Flori Coditoiu
Un om bogat,plin de-avuții,
Dar pustiit,făr' de copii,
La poarta unui om sărac veni,
Cu-n car de bogații.
Pe om sărac așa-l găsi:
Cu casa plină de copii.
Trăiau modest,erau săraci,
N-aveau palate de bogați.
Din sărăcia ce domnea,
Erau curați ca lacrima,
Stăteau săraci,n-aveau arginți
Dar erau foarte fericiți.
Cei mari pe-i mici îi mângâiau,
Cu multă grijă-i ocroteau,
Mâncau pe rând...nu era masă,
Dar viața le părea frumoasă.
Bogatul,cu puterea sa,
Crezând ca îl va cumpara,
Săracului ii spuse-așa:
"Dă-mi unul din averea ta!
Eu n-am copii și îmi doresc
Și va trăi in fel regesc,
Voi face din el împărat
Și va fi putred de bogat!"
Săracul se tot tânguia,
Cu pruncii și soția sa...
Vedeau balanța că-nclina
Mai mult spre a nu-i da.
"Nu pot s-accept dorința ta...
Pustie-mi va fi inima,
Va plânge mama de-al său dor.
Și frații lui de prin obor.
Și mă vor blestema!
Va fi necaz și întristare,
În suflet frig,chiar de-ar fi soare,
Copiii mă vor critica,
Pe mine grija va cădea
Și eu voi regreta!
Vor plange-amar și-or regreta
Copiii și soția mea...
Cum să mai pot să stau la masă
Când știu ca unul nu e-n casă?
Va fi pustie casa mea
Și tristă-mi va fi inima,
Vor plange frații de durere,
Iar eu voi zace-n chinuri grele!
Mai bine-n casa mea,sărac!
În sărăcie stau..
.
Muncesc pământul,holde sap...
Și pâinea mea le-o dau!"
