O POEZIE SUPERBA

Copil frumos, te-aş ţine-ascuns

în locul unde n-au pătruns

nici răutatea, nici mânia,

în locul unde e stăpână bucuria.

Şi ţi-aş păstra desţelenită

grădina vieţii, şi-nflorită,

ca un surâs să fie fiecare floare,

pe chipul tău să râdă lumina de la soare.

Şi ţi-aş aşterne dragoste în cale,

din suflet aş lăsa să scuture petale,

ca să nu simţi nici pietre ascuţite şi nici spini,

să nu te rătăceşti prin mărăcini.

Vise înalte ţi-aş păzi în palmă,

iar zborurilor tale le-aş ţine vremea calmă,

şi timpul l-aş supune şi l-aş îmblânzi,

l-aş pune în clepsidră şi ţi l-aş dărui.

Dar nu ştiu cum să fac acestea toate,

nu era scris în nicio carte,

şi nu cred că a fost vreun înţelept

care ştia ceva şi a păstrat secret.

Şi-atunci tot ce rămâne e să îţi dau poveţe,

să te învăţ că lumea are multe feţe,

să îţi arăt cum sufletul se oţeleşte,

dar dragostea din el e cea care te creşte.

Să-ţi spun că din durere iei putere,

că pentru a clădi un vis de multe ori se cere

să laşi bucăţi de suflet să se sfâşie din tine;

dar să nu-ţi pară rău când tot ce faci e bine!

Să nu uiţi idealuri chiar dacă ţi se pare

că s-au pierdut cândva în neagră depărtare!

Oricât de întuneric, mai sunt câteva stele;

să cauţi mereu zborul şi să ajungi la ele!

De cazi, să te ridici mai sus

şi să răsari chiar dacă soarele-a apus!

Dacă pierzi astăzi, poţi învinge mâine;

să nu-ţi vinzi inima pe-un colţ de pâine!

Să nu uiţi niciodată să fii bun şi drept,

să nu te pleci, dar să fii înţelept!

Şi vieţii să-i surâzi, să ştii cum să te bucuri

de împliniri înalte şi de mărunte lucruri!

Iar la sfârşit, când scazi şi când aduni,

când timpul ce-ţi rămâne e cât să-l ţii în pumni,

să-ţi fie gândul liniştit şi inima senină

că ai trăit frumos şi viaţa ţi-a fost plină.

Autor: Carmen Pricop