vineri, 29 noiembrie 2024

Eu m-am născut în secolul trecut




Și cred c-am fost o mare norocoasă.
O altă generație de lume am văzut
Mai simplă, mai săracă, dar frumoasă.
Eu am venit pe lume-n acel veac,

Când omul era om și vorba vorbă.
Azi amabilitatea poate fi un fleac,
Căci banu-i la putere și la modă.
Eu m-am născut în acea vreme-n care,

Țăranii erau cei mai gospodari.
Dar unii azi probabil că uitară,
Că-n case mici, s-au născut oameni mari.
În secolul trecut m-am întâlnit

Cu oameni care-și scoteau pălăria.
Dar din păcate azi e deficit
Respectul, politețea, omenia...
Sufletul meu și-acum mai hoinărește

Pe ulițele satului natal.
O văd pe mama tânără, muncește
Și eu cu ea alături,undeva pe deal.
De greutăți în prezent nu mi-e frică.

Neajunsurile de-atunci m-au călit.
De-aveai la cină un boț de mămăligă,
Nu te plângeai, ci erai mulțumit.
Eu m-am născut demult, tare demult.

Probabil de aceea-s,,demodată".
Pun preț pe modestie cel mai mult
Și pe-acel om cu inima curată.

Natalia Mazilu-Miron

OPINCA ROMÂNEASCĂ


de Eliana Popa

Opinca a fost talpa țării
Și tot opinci au încălțat
Străbunii daci, nemuritorii
Ce peste moarte au călcat.

Opinci a încălțat bunicul,
Când se ducea la horă-n sat,
Când secera în holdă spicul
Și când mergea la semănat.

Badea Cîrțan tot cu opinca,
A mers pe drumuri temerar
Și în spinare cu sarica,
A dus istoria-n Ardeal.

Și pe Columnă e opinca
Brâncuși o poartă la Paris,
Frumos și-o asorta bunica,
Cu tricoloru-n bete prins.

Pe Parlament, la Budapesta,
Sus NAȚIA! striga opinca
Printr-un oltean, întreg Ardealul
De steagul lor și-a prins lozinca!

Acum, prieteni, fie vorba între noi,



Acum, prieteni, fie vorba între noi,
Nu pot să tac, chiar dacă o să doară,
În țara asta, am avut cândva eroi,
Care-au știut pentru pământ să moară!

Oameni viteji, ce umărul l-au pus,
Ca țara-n mâini străine să nu cadă,
Și au ținut mereu stindardul sus,
O palmă de pământ să nu se piardă!

Au fost țărani, fără prea multă școală,
Și au muncit prin praf și prin noroi...
Au ridicat cetăți cu mâna goală
Și au arat...cu plugul tras de boi!

Noi ne lăudăm că suntem pui de lei,
Însă...pardon...dar tare îmi e frică,
Că doar ne arătăm că suntem zmei,
Dar...ne schimbăm în miei...la o adică!

Nu am avut nevoie de-un război,
Să arătăm cât suntem noi de breji,
Că au luat, care ce-au vrut de pe la noi
Și-am dovedit cât suntem de viteji!
.............................................................
Sâ încercăm cât se mai poate,
Măcar în vremea de apoi,
Să nu le pierdem chiar pe toate,
Să mai salvăm ceva din noi!

Chiar dacă nu mai e dreptate,
Ci doar minciuni la orice pas,
Să mai salvăm din demnitate...
Atâta...cât ne-a mai rămas!

Să judecăm mai înțelept,
Cât încă suntem un popor,
Să nu mai fim, că nu e drept,
Preș sub picioare, tuturor!

Istoria ne-a demonstrat,
Că de-a fost pace ori război,
Toți în picioare ne-au călcat
Și-au rupt mereu bucăți din noi!

Dacă acum nu ne trezim,
O să plătim un greu tribut
Și-o să ajungem să vorbim,
De ROMÂNIA...la trecut!

Dorel Mărgan

joi, 28 noiembrie 2024

Haine vechi ...



"Rămîn prin casă niște haine vechi,
Un fel de moștenire părintească
Și umbre ale tragicei perechi,
Că posesorii nu mai vor să crească.

Părinții ajung din ce în ce mai mici,
Îi părăsește calcaru-n derivă
Și, dintr-o dată, nu mai sunt aici
Și hotărîrea e definitivă.

Paltonul mamei nu mai are rost.
Încap în el aproape două mame,
Și-acel voal, ce potrivit i-a fost,
Începe, dărîmat, să se destrame.

Cît despre tata, ce să vă mai spun.
Costumele, absența i-o îmbracă.
Parc-a suflat un croitor nebun,
În toată garderoba lui săracă.

Imaginea pantofilor bătrîni
E un maidan, vociferînd prin casă,
Și parcă-i poartă-n boturi niște cîini,
Ce-i duc din loc în loc și-apoi îi lasă.

Cravatele se despletesc fuior
Și o deshidratare le străbate,
Un ștreang secret conspiră-n firul lor
Și bat ca niște steaguri demodate.

Părinți bătrîni, de nu cumva și morți!
Și, brusc, achizitoriul marii taine,
Oprit în fața fiecărei porți,
Vrea haine vechi și vrea părinți în haine."

Adrian Păunescu, Haine vechi

PORUMBELUL de Corneliu Vadim Tudor

 

Astăzi, 28 noiembrie, Corneliu Vadim Tudor, Tribunul, așa cum i se spunea, datorită elocinței și onestității sale, ar fi împlinit 75 de ani.
Se pot spune multe despre Vadim Tudor, însă nimeni nu-i poate nega cinstea, dragostea de neam și țară. Dragostea față de tot ce este viu: " Mi-e milă de tot ce e viu și mă doare/ Că lumea se naște, trăiește și moare".
A fost un adevărat patriot, iubitor de dreptate și adevăr, a făcut parte din categoria intelectualilor, atît de puțini la număr, "care văd adevărul și dincolo de interesele lor."
Întrebat de ce simte așa, răspunsul a fost superb! "De ce simt asta? "Specia umană/ E mai sălbatică ca oricînd!/ Planeta sângerează ca o rană/ Devine fiară omul cel mai blînd."
Și mai spunea Corneliu Vadim Tudor: "Nu voi muri de tot, ci voi trăi/ Prin faptele și operele mele/ Pe crucea mea un înger va vesti:/ El nu-i aici! E îngropat în stele."
Cu siguranță, Corneliu Vadim Tudor merita să fie îngropat în stele, a fost un simbol al moralei creștine, iar noi, oamenii simpli ai acestei țări, ne simțim mai singuri și mai lipsiți de apărare fără cei doi titani pe care i-am pierdut și pe care i-am simțit de-ai noștri, pentru că țineau cu noi: Corneliu Vadim Tudor și Adrian Păunescu. Ne lipsesc și așa cum Păunescu spunea că îi este dor de Eminescu, ne este și nouă 
tare dor de cei doi mari oameni de cultură români.
                   

"Triumfă ticăloşii, se-nmulțesc
Au bani, dețin puteri nelimitate
Parcă un spirit rău și nebunesc
Le bagă celor drepți cuțitu-n spate.
Precum un ceas ce merge îndărăt
E viața țării mele ocupate
Eu fac eforturi mari să le arăt
Românilor c-așa nu se mai poate ".
Și o poezie de o sensibilitate dincolo de limite...

PORUMBELUL
C. V. TUDOR

La geamul tău albit de suferință
dintr-un văzduh cu zale de oțel
prin necuprinsul pustiit de boras
s-a pripășit, speriat, un porumbel

Simbol creștin, de viață și de moarte
un emisar din alt tărîm trimis
prin ochii de camee înghețată
el vede poate tot ce-ți este scris.

Eu ți-l arăt, dar nu mai ai putere
întorci cu milă capul spre apus
privești de bună seamă peste lucruri
pe rîul de obîrșii, mai în sus

Îmi spui că simți o stare fără nume
ceva ca o neliniște în zori
și-mi povestești un vis de peste noapte
cum se făcea că te scăldai în flori.

Îți mîngîi fruntea, te sărut pe pleoape
întreaga viața mea ți-aș da obol
tu mă mai rogi, atunci când va fi ceasul
să nu te las pe mozaicul gol

Și mai șoptești așa, ca pentru tine,
că el pentru păcate s-a jertfit
Ai vrea să pleci și nu mai ai răbdare
îmi face rău calvarul tău cumplit.

Respiri acum atîta demnitate
nu ceri nimic, nu plîngi, nu mă implori
ești singură în sorbul veșniciei
și ne înveți ce antic poți să mori.

Răsare iar în geam un pui de soare
îți poleiește părul de argint
un porumbel prevestitor așteaptă
și eu te strâng în brațe, și te mint.


Flămând şi gol, făr-adăpost,


Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor -
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; -
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!
George Coşbuc

miercuri, 27 noiembrie 2024

Mami, lasă telefonul...



Mami, lasă telefonul...
Hai la tati amândoi,
Să-mi repare avionul
Care stă stricat de joi.

A venit de la serviciu
Și e super-obosit,
Nu mai are ochi să vadă,
Nici urechi de auzit.

M-a rugat să-l las în pace,
De vreo oră , dar de-atunci
Stă pe net... tot stă...și tace...
Și-au trecut 3 ore lungi.

El nimic nu mai aude
Dacă intră-n jocul lui,
Îl întreb și nu-mi răspunde,
E aici...și parcă nu-i.

Mami, lasă telefonul
Și, te rog, nu mă poza,
A-nnoptat și-mi vine somnul,
Poate îmi citești ceva?

Faci un video, se pare
Ca să-l pui pe Instagram,
Cum gătești fructe de mare...
Eu vreau pâine cu salam.

Tati, vrei și tu tartină?
Tot nu mă auzi deloc...
Merg la somn,
Prea poate mâine
 
Voi avea mai mult noroc.
Stați cu ochii în ecrane,
Nu mai știu de mă iubiți.
Azi adorm ca și orfanii...
Noapte bună, dragi părinți!
Georgeta Voinovan

luni, 25 noiembrie 2024

PLÂNGE ȘTEFAN, PLÂNGE IANCU..



de Preot Sorin Croitoru
 
Plânge Ștefan, plânge Iancu,
Plânge Mircea cel Bătrân
C-a ajuns din nou străinul
Să-l conducă pe român!

Plânge Eminescu-n hohot,
Plâng Enescu și Brâncuși
Căci din nou se-mparte Țara
Între Occident și ruși!

Plâng cu jale cărturarii
Cantemir și Dosoftei
Fiindcă văd cum fiii Țării
Se mănâncă între ei..

Plânge râul, plânge codrul,
Plâng sihaștrii, plâng și eu,
Amărât că frații noștri
Nu mai cred în Dumnezeu

Și își calcă în picioare
Tot ce au avut mai sfânt,
De se miră și strămoșii,
Răsucindu-se-n mormânt!

ROMÂNIE, ROMÂNIE..




de Preot Sorin Croitoru
 
Românie, fii atentă,
Nu mai crede-n tot ce zboară,
Nu te duce după fentă,
Că o "iei în freză" iară!

Până când votezi pramatii
Care știu să lingușească,
Și-ți dorești ca după gratii
Ce-ai votat să putrezească?..

Românie proletară
Ce asculți Salam și Guță,
De o dai din nou în bară,
Chiar că zic că ești prostuță!

România mea frumoasă,
Te implor: votează bine,
Sau măcar rămâi acasă
Dacă vrei, dar n-ai pe cine.

Țin la tine, Românie,
Și te-aș apăra cu dinții
Fiindcă ești sfințita glie
Unde-mi odihnesc părinții,

Unde mi-am primit ființa
Și îmi este rădăcina,
Unde am aflat credința
Și am cunoscut lumina,

De aceea la ureche
Îți șoptesc să fii atentă,
Căci minciuna-i “boala” veche,
Nu te duce după fentă..

duminică, 24 noiembrie 2024

NOROCOS PRINTRE VII SI MORȚI


            

Adrian PĂUNESCU
 
Aşa ar fi, până la urmă, drept,
Aşa s-ar împlini destinul meu,
Să mor strângându-mi patria la piept,
Cu ochii atârnați de Dumnezeu.

Nu e nimic mai important ca ea,
Chiar dacă o deprimă oameni răi,
Noi țara n-o putem negocia
Şi nu putem să fim sau nu ai săi.

Nu vreau să mor, dar, dacă e să mor,
Îmi pot găsi mormântul ideal,
În curtea orişicui şi-a tuturor,
Muntenie, Moldovă și Ardeal.

La Marea Neagră pot pieri oricând,
În valuri tulburi să mă îngropați,
Pe câmp, acasă, aş cădea râzând
Şi aş pieri cerbeşte în Carpați.

Am fost un norocos, printre cei vii,
Voi fi un norocos, printre cei morți,
O tară am avut, s-o pot iubi
N-am bâjbâit pe la străine porți.

Nici Dunărea nu e un amănunt,
O simt ca pe o linie de cont,
Cât este țara mea, şi eu mai sunt
Şi pentru ea mă pot jertfi pe front.

Eu, ca numărător, am stilul meu,
Pe-un numitor comun şi de neşters,
În rânduielile lui Dumnezeu
Intre Iubirea mea şi Univers.


vineri, 15 noiembrie 2024

NU-S VINOVAT FATA DE TARA MEA


                              


 
Versuri de Andrei Ciurunga
+
La ora cand cobor, legat in fiare, 
Sa-mi ispasesc osanda cea mai grea, 
Cu fruntea-n slava, strig din inchisoare:
 “NU-S VINOVAT FATA DE
TARA MEA!”

NU-S VINOVAT,
ca mai pastrez acasa, 
Pe-un raft, intaiul meu abecedar
, Si ca ma-nchin cand ma asez la masa, 
Cuviincios, ca preotu-n altar.
 
NU-S VINOVAT, ca i-am iubit lumina, 
Curata cum in suflet mi-a patruns, 
Din via data-n parg sau din gradina, 
In care-atatia serpi i s-au ascuns.
 
NU-S VINOVAT, ca-mi place sa se prinda, 
Rotunda ca o tara, hora-n prag, 
Sau c-am primit colindatori in tinda,
 Cum din bunic in tata, ne-a fost drag.
 
NU-S VINOVAT, ca toamnele mi-s pline,
 Cu tot belsugul, de la vin la grau, 
Si c-am chemat la praznic pe oricine, 
Cat m-am stiut cu cheile la brau.
 
Dac-am strigat ca haitele ne fura, 
Adancul, codrii, cerul stea cu stea,
 Si sfanta noastra paine de la gura, 
NU-S VINOVAT FATA DE TARA MEA.
 
NU-S VINOVAT, c-am indarjit sacalii, 
Cand am racnit cu sufletul durut,
 Ca nu dau un Ceahlau, pe toti Uralii,
 Si ca urasc, hotarul de la Prut.
 
Pamantul meu, cum spune si-n izvoade,
 L-a scris pe harta lumii, Dumnezeu, 
Si cati prin veacuri au venit sa-l prade, 
Il simt si-acum pe piept cat e de greu.
 
De-aceea cand cobor legat in fiare,
Impovarat de vina cea mai grea, 
Cu fruntea-n slava gem din inchisoare: 
NU-S VINOVAT FATA DE TARA MEA”.

Doamne, Doamne, cauta din cer si vezi si binecuvanteaza, poporul roman binecredincios, crestin ortodox de pretutindeni!
 
Har si pace sufletului tau!

Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta! 

                                                                                            Amin si Aliluia!
                                                                                            Preot Ioan .

… P O C A I N T A …


Zi binecuvantată ! Cu Dumnezeu alături !

Bucuria mea, iti amintesti cuvintele spuse multimii la raul Iordan de catre Sfantul Ioan Botezatorul? “Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor” (Matei 3:17). Iti amintesti prima predica a Domnului nostru Iisus Hristos? “Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor” (Matei 4::2). Ia sa vedem ce spune despre pocainta, Sfantul Parinte, Ioan Iacob Hozevitul:

“Pocainta-i Taina mare
Data pentru fiecare,
Pentru tanar si batran,
Pentru sluga si stapan,

Pentru cel de la amvon,
Pentru cel ce sta pe tron.
Pentru turma si pastori,
Pentru cei din inchisori,

Pentru cel ce zace-n pat,
Pentru tot cel botezat.
Si precum ne-nvata Crezul,
Spovedania-i botezul,

Care spala, care curma,
Tot pacatul, fara urma.
Si cati Sfinti si Cuviosi,
N-au iesit din pacatosi?

Care-au plans, si-au suspinat,
Pentru ori si ce pacat.
Tot mereu, parintii nostri,
Si parintii dragi ai vostri,

Post de post se spovedeau,
Si mereu se-mpartaseau.
Ei nu amanau cu anii,
Taina Sfintei Spovedanii,

Ci faceau cu pregatire,
Sfanta lor marturisire.
Si n-aveau atunci, ca noi,
Viata buna, ci nevoi,

N-aveau carti de rugaciune,
Nici Biserici mari si bune.
N-aveau preoti multi in sate,
Dar vezi, nici asa pacate.

Nu cantau ca noi, frumos,
Ci traiau dupa Hristos.
Nu spuneau din gura multe, 
Ci doreau mai mult s-asculte,

Orice vorba, orice sfat,
Le primeau cu-adevarat.”

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze si sa-ti pocainta, adevarata, sincera si curata, in credinta sa te-ntaresti si Raiul sa-l mostenesti! 

                                                                                                           Amin si Aliluia!
                                                                                                             Preot Ioan .

DUPĂ ANI DE SUFERINȚĂ


După ani de suferință și atâta așteptare
O bătrână hotărăște să se ducă-n lumea mare!
Sărbătorile-s aproape...vrea pe toți să îi adune
Să-i așeze iar la masă...să îi strângă de prin lume.
Ia ciumbar de sărbătoare peste tâmplele-i albite
Și veștmântul nou din ladă pentru locurile sfinte,
Cu opincile-n picioare, se porni maica bătrână
Cu bocceaua la spinare și bastonul într-o mână.
Și tot merge pe-o cărare, ce nu știe unde duce
Caută cu ochii-n zare încotro să o apuce.

Tremură, că-i frig afară și este slăbită tare
De când i-au plecat copii n-are poftă de mâncare.
Peste fața ei uscată viața a făcut cărări
Ochii ei secați de lacrimi ce au curs de-atâtea ori
Par să spună o poveste dintr-o viață de demult
În care sărmana maică toți copiii și-a crescut.
N-avea mulți...numai vreo șapte, pentru ea erau puțini...
Muncea mult s-aibă de toate, să nu ceară la vecini.
Trecea hainele purtate de la mare pân' la mic
Iar de multe ori sărmana nu băga-n gură nimic.

Mult se bucura măicuța când vedea c-ai ei feciori
Au crescut...și sunt de-acuma educați și muncitori.
Se gândea că bătrânețea când la dânsa va veni
Va găsi-o fericită lângă ai ei iubiți copii...
Dar nu-i planul cum se face...și nici prețul ca la piață...
Câte mame nu făcut-au planuri ca și ea în viață!
Bătrânețea a găsit-o singură-n odaia ei,

Copii muncesc prin lume, la străin pe doi-trei lei.
E sătulă să aștepte...iar durerea ei e mare
Și cu dorul mare-n suflet a luat lumea la picioare.
Nu mai vrea singură-n casă să mai stea de sărbători
Merge ea cu colindatul la iubiții ei feciori
Să le cânte la fereastră un colind cu leru-i ler
Poate i-or deschide ușa...și-apoi ce-o vrea Cel din cer!
Vrea s-ajungă la copii ce odată i-a crescut...

Pentru asta biata mamă are mult de străbătut!
Tu român plecat prin lume, azi în prag de sărbătoare
Nu uita că-n lumea asta ai o mamă și un soare
Mergi de îi deschide ușa cu colind...sărută-i mâna
Cere-i în genunchi iertare...fiindcă mama-i numai una!

Stefania Vasile

sâmbătă, 2 noiembrie 2024

Lecția de istorie




Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o țară, și o Limbă, și un Neam,
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moţii mei,
Că din ei răsare pâinea și prin mine trăiesc ei.

Valuri tulburi de uitare peste morții mei se-așază,
Limba nu ne mai e limbă, țara nu mai este trează.
Azi ne-nvaţă imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii și să venerăm partide,

Cum să cântărim istoria și s-o vindem pe bucăţi,
Cum să facem Mall-uri, vile, scoţând piatra din cetăţi,
Pe Vlad Ţepeș cum să-l facem personaj de film de groază,
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează…

Ne învață idioţii că Bălcescu a fost laş
Şi că Decebal, bătrânul, a fost un sinucigaş…
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii,
Nesimţiţi care-și permit a ne ponegri eroii?

Nişte dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Și ni le aruncă-n față ca pe legi adevărate,
Bieţi defăimători de stirpe, lacomi și periculoşi…
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoşi?

Fără urletul lui Horea am fi sclavi și azi pe roată
Iară hunii din pustiuri nobilime elevată!
Fără paloșul lui Ștefan am fi pașalâc turcesc,
Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc!

Dacă nu muream în luptă la Neajlov și la Rovine
N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine!
Nu trecurăm peste veacuri ca o nație coruptă,
Ci cu aspre sacrificii, și cu jertfă, si cu luptă!

Și a trebuit adesea, spre a ne salva norodul,
Sângele lui Brâncoveanu sa inunde eșafodul,
Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâșie-n bucăți,
Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăți,

Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni
Ca un preambul la imnul „Deșteptați-vă români”,
Fierul scos din pieptul țării ne-a fost arma și necazul
Și coroana pentru Doja, și baltag pentru Viteazul,

Munții nostri aur poartă, am putea sa fim bogați
Însa nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădați,
Biciuiți de monștrii vremii și răpuși de neputință.
Am trecut peste milenii cu speranță și credință

Și-am nădăjduit că, poate, neamul nostru într-o zi
Printre alte mândre neamuri, ca o stea va străluci…
Astăzi… cine ni-s eroii? Cine-i gata ca sa moară
Pentru sfânta Libertate, pentru neam și pentru țară?

Grașii și libidinoșii, snobii și analfabeții,
Banii mulți și burta plină… pentru ei sunt sensul vieții.
Niște lacomi fără școală, niște scârbe, niște javre
Care pentru-o spagă calcă fără milă pe cadavre!

Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanții
Și-am trimis toți imbecilii, proastele și aroganții
Să ne facă de rușine, cerând mită pe la toți
Și să fim priviți prin dânșii ca o nație de hoți!

Poticnindu-se-n discursuri insipide și banale,
Fără dicție sau noimă, cu greșeli gramaticale,
Pițipoanca plângacioasă sau tribunul facând spume,
Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume?

Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul
De-ai lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul?
Nu mai sunt eroi în țară, oameni demni și responsabili,
Să ia frâiele în mâna de la viermii incapabili?

Creierele geniale sunt trimise la străini
Spre-a nu-ncurca la furturi pe-acești avortoni cretini!
Cincisprezece milioane, câți am mai rămas prin țară,
Să fim pentru haimanale animale de povară,

Să muncim pe brânci o lună iar ei să ne dea salar,
Cam cât lasă ei pe seară șpaga la vreun ospătar!
Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
Și nici mame disperate, „ce le dau la ăia micii”,

Nu mai vreau să-mi văd părinții dependenți de tratamente
Și cu banii pentru hrană cumparând medicamente,
Nu mai vreau să-mi vad soția umilită la ghișee
Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee!

Ca o boală fără leacuri, ca un cataclism mă sperie
Cum trăiesc în lux netoții iar capabilii-n mizerie…
Eu aștept Reînvierea, când din marile morminte
Vor iesi din nou Eroii înarmați c-un bici fierbinte
Și vor face curațenie printre cei ce ne-au furat
Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat!


 “Ganduri si canturi”. Poezia lui Radu Pietreanu

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog