marți, 3 decembrie 2024

Mai e vreme de colinde,



Mai e vreme de colinde,
Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate.

Dar colinda din colinde,
N-are roluri, n-are mască,
Şi pe ea tot omul lumii
E chemat să o rostească.

Steaua, Sorcova şi Capra,
Pluguşorul şi Ajunul,
Le vor învăţa copiii,
Nu le va uita niciunul.

În colindă, cel puternic
Şi cel sfînt este Cuvîntul,
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pământul.

Noi prea multe ale noastre
Le-am pierdut la cotitură,
Prin colindele acestea
Revenim la starea pură.

Ca-ntr-o stampă din strătimpuri
Pe la geamuri sunt copiii,
Şi ies oamenii la ceruri,
Cu toţi morţii şi toţi viii.

N-am murit ca neam al lumii
În vreo clipă viforoasă,
Cît colindele colindă
Şi copiii sînt acasă.

Cum şi astăzi ne întoarcem
Şi pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată
Oameni, ţară şi colinde.

Vin copiii să dezlege
Din obraji fantasme roşii,
Hei, primiţi-i cu colindul,
Că tresar în ei strămoşii.

Şi-i colindul semn heraldic
Şi-i cultură în mişcare,
Că prin el deschidem firea
Şi că spiritul nu moare.

Şi în sufletul prielnic
Pentru fapte osebite
Clopoţeii pun ninsoare,
Cerul, florile-şi trimite.

N-a murit colindul nostru,
Se mai poate, se mai poate,
Leru-i ler, florile dalbe,
La mulţi ani cu sănătate.

Autor: Adrian Paunescu

vineri, 29 noiembrie 2024

Eu m-am născut în secolul trecut




Și cred c-am fost o mare norocoasă.
O altă generație de lume am văzut
Mai simplă, mai săracă, dar frumoasă.
Eu am venit pe lume-n acel veac,

Când omul era om și vorba vorbă.
Azi amabilitatea poate fi un fleac,
Căci banu-i la putere și la modă.
Eu m-am născut în acea vreme-n care,

Țăranii erau cei mai gospodari.
Dar unii azi probabil că uitară,
Că-n case mici, s-au născut oameni mari.
În secolul trecut m-am întâlnit

Cu oameni care-și scoteau pălăria.
Dar din păcate azi e deficit
Respectul, politețea, omenia...
Sufletul meu și-acum mai hoinărește

Pe ulițele satului natal.
O văd pe mama tânără, muncește
Și eu cu ea alături,undeva pe deal.
De greutăți în prezent nu mi-e frică.

Neajunsurile de-atunci m-au călit.
De-aveai la cină un boț de mămăligă,
Nu te plângeai, ci erai mulțumit.
Eu m-am născut demult, tare demult.

Probabil de aceea-s,,demodată".
Pun preț pe modestie cel mai mult
Și pe-acel om cu inima curată.

Natalia Mazilu-Miron

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog