Văpaia

Domnul mi-a zis: ”Să pătrunzi adâncimi nepătrunse, copilă.

Rostul tău slab să răsune ca versul străveziu de Sybilă.

Şie ţi-am dat să deschizi ale veacului porţi ruginite,

Şie ţi-am dat să cunoşti ale cerului căi strălucite.

Eu te-am ales dintre toate, să-mi fii iubitoare mireasă,

Haină de nuntă cuvântul, şi cântecul văl o să-ţi ţeasă.

Dragostea mea te va-ncinge în cearcăn de raze aprinse,

Dorul te-o-nchide cu taină în brâuri de zare încinse.

Cântecul tău se va zbate, ca focul în vânt de furtună,

Din scânteieri cu rubine să-ţi lege în creştet cunună.

Struna-nroşită va face o rană în mâna subţire,

Trupul tău tânăr va arde, ca torţa-n altar de iubire.

Sufletul plin de miresme ca fumul de smirnă curată,

Vreau să-l primesc cu sfinţenie în mâinile mele de tată.”

Domnul acestea le zise, când lira mi-o puse în mână.

Nu mă atingeţi, fecioare. Mă arde văpaia păgână!

Poezie de Zorica Laţcu Teodosia