SINGURĂTATE

Boris Ioachim (Costel Geana)

Ce monotonă-i iarna colilie –
Doar vântul se răsteşte, zurbagiu...
Mi-e ziua îngheţată şi pustie,
Iar sufletu-i bătrân şi pământiu.

Nici ciorile, bătrâne bocitoare,
De-o vreme, nu-mi mai prohodesc la geam...
Plictisul zilelor aproape doare –
Din mreaja lor scăpare, parcă, n-am.

Singurătatea – doamnă credincioasă –
Îmi ţine de urât, fără răgaz...
Tăcută şi deloc capricioasă,
Îmi stă-ncleştată tandru de grumaz.

Suntem prieteni vechi, noi, niciodată
Cu adevărat, nu am fost despărţiţi...
Iar dacă ne-am certat, câteodată,
N-am pus la suflet, ci-am rămas uniţi.

„Prietenie” - e-un cuvânt ce-mi sună
Când amuzant, când tragic, când ciudat...
Singurătatea mi-a fost cea mai bună
Tovarăşă de viaţă, neîncetat.


Singurătate, noaptea e târzie –
Hai, înveleşte-mă, poate dormim...
Ca-ntotdeauna, în ziua ce-o să vie –
Noi doi, tot împreună o să fim...

DE CE AM FI?..

de Preot Sorin Croitoru

De ce am fi atât de orbi
Încât să nu vedem cu toții
Că-n jurul nostru-i plin de corbi
Ce fură tot și strigă “Hoții!”?..

De ce am fi atât de proști
Încât să îndurăm prigoane
Din partea unor fii de “foști"
Ce s-au vândut pe milioane?..

Mă-întreb de ce am fi neghiobi
Să renunțăm la libertate,
Purtând pe umeri jug de robi,
Ca niște slugi înspăimântate?..

Strămoșii noștri ne-au lăsat
O țară mare și bogată,
Frumoasă cu adevărat,
Cum nu găsești în lumea toată.

Tot de la ei am moștenit
Un suflet plin de vitejie
Cu care ei au reușit
Să construiască-o Românie.

Suntem odrasle de eroi,
Căci ei au făptuit Unirea;
Avem puterea lor în noi,
Să nu plecăm în jos privirea!

E vremea să ne ridicăm
De vrem să mai avem o țară,
Căci dacă fruntea ne-o plecăm
Vom pierde-o, și o să ne doară.

Iar de vom pierde ce-am primit
Vor zice despre noi urmașii,
Ce poate vor fi devenit
Un neam de robi, atâta: “LAȘII”..