marți, 2 august 2016

Batranete


Fotografia postată de Mango Music.

Aș vrea ca să mă ierți copile
Că n-am să-ți las în urma mea palate,
Am fost sarac dar te-am crescut pe tine,
Nu am știut că într-o zi vei fii departe.

Nu dragul meu copil, eu n-am furat
Și n-am averi să-ți las ca moștenire,
N-aș vrea să-ți spun cât am avut de îndurat,
Și cât mi-aș fi dorit ca să rămâi cu mine.

Dar ai crescut copile și-ai plecat,
Și tu și sora ta v-ați dus mânați de soartă,
Eu am rămas cu sufletu-ntristat
Și încă va aștept plângând singur la poartă.

Și știu că uneori va mai gândiți la mine
Dar viața voastră nu-i ușoară,
Acum când zilele-mi sunt mai puține
Aș vrea ca depărtarea asta să nu doară.

Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrânețea,
Dar nu mă plâng și nu va chem,
Și dacă Domnul mi-ar întoarce tinerețea.
Fără regrete și-ndoiala eu mi-aș dori ca să trăiesc la fel.

Și dacă nu puteți veni , o să vin eu
Să va aduc câte ceva ca să puneți pe masă,
N-am să va spun cât mi-e de greu,
Când voi veniți atât rar și ați uitat cum e acasă.

Aș vrea ca să mă ierți copile

Că n-am să-ți las în urma mea palate,

Și dacă s-o întâmpla să nu ajung la tine

Să nu lăsați zambilele să moară neudate…..

AUTOR: DORIN DUMITRIU
https://www.facebook.com/dorel.dumitru.564

miercuri, 20 iulie 2016

GRĂDINA CU FLORI





Pe terasa casei mele stau smerit, ca un bunel,
Ca să imi privesc grădina şi să o admir niţel.
Când privesc - ce credeţi oare? - văd atâtea flori frumoase,
Ce mă-mbie prin nuanţe şi parfumuri graţioase!

Însă, când mi-arunc privirea mai departe, mai în zare,
Văd cum florile se mişcă şi cum totu-i în mişcare…
Şi îmi zic: ori bate vântul, ori grădina mea e vie.
Ce-ar putea să fie-n zare, oare, Doamne, ce să fie?

Dar punându-mi ochelarii peste ochii mei bătrâni,
Obosiţi, peste măsură, de-ale vieţii stricăciuni,
Văd o ceată de fetiţe, cum se joacă prin grădină
Printre pomi şi floricele, sub a soarelui lumină.

Ele sunt, cu siguranţă, după cum pot înţelege,
Ale mele nepoţele cu o parte din colege.
Tot privind duios la ele, mă întreb, adeseori,
Ce văd eu în depărtare, sunt fetiţe, sau sunt flori?

Căci se-amestecă-ntre ele, şi nu poţi distinge-ndată,
Socotind după miresme, care-i floare, care-i fată?
După nume, sunt fetiţe, după chip sunt floricele…
Care e cea mai frumoasă, spune-acum, de poţi, bunele!?

Nu pot spune, deocamdată, care e cea mai frumoasă,
Căci şi una, şi cealaltă, e o nobilă crăiasă.
Dar în taină, responsabil, stând aşa, un timp, pe gânduri,
Despre fiecare floare mi-am notat  vreo două rănduri.

Una dintre floricele e STELUŢA cea frumoasă,
Trandafirul vieţii mele, floricica mea aleasă.

Altă floare e GEORGETAfloarea dalbă de salcâm,
Care-şi cântă canţoneta seara,-n valuri de parfum.

LUMINIŢA cea sublimă e regina nopţii, care
Florilor le e lumină, pe a Raiului cărare.

Iar ELENA, scumpă fată, floarea florilor de tei,
Îşi revarsă cu sfială peste toţi, mireasma ei.

În acest buchet şi ANA e o floare-ntr-adevăr,
Iar mireasma-i ce te-mbie, e a florilor de măr.

ALEXANDRA cea vioaie  e un galeş liliac,
Ce-şi împrăştie mireasma peste-al florilor conac.

MĂRIUCA, floare scumpă, când se roagă ea, fierbinte,
Te îmbată de mireasmă, ca şi mâna Maicii Sfinte.

Bobocelul LUCIANA e o frezie sfioasă,
Ce ai vrea, pentru mireasmă, să o ai mereu în casă.

TEODORA, floare rară, e o dragă zambiluţă,
Ce aduce primăvară, şi în suflet, şi-n căsuţă.

AURELIA - ce nume!!! - e laleaua cea de aur,
Ce străluce cu blândeţe în acest frumos tezaur.

OANA cea îmbujorată, bujorul cel cochet,
Ce zâmbeşte cu tandreţe, cu surâsul său discret.

Alta dintre floricele e DUMITRA cea frumoasă,
Panseluţa ce sclipeşte, floare între flori aleasă.

GABRIELA,-n albă haină, e un crin încântător,
Ce împrăştie, în taină, un miros înălţător.

Iar CRISTINA cea smerită e o dulce lămâiţă,
Care este mult dorită în întreaga grădiniţă.

TATIANA cea zglobie, e o dalbă lăcrămioară,
Care, dulce, te îmbie cu parfum de primăvară.

ŞTEFANIA, fată dragă, e un ghiocel simpatic:
Alb, ca fulgul de zăpadă, dar şi tare enigmatic…

CIPRIANA, fire blândă, e într-adevăr o floare,
E o crizantemă scumpă, ce se-nvârte după soare.

OLGA cea înflăcărată şi-n credinţă tot aprinsă,
E o floare delicată, e o candidă narcisă.

DANIELA cea curată, prin dorita ei prezenţă,
Ca o tandră orhidee, îţi exprimă inocenţă.

MIHAELA, fată dârză, în curatele ei zeluri,
Se înalţă, hotărâtă, ca o trâmbiţă, spre ceruri.

Ce să zic de GAROFIŢA, de NARCISAVIOLETA,
De CAMELIABRÂNDUŞA, sau de CRINAMARGARETA?

N-am uitat nici de-ANEMONALĂCRĂMIOARAVIORICA,
De HORTENSIA sau ROZA, nici de DALIA, voinica.

Dacă stai un pic şi cugeţi, al lor nume, prea uşor,
Desluşit şi clar, grăieşte despre frumuseţea lor.
Şi sunt multe flori pe lume, multe, multe floricele,
Totul e să fii cu teamă, să nu calci cumva pe ele.

Dar matale,-mi zice-n şoaptă o nepoată, ştrengăreşte,
Care floare din grădină crezi că ţi se potriveşte?
Pentru mine, fată scumpă, care sunt precum un scai,
Nu-mi pot anexa o floare, (Cel mult…flori de mucegai).

Mulţumescu-Ţi Doamne, Ţie, pentru-aceste floricele,
Pentru marea bucurie de-a petrece printre ele!

Vă doresc, cu gânduri bune, vă doresc, cu sincer grai,
Să fiţi flori şi-n astă lume, dar să înfloriţi şi-n Rai!

 http://popasduhovnicesc.ro/



SUTAȘ LA NEMURIRE



De simți că ești, ... să știi citi... !

De simți că ești, sutaș la nemurire, Ca un păun, la brațul unei fete, Fii milostiv, se zice în Psaltire, Iubirea ta, o cată pe-ndelete. Să știi citi, din tremurânda-i mână, Când pe alei, te trec bărbați agale, Și ochii lor cu-a fetei se-mpreună, Dar se feresc de ochii dumitale. Să știi citi, în vocea-i tremurândă, Când o cuprinzi de mijlocu-i, pe stradă, De-un fruct oprit, de-o vreme e flămândă, Nicicum de-un pumn de fructe din livadă. Să știi citi, că-n baldachinul rece, La capul ei, bolind de-o săptămână, În loc de leac, chiar de ai fi cât zece, Ucizi încet a inimii stăpână. Să știi citi, pe chipul unei fete, Când ochii ei de fiecare dată, Plecați fiind, îți spun pe îndelete, Să nu-ți dorești, decât respect de tată. Să știi să taci, când ochii-i te-mpresoară, Dorind să plângi, ca o icoană sfântă. Atunci, luând, o lacrimă amară, Cu mirul tău, pe fată o descântă. Sub ochii tăi, bobocu-ți de copilă, În palma ta, cu inima-i fierbinte, Va rezona cu dragostea-ți fertilă, Cerșind din ochi, iubirea-ți de părinte. Iubirea ei, respectul și credința, Vor clocoti în sufletu-i de fată, Cu-n alt bărbat, ce i-a cuprins ființa, Cum erai tu, cu mama ei, odată. Și lui, și ei, le seamănă credința, De a iubi, cu inima curată! La nunta lor, oferă-i biruința, La dreapta lor, iubirea ta de tată. (1991 - Gândărețul)

duminică, 17 iulie 2016

Sărbătoare



Pune dorul în cătuşe eu de el să n-am habar
Şi regretelor tardive un bilet spre alt hotar...
Pune albul tot în mine, doar în crini să înfloresc 
Şi-n ninsorile din rai dimineaţa să-mi găsesc.
Pune flacăra să ardă şi în inimă de piatră,
Firul ierbii să îl simtă toamna mea prin ea să treacă.
Pune cerul tot în mine şi-n bujori obraji de fată
Din izvor cu apă vie să mai beau şi eu odată.
Pune ploia să ne spele de păcate şi de ură,
În iubire Tu ne îmbracă, răutăţii doar cenzură!
Pune miere în cuvinte, rănile să vindece
Şi albinelor ca hrană dă-le din bogata mană.
Pune busuioc în case, alinări în rugăciune,
Să ne lepădam de rele să trecem curaţi prin lume.
Aripi viselor frumoase, primăveri cu tei în floare,
Să facem altare-n suflet şi din viaţă sărbătore.
foto sursa internet
Din Volumul de versuri Ferestre deschise, Editura Singur 2015

marți, 12 iulie 2016

Statui de visători...

UNIVERSUL POEZIEI: Statui de visători...:
Doamne iartă păcatele mele si ale neamului meu !
Statui de visători, sculptate-n lut,
Iubirea ne insuflă zilnic viață,
Pe-o pistă scufundată-n absolut –
O destinație ascunsă-n ceață.

Marionete triste, fără sfori,
Ne-nghesuim pe scena în ruină.
Doar dragostea ne umple de candori,
Când nu e înecată în rășină.

La poarta nemuririi facem sluj,
Dar timpul ne-a postat pe coji de nucă.
Lucrăm în Timișoara, stăm în Cluj,
Sfidând și soarta noastră hăbăucă.

Ne spunem cât de bine mai trăim:
Avem vacanțe-avem și libertate!
Însă cu toate-acestea ne simțim
Un șir de morți, într-o maternitate.

Statui de visători..., ce minunat!
E-o artă, azi, să te menții pe gheață.
În ringul existenței, demodat,
Ne toarcem firul sumbru, de paiață...


Statui de visători...


UNIVERSUL POEZIEI: Statui de visători...:

Doamne iartă păcatele mele si ale neamului meu !


Statui de visători, sculptate-n lut,
Iubirea ne insuflă zilnic viață,
Pe-o pistă scufundată-n absolut –
O destinație ascunsă-n ceață.

Marionete triste, fără sfori,
Ne-nghesuim pe scena în ruină.
Doar dragostea ne umple de candori,
Când nu e înecată în rășină.

La poarta nemuririi facem sluj,
Dar timpul ne-a postat pe coji de nucă.
Lucrăm în Timișoara, stăm în Cluj,
Sfidând și soarta noastră hăbăucă.



Ne spunem cât de bine mai trăim:
Avem vacanțe-avem și libertate!
Însă cu toate-acestea ne simțim
Un șir de morți, într-o maternitate.

Statui de visători..., ce minunat!
E-o artă, azi, să te menții pe gheață.
În ringul existenței, demodat,
Ne toarcem firul sumbru, de paiață...

duminică, 3 iulie 2016

DESPRE RUGACIUNE,




– Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă?
– Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doară. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă. Mulţi, atunci când alţii le cer să facă rugăciune pentru ei nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora. Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune. Citeşti, de pildă, o scrisoare, vezi o problemă, suspini şi după aceea te rogi. Acesta este mare lucru! Inainte de a apuca receptorul, înainte de a forma numărul, Dumnezeu te aude! Şi să vezi cum se înştiinţează şi celălalt! Să vedeţi cum demonizaţii înţeleg atunci când fac rugăciune pentru ei şi strigă oriunde s-ar afla! Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, “nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Il doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru orice. Ştiţi ce în­seamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la du­rerea generală a lumii sau a unui om în particular. Această participare, această durere Dumnezeu o răs­plăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că nu omul cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt. – Cum să înceapă cineva lucrarea aceasta? – Află ceva, de pildă, despre un accident. “Ah!”, sus­pină el şi Dumnezeu îndată îi dă mângâierea dumne­zeiască pentru puţin suspin. Vede pe unul îndurerat şi iarăşi suferă împreună cu el, iar Dumnezeu îl mângâie cu mângâierea dumnezeiască, nu rămâne cu acea amărăciune. Iar celălalt este ajutat prin rugăciunea lui. Sau se gândeşte: “Dumnezeu ne-a dat atâtea, dar eu ce am făcut pentru El?”. Mi-a făcut mare impresie ceea ce mi-a spus un suflet: “Ingerii îşi acoperă feţele atunci când se săvârşeşte Taina Dumnezeieştii Liturghii, iar noi ne împărtăşim cu Trupul lui Hristos. Eu ce am făcut pentru Hristos?“. Unul ca acesta suferă în sensul cel bun. – Părinte, cum înţelege cineva că celălalt s-a folosit prin rugăciunea sa? – Este înştiinţat de aceasta prin mângâierea dum­nezeiască pe care o simte înlăuntrul său după rugă­ciunea ce-a făcut-o cu durere de inimă. Dar mai întâi trebuie ca durerea celuilalt să o faci durerea ta şi după aceea să faci şi rugăciune din inimă. Dragostea este o însuşire dumnezeiască şi ea îl vesteşte pe celălalt. Şi în spitale, când pe medici şi pe surori îi doare pentru bolnavi, acesta este medicamentul cel mai eficace din­tre toate medicamentele ce li se dau. Bolnavii simt că se interesează de ei, simt siguranţă, mângâiere. Celui care suferă nu trebuie să-i spui multe cuvinte, nici să-l dăscăleşti. Inţelege că te doare pentru el şi astfel se foloseşte. Durerea este totul. Dacă ne doare pentru ceilalţi uităm de noi înşine şi de problemele noastre. Cuviosul Paisie Aghioritul. Trezire duhovnicească, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p. 342-343

duminică, 26 iunie 2016

Ridicaţi



Ridicaţi pe culmi drapelul,
Iarba este verde acasă
Tu trezește-te române,
Constiința nu te lasă!

Ştefan este viu la Putna
Stă de veghe cu toţi sfinţii,
Vor să tragă iarăşi clopot
Să-ţi trezeşti tu cerul minţii!

Ridicaţi pe culmi drapelul
Şi-n coloana infinită,
Prin seninul din cerneluri
El, Brâncuşi priveşte cerul.

Ridicaţi pe culmi drapelul,
La Prislop Arsenie Boca
Ţine flacăra aprinsă,
Să nu-ţi pierzi a ta credinţă!

Ridicaţi pe culmi drapelul,
Cât mai arde focu-n vatră..
Pita este mai amară,
Ţara noastră mai săracă.

Ridicaţi pe culmi drapelul
Lupii toţi atacă-n haită
Şi cu dinții lor de fiară
Vor să rupă iar din hartă!

Ridicaţi pe culmi drapelul
Fiţi mai buni şi mai uniţi,
Invocaţi în rugi tot cerul
De urgii să fiţi feriţi!

05.06.2014
foto internet

vineri, 24 iunie 2016

Ia strămoșească


Am cusut pe ie macii toți în floare
Spicele de grâu scăldate în soare,
Hora bătrânească ce o știau moșii 
Dimineața pură când cântau cocoșii!
Piscul unui munte albit de speranță,
Dorul ce așteaptă o mână pe clanță,
Aripa de vultur și zboru' îndrăzneț,
Steagul arborat de un vis semeț!
Am cusut pe ie, zâmbet de copil,
Doina din străbuni ce încă o știu,
Un altar de brazi, cu vârful spre cer
Și un ceas de taină, când încă mai sper.
Lacrimi am cusut, când mi-a fost mai greu
Și-un pumn de țărână chiar din trupul meu,
Sângele vărsat de ai mei strămoși,
Anii tinereții calzi și luminoși!
Am cusut icoana Sfintelor Fecioare,
Când primeau Lumină parcă-n calendare,
Smirna parfumată din teii înfloriți
Mâinile trudite pentru cei munciți...
Sufletul și ruga în genunchiul minții
Cum ne-au învățat de mici și Părinții,
Talpa și opica, plină de sudoare,
Sora mea și Prutul ce încă mă doare!
Ia am s-o îmbrac ea îmi este portul,
Când îmi petrec Moșii am să cos și ortul,
Vămile să trecem înspre veșnicie
Cu făclii speranțe aprinse pe ie!
02 iulie 2015
foto sursa internet

miercuri, 22 iunie 2016

TE DUCI, COPILARIE


Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini
Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini
Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci
Te duci, copilărie, și nu te mai întorci

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist
Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist
S–au inventat claxoane, adio zurgălăi
Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi

Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari
A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari
Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini
Te duci, copilărie, și devenim haini

Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând
Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pământ
Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea
Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera
Te duci, copilărie, cu fericirea mea

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc
Iar după bătălie mergeam să bem un suc
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi
Te duci, copilărie, și devenim mai răi

Ma zgâriam pe brațe urcând in corcoduș
Iar cel mai bun prieten era un cățeluș
Eram atat de veseli fugind prin porumbiști
Te duci, copilărie, si devenim mai triști...

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili
Te duci, copilărie, și devenim fragili
Motto :
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil
Aș da orice pe lume să redevin copil


Sursa

https://www.facebook.com/generatia.vesela.official/

duminică, 19 iunie 2016

Duhul Adevărului


Camelia Cristea
Duhul Adevărului a venit din cer
Ca eu păcătoasa, astăzi să nu pier
Pe un vârf de cruce îmi ridic privirea 
Fă să înțeleg care-mi e menirea!
Pregătită cale de Cel Înviat
Mă lepăd de mine ca de un păcat,
Zorii mântuirii pe un colț de rai,
Inimă zdrobită, Doamne să îmi dai!
Ucenici în turmă, marea de măslini,
Cu iubire multă durerile-alini,
În genunchiul minții mă petrec mai sus,
Scapă-mă de rău Bunule Iisus!
Biserica-Ți toată este ca o vie,
Duhul Sfânt coboară iar în Liturghie
Sforile mă leagă să nu pot vedea
Dar mă las Părinte, doar în voia Ta!
Nu înțeleg Taina, dar simt fericirea,
Când un bob de rouă îmi scaldă privirea
Și în cerul clipei simt nemărginirea,
Doamne cât aș vrea să îmi schimb și firea...
Curcubeu - vitralii, uncenici și sfinți
Te-am vândut odată pe câțiva arginți
Mă căiesc armanic și îmi plâng păcatul,
Într-o rugăciune fă să văd Înaltul.
Pe un braț ții cerul, pe altul pământul,
Eu dau mărturie Tu ești Sfânt Cuvântul!
Am văzut Lumina cea adevărată
Slavă în biserici a fost revărsată!
foto sursa internet

joi, 9 iunie 2016

Aforisme cu umor





Dacă vrei să scapi de mizeria terestră, nu e o soluţie să umbli cu capul în nori!

Este mult mai de dorit să fii în compania unui înţelept mort, decât în aceea a unui prost viu!

În realitate, prostul nu moare niciodată de „grija altuia”. Ăsta e, de fapt, principalul motiv pentru care trăieşte!

Culmea ironiei este aceea că regele proştilor este întotdeauna un tip deştept şi viclean!

„Gurile rele” vorbesc întotdeauna „pe la colţuri” pentru a putea, la nevoie, „să o dea cotită”!

Doar pentru un berbec nu este jenant să o facă „de oaie”!

Apocalipsa pare cu atât mai aproape cu cât, mai nou, la fiecare răsărit, se „crapă de ziuă”!

Atenţie! Uneori când Dumnezeu îţi pune „mâna în cap”, o face ca să te scuture niţel!

Nu conta pe bucuria cu care celălalt ţi-a spus că te-a aşteptat de o viaţă. Cu siguranţă nu i-a făcut plăcere să te aştepte atâta amar de vreme!

Obtinerea iluminării spirituale nu este atât de simplă pe cât ai putea crede. Curentul electric n-o să-ţi folosească la nimic...

Ca să-ţi depăşeşti egoul, nu e suficient să o iei la fugă.

Oricât de mult ai încerca, n-o să-ţi potoleşti setea de Dumnezeu cu apă minerală.

Atunci când vrei să escaladezi cele mai înalte piscuri ale spiritului, nu folosi niciodată bocanci de alpinism!

Să nu îţi imaginezi că cei care folosesc „limba de lemn” sunt ecologişti!

Există şi oameni care nu vor să se descopere elixirul vieţii veşnice. Groparii!

...................

Copilărie, unde ești...



Copilărie, unde eşti?
Când îmi puneai sub cap poveşti
Aveam în pernă numai vise
Şi-un leagăn cu iubiri promise.
În ceată îngeri mă vegheau,
Cu nopţi de stele mă-nveleau.
Până şi gândul mi-au păzit,
Turnând în taină Mir sfinţit.
Şi înfăşată-n liliac,
Lăsat în ploi peste cerdac,
Cu greierii într-un alai,
Eram în Rai.
Precum un fluture-n grădină,
Scăldat în raze de lumină
Mă rătăceam prin flori cu rouă...
Strângeam cu braţele-amândouă
Petalele căzute-n zori
Din trandafiri agăţători
Şi mă-ntristam, credeam că plâng,
Că spinii... aripile frâng,
De nu i-ar fi avut, zburau
Şi ceru-n roşu îl pictau.
Mi-ar fi făcut şi-un curcubeu,
Să-l văd în el pe Dumnezeu.
Azi îmi lipseşti atât de mult,
De parcă sufletul e smuls
Şi aruncat în gropi comune,
Fără de viaţă şi de nume...
Şi veacuri mă despart de tine;
De ce-ai plecat de lângă mine?
Angelina Nădejde - versuri din volumul "Suflet la ofertă"

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog