CIOCUL MIC...CĂ E CENZURĂ!

 

Eliana Popa

 
Băi, cenzura-i interzisă,
Așa scrie pe la noi...
Dar vă dau o veste tristă
Da, da, da.... s-o credeți voi!!!

 
Tot ce scriu nu este bun
E suveranism pe față,
N-aș putea și eu să tac
Ca să nu le vină greață?

Nu sunt cenzori cu ștampilă
E doar presiune fină,
Ei ne vor mai la adânc
Îngropați în naftalină.

 
Tu tot scrii despre hoție,
De vreun lider ce-a furat,
Vrei să-i faci de bășcălie
Dar ești iute …. CENZURAT!

Bă, voi vreți s-aveți dosare?
N-aruncați cu vorbe grele,
Altfel gura voastră mare
Chiar vă bagă la belele!

Vin mascații peste tine
Îți sparg ușa și figura
Ei îți fabrica dosare
Iată cum ți-au închis... gura!

 
Nu cumva să zici, Mărine,
Că tu ești suveranist!
Sare cenzorul pe tine
Cu ștampila de fascist!

De reciți din Radu Gyr
Ești legionar sadea,
De-l comemorezi pe Goga
Pentru ei ești tot așa!

Iar de cazi cumva sub vraja
Sau în brațele Katiușii
Vor striga cu disperare
Rușii, băăă...păzea... vin rușii!

Să nu zici că detești blugii
Sau bananele nu-ți plac,
Plâng și își mănâncă mucii
Și-și dau ochii peste cap!

 
Și-n on-line la fel se-ntâmplă
Vaaai câtă obrăznicie!!!
Cum să faci pe guvernanți
De rahat și bășcălie?

Cum să spui ca au furat
Banul public sau alegeri?
Să nu-ți fie cu bănat,
Dar sunt doar neînțelegeri!

Căci la noi dezinformarea
Mai mereu ne dă de cap,
Adevăru-și strigă jalea
Aruncat la fund de sac.

Iată gloria de astăzi…
Asta-i legea românească
Ai un drept la exprimare…
Și oricine să vorbească

 
Ehe heei.... s-o credeți voi!
Legea asta este hoață,
Nu sunt drepturi pentru noi
Fir-ar mama ei de viață!

Suntem liberi să tăcem
Poate să vorbim în gând?
Bine… bine știm și noi
Să tăcem…. dar până când?

Asta-i legea românească
Avem liber la tăcere
Ciocul mic și joc de glezne
Haaai … vă țuc… la revedere!

Cândva, un om, un biet argat,

                              

Creștin, cu inima curată,
Lucra la un stăpân bogat,
Aproape pe nimica toată!
N-avea nimic, sărac lipit,

Trăia așa de azi pe mâine,
Muncind la omul înstărit,
Pentru un pat și-un colț de pâine!
Dar, într-o zi, și-au luat bucate

Și au pornit la drum, călare,
Bogatul vrând să îi arate,
Argatului său, tot ce are!
Șezând în șa, mândru, pe cal,

Fiind timp frumos, ziua senină,
Îl duse pe argat pe-un deal
Și-i spuse, întinzând o mână:
-Privește-n zare...tot ce vezi,

Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...
Nu poți nici să-ți imaginezi,
Ce am...cât am putut s-adun...
..........
De-acolo, de pe deal, săracul,
Privind în jos, în depărtare,
Printre copaci, văzu conacul,
În toată marea lui splendoare!

Uitându-se în jur, apoi,
La umbră, pe lângă copaci,
Pășteau turme întregi de oi,
Sute de cai...și mii de vaci...
-Pământu-l vezi cât se întinde?
Nici nu mai știu să mai socot...
Tot ce cu ochii poți cuprinde,
Chiar și mai mult...al meu e tot...
..........
Era o zi caldă de vară,
Fără un nor, s-aducă ploi,
Și se făcuse deja seară,
Cât au vorbit pe deal cei doi...
..........
La-ntoarcere, pe-același drum,
Argatul, plin de Dumnezeu,
Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,
Ce bogăție am și eu...
stăpâne...uită-te în sus,
Vezi tu, cât sunt de multe stele?
Eu până astăzi nu ți-am spus...
Să știi că...toate-s ale mele!
Tu nu poți să-nțelegi misterul,
Ce multe bogății am eu...
Privește și mai sus...e Cerul,
Și cât Îl vezi, e tot al meu!
Chiar dacă, astăzi, pe pământ,
N-am decât țoala de pe mine,
Am încheiat un Legământ,
Care, de Cer, legat mă ține!
E greu ca să poți înțelege,
Dar va veni o zi în care,
Acolo sus, în Cer, voi merge,
Unde e veșnic sărbătoare!
Azi, toate ale tale sunt,
Dar vei pleca de-aici, stăpâne,
Că viața este frunză-n vânt,
Și nu vei lua nimic cu tine!
............
De-a înțeles ce-a spus argatul,
Nu aș putea să vă mai zic,
Dar la întoarcere, bogatul,
Tot drumul, n-a mai zis nimic!
.............
Bogat, nu e acela care,
Adună saci cu bani, mereu...
Bogat, e omul care-L are,
În inimă, pe DUMNEZEU!
--------------------------------------------
Dorel Mărgan