Când omul se nevoiește de cele mai multe ori, diavolul se întoarce pe dos. Pentru că știe ce armă este postul, ce putere are postul! Tocmai de aceea în perioadele de post, în Postul Mare, al Adormirii și acum, în Postul Crăciunului, care-i un post ușor, diavolul înnebunește și caută să ne distrugă postul făcându-ne să ne certăm, făcându-ne să judecăm, să luăm seama la ce face unul și altul, ca să pierdem plata pe care o vom primi de la Dumnezeu pentru postire.
In perioadele de post să fim mai prevăzători, mai treji, într-o mai adâncă stare de trezvie și în mai multă rugăciune. Postul să nu fie numai al stomacului! Să fie și al ochilor, să postească și urechile de ceea ce aud, și limba de ceea ce zice, să postească toate! Să postim și să știm că deoarece atunci îl facem pe diavol să sufere, și el ne va ataca! Să nu vă neliniștească deloc aceasta! Nu poate face nimic! Dacă ar fi putut, ar fi făcut!
Si dacă auziți vreun isteț care vă spune că și Sfânta Scriptură zice că nu este păcat ce baga omul în gură, ci ceea ce scoate, ceea ce spune, că asta are importanță, că zice Hristos, și vor să spună, folosind cuvântul lui Hristos, că: postul nu este necesar, căci Însuși Hristos a spus că ceea ce scoți pe gură, ceea ce spui, te va condamna, nu ceea ce bagi în gură, dacă îți va spune cineva un astfel de lucru, să-i spui și tu: "Dacă lui Hristos i-a folosit postul, voi posti și eu! Dacă fac mai multe minuni decât a făcut Hristos, atunci voi opri postul. Deocamdată, dacă Lui i-a folosit postul, cu atât mai mult îmi va folosi și mie! Si continuați să postiți, și lăsați isteții în istețimea lor!
Gheron Nikon din Sfântul Munte Athos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu