Pacient

Eu n-am să mă fac bine niciodată
Mereu voi suferi de-o boală grea,

Simţindu-mi conştiinţa vinovată,

Că nu e totul bine-n ţara mea.
Puteţi să mă-ntrebaţi:- Ce vrei, băiete?
În treburile mari de ce te bagi?
Am să răspund milos şi pe-ndelete:
-Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.


Mi-am investit şi nervi şi timp şi viaţa,
În drumul care m-a ademenit
Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă
Şi să trăiesc pe muche de cuţit.
Puteam să-mi fac în alte părţi avere,
Puteam să fiu un bun european,

Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.
Puteam să am un os, cum au toţi servii,
Să-l rod meschin şi fără de idei
Dar epocii eu i-am cedat toţi nervii
Şi ea nu-mi dă nici drogurile ei.


Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
Nu e-năuntru hiba, ci afară,
Trăiam un veac, albil dacă eram.
N-am dreptul la o mare suferinţă?
Nu-mi daţi cartelă nici pentru prăpăd?

Ei, bine-atunc i, în m ine ia fiinţă
Un neam pe care voie am să-l vad.
Şi n-am să pot să-ngadui niciodată,
Acest trup nelegiuit, al meu,
Să-nveţe nebunia blestemată

De-ai fi uşor când ţării îi e greu.
Ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toţi o clipă grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
Deşi puteam zbura, dacă voia.
N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie,

Medicamente, boala să-miluaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie:
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.
Această boală e o boală rară,
Această boală grea,
Această boală se numeşte Ţară
Şi leacul este ea şi numai ea.

Adrian Paunescu

Mă incred in tine Doamne

Si dacă nu va fi asa, tot va fi bine, pentru că intotdeauna căutarea, cercetarea, urcusul, parcurgerea drumului pană la o anumită destinatie, repetarea unui cantec inaintea unei auditii, toate acestea condimentează existenta noastră intr-un fel pe care nimic altceva nu ar putea-o face, asa incat, vietiile noastre devin delicios de palpitante. Extraordinare! Perfecte! Interesante!
Cobor in adancul existentei mele cu deosebită convingere că totul are sa fie bine. Că n-am să gust niciodată din nimicnicia cuvantului „plictiseală” si, dacă ar fi să fie asa, să traiesc si acest sentiment, tot simt că are să fie bine. Pesemne , va fi dansul in care mă voi cunoaste mai bine ca oricand! Va fi momentul in care am să răman doar eu cu mine, si va fi extraordinar!
Oare ce poate să fie mai minunat, decat compania propriei tale persoane?
Ce poate fi mai deosebit decat o conversatie, tinuta in taina, cu propria ta inima?
Ce poate fi mai adevărat decat secundele in care, privind dincolo de imaginea oglinzii, să te regăsesti pe tine! Exact asa cum esti tu!
Fără retusuri, fără minciuni … fără temeri, dar mai ales fără lacrimi.
Doar sclipiri adanci, deosebit de vii, oglindite in cele mai frumoase lacuri. Ochii nostrii.
Asa incat, constienta de toate aceste posibilitati, rămane captivă propriilor mele vise. Mă las pradă, propriului meu destin.
Si simt că-l iubesc! Fără să-l cunosc dinainte …
Este al meu … l-am trăit si-l voi trăi, pesemne doar eu, nu pot decat să astept cu nerăbdare, tainele lui …
Douglas Adams