De ce lumea te foloseşte
Şi apoi te parăseşte ?
De ce oamenii sunt cruzi,
Devorând atât de flămânzi ?
De ce nu ai scăpare
Oriunde te-ai duce sub soare ?
De ce ei nu te iubesc
Ci doar te folosesc ?
De ce cred că totul li se cuvine,
Chiar dacă iau totul din tine ?
De ce numai pretenţii în jur,
Fără iubire, fără nimic pur ?
De ce toţi sunt aşa
Când tu, le dai toată dragostea ta ?
Poate că, nu ai iubit cândva,
Cu toată fiinţa ta pe altcineva,
Care te-a iubit
Și întreaga dragoste ți-a dăruit !
Iar acum plăteşti cu nefericirea ta,
Chiar și-a altora.
Şi oare îţi vei găsi undeva,
Liniştea şi fericirea cândva ?
Pe acest Pământ spunând,
Printre oameni cântând
Cât sunt de frumoşi,
Și de loc mincinoși,
Când tu vezi mereu ,
Adevărul atât de greu:
Că sunt cruzi
Şi flămânzi,
Distrugând
Chiar şi-n gând,
Fără chip omenesc,
Fără simţ sufletesc.
De ce oameni isteți
Sunteţi cruzi şi nu vreţi,
Înțelepți să pricepeţi,
Că fără dragostea din voi
Nu rămîne nimic, nici în noi ?
Fără a da dragostea ta
Nimic nu vei căpăta.
Oricât de bogat ai fi,
Nimeni nu te va iubi
Mereu,
Şi la bine şi la greu,
Doar pentru sufletul tău,
Care este şi bun şi rău.
De ce totul este strâmb în jur
Când totul poate fi atât de pur ?
De ce oameni sunteţi altfel decât ar trebui,
Şi oare ... vă veţi trezi întro zi ?
Ø
Timișoara, 2007
