Sufletul îmi este-n România

Vasile David

( foto - România Mea )

Nestatornic este drumul vieții,
Trăiesc relativ și indirect,
Sting obrazul în sudoarea gheții
Și-aleg tot ce este imperfect.

Am un gând de aur ros de molii,
Iar cămașa - mi este ruptă-n cot,
Trec pe lângă poarta sfintei Golii
Când postind, când visând antricot.

Port pe umeri candelabre arse,
Iar lumină nu mai văd în jur
Mă ascund după-ale vieții farse
Și-am jurat că n-am să fac sperjur.

Universul bate-n umbră toaca,
Eu rog vremea să mă țină-n rând,
Timpu-mi cere să mă cert cu joaca
Fi'ndcă sunt doar umbra unui gând.

Mult mi-e dor și port în suflet glia
Azi, când zbor precum o turturea,
Sufletul îmi este-n România,
Fiindcă-acolo este mama mea.
martie 2017

vasile david

Acasă e...acasă

Vasile David

În fiecare an mă-ntorc acasă,
Migrând prin lume ca un lăcustar,
Revin cu drag în Vrancea mea frumoasă-
Și-n satul meu - în luna lui gustar.

Nu am averi să-mi scurme în idee,
Că viața trece ca o zeflemea,
Vin, pătimaș, din lunga-mi odisee,
Să-i văd pe toți cei dragi din Țara mea.

Deunăzi, citeam printre morminte
Numele celor care stau pe cruci,
Simțeam un nod în gât, n-aveam cuvinte
Să spun că satul doarme pe butuci.

De unii am uitat... ah, hoțul minții
Mi-a scormonit cu ură-n amintiri
Și-n fața tainelor și-a neputinței
Priveam pe cruci cu palide priviri.

Amicii, cunoscuții de-altădată,
Care-au trăit - cum eu mocnesc acum-
S-au dus, pe rând, pe lumea aialaltă,
Într-un sfârșit și-un început de drum.

Sărmani goliți de-a vieții nebunie,
Chiar și de vinul negru de teraz...
Și cum gândeam la 'morții agonie
O lacrimă-mi căzuse pe obraz.

Deșertăciune-i totul...doar secunda
Ce va veni mai are de trăit,
Ca pe un lanț de timp apare runda
Unui vlăstar din omul adormit.

Precum un lăcustar colind prin lume,
Luând cu mine viața lunecoasă
Și, când pe cruci vedea-veți al meu nume,
De-oi fi în lutul Țării...sunt ACASĂ!

vasile david