Într-o dimineață Dumnezeu i-a șoptit ghicelului:
-Astăzi e timpul să răsari!
Ghiocelul s-a bosumflat puțin pentru că simțea ce frig e,dar era prea respectuos și rușinos pentru a spune ceva...Dumnezeu a zâmbit,știa ce gândește ghiocelul și i-a spus:
-Mă uit la oameni și cei mai mulți sunt triști,dezamăgiți...au uitat să zâmbească,nu mai văd binecuvântarile din viața lor,nu mai observa frumusețea și iubirea pe care le-o dăruiesc...Și te-am ales pe tine,dintre toate florile,pentru că ești gingașă și delicată,ești puritate și speranță,ești simplitate și smerenie,să fii cea care, răsărind, să le aduci speranța.
Ghicelul se simți măgulit...Zâmbi...Își ridică ușor căpșorul de sub zăpadă...Se uită in jur...Oamenii zâmbeau când îl priveau și oftau ușor spunându-și:
-Vine primăvara!
Și parcă le intra lumină în suflet.
Privim cu drag la acest clopoțel firav care parcă râde când soarele îi mângâie petalele...Așa e speranța noastră-ca un ghiocel-simplă,delicată,smerită,surâzătoare...Îi este frică de frigul vieții,dar știe mereu că alți zori de zi aduc soare, aduc primăvară......Dacă într-o floare atât de mică Dumnezeu a pus o semnificație atât de frumoasă,te rog,drag prieten, să te gândești câtă măreție a așezat Dumnezeu în ființa ta.Zâmbește plin de recunoștință și strălucește prin bunătate,iertare și iubire...Plin de smerenie, plin de pace, plin de încredere ridică-ți capul atunci când poverile vieții te doboară...După fiecare iarnă... renaștem...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu