vineri, 7 iunie 2024

O, INIMĂ, DE CE N-AI VREA?





O, INIMĂ, DE CE N-AI VREA?

„Din inimă ies gândurile rele, uciderile, prea­curviile, curviile, furtişagurile, măr­turiile mincinoase, hulele” (Mt 15, 19).
Autor Nicu Fasolă.

O, inimă de ce n-ai vrea
Să-ţi ţii curată calea ta,
Să fii cum Domnul te-a creat
Cu tot ce-i bun şi ce-i curat?

Nu fi TRUFAŞĂ-n drumul tău
Nici MÂNDRĂ să nu fii mereu
De DESFRÂNARE tu să fugi
Că-n iad cu ele o s-ajungi!

BEŢIA, n-o primi nicicând
Căci ea te duce sub pământ,
Nici LACOM de ce nu-i al tău
Să nu ajungi apoi mai rău!

De LENE, tu să te fereşti
Şi de MINCIUNILE lumeşti,
Căci toate au în duhul lor
Un drum pe veci rătăcitor!

Iar de MÂNIE ca de foc
Să nu-i faci niciodată loc,
Nici la ZGÂRCENIA cea rea
Să nu-i faci loc inima mea!

În tine loc să ai mereu
Dor roadele Dumnezeu,
Blândeţe, dragoste, avânt
Pe-oriunde treci pe-acest pământ!

Să ştii să cânţi şi când ţi-e greu
Când ştii că-n tine-i Dumnezeu,
Să ştii să plângi de-orice cuvânt
Ce nu-i din Duhul Lui Cel Sfânt!...Amin
*
CE ESTE NAŞTEREA DIN NOU şi cum se poate naşte cineva din nou?

Biblia ne învaţă că, prin păcat, omul a pierdut frumuseţea sufletului, asemănarea cu Dumnezeu şi legătura cu El. Domnul Hristos ne arată că inima omului este o adevărată peşteră de tâlhari. „Din inimă ies gândurile rele, uciderile, prea­curviile, curviile, furtişagurile, măr­turiile mincinoase, hulele” (Mt 15, 19). Mulţi se laudă că au o inimă bună. Dar inima din care pot ieşi asemenea lucruri rele numai bună nu poate fi. Cum ar fi cu putinţă să capeţi apă curată, viaţă curată, când izvorul este spurcat? Curăţă întâi izvorul, curăţă întâi fântâna, curăţă inima şi atunci vei avea apă bună şi curată. Această lucrare de curăţire, de spălare, de înnoire – pe limba Evangheliei – se numeşte naştere din nou.
Această naştere din nou, această schimbare din temelie a vieţii o propovăduieşte Evanghelia în toate filele ei. Nu îmbunătăţirea omului vechi, ci schimbarea şi înnoirea totală a lui, aşa ca omul să devină o făptură nouă. Deci, nu îmbunătăţire, ci renaştere din nou; nu îndreptări şi peteciri, ci haină nouă, naştere din nou prin Duhul Sfânt. „Taina mântuirii sufleteşti nu stă în a pune câte un petic nou la o haină veche, nu stă în a face câte-o mică îmbunătăţire la o viaţă păcătoasă, ci stă în a te renaşte din nou, într-un om nou, iar acest lucru îl face darul şi harul Duhului Sfânt, care ne vine prin Sângele vărsat pe Crucea Golgotei.” (Părintele Iosif Trifa)

Unde să te-ascund copile ?




Marusia Ciabrun

Unde să te-ascund copile,de năpasta acestei lumi ,
De primejdii ,și de boală ,dar de oamenii nebuni ?
Unde este locu-acela ,care te-ar feri mereu ?
Am să te așez prin rugă ,la pieptul lui Dumnezeu !

Te-am luat cu braț nevrednic ,să te-așez cu gănd pios ,
Pentru tot restul vieții ,lăngă sânul lui Hristos !
Maica sfântă -ți steie alături ,orice trudă-ți ușureze ,
Îngerii lui Dumnezeu ,
pururea să te vegheze !
Eu mă simt neputincioasă !În aceste împrejurări ,
Cănd vin boli necunoscute ,
molime ,din patru zări !

Dar sunt mamă ,pentru tine , preaiubitul meu odor ,
Și -aș fi-'nstare să-ți dau totul ,să-mi dau viața ,și să mor !
Unde să te-ascund copile ? De necazuri, de durere ,
Cum să-l rog pe Dumnezeu ,în această neputere ?
Căci strigat-am din picioare ,iar apoi îngenunchiată ,
Și îmi pare că mi-e ruga ,undeva ,
neascultată !

Și se sting copii lumii ,și ne mor pe rând părinții ,
Parcă nu aude Domnul ,și nu mai aud nici sfinții !
Și-aș urla cum urlă lupii ,doar să știu că-s auzită ,
Și e lumea sănătoasă ,de molimă lecuită !
Și-aș urla cum urlă vântul ,printre crengile pădurii ,
Doar să știu, c-așa aș pune capăt ,bolilor și urii !
Unde să te-așez copile ? Care loc e mai dosit ?

De păcate și de rele ,pururea să fi ferit !
Să-și găsească pacea drumul ,către tine ,și norocul ,
Unde să te-ascund copile ? Tatăl sfănt să-ți fie locul !
El să -ți fie ascunzișul ,scutul și reazemul tău ,
Măna lui să te -ocrotească ,să te apere de rău !
Eu ,o mamă păcătoasă ,
înaintea lui te-am pus ,să de apere de rele ,în numele lui Iisus !

Autor
Ciabrun Marusia

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog