viața aici pe pământ,
Unde acum ești și trăiești cu al tău cânt.
Este cântecul ce-l cânți în întreaga ta viață,
Este drumul pe care l-ai ales să-i faci față.
Și mereu vei fi însoțit,
Mereu vei fi călăuzit!


Phy

Berlin, vineri 30.08.2024, ora 5,00÷5,04

.. Odă prostiei...

,,Foaie verde, foi de nuc,
Blestemat fie Feisbuc,
... Că dacă el nu era,
Nu mai dădeam de belea!

Acum patru luni jumate',
M-am gândit că poate, poate,
O să îmi găsesc o nevastă,
Dar-ar naiba-n ea de tastă!

Blestemat fie Login-ul,
Ăsta mi-a schimbat destinul!
Într-o zi, stând aşa-on,
Primesc "Laic", Tipă beton,
Înaltă, ochişori verzi,
Cum oare să nu-i cedezi?

Tinerică, vreo treizeci,
Potrivită mie, deci!
Mi-am scos de la naftalină,
Vorba dulce, aia fină,
Şi i-am dat mesaj privat,
Să nu par... needucat
Din vrăjeală în vrăjeală,
Am pus-o de-o "întâlneală",

Stabilisem ora, locul,
"Gata, mi-am găsit norocul!",
Îmi tot repetam în gând,
Prost eram, prost şi nătâng.
M-am dus, i-am luat un buchet,
Şi-un cadou finuţ, discret,
Mi-am aranjat la cravată,
Convins fiind, că o dau gată.
Când văd, hop, apare unu',
Plin de muşchi era nebunu',
Zicându-mi, la caterincă:
"Bună, eu sunt, iubirică!,

Dar-ar dracu'-n coasta ta,
Te dai la nevastă-mea?",
Şi-mi trimite, buf, direct,
Nişte "stimă"-n ochiul drept,
Că vă jur, mi-a stins lumina!

Dragostea asta, bat-o vina...
După ce mi-am revenit,
Şi vânăt, şi necăjit,
Abia am luat-o din loc,
Duduii să îi dau "Blok",

Are mâna grea, bărbat-su',
Mi-a rupt dinţii, mi-a spart nasu',
Dar-ar naiba-n ea de tastă,
Nu-mi mai trebuie nevastă!"