Autor: Camelia Cristea
Însinguraţi, dar niciodată singuri,
Trăim adesea pe-o lamă de cuţit,
Suntem cu toţii scuturaţi de friguri,
În vremuri grele, ce le trăim aici.
În ape tulburi, pescuiesc mai marii,
Năvodul scoate peştele mereu,
Dar să nu uite dănşii nici o clipă
Că ne veghează însuşi Dumnezeu.
E mare nepăsarea, subţire firul vieţii
Şi la un colt de drum, putem să ne oprim
Şi’n plănsete de clopot, sfîrşim prin a ne duce,
În locul pe care, de aici ni-l pregătim.
Voi ce deţineţi astăzi frăiele puterii,
Să nu uitaţi de semeni, de neam, şi de pămănt,
Să faceţi conştiinţei, revizie morală,
Că altfel ne moare ţara, ca frunza tremurănd.
foto: sursa Internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu