Să-ţi scriu din mers un vers pripit
Deşi mă tem că n-o să-ţi placă...
Ce-ţi spune-un bard ce-i pripăşit
Prin gura ce nu vrea să-i tacă
Dar mai ales că sunt vrăjit
De trupul tău de căprioară
Ce-n rozul voal ţi-e învelit
Simţind fiori cum se coboară
Încerc să-ţi cânt într-al meu fel
Din inima ce mi-i dorită
Şi-n ochi ca visul uşurel
Îmi stai precum o Afrodită
Spre tine gândul ce mi-l pun
Aş vrea să-l strig într-o pornire
Dar toate vorbele ce spun
Se gatuiesc în poticnire
Emoţii multe ce s-au strâns
Mă ţin în cleşte şi m-apasă
Nici lacrimi dac-ar fi de plâns
Să se strecoare nu mă lasă
Dar tu eşti prima ce simţeşti
Că focul arde lângă tine
Şi ştii prin ochi ce mă priveşti
Emoţia care mă ţine..
Aştept timid dar îţi şoptesc
Prin vorbele-mi de alintare
Să ştii, să simţi ca te-ndragesc
Cum amândoi simţim se pare..
Oricând ceva de împărţit
Găsesc că inima-mi adună
Şi când e timpul împlinit
Le las pe suflet să se pună
Cu el străbat prin imersii
Unde doar gândul poate-ajunge
Ca să împart din bucurii
Ori din balsam ce inimi unge
Că multe sunt cele ce plâng
Fără să aibă nici o vină
Dar şi prea multe -n ele strâng
Dureri în loc să-şi ia lumină
Eu vin cu versu-mi fermecat
Ce însoţeşte melodia
Şi mă apuc de descărcat
Emoţii şi melancolia
Pătrund în toate prin cuvânt
Ce-l dirijez prin taină sfântă
Să se înşire ca şi - un cânt
Ce-n miez de inimi se implantă
Scoţând rebelele dureri
De unde sunt înţepenite
Luând dorinţele de ieri
Azi spre-a le face împlinite..
ANDREI BOTOSANU ..
