“Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri strâmbe în Biserică. Iar eu le-am spus:
Dacă întrebi o muscă: “Sunt flori în latura aceasta?”, ea îți va răspunde: “Nu știu. Ci știu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurății” și îți va înșira toate murdăriile pe care a stat.
Dar dacă vei întreba o albină: “Ai văzut vreo necurăție în latura aceasta?”, ea îți va spune: “Necurăție? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare” și îți va enumera o grămadă de flori de grădină și sălbatice.
Vezi, musca știe numai unde există gunoaie, în timp ce albina știe că acolo este un crin, mai departe o zambilă... După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, alții cu musca. Cei care seamănă cu musca, în orice situație, caută să afle ce rău există și se preocupă de el; nu văd nicăieri niciun bine. Cei care seamănă cu albina, află peste tot orice bine există. Omul stricat, stricat gândește, pe toate le interpretează de-a stânga și le vede anapoda. În timp ce acela ce are gânduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, își va pune în minte gândul cel bun.
Odată un copil de clasa a şasea a venit la Colibă şi a bătut cu ciocănelul în poartă. Aveam de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus să ies să văd ce vrea. “Ce este, voinice?“, îl întreb. “Aceasta este Coliba Părintelui Paisie?” – mă întreabă. “Vreau să-l văd pe Părintele Paisie“. “Aceasta este, dar el nu este aici; s-a dus să cumpere ţigări“, îi spun. “Se vede că s-a dus ca să cumpere pentru cineva“, îmi spune el cu gând bun. „Nu, ci pentru el s-a dus să cumpere, îi spun. I s-au terminat şi făcea ca un nebun. Pe mine m-a lăsat aici singur şi nici măcar nu ştiu când se va întoarce. Dacă văd că întârzie, o să plec de aici“. Atunci băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi şi iarăşi a spus cu gând bun: “Il obosim pe Părintele“. “Dar ce vrei cu el?“, l-am întrebat din nou. “Vreau să iau numai binecuvântarea lui“, mi-a răspuns. „Ce binecuvântare să iei, copile! Acesta este un înşelat. Nu-i bun de nimic. Eu îl ştiu bine. Nu aştepta degeaba, pentru că atunci când se va întoarce va fi nervos, poate chiar şi beat, căci mai şi bea“. Dar acel copil punea mereu gândul cel bun. “In sfârşit, îi spun, eu voi mai aştepta puţin, ce vrei să-i spun?“. “Am să-i dau o scrisoare, îmi spune, dar voi aştepta să iau şi binecuvântarea lui“. Ati văzut? Orice îi spuneam, el o primea cu gândul cel bun. I-am spus: “Făcea ca un nebun pentru că nu avea ţigări“, iar sărmanul a suspinat şi a lăcrimat. “Cine ştie, poate s-a dus să cumpere pentru cineva“. Alţii citesc atâtea, iar acela, un copilaş de clasa a şasea, să aibă gânduri atât de bune! Să-i strici gândul şi el să şi-l facă şi mai bun şi să tragă o concluzie mai bună. M-am minunat de aceasta! Pentru prima dată am văzut un astfel de lucru!”
(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Nevointa duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)
Dacă întrebi o muscă: “Sunt flori în latura aceasta?”, ea îți va răspunde: “Nu știu. Ci știu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurății” și îți va înșira toate murdăriile pe care a stat.
Dar dacă vei întreba o albină: “Ai văzut vreo necurăție în latura aceasta?”, ea îți va spune: “Necurăție? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare” și îți va enumera o grămadă de flori de grădină și sălbatice.
Vezi, musca știe numai unde există gunoaie, în timp ce albina știe că acolo este un crin, mai departe o zambilă... După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, alții cu musca. Cei care seamănă cu musca, în orice situație, caută să afle ce rău există și se preocupă de el; nu văd nicăieri niciun bine. Cei care seamănă cu albina, află peste tot orice bine există. Omul stricat, stricat gândește, pe toate le interpretează de-a stânga și le vede anapoda. În timp ce acela ce are gânduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, își va pune în minte gândul cel bun.
Odată un copil de clasa a şasea a venit la Colibă şi a bătut cu ciocănelul în poartă. Aveam de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus să ies să văd ce vrea. “Ce este, voinice?“, îl întreb. “Aceasta este Coliba Părintelui Paisie?” – mă întreabă. “Vreau să-l văd pe Părintele Paisie“. “Aceasta este, dar el nu este aici; s-a dus să cumpere ţigări“, îi spun. “Se vede că s-a dus ca să cumpere pentru cineva“, îmi spune el cu gând bun. „Nu, ci pentru el s-a dus să cumpere, îi spun. I s-au terminat şi făcea ca un nebun. Pe mine m-a lăsat aici singur şi nici măcar nu ştiu când se va întoarce. Dacă văd că întârzie, o să plec de aici“. Atunci băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi şi iarăşi a spus cu gând bun: “Il obosim pe Părintele“. “Dar ce vrei cu el?“, l-am întrebat din nou. “Vreau să iau numai binecuvântarea lui“, mi-a răspuns. „Ce binecuvântare să iei, copile! Acesta este un înşelat. Nu-i bun de nimic. Eu îl ştiu bine. Nu aştepta degeaba, pentru că atunci când se va întoarce va fi nervos, poate chiar şi beat, căci mai şi bea“. Dar acel copil punea mereu gândul cel bun. “In sfârşit, îi spun, eu voi mai aştepta puţin, ce vrei să-i spun?“. “Am să-i dau o scrisoare, îmi spune, dar voi aştepta să iau şi binecuvântarea lui“. Ati văzut? Orice îi spuneam, el o primea cu gândul cel bun. I-am spus: “Făcea ca un nebun pentru că nu avea ţigări“, iar sărmanul a suspinat şi a lăcrimat. “Cine ştie, poate s-a dus să cumpere pentru cineva“. Alţii citesc atâtea, iar acela, un copilaş de clasa a şasea, să aibă gânduri atât de bune! Să-i strici gândul şi el să şi-l facă şi mai bun şi să tragă o concluzie mai bună. M-am minunat de aceasta! Pentru prima dată am văzut un astfel de lucru!”
(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Nevointa duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)
