Au fost vremuri odată când pâinea era pâine și omul era om!

Vremuri când credința în Dumnezeu si mersul la Biserică era normalitate!
Vremuri când căsnicia era firescul și când divorțurile erau o raritate!
Au fost vremuri când copiii își respectau părinții și pe cei mai mari cu "Sărut mâna", astăzi nici "Bună ziua" nu-ți mai dau.
Au fost vremuri când oamenii vorbeau, se respectau și se ajutau reciproc, astăzi se fac că nu se cunosc!
Au fost vremuri când tinerii se indragosteau nebunește dar erau curați până la Cununie iar astăzi tinerii au relații si legături trupești (desfrânare), dar nu mai știu ce e iubirea curată preferând concubinajul în locul Cununiei la biserică și de aici scăderea importanței Familiei în societate.
Erau vremuri când omul știa ce e rușinea iar astăzi tupeul și șmecheria au luat locul rușinii.
Erau vremuri când omul stia ce e respectul si își scotea pălăria când trecea pe lângă un profesor, preot, primar, etc.iar astăzi te înjură în față.
Au fost vremuri când conducătorii cu frică de Dumnezeu chiar făceau ceva ptr.oameni si pentru țară fiind în stare chiar să moară ( vezi Constantin Brâncoveanu)
Au fost vremuri când munca era la loc cinste și și erau rari cei care tăiau frunze la câini.
Erau vremuri când adevărul nu se amesteca cu minciuna, dreptatea cu nedreptatea, virtuțile cu patimile, etc.
Și sigur s-ar mai putea scrie multe...căci odată omul se orienta după Cuvântul lui Dumnezeu și trăia conform acestuia iar astăzi îndepărtarea omului de Dumnezeu duce la consecințe dezastruoase în relația cu Dumnezeu și în relațiile interumane, adică un fel de iad pe pământ de care Dumnezeu să ne ferească!

Sigur nici atunci nu era o lume perfectă, dar pe măsură ce vremurile trec observăm o deteriorare tragică a sentimentului uman. Șansa noastră de-a scăpa de urgie ( iad)este doar aceea de-a ne reîntoarce la Hristos și la ascultarea de Cuvântul Său ( Evanghelie).

A fost...

A fost o vreme când în sate
Erau zicale din bătrâni,
Ogoarele la timp arate,
Iar câinii, toţi aveau stăpâni.

Ştia tot omul de ruşine,
Ce e frumos, ce e păcat.
Învăţăturile creştine
Se respectau cu-adevărat.

Puţine straie, dar curate,
Aveau românii de-mbrăcat,
Modeste, simple, dar purtate
Cu măreţie de-mpărat.

Şi fetele erau frumoase,
Pe feţe arătau bujori,
Şi se sfiiau când, ruşinoase,
Primeau de la vreun june flori.

Flăcăii se-ntreceau în glasuri
Să zică-n hore strigături
Stăteau bătrânele trei ceasuri
Privind cu mâinile la guri.

Era şi timp, era răbdare,
Iar ceasul chiar părea mai lung,
Azi omul când de toate are
Niciunele nu îi ajung.
____________________
Casian Balabasciuc