Bunica mea

Motto:"De ziua lui,
A marelui
Vasile,
Îmi amintesc de vremuri trecute,
De vremuri acum mute,
De vremuri despre care acum, pot să vă povestesc,
Cum e și firesc,
Despre bunica mea,
Draga de ea."
Dumnezeu s-o odihnească
Pe bunica mea,
Acolo unde a plecat
În alt tărâm minunat.
Ea îmi spunea și cânta așa:
"Du-te Glută pe Vale-afundă,
Că vine Pila cu Pilau,
Să ducă supărările,
Să sece bolile!"
Bunica mea,
Mă iubea,
Și mereu îmi cânta
Cât era de lungă ziua.
Bunica mea,
Mă dansa,
În soba mare în care ardea
Focul în șpoiertul unde cocea
Colacul, ce era plăcerea mea.
Pâine și cârnați afumați
Ne dădea bunica mea,
De câte ori iarna, o colinda
Toată nepoțimea,
Ce-i umplea avlia,
Ce-i lumina, fața de bucurie
Și-i creștea inima de fericire si mândrie.
Bunica mea,
Draga de ea,
Dintre toate bunicile mele
Pe ea am iubit-o și dincolo de rele,
În toate zilele mele.
Era o femeie simplă și needucată,
Dar era atât de minunată!
Era veselă și muncitoare,
Mereu se trezea cu soarele-răsare.
Când pe Roza o mulgea,
Cu mine se juca,
Când îmi dădea
Laptele a bea,
Și mă stropea pe față,
Să-mi dea o noua și frumoasă zi din viață.
Bunica mea,
Draga de ea,
A dus o viață grea,
Dar nu se lăsa
Copleșită de ea!
Era veselă mereu,
Oricât îi era de greu.
Mă punea să-i cânt,
La capăt de rând,
Atunci când
Săpa sau plivea,
Grăgina ce o avea.
Bunica mea,
Draga de ea!
Bunica mea,
Simplă cum era,
Mă învăța.
Și doar acum am aflat,
Câte lucruri minunate m-a învățat.
Ea îmi spunea
Despre sarea
Cea bună sau rea,
Ce fără de preț era.
Sarea fără de care
Nici o mâncare
Nu e bună sub soare.
Sarea care, de blesteme ne păzea
Și lua tot răul cu ea.
Bunica mea,
Draga de ea!
În ograda sa,
Bunica mea,
Avea,
O mulțime de hoare,
Care mai de care,
Și pe toate le numea
Bunica mea.
Hoarele și le iubea
Bunica mea.
Iar hoarele o ascultau,
Și așa cum vroia ea făceau.
Ograda ei era o lume și o împărăție minunată,
De Preaînalt dată și lăsată,
De mulți neștiută și neaflată.
Era o împărăție
Plină de iubire,
Și nu știu unde a plecat fără să știe,
Spre veșnicie,
Cu bunica mea cu tot.
Era atunci când bunica a zburat
Spre locul unde de demult a plecat.
Bunica mea,
Draga de ea,
Ce dor mi-e acum de ea!
Pe bunica mea Mama Gia,
O chema.
Era mama-pământ,
Loc minunat de legământ,
Atât de sfânt!,
În Cerneteazul, sat minunat,
În care într-un timp m-am aflat.
Ca în orice alt sat de neuitat,
De unde timpul nu a plecat,
Ci a încremenit și pe loc a stat.
Era împărăția ei și a mea, vrajită,
Și mă simțeam acolo atât de ocrotită și împlinită,
Încât cât era ziua de mare,
Mereu zburam și cântam sub soare!
Bunica mea,
Draga de ea,
Ce minunată era!
Bunica mea,
Ce tânără era,
Și ce forță zăcea
Și avea în ea!
Era slabă toacă,
Dar ziua și viața-i a dansat-o parcă în joacă.
Bunica mea,
Ce minunată era!
Bunica mea,
Draga de ea,
Acum, scriind, am plâns după ea.
Ce dor îmi e acum după ea!
Ce dor îmi e de Draga de Bunica mea!
Bunica mea.
Ce mult aș vrea
Să semăn cu ea!
Acum plâng după bunica mea,
Plâng după copilaria mea!
Nesselwang, 02.01.2023, ora 4,40÷5,03