sâmbătă, 29 noiembrie 2025

,, SA ARUNCE PRIMUL PIATRA.."

                      

(de Eliana Popa)

Tu, cel care vezi păcatul si-l urăsti pe păcătos,
Ia aminte si invată de la Domnul tău, Hristos
Care-a spus cu Sfânta-i gură apărând pe desfrânata :
,,Cel ce-i fără de prihană să arunce primul piatra"

Dacă El n-a pedepsit-o pentru fapta ei văzută,
Nelasându-i să-mplinească, dupa Lege..a ei osândă,
Cum poti tu,iubite frate, ce te crezi mai virtuos
Să te-nalti cu judecata, chiar deasupra lui Hristos ?

Ce-a oprit cu Sfânta-i mâna, pe acei cei ce tineau piatra
Să lovească pe femeie, să-mplinească judecata...
Scris-a pe nisip păcatul, fiecarui ce-o hulea
Si lăsând cu totii piatra au fugit din fața Sa !

Pentru unul care strigă mai cu ură decat toti,
Se apleacă si privindu-l, Domnul scrie, simplu : ,, Hoț"
Pentru toți ce țineau piatra, scris-a cu degetul Său:
,,Ucigas" , ,,tâlhar", ,,fătarnic", ,,hulitor de Dumnezeu" !

Vinovati suntem de-a valma si părtasi la fapte rele,
Că si astazi L-am ucide si i-am da otet si fiere
Căci in lumea asta mare, inca nu s-a mai aflat
Nici un om la fel ca Domnul, fără vină si păcat !

Că femeia de-i iubită, poate, n-ar mai desfrâna,
Iar bogatul de se-ndură, hoțul poate n-ar fura,
Nici credința nu ne-am pierde, dac-am cerceta Scriptura
Cleveteala am opri-o, dacă ne-am inchide gura !

Cerșetori n-ar fi în lume, dac-am împărți din hrană
Nici copii uciși în pântec, dacă ai vrea să-ți spună,,Mamă!"
Nici betivi, nici desfranate, nici un om al nimanui,
Dacă te-ai opri să afli și să vezi necazul lui,

Nici bătrâni plângând amarnic in căsuta lor umilă,
Daca fii lor, azi, domni, ar simți un pic de milă,
Și-ar veni iar la casuta cu mușcate în pridvor,
Cu o pâine și un zâmbet, ostoind al mamei dor !

Și copiii-ar fi mai veseli și cu ochii mai senini
Dacă n-am munci departe, rătăcind printre straini,
Si nici noi n-am plânge singuri, când vedem că pentru bani
Am plecat lasând in urma ai copilariei ani !

Am ajuns ca din mândrie să ne judecăm și Sfinții,
Să uitam învățătura ce-au avut-o și părintii
Care au păstrat în suflet, neatinsă, neschimbată,
Sfânta lor credintă-n Domnul si o dreaptă judecată !

( din volumul de poezii : ,, CU HRISTOS PE DRUMUL CRUCII)

sâmbătă, 8 noiembrie 2025

FĂ-NE, DOAMNE, DRUM DE FIER!


    

Eliana Popa
 
Doamne Sfinte, fă-Te scut
Pentr-o țară ce-a căzut.
A căzut în mâini străine
S-o ridice n-are cine!

Doamne Sfinte, fă-te punte
Peste cer și peste munte,
Să coboare iar în noi
Seva marilor eroi!

Fă-ne, Doamne, drum de fier
Și-adu oștile din cer!
N-avem brațe ca să lupte
Și ni-s paloșele frânte.

Doamne, fă ca să se nască
Și în Țara Românească,
Făt-Frumos, cum a mai fost
Mai demult în Neamul Nost'

A mai fost, Doamne, odată
Făt-Frumos cu fruntea lată,
Și-a iubit Neamul și Glia
Țara și Ortodoxia.
 
Naște-ni-l, Doamne, din stele
Și din doinele de jele
Că la moarte ni l-au dus
Când răsare luna sus.

I-au stins ochii de lumini
Și i-au pus pe frunte spini
I-au smuls frumusețea toată
Fără dreaptă judecată.

N-are Cruce, nici mormânt,
Doar un drum croit demult
Drumul celui răstignit
Pentru Neamul său iubit

Naște-l, Doamne, din poveste
În a Neamului său iesle.
Și pe tron să-l așezăm
Cu Țara să-l cununăm!

Doamne, naște-l din icoană
Din a Neamului său rană
Veler, Doamne, velerim
Să luptăm sau să murim.

Doamne, rogu-Te frumos,
Să ridici alt Făt-Frumos,
Să-i dai darurile sfinte
Ale celui dinainte.

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog