"Atitudinea noastră trebuie să fie una de dragoste şi iertare. Există o anume împietrire care s-a strecurat în viaţa ortodoxă de astăzi:
«Omul acela este un eretic, nu te apropia de el»; «celălalt este, chipurile, ortodox, dar nu poţi fi prea sigur»; «iar cel de acolo este un spion, se vede de la o poştă».
Nimeni nu neagă faptul că astăzi Biserica este înconjurată de duşmani sau că sunt unii care de-abia aşteaptă să profite de încrederea noastră. Dar lucrurile sunt aşa încă de pe vremea Apostolilor, iar viaţa creştină a presupus întotdeauna asumarea unui risc. Însă chiar dacă unii profită câteodată de noi şi trebuie să fim prevăzători, totuşi nu avem voie să renunţăm la atitudinea de dragoste şi încredere, fără de care ne vom pierde una din temeliile vieţii creştine. Lumea care nu îl are pe Hristos este nevoită să fie rece şi suspicioasă; însă noi, creştinii, dimpotrivă, trebuie să fim iubitori şi deschişi, căci altfel vom pierde sarea lui Hristos din noi şi ne vom face asemenea lumii, buni de nimic altceva decât de a fi aruncaţi afară şi călcaţi în picioare".
Pr. Serafim Rose
"Rețeta de mântuire" a părintelui Paisie Aghioritul pentru toți cei osteniți și împovărați
Limitați-vă nevoile materiale pentru că acestea creează poveri înfricoșătoare și neliniști.
Nu râvniți la oamenii care au bani, confort, slavă și putere, ci la cei care trăiesc în virtute, înțelepciune și dreaptă credință.
Nu cereți de la Dumnezeu lucruri care întăresc numai trupul, ci cereți, în primul rând, ceea ce este bun și folositor pentru suflet.
Schimbați-vă viața, descoperiți sensul vieții, câștigați timpul pe care l-ați pierdut în călătoria voastră de până acum pe acest pământ.
Nu vă încredeți în cugetul oamenilor lumești.
Vindecați-vă de bolile care domină în viața oamenilor care nu au învățat să postească, să se înfrâneze, să se roage și să nădăjduiască.
Nu deznădăjduiți, Dumnezeu este pretutindeni și îl iubește pe om.
Tăiați orice relație cu răul, trăiți liber, în acord cu voia lui Dumnezeu.
Arătați-vă credința și prin faptele dragostei față de aproapele.
Hotărâți-vă, ce vreți mai mult: să plăceți lumii sau să vă întoarceți lângă Dumnezeu.
Aproape toate problemele încep de la gură (de la felul în care vorbești, adică) și de asemenea de
la cât de mult depinzi de patimile tale.
Să o iubești pe soția ta mai mult decât pe tine însuți. Cu faptele, nu cu vorbele. Și să nu-i vorbești niciodată urât, fiindcă de fiecare dată limba ucide și distruge dragostea. De asemenea, să luați aminte că unii părinți îi răsfață pe copiii lor și le fac toate voile. Și când răsfeți prea mult pe copil, devine egoist și o va lua pe o cale strâmbă. Mulți părinți au grijă să dea copiilor lor mai mult lucruri materiale. Aceasta este o greșeală. Trupul are multe pofte materiale, dar viață scurtă. Sufletul are veșnicie: alt drum, altă călătorie. Sufletul nu sfârșește în pământ, ci la Dumnezeu. Astăzi toți se ocupă de trup, iar nu de nevoile sufletului lor.