N-AM SĂ TAC !

de Eliana Popa

N-am să tac când vor dușmanii ăstei țări îngenuncheate
Chiar de legea lor nedreaptă mă va condamna la moarte 
Am să strig la toți copiii ăstui neam de daci și sfinți
Și în ceruri voievozii , strigă toți să vă treziți !

N-am să tac când strigă-n mine toți eroii nostri morți
La Posada și Rovine ...Horea , Closca trași pe roți
Ei au fost zdrobiți cu roata și uciși pe Dealul Furcii
Au gustat și ei calvarul ca Hristos pe drumul Crucii !

Strigă Iancu de la Țebea, strigă Stefan de la Putna
Basarabii, Brâncovenii ce-au luptat cu semiluna
Glasul lor ne mustră asupru c-am pierdut a lor lumină
Ne-am vândut ușor și ieftin la o liotă străină !

Strigă iar Mihai Viteazul prin a vremilor genune
,, - Ai o viață și o cinste ! Hai deșteaptă-te române !
Ai o Lege și-o credință, ai un neam de mucenici
Care-au stat aici de veacuri și-au gonit pe venetici !"

N-am să tac chiar dacă vouă, iudelor ,nu vă convine !
Nu mai vrem in țara asta un politic de rușine !
Vrem să vă opriți odată din furat și din trădare
Vrem respect și demnitate! Vrem o Românie Mare !

Nu mai vrem la cârma țării saduchei și lifte rele
Vrem un Ștefan să ne poarte spre izbândă și Înviere
Vrem un Țepeș să ne facă din păduri troiti la porti
Și vreo câteva țepușe pentru vânzători și hoți !

Vrem un vrednic Brâncoveanu ținând straja la hotare ,
Să ne mâne și la luptă, să ne poarte la altare !
Să ne-arate cum, noi,astăzi ,rău ne-am pervertit ființa
Cum scuipăm pe jertfa lor și cum ne-am pierdut credința !

Azi ne mustră Constantin , fiii lui pe fii noștri
Strigă-n ceruri din soboare : ,, - Sunt nevrednici fiii voștri !"
Mateiaș în rând cu frații parcă si-astăzi ne șoptește
Cu glăsciorul de copil: ,, - Vreau să mor creștin ! Lovește!"

Ne vreți stinsă-n noi lumina, ne vreți oase sub pământ
Dar vom străluci mai tare luminând din cerul sfânt !
Și cuvântul cel lăsăm noi, creștinii și poeții
E sămânța ce rodește peste vremuri spicul vieții !

ÎNTREBAREA CIUDATĂ

de Preot Sorin Croitoru 

Îmi trecu-ntr-o zi prin minte
O-ntrebare cam ciudată:
Ce s-ar face bârfitorii
Dacă lumea, dintr-o dată

Ar scăpa complet de patimi,
Ar fi bună și curată,
Generoasă și-altruistă,
Ca la carte, fără pată?..

Cum și-ar potoli nevoia
De-a bârfi?.. (Căci de lipsește
O greșeală cât de mică,
Omul cum mai clevetește?)

Iar de-ar ține bârfa-ntrânșii,
Nu cumva ar bubui?
(Fiindcă știu vreo două țațe
Ce-ar muri de n-ar bârfi..)

Boala asta e cumplită
(Subsemnatul nu-i imun!)
Răutate care-ncepe
Cu celebrul: "DACĂ-ȚI SPUN!"..

E un fel de miopie
Către propriile căderi,
Ce lovește și bărbații,
Transformându-i în.. "muieri"!

Fericită e persoana
Ce-a scăpat de-așa ceva..
Care om în lumea asta
N-a bârfit în viața sa?..

Fericit e omul care
A vorbit de toți frumos..
(Cred că doar Botezătorul
Și Măicuța lui Hristos!)

Arză-te Lumina, bârfă,
Piei din neamul omenesc!
Lasă-n pace amărâții
Care (e normal..) greșesc!

A bârfi e omenește,
A rămâne bârfitor
E urât și nu se cade
Creștinescului popor!