joi, 10 octombrie 2019

Doar politica...


Apa plată este la acelaşi preţ cu berea.
Brânza e mai scumpă decât carnea .
Carnea de pui este mai ieftină decât ciupercile.
Nucile noastre mai scumpe decât nuca de cocos.
Laptele simplu mai scump decât laptele bătut.
Portocalele mai ieftine decât merele.
Cărţile sunt mai ieftine decât revistele.
Biscuiţii cu ciocolată sunt mai scumpi decât ciocolata.
Muzica bună e mai ieftină decât muzica proastă.
Măslinele umplute cu gogoşar sunt mai ieftine decât măslinele umplute cu propriul sâmbure.
Ceasurile mici sunt mai scumpe decât ceasurile mari.
Hârtia nescrisă (A4) este mai scumpă decât hârtia gata tipărită.
Cartusele la imprimanta , sunt mai scumpe ca o imprimanta noua.
Vinul este mai ieftin decât strugurii.
Pixul cu mină este mai ieftin decât mina de pix fără pix.
Şi se mai presupune că omul este o fiinţă raţională...


Şi ca o încununare... :

Oamenii neinstruiţi sunt mai „scumpi” decât oamenii valoroşi care, pentru a supravieţui, se „vând” ieftin.
..............................................................................................................
Statia de metrou L'ENFANT PLAZA din Washington, DC, într-o zi
friguroasă, pe 12 ianuarie 2007.
Un om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute. În timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea staţie,m ajoritatea în drum spre serviciu. După vreo trei minute un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul său strict.

---> 4 minute mai târziu:
Violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie fără să se oprească.
---> 6 minute:
Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron.
--->10 minute:
Un copil de 3-4 ani se opreşte în fata muzicianului dar maică-sa îl trage grăbită de hăinuţă.
Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist dar maică-sa îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el întorcând capul din când în când.

SUBLINIEZ ... Lucrul ăsta se repetă cu mai mulţi copii, iar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor.


---> 45 minute:
Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat nişte bani.

Omul a colectat în total $32.

---> După o oră:
El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat...

Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, pe o vioară estimată la $3,5 milioane. Cu câteva zile înainte, umpluse o sală de concerte din Boston.
Valoarea medie a biletelor $100.

Povestea este adevărată.
Concertul din staţia de metrou, a fost organizat de catre Washington Post ca un experiment social asupra percepţiei gustului şi priorităţilor oamenilor.


Problemele care s-au pus:

*Suntem în stare să percepem frumuseţea într-un loc public, la o oră nepotrivită?...
*Ne oprim s-o admirăm?...
*Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?...
....................................................................................................................
O concluzie posibilă în urma acestui experiment, ar fi aceasta:
Dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii cântând cea mai bună muzica scrisă vreodată
pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată....
oare de cât de multe alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră?

Goana dupa bani si putere , au estompat pornirile umane spre lucruri subtile si au dezvoltat niste oameni ... dezumanizati, care nu mai stiu sa mai traiasca, sa iubeasca, sa asculte, sa empatizeze, care au uitat sa-si acorde timp pentru ei insisi, sa-si inteleaga fiinta interioara. Totul se face in viteza. Inevitabil spre moarte... Si singuratate. Si-atunci de ce ne grabim mereu , mereu ?
Fiindca rezultatul ... se vede :
Nonvaloarea stăpâneşte astăzi lumea!

Cât despre Foto... APA ESTE VIAȚA (și... ne kkm in ea). Probabil , fara fotografia aceasta , nu s-ar opri nimeni sa citească tampeniile mele.. Poate gresesc , nu stiu. Ce stiu , ca la cursurile de jurnalistica , primul lucru ce se invata este : O fotografie , face cat 5000 de cuvinte.
Si mai e ceva .... Se spurca ,,APELE"... dar cui ii pasa ?

Surse...partial Tâmpenii

miercuri, 2 octombrie 2019

E toamna iar Iisuse


E toamnă iar, Iisuse! În rodul plin de soare
Se ţese cu migală nectarul de lumină...
Şi fiecare frunză când cade, plânge, doare,
Dar visul primăverii durere le-o alină.

E toamnă iar, Iisuse! Prin Vie bate vântul,
În boabele de aur pulseaz-al Viţei Sânge,
Năvalnic curge Vinul, Potirul preaumplându-l
Înmiresmând Jertfirea ce-n teasc tăcut se frânge.

E toamnă iar, Iisuse! Te-aşteaptă roduri coapte,
Crescute în Iubire, culese-n sărbătoare,
Atinse de Lumina din ziua fără noapte
Adăpostind sămânţă cu dor adânc de soare.

E toamnă iar, Iisuse! Din vârf de deal se vede
O trenă de Lumină brodată-n rod de aur,
Ca o arvună sfântă-n inima ce crede
Şi a trimis în ceruri nepreţuit tezaur.

E toamnă iar, Iisuse! Aproape e culesul,
Pe ramul meu atârnă doar roadele amare...
Atinge-Te de ele, căci dorul li-e surâsul
Şi sufla peste ele, şi dă-le gust de Soare...

E toamnă iar, Iisuse! Din frunzele ce-mi scutur,
Mai plină de culoare, e cea din Veşnicie...
Din ea îmi fac aripă, şi-n ultim zbor de flutur
Ajung din nou Acasă prin lunga pribegie.

E toamnă iar, Iisuse! Ţi-aştern în fapt de seară
Îngenuncheat, nelinişti şi temeri şi osânde
Ce-mi sfâşie lăuntrul cu cea mai neagră gheară…
Dar mă încred Iubirii din Cer, de Har pulsânde!

E toamnă iar, Iisuse! O lacrimă-mi mai plânge
Pe locu-n care Paşii, au revărsat belşugul...
Primesc azi rodul Viţei şi Pâinea ce se frânge:
Ştiu, dincolo de toamnă m-aşteaptă, Veşnic, Rugul…

Amin!

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog