sâmbătă, 29 noiembrie 2025

ROMÂN VOI FI PÂN-OI MURI!



de Preot Sorin Croitoru
 
Român am fost, român sunt încă,
Român voi fi pân-oi muri,
Ba și murind, eu România
Nicicând nu o voi părăsi!

Mă voi topi în glia țării
Și mă voi face un stejar,
Apoi, cu foșnetul de frunze
Eu poezii voi zice rar..

La umbra mea cea generoasă
S-or răcori cei osteniți
Și eu le voi purta de grijă,
Ca toți să plece mulțumiți..

Iar sufletu-mi ieșit din carne
Va deveni un fir de vânt;
La fiecare adiere
Voi mai șopti câte-un cuvânt!

Pe fiii dragi ai României
Cu drag îi voi învălui,
Căci dragostea de neam și țară
În mine-n veci va dăinui!
153

---Averea săracului---

                

Flori Coditoiu

Un om bogat,plin de-avuții,
Dar pustiit,făr' de copii,
La poarta unui om sărac veni,
Cu-n car de bogații.

Pe om sărac așa-l găsi:
Cu casa plină de copii.
Trăiau modest,erau săraci,
N-aveau palate de bogați.

Din sărăcia ce domnea,
Erau curați ca lacrima,
Stăteau săraci,n-aveau arginți
Dar erau foarte fericiți.

Cei mari pe-i mici îi mângâiau,
Cu multă grijă-i ocroteau,
Mâncau pe rând...nu era masă,
Dar viața le părea frumoasă.

Bogatul,cu puterea sa,
Crezând ca îl va cumpara,
Săracului ii spuse-așa:
"Dă-mi unul din averea ta!

Eu n-am copii și îmi doresc
Și va trăi in fel regesc,
Voi face din el împărat
Și va fi putred de bogat!"

Săracul se tot tânguia,
Cu pruncii și soția sa...
Vedeau balanța că-nclina
Mai mult spre a nu-i da.

"Nu pot s-accept dorința ta...
Pustie-mi va fi inima,
Va plânge mama de-al său dor.
Și frații lui de prin obor.

Și mă vor blestema!
Va fi necaz și întristare,
În suflet frig,chiar de-ar fi soare,
Copiii mă vor critica,

Pe mine grija va cădea
Și eu voi regreta!
Vor plange-amar și-or regreta
Copiii și soția mea...

Cum să mai pot să stau la masă
Când știu ca unul nu e-n casă?
Va fi pustie casa mea
Și tristă-mi va fi inima,

Vor plange frații de durere,
Iar eu voi zace-n chinuri grele!
Mai bine-n casa mea,sărac!
În sărăcie stau..
.
Muncesc pământul,holde sap...
Și pâinea mea le-o dau!"

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog