ÎNTREBAREA CIUDATĂ

de Preot Sorin Croitoru 

Îmi trecu-ntr-o zi prin minte
O-ntrebare cam ciudată:
Ce s-ar face bârfitorii
Dacă lumea, dintr-o dată

Ar scăpa complet de patimi,
Ar fi bună și curată,
Generoasă și-altruistă,
Ca la carte, fără pată?..

Cum și-ar potoli nevoia
De-a bârfi?.. (Căci de lipsește
O greșeală cât de mică,
Omul cum mai clevetește?)

Iar de-ar ține bârfa-ntrânșii,
Nu cumva ar bubui?
(Fiindcă știu vreo două țațe
Ce-ar muri de n-ar bârfi..)

Boala asta e cumplită
(Subsemnatul nu-i imun!)
Răutate care-ncepe
Cu celebrul: "DACĂ-ȚI SPUN!"..

E un fel de miopie
Către propriile căderi,
Ce lovește și bărbații,
Transformându-i în.. "muieri"!

Fericită e persoana
Ce-a scăpat de-așa ceva..
Care om în lumea asta
N-a bârfit în viața sa?..

Fericit e omul care
A vorbit de toți frumos..
(Cred că doar Botezătorul
Și Măicuța lui Hristos!)

Arză-te Lumina, bârfă,
Piei din neamul omenesc!
Lasă-n pace amărâții
Care (e normal..) greșesc!

A bârfi e omenește,
A rămâne bârfitor
E urât și nu se cade
Creștinescului popor!

SFIINTII PRIETENII MEI...: Pribeag la cruce

Pe drumul de piatră ce cată spre cruce
Un om, obosit, o povară îşi duce.
Să urce îi cere un glas care pare
Nu ţine în seamă ce are-n spinare.

Iar calea e grea şi nu poate să urce
Deşi e marcată, tot poate s-o’ncurce.
E drumul cu piedici şi cu povârnişuri
Ce are prăpăstii, dar şi grohotişuri.

Şi piatra e dură cu talpa-i cea goală,
Mai cade pe jos, dar degrabă se scoală
Căci vrea sa ajungă mai iute la cruce
S-arunce povara şi-un jug să apuce.

E grea şi e dură povara din spate
Căci omu-a umplut-o cu grave păcate
Şi-ar vrea să le-arunce în valea uitării.
Dând astfel răspuns la solia chemării.

E greu de urcat povârnişul Golgotei
Căci e de luptat ca să faci faţă poftei
De-a merge cu alţii pe calea cea largă
Ce merg la pierzare. Ba chiar unii-aleargă.

Chiar de sunt ispite pe calea neblândă
Şi pofte-n răscruci, pe cărare, abundă
Se uită spre Domnul, căci El îl ajută
Să aibă puteri şi credinţă mai multă!

Da, … omul e tare-n a sa hotărâre
Şi nu se întoarce. Nu vrea coborâre.
Simţind că nu poate ca singur s-ajungă,
Plecat pe genunchi, disperarea-şi alungă.

El cere de sus o putere-ndoită:
Să aibă şi el firea sa răstignită,
Să nu mai cârtească nicicând pe cărare
Şi Domnul să-i dea mult dorita iertare.

De simţi chiar acum că eşti tu călătorul
Şi de al tău Domn te-a cuprins tare dorul,
De vrei ca Isus de povară s-apuce
Să mergi înainte pe drumul de cruce!

Mai stai doar o clipă, priveşte spre cruce
Căci Domnul iertare şi pace-ţi aduce
Te-ajută să mergi către cer, înainte
Te face mai bun, dar şi mult mai cuminte.

© Viorel Dascalu 2010

urmează lincul...
SFIINTII PRIETENII MEI...: Pribeag la cruce: