duminică, 8 ianuarie 2023

Ziua de luni, început de săptămână,




9 ianuarie

Ziua de luni, început de săptămână,
S-o începem acum cu voie bună.
Întreaga săptămână va fi minunată,
O săptămână așteptată.
A doua din an să fie,
Cu multă bucurie.

Azi lasagnea vom prepara,
C-o salată de țelină sadea.
Carnea-i măcinată,
Bine tocată
Și condimentată
Cu mirodenii minunate:

Praf de cimbrișor,
Doar presărat ușor,
Paprica roșu-aprins înfuriat,
Dar cu un gust minunat.

Piperul să nu lipsească,
Ca aroma lui să ne priască.
Pune sângele-n mișcare,
Având astfel o zi fără de asemănare.

Rozmarin să presăram,
Parfumul lui să-l dăm.
Busuioc,
Să ne fie cu noroc,
Măghiran cu floare-albastră,
Ce-ți surâde-n glastră la fereastră.

Să nu uităm să punem mult mărar,
Că nu este rar,
Dar ajută
La potență multă.
Și un strop de scorțișoară,
Că nu-i pentru viață amară,
Ci pentru-o viață aleasă,
De noi dusă și culeasă.
Toate amestecate
Și frământate,
Cu veselie
Precum se știe,
Cu carnea tocată
Și cu un strop de ulei udată.
Cine-o va mânca,
Toată ziua vesel va sta.

Foile gata cumpărate, le așezăm în tava pregătită
Cu hârtie de copt căptușită.
Carnea o vom pune
În straturi, vezi bine.
Întâi o foaie apoi carne
Și iar o foaie și iar carne,
Și tot așa cât vom putea
Și vom vrea.

Totul-i preparat, gata terminat,
În cuptor băgat,
Să se fragezească
Și să ne priască.

Trecem la salată,
Că e cea mai minunată.
Țelina o pregătim,
În timp ce-i vorbim:
O întrebăm cum de a crescut
Așa mare și frumoasă de la început.
Și ce frunze minunate!
Și cât de parfumate toate!

Totul-l folosim
Sănătoși să fim!
Dăm țelina pe răzătoare,
Mici lumini căzătoare,
Într-un bol mai mare.
Morcovul la fel,
Îl curățam nițel.
Și-l lăudăm,
În timp ce-l spălăm:
Cât e de frumos
Roșu-portocaliu arătos,
Roșu-parfumat,
Din sămânță, apă și pământ creat.
Îl dăm pe răzătoare,

Mici picături de soare.
Un pic de praz tăiem,
În rondele-l tocăm,
Și-i cântăm:
Ce frumos e el
Chiar de-i mititel!
Boabe de porumb am pus?
Cred că-i de ajuns.

Boabe minunate,
De ploaie udate,
De soare sărutare,
Pe tulpini create,
Dintr-o boabă nouă,
Să ne fie nouă
Spre mâncare-aleasă
Și foarte gustoasă.

Condimente-am pregătit și le presărăm,
Peste ceea ce în bol amestecăm.
Puțin ulei de măsline,
Din acelea fine,
Și puțin iaurt să pui
Să lege cu zeama lui,
Totul la un loc,
Să ne fie cu sănătate și noroc.

Deci totu-i pregătit
Pentru-a fi servit.
Și după ce mâncați,
Să nu uitați, să mulțumiți,
Pentru mâncarea minunată,
Ce azi ne-a fost dată.

Phy

Nesselwang, 09.01.2023, ora 4,35÷4,50


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog