Voi, ce stați la cârma Țării, oare nu vă e rușine
Să priviți în ochi românii izgoniți prin țări străine?
Cum de mai aveți tupeul, nesimțirea, îndrăzneala,
Să-i mințiți fără rușine, să le spuneți ce-i morala?
N-aveți pic de demnitate, derbedei fără onoare,
Praful s-a ales de Țară, iar pe voi în cot vă doare.
De treizeci de ani încoace, v-ați crezut tot mai puternici,
Ați înfometat poporul, mama voastră de nemernici.
Vă rotiți toți la putere, împărțindu-vă ciolanul
Și-ați promis că va fi bine pentru cei săraci…la anul,
Ați jurat că veți conduce cu credință și onoare,
Dar v-ați încălcat cuvântul, voi, jigodii ordinare.
Din grânarul Europei, cum eram odinioară,
Când eram cea mai bogată și mai respectată Țară,
Am ajuns milogii lumii și trăim din ajutoare,
Importăm petrol și gaze, apă, sare și mâncare.
Am ajuns ca-n țara noastră, să plătim umili chirie,
Să trăim de azi pe mâine și mâncăm pe datorie,
Ați pus taxe peste taxe și impozite pe aer,
Căci pe tot românul, iată, l-ați considerat un fraier.
Din Grădina Maicii Sfinte cu izvoare cristaline,
Astăzi, iată, România-i îngropată în ruine,
Satele sunt pustiite, mamele își plâng flăcăii,
Izgoniți de voi, escrocii, trădătorii și lingăii.
Plâng neputincioși Carpații, defrișați, dați de pomană,
Urlă-n hohot Bărăganul, care încă ne dă hrană,
În icoane lăcrimează sfinții de durerea noastră,
Marea Neagră sângerează, plânge Dunărea albastră.
Ați distrus economia, ați vândut tot din subsoluri,
Ați umplut Țara de curve, de gunoaie și de moluri,
Câmpurile sunt pârloagă, prin păduri vezi numai cioate,
Am ajuns care pe care și trăiește cine poate.
Ard bolnavii în spitale, moartea peste tot se-așterne,
Voi vă-ntreceți în discursuri și promiteți baliverne,
Educația e scumpă, școlile sunt de fațadă,
Boschetari bătuți de soartă trag pe nas la colț de stradă.
La alegeri ne promiteți c-o să curgă lapte, miere,
Însă vă uitați cuvântul, când ajungeți la putere,
„Nu sunt bani”- aceeași placă și aceleași vechi motive,
Dar voi vă plimbați într-una prin Dubai și prin Maldive.
Cât tupeu, ce nesimțire, lipsă de umanitate,
Când românu-și cere dreptul, să-i anunți că nu se poate
Și să spui că pensionarii, pentru Țară-s o povară,
Chiar de nu au bani de-o pâine, de tămâie sau de ceară!
Ne-ați impus legi imorale și principii globaliste,
Cum că Crucea și Drapelul nu mai trebuie să existe
Și ne-ați interzis eroii, care-au dus prin lupte greul,
Iar în locul lor să punem fără voie curcubeul.
Asta-i, oare, România, trâmbițată prin campanii,
Când noi vă votam ca proștii, iar voi desfundați șampanii?
Ne-ați promis școli, grădinițe și autostrăzi, spitale,
Dar voi sunteți subiecte în dosarele penale.
Blestemați să fiți de-a pururi, vânzători de Neam și Țară,
Să nu credeți că poporul, chiar mănâncă tot ce zboară,
O să vină vremea-n care, cu toți veți da socoteală,
Veți răspunde-n fața legii pentru aroganță, fală.
Ce-ați făcut, mă, pentru Țară, pentru-a votului ștampilă?
Auziți cum plâng românii? Sunteți surzi, nu aveți milă?
Ați jurat credință țării- nu puterilor străine,
De ce gura mamii voastre, nu vă e de noi rușine?
Unde-i, mă, averea noastră strânsă cu sudoarea frunții,
Aurul, petrolul, gazul și câmpiile și munții?
De ce ne-ați gonit copiii și-ați înfometat poporul?
De ce ne-ați distrus Credința, Limba, Stema, Tricolorul?
Panarame care sunteți, deghizați toți prin partide,
Vă bateți în piept cu pumnul, că…„corupția ucide”.
Unde-i, mă, dreptatea noastră, dreptul ce ni se cuvine,
Când voi profitați de lege, distrugând mereu destine?
Voi, escroci ce ne conduceți, de aproape sau departe,
O să vă primiți răsplata, chiar și dincolo de moarte,
Vă vom confisca averea obținută prin hoție
Și pe toți vă vom trimite-ncolonați la pușcărie.
Să nu credeți că vreodată veți scăpa basma curată,
Dumnezeu, vă iartă, poate ,dar poporul niciodată,
Pentru lacrimile noastre, pentru morții fără vină,
Veți plăti, cu siguranța, chiar pedeapsa cea divină.
Țineți minte că pământul se învârte ca o roata
Și-n curând vom fi împreună toți la Marea Judecată,
Voi, aici, o duceți bine, căci așa au decis sorții,
Însă nu uitați că suntem toți egali în fața morții.
Poezie scrisă de:
Marius Mihai Coșerariu.
