miercuri, 5 iunie 2019

BOALĂ DUHOVNICEASCĂ



de Preot Sorin Croitoru
Stăm pe Facebook toată ziua,
Parc-am devenit nebuni..
Hai să mai trăim puțină
Viață-n trei dimensiuni!
Toți au dat în FEISBUCITĂ:
E un virus digital
Ce se ia de la "ecrane"
Și te bagă în spital,
Căci începi să vezi eretici
Chiar și-acolo unde nu-s,
Nu pricepi că OMENIA
E cerută de Iisus!
Însă virusul acesta
Are-o formă și mai grea,
Când acel ce îl contractă
Să asculte nu mai vrea,
Ci cârtește fără frică
Împotriva tuturor,
Până când ajunge oaia
Să-l condamne pe păstor!
Vestea bună e că boala,
Ca să scapi de ea nu-i greu:
Trebuie mărturisită
Imediat lui Dumnezeu,
Spui adică la duhovnic
Despre duhul ăsta rău
Ce te chinuie de-o vreme
Și se-nvârte-n capul tău
De-ai ajuns tu, cel cuminte,
Să cârtești neîncetat,
Instigat fiind de alții
Într-un stadiu avansat..
Când Părintele, cu pace,
O să-ți spună: "Te dezleg!",
Vei vedea că tu la minte
Ai redevenit întreg
Și-o să înțelegi că-n tine
Își făcuse cuib un duh,
Unul din acelea care
Ne tot luptă din văzduh..

vineri, 31 mai 2019

TAINA VIEȚII



de Preot Sorin Croitoru

O clipă de iubire aprinsă într-o noapte,
Când ea i se aruncă în brațe fără teamă,
Iar el se dăruiește, iubind-o printre șoapte,
I-a prefăcut deodată în TATĂ și în MAMĂ..

S-a ridicat devreme în zorii dimineții
Și-a zăbovit o vreme cu mâinile la tâmplă..
Într-însa Creatorul lucrează taina vieții,
Iar ea e speriată, CEVA i se întâmplă..

E încă somnoroasă, și-abia de-și amintește
De noaptea petrecută în mângâieri tăcute
Cu soțul ei cel tandru, bărbatul ce-o iubește
Și-i face ziua dulce și nopțile plăcute..

De zile-ntregi i-e greață într-una și vomită,
Se-ntâmplă prima dată în viața-i de soție,
Dar soțului nu-i spune, căci, trebuie s-admită,
Mai bine-ar fi s-aștepte, ca sigură să fie..

E-atât de fericită că astăzi o să-i zică!..
A fost la doamna doctor și vestea-i confirmată:
Slăvit să fie Domnul, va deveni mămică,
Iar lui i se-mplinește dorința de-a fi tată!

Nu a cântat atâta nici când era la școală..
Îi cântă toată ziua și-și mângâie burtica,
Iar ea - căci e fetiță - din somnul greu se scoală
Și, la auzul mamei, tresare mititica..

S-a împlinit sorocul.. Dă semne c-o să vină,
Iar ea e fericită.. Atâtea o să-i spună..
Abia așteaptă, draga, s-o vadă la lumină!..
O teamă o cuprinde: va fi o mamă bună?..

Acum blestemul Evei.. Vai, câtă suferință..
De ore se muncește precum Hristos pe Cruce,
În timp ce soțul doamnei se roagă cu credință,
Iar ea îi cere, stinsă, de mână s-o apuce..

Sfârșitu-s-a calvarul.. Acum la piept își strânge
Cu brațe fără vlagă făptura minunată..
Sărută căpușorul cu părul plin de sânge
Și soțului cuminte fetița i-o arată:

"E toată tu" - ea zice- "în ea te văd pe tine",
Și-adaugă cu-n zâmbet: "Să știi că sunt geloasă!"
Iar el, zâmbind, răspunde: "Nu-i chiar așa, știi bine,
Privește-i, de exemplu, gurița cea frumoasă"!..

Da, așteptăm Botezul.. Fetița e o floare
Și astăzi e momentul să fie creștinată,
Apoi la cumetrie, să facem sărbătoare,
C-așa-i în neamul nostru tradiția lăsată..

Bărbatul strigă vesel: "Zi-i tare, lăutare,
Să-mi lauzi cum se cade comoara mea de fată!
Șampania să curgă, să spumege-n pahare,
Căci noapte ca aceasta nu va mai fi vreodată"!

Aceasta-i taina vieții, o clipă de iubire
În care Creatorul cum știe El lucrează,
Apoi se umple casa de-un fel de fericire
La care și-mpărății adeseori visează..

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog