"PENTRU CINE SE VA MAI „NAȘTE” HRISTOS

 

Biserica Ortodoxă Română Contraatacă în forță - Scrisoare pastorala curajoasă a episcopului Sebastian al Slatinei, de Crăciun

"PENTRU CINE SE VA MAI „NAȘTE” HRISTOS

ÎNTR-O LUME RESETATĂ?

În fiecare decembrie, Nașterea Domnului pe pământ reînnoiește și revigorează lumea, dându-i speranțe noi de viață. „Întruparea Fiului lui Dumnezeu este singurul lucru nou sub soare”, spune Sfântul Ioan Damaschin. Este noutatea care a împărțit istoria în două – înainte și după Hristos –, iar această veșnică noutate privește nu numai Persoana Mântuitorului, ci și Lucrarea Sa, precum și trupul Său teandric, Biserica. Astfel, omul unit cu Biserica este nou – o creație continuu nouă, în toate experiențele lui pe calea mântuirii, sfințirii, asemănării cu Dumnezeu.

În ultima vreme însă, auzim vorbindu-se tot mai mult de un curent ce merită atenția noastră, pentru că se prefigurează a fi unul deosebit de periculos pentru om. Se numește MAREA RESETARE. Ce înseamnă aceasta? Marea Resetare vizează schimbarea structurală a lumii, adică o deconstruire a acesteia sub toate aspectele ei, astfel încât nimic să nu mai fie la fel – nimic din ordinea creată de Dumnezeu. Ea speculează faptul că mai ales copiii și tinerii sunt avizi de noutate și, profitând de acest imbold firesc, promovează schimbări nefirești sau chiar sfidătoare la adresa firescului și a normalității unanim acceptate până nu demult. Urmărește renașterea omului – dar nu „din apă și din Duh” (In 3, 5) –, ci exclusiv „din materie și ideologie”. Dorește, cu alte cuvinte, distrugerea omului „setat” să creadă în Dumnezeu, în valori și principii religioase, dar și obișnuit cu respect din partea autorităților, bunăstare și democrație, și crearea OMULUI NOU, bazat pe alte principii și valori. Pe scurt, o NOUĂ ORDINE MONDIALĂ.

Astfel, întâlnim în societatea de azi, tot mai des:

– Oameni autonomi, autosuficienți, care se declară liberi de Dumnezeu, pentru că se consideră ei înșiși dumnezei.

– Conducători cu pretenții de Superman, care, deși tot mai puțin legitimați de votul popular, odată cocoțați în vârful puterii, pretind celorlalți încredere oarbă și supunere de necontestat.

– Bărbați care se pretind femei și femei care se pretind bărbați ori altceva din gama LGBTIQ. Acestora, autoritățile publice au ajuns să le promoveze și să le protejeze drepturile cu prețul încălcării drepturilor noastre, ale celorlalți – persecutarea majorității pentru hatârul minorităților.

– Persoane care contestă evidența datului biologic, susținând că nu se primește nimic la naștere, nu există un dat natural, ci totul este pentru că ni s-a indus și așa am fost educați. Astfel, se confundă voit sexul cu genul, care – ce să vezi? – poate fi de peste 100 de feluri. Pe cale de consecință, unii își înscriu copiii, la naștere, cu X sex, urmând să-și aleagă singuri când, cum și dacă vor mai dori unul (sau mai multe).

– Copii smulși cu forța din sânul familiei de către instituții așa-zise de protecție, de tip Barnevernet, sub pretextul că părinții lor sunt prea religioși sau prea tradiționalist-conservatori.

– Copii educați în școli să își reclame părinții la poliție pentru cele mai banale motive, pe principiul „Să scăpăm pe copii de părinții lor. Aceasta trebuie să facă școala”.

– Tendințe de globalizare excesivă și chiar de dictatură mondială, ca: abolirea proprietății private, dizolvarea suveranității naționale, sacrificarea intimității, sub pretextul întăririi securității persoanei, desființarea sistemului salarial, de dragul unor indemnizații „binevoitoare” din partea statului, și alte năzuiri de felul acesta – toate în numele așa-zisului BINE COMUN. Orice asemănare a acestor aspirații cu principiile marxiste și comuniste nu este deloc întâmplătoare.

Odată implementate cele de mai sus,

– Omul Nou ar urma să nu mai creadă în Dumnezeu, ci în cei care l-au făcut „nou” – în păpușarii lumii și în guvernanții-marionete impuși de aceștia vremelnic în fruntea statelor.

– Legat până acum în mod natural de familie, Biserică și patrie, omul nou ar urma să abandoneze aceste instituții considerate învechite și să accepte, în schimb, concepte de viață noi, care frizează ridicolul, gen corectitudinea politică și hiperobsesia discriminării.

– Familia, unanim recunoscută până mai ieri ca „celula de bază a societății”, ar urma să devină – și deja a devenit pe alocuri – o simplă alăturare a două persoane, indiferent de sex, care, în lipsă de copii naturali, îi vor „vâna” pe cei din familiile nealiniate Sistemului.

– Bisericile, în care oamenii credincioși și-au aflat alinare sufletească veacuri de-a rândul, ar urma să devină spații sociale, săli de spectacole (în Occident, deja se întâmplă acest lucru) sau simple muzee ale unui trecut considerat prea retrograd.

– Patria, pentru care și-au jertfit viața înaintașii noștri, ar urma să fie considerată un moft naționalist și o simplă provincie într-o uniune statală fără istorie și, ca atare, și fără identitate.

– Democrația, care a ridicat state ca cele ale Americii pe culmile cele mai înalte ale civilizației și prosperității, ar putea deveni un concept desuet, pentru că – nu-i așa? – popoarele nu mai sunt în stare să-și decidă singure soarta.

– Drepturile omului, atât de prețuite de toate instituțiile universale și consfințite în legi fundamentale aflate la mare cinste până acum, ar urma să mai poată fi revendicate, în ERA VACCINĂRII OBLIGATORII, doar cu masca pe figură și numai de la ferestrele caselor, pentru că afară va fi tot pandemie și lockdown.

– Libertatea, de care nici Dumnezeu „n-a îndrăznit” să Se atingă, ar urma să ne fie îngrădită grosolan, pentru că noii stăpâni ai lumii nu vor avea nici îngăduința, nici răbdarea și nici iubirea Lui.

Vă întrebați, probabil, de ce ar vrea cineva să mutileze lumea în halul ăsta; de ce ar vrea să o deconstruiască astfel. De ce altceva, dacă nu pentru a-I șterge urmele lui Dumnezeu din creația Sa? Pentru a-L scoate din ADN-ul uman cu orice preț și, astfel, artizanii Marii Resetări să poată spune că, de vreme ce ei au „creat” această LUME NOUĂ, sunt și stăpânii ei de drept.

Cine sunt acești „iluminați arhitecți” ai Noii Ordini Mondiale? Ați auzit, cu siguranță, vehiculându-se tot mai mult termenul de ELITĂ. Așa le place să-și spună. De fapt, sunt adevărații păpușari ai lumii, prea puțin cunoscuți publicului, dar care se arată tot mai deranjați de creșterea populației la nivel global și, mai ales, de prea puțina ei docilitate. Aceștia sunt cei care și-au propus construirea unei LUMI ALTFEL. Istoria omenirii, însă, e plină de exemple ale unor mari civilizații care s-au prăbușit, pentru că s-au lăsat devorate de cultul idolatriei de sine și al libertinismului moral. Oare lumea aceasta NOUĂ, care se arată tot mai gata să renunțe și la Dumnezeu, și la principiile morale recomandate de El, dar și la instituțiile ei sociale și culturale de bază, va reuși să aibă o soartă mai bună decât civilizațiile din vechime?

Oare, într-o astfel de lume, Se va mai „naște” Hristos? Și dacă da, pentru cine, de vreme ce Omul Nou dă tot mai multe semne că nu mai are nevoie de El, iar noile lui principii nu mai au nimic comun cu preceptele evanghelice? Aceasta este întrebarea care ne stăruie în minte acum, când vedem cum se năruie sub ochii noștri lumea lui Dumnezeu, sub „secera și ciocanul” așa-zisului progresism; când stăpânitorii acestei lumi, urcându-se pe valul unor crize special create – criză sanitară, crize politice, crize economice, criză socială –, se arată gata să „dea foc” creației lui Dumnezeu, ca oarecând împăratul Nero, care, sub pretext că vrea să reconstruiască Roma, a incendiat-o, cu tot cu locuitorii ei.

Știu că, la o sărbătoare ca aceasta, v-ați fi așteptat mai degrabă la cuvinte de îmbărbătare și de speranță, decât la aceste temeri, oricât de îndreptățite ar fi ele. Știu că v-ați fi dorit mai mult optimism în ceea ce privește lumea aceasta, pământească, dar misiunea noastră, a oamenilor Bisericii, este să cultivăm, cu prioritate, încrederea în Lumea de Dincolo, cerească, mai cu seamă atunci când lumea de aici este supusă unui proces continuu de pervertire. Nu ne atrage atenția Apostolul Pavel că „nu avem aici cetate stătătoare, ci pe aceea care va să vie o căutăm” (Evr. 13, 14)? Că, adică, deși locuim pe pământ, suntem, totuși, cetățeni ai Cerului? De aceea, se cuvine să ne bucurăm de viața aceasta doar în perspectiva celeilalte!

Și încă ceva: să nu lăsăm frica de virusul acesta, care ne terorizează în prezent viața, să ne afecteze credința! Aduceți-vă aminte de cuvântul care zice: “dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem” (Rom. 14, 8.). Nu uitați nici îndemnul Domnului, Care ne spune: “nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai degrabă de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheenă” (Mt. 10, 28)! Protejați-vă de boală, dar nu vă lăsați obsedați de ea! Sunt persoane care, de frica virusului, au rupt legătura și cu Dumnezeu, și cu Biserica, ori au căzut în depresie. Nu s-au îmbolnăvit de Covid, dar s-au îmbolnăvit de frica lui. Nu! Nu așa trebuie privită boala, ci cu încredere deplină că „niciun fir din părul nostru nu va pieri” (Lc. 21, 18) fără voia Domnului. Păi, uităm că El este nu doar Domnul vieții, ci și Stăpân al morții, de vreme ce a biruit moartea – „cu moartea pe moarte călcând”?

Vă întrebați, probabil: de ce a îngăduit Dumnezeu această cumplită încercare care s-a abătut asupra omenirii, indiferent de cine și de ce anume a plănuit-o? Răspunsul nu poate fi decât unul: PENTRU PĂCATELE NOASTRE. Prea ne îndepărtaserăm, mulți dintre noi, de El. Prea începuserăm să ne credem, unii, dumnezei. Sau, cred că mai există și un al doilea răspuns: CA SĂ NE ARATE DEȘERTĂCIUNEA VIEȚII ACESTEIA, ÎN COMPARAȚIE CU CEALALTĂ (Eccles. 1, 2). Prea ne lipiserăm cu toții inima de cele pământești, uitând cu totul de cele cerești. Or, Dumnezeu nu ne-a creat pentru lumea aceasta, ci pentru cealaltă. Aduceți-vă aminte că omul a ajuns pe pământ din greșeală! Da, din greșeala strămoșilor Adam și Eva, după care am fost trimiși cu toții aici ca să ne pregătim mai temeinic pentru paradisul de care ne-am arătat nevrednici. Iar acum, văzând Dumnezeu că, în loc să ne luăm în serios pregătirea pentru Împărăția Cerurilor, noi nici nu prea mai vrem să auzim de ea, cum altfel să ne atragă atenția asupra nimicniciei vieții acesteia, dacă nu arătându-ne, din când în când, cât de muritori suntem?

De aceea, de nimic să nu ne întristăm peste măsură sau să ne pierdem nădejdea! Nici pentru deturnarea și confiscarea lumii noastre de către cei ce se vor noii ei stăpâni, nici din cauza bolii și nici chiar din cauza morții. „Tot răul, spre bine”, zice românul. Răul trebuie să ne facă mai buni, pentru că Dumnezeu îl îngăduie ca să ne apropiem mai mult de El, ca să ne putem desprinde mai ușor de viața aceasta și să ne-o dorim mai mult pe cealaltă.

Așa stând lucrurile, nu credeți că a sosit momentul să conștientizăm și mai mult cuvintele pe care le cântăm la fiecare liturghie: „Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni pe voi și mințind vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri” (Mt. 5, 11-12)? Să ne bucurăm, așadar, nu să ne întristăm! Să ne bucurăm de ceea ce a mai rămas din Dumnezeu în lumea Lui! De ceea ce, încă, ne mai identifică și ne mai leagă de El, de faptul că Îi mai putem sluji, că încă ne mai putem ruga în biserici, că încă mai putem scrie aceste rânduri în libertate, că încă Se mai „naște” pe pământ în fiecare decembrie. Iar când toate acestea se vor sfârși, să ne bucurăm că „numele noastre sunt scrise în ceruri” (Lc. 10, 20)! Acolo este adevărata noastră PATRIE, pentru aceea merită să luptăm din răsputeri, pe aceea trebuie să ne silim a nu o pierde, ci să o dobândim cu toții pentru veșnicie! Amin.

† S E B A S T I A N

Episcopul Slatinei și Romanaților". 

Vrednic este. Axios. Dignus est!