Apocalipsă

Iubim trufia și minciuna
Și le dăm rang de adevăr,
Dacă rănim, ne e totuna,
Răul ni-i frate, soră, văr.

Ferecăm ziua cu nopți grele,
Luna, o îngropăm în lut,
Gratuit facem din lichele
Valori ce-s de neconceput.

Punem la zid o faptă bună
Făcută unui om sărman,
Ne place fastul la tribună
Și rang de zeu, nu pământean.

Ne cățărăm pe culmi înalte
Având în loc de suflet, iad,
Dăm premiu, alor noastre fapte
Ce-n jurul lor frumosu-l ard

Adoptăm răul cu sfințire,
Din demoni, facem îngeri noi,
N-avem respect, nici mulțumire
Pentru-ajutor dat la nevoi.

Uităm că viața-i trecătoare,
Când ne-amintim, e prea târziu,
Cale de-ntors, viața nu are,
Mulți nu iau seama, chiar de știu.

Lili Șipoteanu

Uită și iartă!

Uită ce te-a durut cândva și iartă
Un trandafir dacă te-a înțepat,
Tristețea ta să n-o lași la vreo poartă,
Lovește un alt suflet și-i păcat.

Ștergeți o lacrimă care ți-a ars chipul
Când soarele putea să-ți dea în dar
O rază ce venea cu anotimpul
Florii de câmp, și n-o fi în zadar.

Pe cale,-n miez de noapte, ți-or fi stele,
Iar luna în lucire te-o-mbrăca ,
Petalele te-or mângâia și ele
Când o tristețe să te cuprind-ar vrea.

Uită oftatul ce ți-a ieși din suflet
Ca fulgerul de printre norii grei,
Ciulinii care ți-au răsărit prin umblet
Ca pe o catifea să calci mereu pe ei.

Și-atunci, un cirip de păsărele
Și-un susur de izvor cu dulce-alint
Îți vor fi rai prin ploi de vorbe grele,
Și vei păși prin viață doar zâmbind.

Uită și chipul ce te-a privit cu ură
Când pe un drum cu soare-ai apucat,
Chiar dacă pare-o gingașă făptură
Și se căiește, nu-l crede altădat’.

Învață să mergi singur pe oriunde
Și niciodată să nu te lași învins
De răzbunarea ce-n suflet îți pătrunde,
C-așa-ți ucizi și cel mai frumos vis.

Iartă ce-a fost cândva noian de vorbe
Și-n suflet ți-au săpat tot mai adânc,
Să nu uiți niciodat’ că a te-ncrede
În oameni, e o perlă pe pământ.

Uită și iartă, de poți, în viață, multe,
Și-atunci vei fi salcâm înmiresmat,
Ia aurul din clipele mărunte
Și fericit vei fi cum n-ai visat!

Lili Șipoteanu