Sase pui si-o randunică...

Șase pui și-o biată mamă
Mai de mult, o rândunică avea-n cuibu-i șase pui
Și privea la ei, sărmana, ca la chipul soarelui.
De cu zori pornea -săgeată- căutând, pe deal și văi, 

Hrană pentru puii săi.
Și-n iubirea-i, nu odată,
S-a culcat ea nemâncată.

Dar destul de fericită că nu s-a-ntâmplat nicicând
Dintre pui s-adoarmă vreunul ars de sete sau flămând.
Nici n-a fost mai mândră mamă decât ea-ntre rândunici,
Când văzu-ntr-o zi că puii se făcuseră voinici.
Și n-a mai avut odihnă nici cât ai clipi, sub soare, 

Până când, pe fiecare pui nu l-a învățat să zboare.
Dar, când toți puteau să plece încotro voiau, sub slavă,
Rândunica, istovită, a căzut în cuib bolnavă.
Și cu ochii plini de lacrimi țintă-n ochii fiecui, 

Zise celor șase pui:

Dragii mamii, eu de-aseară, simt în inimă un cui,
Aripile greu mă dor, și nici vorbă să mai zbor...
Dumnezeu mi-a dat putere - oricât am avut nevoi.
Să găsesc într-una hrană pentru voi...

Astăzi, fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii, se cuvine,
Mari cum v-a făcut măicuța, să-ngrijiți și voi de mine.
Și ca nimeni dintre puii-mi să nu simtă că mi-e rob,
Fiecare, să-mi aducă, zilnic, numai câte-un bob;

Ale voastre șase boabe milostive mă vor ține
Până când o să vrea cerul să mă facă iarăși bine...”
Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei șase pui,
Și-a adus, vreo șase zile, fiecare bobul lui...

Mai departe însă puii - beți de-al slavelor înalt -
Fiecare-având nădejdea că-i va duce celălalt,
N-a mai dus nici unul bobul și, uitată mucenică,
A murit atunci de foame cea mai sfântă rândunică.

Și-a rămas apoi povestea tristă, neluată-n seamă,
Orișicui ai sta s-o spui,
Că o mamă își hrănește șase, opt sau zece pui,
Însă zece pui, adesea, nu pot toți hrăni o mamă.

Vasile Militaru

POPOR CERȘETOR

ADRIAN PĂUNESCU

Am ajuns ce ni s-a spus ,

Un popor cu preț redus ,

Biet popor fără imbold ,

UN POPOR CU PREȚ DE SOLD .

Am ajuns fără un șfanț ,

Biet popor cu glezna-n lanț ,

BIET POPOR AL NIMĂNUI ,

CERȘETOR ÎN ȚARA LUI .

Voi nu simțiți ,voi nu vedeți

Că parcă suntem beți ?

Voi n-ați aflat că ,între noi ,

E stare de război ?

Și are un ecou păgân

Ideea de român ,

Captivi ai unui mare drog ,

SĂRIȚI DIN SOMN , VĂ ROG .

Dar vouă nu vă este clar

Că totul e-un coșmar ,

Când nici nu ne mai suntem frați ,

Ci niște câini turbați ?

Acesta nu mai e popor ,

CI JAFUL TUTUROR ,

Ne-au anesteziat ușor

ȘI NE CONDUC CUM VOR .

Și-n clase școli ne-au dat ,obscen ,

Cam câte sunt la tren ,

Spre-a fi un neam de panglicari ,

De târfe și tâlhari .

VOI N-AUZIȚI ,NU REMARCAȚI ,

CĂ SUNTEM CONDAMNAȚI

ȘI CĂ ,MAI MULT DECÂT ATÂT ,

NE UMILIM URÂT ?

NEBUNA -

de George Coșbuc.

1

Voi o vedeţi fugind prin sat,
Cu zdrenţele şiroi,
Desculţă-n ger, cu ochii supți,
De cine rîdeţi voi?
Şi după dînsa, curioşi,
De ce fugiţi în roi?

2.

Ce fel de rău v-a făcut ea,
De-i faceţi rău? Scuipînd
În urma ei, o huiduiţi
Cînd iese-n drum, şi cînd
Vă vine-n prag flămîndă, voi
O bateţi înjurînd.

3.

Îi ştiţi povestea ei? De-o ştiţi,
Ce mult vă cred mişei.
Dar nu! Atunci aţi fi miloşi
Cu dînsa, dragii mei.
Veniţi dar, vreau eu, azi să vă spun
Povestea vieţii ei.

4.

Pe deal, în revărsat de zori,
Un bucium repetat
Dă sunet, şi lătrau zăvozii;
Bărbat lîngă bărbat
Ieşea din văi, suia pe culmi
Cu groful la vînat.

4.

Sărmani, iobagi! Un sat întreg
Cu sîlă-n codrii dus,
Pe placul unui domn nebun!
Şi sus şi tot mai sus
Treceau, purtînd în ochi grăbiţi
Un cerb pe goană pus.

5.

Şi şir de şir gonaci stăteau
În umbra de copaci,
Şi contele pe-un tînăr cal
Da frîu ca dus de draci,
Dar iată! Calul sub picior
A prins p-un biet gonaci!

6.

Arama potcovită-n piept
Un larg mormînt făcu,
Au stat iobagii marmor toţi,
Dar Arpad groful nu:
Zburînd pe cal, privea 'napoi
Cu rîsete, huhu!

7.

Luptîndu-se cu moartea, el
În pat se zvîrcolea,
Şi biata mă-sa! Vezi-o azi
Cum plînge-n hohot ea?
Acelaşi plîns, pe care-atunci
Sărmana îl plîngea.

8.

Sărmana! Şi vă bateţi joc
De traiul ei d-acum;
Dar mama voastră n-ar putea
S-ajungă oarecum
Nebună? V-ar plăcea s-o ştiţi
De rîs obştesc pe drum?

9.

Oh, leacul! unde-i? Din pămînt,
Din foc ea l-ar fi scos!
Erau săraci. Bărbatul ei,
De mult bolnăvicios,
Zăcea şi el, puteai de slab,
Să-i numeri os de os.

10.

Pe laiț ficior, părinte-n pat,
Pe răni al cîrpei nod,
Şi-n vatră focul stins de mult
Şi nu-i porumb în pod;
Trei zile, iar a patra zi
Doi morţi sub un prohod!

11.

Iar azi, cînd se trezeşte-n ea
Nelimpedele gînd
Al morţii lor, ce rîs aflaţi
În plînsul ei? Urlînd
Morteşte, biata, iat-o iar,
De zid cu fruntea dînd.

12.

Şi vezi cum face gesturi ea,
Aşa precum în joc
Dezmierzi copii? Cum rîde ea,
Ca omul în noroc?
Apoi răsare blăstămînd;
Şi-i varsă gura foc.

13.

Rusanda e, copila ei!
În uşa tinzii-n prag,
O desmierda ea nopţi întregi
Ca un odor pribeag.
Ea singură i-a mai rămas
Din tot ce-avuse drag.

14.

Privindu-și fata, îi părea
Şi traiul mai domol,
Frumoasă, ca un sfînt potir
Pe-al schitului pristol,
Şi harnică, din ceas în ceas
Umplînd al casei gol.

15.

Dar într-o zi, la casa ei
S-abate un argat:
-"Vrea domnul o cămaşă-n flori
Cu portul de la sat -
Tu, Sando, cosi cea mai isteţ,
Să mergi dar la palat! "

16.

S-a dus. Dar Arpad, el fierbea
De patimi păgîneşti.
-"De ce-ncui uşa? Ce vrei tu?
Turbatule ce eşti! "
Şi capul ea şi l-a zdrobit
De drugii din fereşti

17.

A fost prea mult! Cînd i-au adus
Pe Sanda doi argaţi,
Ea n-a mai plîns, a stat ca stan,
Cu pumnii ridicaţi,
Cu gura plină de blăstăm,
Cu ochii îngheţati.

18.

Eşti om nebun, cînd vrei să porţi
Întreg onorul tău!
Nimic nu-i sfînt! Căci cei tari pot
Sili pe slabi la rău,
Şi domnii sunt d-aceea tari,
Căci rîd de Dumnezeu!

19.

Şi-aici i-a izbucnit din ochi
Plînsoarea bob de bob,
Şi jos, săcată de simţiri,
Căzu ea toată zdrob.
Domn groful, domn şi Dumnezeu,
Ei ambii rîd de rob.

20.

Şi noi? Să rîdem înjurînd
Pe robi? De ce pe ei?
De ce nu domnii? Giganţi în drept
Şi-n suflete pigmei.
Cu crucea-n mîni să-i pălmuieşti
Pe domni, ca pe mişei!

AMINTIRI DIN ALTE VERI

Se trezeau cu noaptea-n cap părinții ,pe timp de vară,
Iar când se porneau la câmp nici nu se vedea afară,
Ne lăsau laptele proaspăt ,în oală de lut,pe masă
Și într-un ștergar de in ,pâinea albă,coaptă-n casă.
-Hai,treziți-vă oleacă,ne spunea mama duios,
Ne-ndurându-se să strice somnul nostru-așa frumos,
-Eu mă duc iar la prășit ,cu bunică-tu-n Lănuț,
Voi să stați pe lângă casă,s-aveți grijă de puiuți!
Tată-tu e dus la coasă ,că se pologește iarba
Și de n-o cosi acuma ,când s-o duce-a fi degeaba,
Mâne-o să vă iau cu mine,în Fânaț ,la adunat,
Eu cu furca înainte,voi din urmă la greblat.
-Scoateți cloștile afară și la puii de găină
Dați-le un pumn de crupe sau muiați niște făină,
Puneți-le-un chic de apă în ceva nu prea adânc
Și vedeți să nu-i ia uliul până vin eu de la câmp!
Să duceți pe șes vițelul,priponiți-l mai departe
De vițeii altora,nu de alta ,s-or mai bate,
Puneți apă în căldări până o veni cireada
Că vin vitele-nsetate și să măturați ograda!
Noi ,cu somnul între gene,ascultam cam cu de-a sila,
Țineam minte ce țineam ,apoi Dumnezeu cu mila,
Dar când soarele-ncepea să ne ardă pe spinare,
Lăsam baltă bătătura și-o zbugheam la scăldătoare.
Treceam ulița spre șesul care ne părea o mare,
Cu valuri de romaniță așternute sub picioare,
Sfârâiau călcâiele când stârneam cârduri de gâște,
Și gâscani-înfuriați ne-alergau ,vrând să ne muște.
Noi vedeam numai hârjoana ce părea a fi in toi,
Din toți țăncii de pe vale ,din pârâu,lipseam doar noi,
Dar când tălpile simțeau mâlul fin și apa-n spume,
Ne rupeam de orice grijă și intram în altă lume.
Iar în firul de pârâu,jinduind după răcoare,
Bălăceala era-n toi ,cât era ziua de mare,
Înotam și ne stropeam ,printre broaștele speriate,
Până ne-alungau tânțarii cu înțepături pe spate.
Plini de mâl,ca niște diavoli,ne apropiam de casă,
De la poarta miroseam turtițele de pe masă,
Vedeam zâmbetul bunicii răsărind la colțul șurii,
Și căldările cu apă în mijlocul bătăturii.
Ne punea mâna pe creștet printre vorbe de mustrare,
Ne-ndemna să ne spălăm într-o balie,la soare,
Și când socotea că-i vremea,zicea:
-Eu mă duc acasă,
Da’ v-oi spune mâne-ta, ș-apoi îți vedea voi,lasă!
Nu spunea nimc ,sărmana,ba ,când o-ntrebau părinții,
Ne tot ridica în slăvi că am fost cuminți ca sfinții…
Parcă văd zâmbetul mamei...parcă toare-au fost mai ieri…
Azi mi-a mai rămas să depăn amintiri din alte veri.
Autor: Liliana Burac

SA LUAM AMINTEEE! ..

Bucuria mea, putem spune ca mare a fost Sfantul Ilie Tesviteanul, care cu putere de la Dumnezeu, a inchis cerul sa nu ploua si apoi, tot el cu puterea rugaciunii L-A DESCHIS SI A PLOUAT, dar, mare este si parintele tau duhovnic, fiindca, de la Dumnezeu are putere sa-ti dea dezlegare pacatele cu rugaciunea si ITI DESCHIDE PORTILE RAIULUI. INTREBARE:

Daca-L superi pe Dumnezeu prin pacatele tale, poti alerga la parintele tau duhovnic si prin Taina Sfintei Spovedanii, vei primi iertare, te vei impaca cu El. MINUNAT!

Dar, daca-l vei supara pe parintele tau duhovnic, cine te va mai impaca cu Dumnezeu? Asadar, sa asculti de duhovnicul tau, fiindca, nici Sfintii Ingeri din cer nu pot da dezlegare de pacatele, pentru a putea intra in Imparatia cerurilor. Pe pomelnicul tau, toata viata ta, totdeauna, sa-l treci parintele tau duhovnic, primul. In fiecare zi, sa-l pomenesti macar odata in rugaciunile tale: Doamne, Iisuse Hristoase, ma rog Tie, sa-l mantuiesti si pe parintele meu duhovnic (...). Si acum, te rog sa citesti acest minunat cuvant de invatatura al Maicii Gavrilia

- Asceta iubirii: "Nu trebuie sa uiti un lucru: cu cat progresezi in viata duhovniceasca, cu atat vei vedea ca cei nedesavarsiti vin sa te desavarseasca pe tine (te supara, te nedreptatesc, te jignesc, te clevetesc, iti fac rau...). Acesti oameni, sunt trimisi de Dumnezeu si ar trebui sa-i primesti cu drag, pentru ca fiecare dintre ei vine in Numele Lui.

Unul vine SA TE INSTRUIASCA, altul SA TE IUBEASCA, al treilea SA TE MANGAIE, al patrulea SA TE SUPERE.

Tineti minte! Totul se intampla fie pentru ca Dumnezeu ingaduie, fie pentru ca asa vrea El, pentru ca tu sa progresezi din punct de vedere spiritual”.

Asadar, toate care ti se vor intampla astazi si in fiecare zi a vietii tale, primeste-le cu incredintarea ca sunt ingaduite de Dumnezeu spre mantuirea sufletului tau! Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

Douăzeci de bani...

Un om...obosit...trist..îngîndurat..

S-a oprit în ușa magazinului..

L-am măsurat cu privirea..si am văzut pe chipul lui tristețe...oboseala..si inca ceva..

-Sărut mâna...doamnă aveti lapte..?

-Da...desigur ii răspund..

Ii dau doi litri de lapte și spun..costă 6 lei..

Priveste banii din mână..apoi întreabă..

Aveți pâine cu 3 lei?

Avea 9 lei...

Avem pâine cu 3 lei și 20 de bani..

Pleacă capul și spune...

-Atunci rămâne doar ..laptele..

În acel moment am văzut în ochii lui încă ceva..

Pe Hristos...răstignit ..flămând și însetat..

Am luat o pâine de pe raft și i-am dat-o..

Mi-a mulțumit...si a plecat..

Am rămas cu lacrimile siroindu-mi pe obraz..

Câți Doamne . or fi ca el..?

Câți nu au bani să cumpere o pâine?

Ne trebuie atât de puțin să facem fericit un suflet...si totuși multi trecem nepăsători pe lângă ei...

Trecem nepăsători pe lângă...Hristos..

Totul s-a întâmplat...acum..câteva minute..

sursa:

Maria Pintecan

 

Conversație între un soț și un psiholog

„Soția mea nu lucrează!”

P: Ce faceti pentru a va castiga existenta, domnule Vasile ?

S: Eu lucrez la o banca.

P: Sotia ta?

S: Nu lucreaza. Ea e casnica.

P: Cine pregateste micul dejun pentru familie?

S: Sotia mea.

P: La ce ora, in general, se trezeste sotia ta?

S: Ea se trezeste devreme pentru ca pune masa,pune mancare la copii la scoala,se asigura ca sunt bine imbracati si pieptanati,daca au luat micu dejun,daca s-au spalat pe dinti si daca si-au luat toate lucrurile pentru scoala.

P: Cu cine merg copiii la scoala?

S: Sotia mea ii duce la scoala.

P: Dupa ce duce copiii la scoala , ea ce face?

S: In general cate ceva prin oras, cum ar fi: plateste facturile sau se opreste la magazin. Apoi se intoarce acasa si pregateste mancarea. Serveste masa, ordoneaza prin bucatarie dupa care se ocupa de spalatul hainelor si curatenia in casa. Doar stii cum e.

P: Seara, cand te intorci de la birou, ce faci?

S: Ma relaxez, normal. Pai sunt obosit cum am lucrat toata ziua la birou.

P: Ce face sotia ta seara?

P: Ea pregateste cina,serveste pe copii si pe mine, spala vasele, mai ordoneaza inca odata prin casa. Apoi pregateste copiii pentru culcare, le da lapte cald cum le place sa bea, verifica daca s-au spalat pe dinti…

Asta e rutina zilnica a multor femei in toata lumea: incepe dimineata si continua pana la alta ora din noapte. Asta se cheama ” nu lucreaza” ?!

Casnica nu are diploma, dar semneaza cea mai importanta diploma in viata de familie!

De ce sacrificiul ei e nesemnificativ?

Cineva a intrebat: „Dumneavoastra sunteti o femeie care lucrati sau numai o” casnica”?”

Ea a raspuns:

„Eu lucrez ca o sotie in casa,

24 ore pe zi ..

Sunt mama

Sunt femeie,

Sunt fata,

Sunt desteptator,

Sunt bucatareasa,

Sunt consolatoare,

Sunt maestra,

Sunt servitoare,

Sunt ingrijitoare de copii,

Sunt doctor,

Sunt o muncitoare manuala,

Sunt agent de siguranta,

Sunt, sunt….

Nu am vacanta,

Nici licență de doctor.

Nu am zi libera, lucrez zi si noapte,

Sunt de garda tot timpul, nu ma opresc si …

Toate astea ,numai sa asculti fraza: „Dar, ce faci toata ziua " ?

Femeia e ca si sarea:

Prezenta ei nu se aminteste, dar absenta ei lasa totul fara savoare.

sursa

 Teodor Ciurariu

N-am pierdut...

N-am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost și oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, că au fost și oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost și oameni nerecunoscători, însă viața m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu.

N-am pierdut niciodată cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat și că m-au subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute și au ajuns să își dorească să fie ca mine. Iar ceilalți, care m-au apreciat obiectiv au câștigat în mine un prieten loial.

N-am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă mine doar oamenii care nu suportă adevărul și mi-au devenit dușmani doar cei nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viața mea.

N-am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aștept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunț de tot la visurile mele… Dar am învăţat că cele mai mari realizări necesită timp și că pentru cele mai importante lucruri trebuie să fii pregătit, pentru a ști cum să le valorifici și să nu le pierzi.

N-am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu și-au cerut iertare niciodată și care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptățit. Dar iertându-i, am câștigat un suflet liber și liniștit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări și de dureri.

N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită…

N-am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeași iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ și că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul și am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit și oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă tristețe, dar am trăit cu adevărat… iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu cunoaște limite și că este motivul existenței mele…

Preluat de pe net

Rugăciunea mamei

Copilași din toată lumea ,știți voi cum se roagă mama
Pentru voi în orice seară ? Nu știți ? Sigur !
N-ați luat seama
Cînd ,cu ochii plini de lacrimi ,la icoana Maicii Sfinte ,
Își rostește-n blânde șoapte rugăciunea ei fierbinte .

Uite -așa grăiește dînsa :_ ,,Maică Sfântă Preacurată ,
Vezi-i ce frumos dorm dînșii ?...Ei îmi sînt averea toată .
Pentru ei din greu mă zbucium ,pentru ei trăiesc în lume
Și îndur atât noianul de dureri fără de nume !

I-am culcat și-acum ,spre Tine, viu ca ei să nu mă vază
Și te rog ,Măicuță Sfântă ,să cobori o blândă rază ,
Raza bunătății Tale, pe frumoasele lor plete ,

Ca să n-aibă vise rele și nici pleoapele muiete. 

Și le adu în suflet raiul liniștit al vieții Tale
Și mi-i fă ca-n zori de ziua ,cînd or fi ca să se scoale
Sa-i văd blânzi ,cuminți și veseli ,îndreptând spre mine pașii
Cum îi îndreaptă către Tine ,colo'n cer ,sus îngerașii ! " 

Biblioteca Școlară ,Galați 1926 ,p.42

Rugăciunea unui tată...

Doamne...
Te intreb pe Tine..
De ce bătrânețea... vine..
Cu dureri și cu suspine?

De ce Doamne m-ai lăsat..
Singur pe acest pământ..
Fără cea care o viață..
Mi-a fost sprijin și ursită ..

Iar acum...în toamna rece...
Ai luat-o sus la Tine..
Te intreb...Iisuse Doamne..
Ce va fi de-acum cu mine?

Copilașii-s duși departe..
Au uitat de mine..
N-are cine să mă întrebe..
Tăicuță ...esti bine?

Au uitat cu câtă trudă..
Și cu cât greu i-am crescut...
Au uitat că au un tată..
Singur pe acest pământ.

Dar...eu n-am uitat... Iisuse..
Și te rog...neîncetat..
Să-i veghezi și zi și noapte..
Și adu-i iarăși în sat.

Să-i mai văd măcar o dată..
Si-apoi pot pleca..
Colo sus în veșnicie..
Unde e...perechea mea...

Maria Pintecan..