O bătrână hotărăște să se ducă-n lumea mare!
Sărbătorile-s aproape...vrea pe toți să îi adune
Să-i așeze iar la masă...să îi strângă de prin lume.
Ia ciumbar de sărbătoare peste tâmplele-i albite
Și veștmântul nou din ladă pentru locurile sfinte,
Cu opincile-n picioare, se porni maica bătrână
Cu bocceaua la spinare și bastonul într-o mână.
Și tot merge pe-o cărare, ce nu știe unde duce
Caută cu ochii-n zare încotro să o apuce.
Tremură, că-i frig afară și este slăbită tare
De când i-au plecat copii n-are poftă de mâncare.
Peste fața ei uscată viața a făcut cărări
Ochii ei secați de lacrimi ce au curs de-atâtea ori
Par să spună o poveste dintr-o viață de demult
În care sărmana maică toți copiii și-a crescut.
N-avea mulți...numai vreo șapte, pentru ea erau puțini...
Muncea mult s-aibă de toate, să nu ceară la vecini.
Trecea hainele purtate de la mare pân' la mic
Iar de multe ori sărmana nu băga-n gură nimic.
Mult se bucura măicuța când vedea c-ai ei feciori
Au crescut...și sunt de-acuma educați și muncitori.
Se gândea că bătrânețea când la dânsa va veni
Va găsi-o fericită lângă ai ei iubiți copii...
Dar nu-i planul cum se face...și nici prețul ca la piață...
Câte mame nu făcut-au planuri ca și ea în viață!
Bătrânețea a găsit-o singură-n odaia ei,
Copii muncesc prin lume, la străin pe doi-trei lei.
E sătulă să aștepte...iar durerea ei e mare
Și cu dorul mare-n suflet a luat lumea la picioare.
Nu mai vrea singură-n casă să mai stea de sărbători
Merge ea cu colindatul la iubiții ei feciori
Să le cânte la fereastră un colind cu leru-i ler
Poate i-or deschide ușa...și-apoi ce-o vrea Cel din cer!
Vrea s-ajungă la copii ce odată i-a crescut...
Pentru asta biata mamă are mult de străbătut!
Tu român plecat prin lume, azi în prag de sărbătoare
Nu uita că-n lumea asta ai o mamă și un soare
Mergi de îi deschide ușa cu colind...sărută-i mâna
Cere-i în genunchi iertare...fiindcă mama-i numai una!
Stefania Vasile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu