Albus si Florus

Am strivit tăcerea

Am strivit tăcerea, fără argumente
Și i-am dat culoare dintr-un curcubeu,
Clipele rebele ce au fost absente 
Au rămas pe coama unui singur smeu.

Lacrimi izvorâte din dureri nespuse
Au șters iar obrajii ce tânjeau de dor,
În căușul palmei ele au fost oprite
Și trimise tainic către lumea lor...

Frunții obosite i-am întins o cută,
Sub cireșul nins încă mai visez,
A strigăt odaia, eu eram doar mută
Recompun esența ce îmi este crez.

Ropotul de cai și o șa în vânt
E atâta verde, ei și-au luat avânt
Aladin și-arată lampa fermecată
Basmele se scriu parcă înc-odată!

Am strivit tăcerea, fără argumente
Și am pus pe șei clipe repetente
Le-am dat frâu și aripi pentru a zbura
În acest poem, spre inima ta...

foto sursa internet

http://confluente.ro/camelia_cristea_1434861817.html

20 iunie 2015

Camelia Cristea