de Nicolae Labis
Am cautat si caut. Cautand
M-am pomenit gresind. Din cand in cand
M-am pomenit din vina mea flamand
Si m-am insangerat in spinii
De pe cararile spre zarile luminii.
Dar daca cineva gigantic ar veni
Si mi-ar rosti: Eu iti dau viata toata
Neinceputa, nepatata,
Dar sa mi-o dai apoi in seama mie
S-o duc inspre visata zare purpurie
Pe drum neocolit, de netezime,
Pe drumul nestiut decat de mine...
Deci astfel de mi-ar spune
Eu as simti ca tot ce-mi spune-i putred,
Cu hotarare i-as raspunde: — Nu cred!
De poti schimba secara-n trandafir,
De-mi poti schimba viata, nu ma mir:
Chiar de-ai schimba batranii in copii,
Drum drept si neted tu nu poti sa stii —
Si chiar de-ai sti, pasind in urma ta
Nimic n-as mai simti si n-as vedea.
Eu sunt aici, cu fratii mei in jur,
Cu ei marsaluiesc si rad, si-njur,
E-un soare fata-n raze sa ne scalde,
Pasind spre el strabatem tinuturi tot mai calde
Iar de privesti atent la cercetare
Si noua de pe frunte prind raze sa ne zboare.
E drumul greu. Strabatem prapastii si cascade
Si suferim, dar stim c-asa se cade.
Tinuturile-acestui veac lung, clocotitor
Vreau doar cu pasii mei sa le masor
