Flacăra

Pune-mi haină verde, umerii-s lăsaţi,
Duc în sac povara, anii adunaţi.
Port pe tâmple fire, nea de ghiocei,
Într-un colţ de cer, stau şi ochii mei...

Lăcrimez în doine şi chiar mă jelesc,
Sfânt ne e pământul ăsta românesc,
Şi arat cu sânge, brazda este vie...,
Nu scapă nici astăzi de reaua urgie!
Muşcă fiara vremii din a noastră soartă,
Lupii sunt flamanzi, câini-n poartă latră,
Biciuiţi bătrânii, zdreanţa vremii-şi duc,
Tinerii migrează...cuib stingher de cuci...!
Ei mai dau o lege, pun şi etichete...,
Străngem din şurub, mai tăiem din ghete,
Drumul se-ngustează, rănile ne dor,
Parcă am cerşi...toţi la uşa lor...!
Să-l strigăm pe Cuza, cu ocaua mică,
Vlad să - aducă ţepe..., ceaţa o ridică..!
Clopote să bată, poate ne trezim...
Flacăra credinţei să o înteţim!!!


Camelia Cristea.

Schimbare

Ei vor să stăm în cap și să strigăm “ura!”
Când toate-n țară plâng și chiar se dau de-a dura!
Pe tăvălug de vorbe, se rastignește vremea
Și urlă nepăsarea! Aceasta o fi vrerea?

Pavează acum o stradă ca să mă duc la vot.
Va spun că am o jenă și că mă doare-n cot!
Un bătrânel sărman târăște o plasă goală,
Revolta și tristețea-n mine se răscoală.
Țes fire de paianjăn și trag mereu din sfori
Schimbarea e în vogă, schimbații uneori!
Îmi plânge conștiința pe dârele de ceață
Mai este oare vreme să ne trezim la viață?
foto internet
Camelia Cristea

Ruga de noapte

Ruga mea din noapte, pare obosită
În genunchi se pune, brațul în amin,
Dragostea aprinde inima firavă,
Trup și suflet Doamne, Ție mă închin !

Și adun cuvinte, picurând cu ceară
Gândul care doare și apoi să-l cearnă,
Să ducă neghina în necunoscut,
Iar eu mai curată, crucea să mi-o duc.

Camelia Cristea

Fire de dor

Se varsă ceru-n poala unui câmp,
Iar soarele în fire de mătase,
Fuioarele au tors grâu și porumb
Bogatul rod ne intră iar în case.

Podgoriile miros deja a must,
În teasc din struguri lacrimi împlinite
Din pântec de butoi mai sare-un cep,
Un pivnicer înnumară oi pe sărite.

Prin nori de fum, în grabă trec cocorii,
Veșmântul toamnei cu brumă e brodat,
Într-o broboadă-și strânge zilele cernite,
Pe firul ierbii cu pași grăbiți rugina a călcat.

Un lampagiu mai fură o gutuie
Să lumineze noaptea în iernile ce vin,
Plictisul să-l alunge din viscolul ce geme,
Savoare să îi dea și unei căni cu vin!

Poveștile se spun la gura sobei
Din jar se-aprind obrajii unui măr,
Eu tot mai cred în prinți și Cosânzene,
Și torc poem de suflet cu firele de dor.

14-09-2014
foto internet
Camelia Cristea

Picătura

Dedicata fiului meu Alexandru

Ceruită-i picătura soarelui în răsărit,
Un oștean și-a pus armura și-nspre tine a pornit.
Are-n tolbă multe vise, aurite-n primăveri,
Astăzi parcă înflorirea-i mai frumoasă decât ieri.

Piscul muntelui așteaptă pașii să-l cutreiere,
Iarba verde crește dreaptă, noaptea-i cântă un greiere.
O furnică duce-n spate, un grăunte și ceva,
A uitat de atâta trudă să se bucure și ea....
El, oșteanul, le admiră și se bucură mereu,
A primit în dar Iubirea, rază dintr-un curcubeu.
Ursitoarele, se pare, ruga Mamei au ascultat
Și-i purtat pe valul care marea l-a îmbrățișat.
Din podoabele acestea, dalbe flori și diamante,
Pentru toate este-o vreme, să ai țeluri cât mai 'nalte.
Să bei roua dimineții dintr-o cupă de cleștar,
Viața ta, dulcea ca mierea, de amar să n-ai habar!

13.08.2014
foto internet
Camelia Cristea

Mă întorc

 

Mă  întorc din mine..., uneori acasă
Și țipă vremea-n rama de argint,
O frunză galbenă e scuturată
Și se revoltă zeii din Olimp.

Pe clanța ușii tremură rugina,
Și-n balamale cuvinte-au înghețat,
Pe un perete cresc firesc liane
Nu am găsit nimic din ce-am lăsat.
Părinții mei sunt umbre mergătoare,
Dar au în suflet flacără - lumini
Și ochii lor e-un cer în sărbătoare
Când pruncii toți în brațe și-i mai țin.
Mi-e inimă brăzdată cu un clește
Încins în focul depărtării, pervertit,
Cam toate... încep cu - “a fost și nu mai este”
Și-n țarină se doarme la sfârșit...
Mai port pe umeri zdreanța regăsiri,
Cu flori și buruieni, din loc în loc,
E dulce amară clipa regăsirii,
Copile unde ești? Vreau să mă joc!!!

http://confluente.ro/camelia_cristea_1406812100.html
foto Internet
Camelia Cristea

Poate floare...

Multe răni săpate-n stancă
Au plâns nopțile-n-trecut,
Am migrat în zori senine
De iubire și cuvânt.

Am lăsat în urmă dorul
Chinuit de așteptări...,
Și-am pășit în câmp deschis
Presărat cu albe flori.
Am luat cartea de citire,
Învăț iarăși alfabetul
Prin cuvinte fac volute,
Plânge-n taină...el poetul!

Mă opresc la ceas de seară
Și îmbrățișez copacii,
Adun frunzele iertării,
Ne iubim cu toți că frații.
Aduc marea într-o cană
Și o sorb fără clipire,
Mă îmbat cu vise calde
În povestea de iubire.
Într-un lujer de bujor
Am legat cu fir speranța,
Gândul...că-ntr-o bună zi,
Poate floare... eu voi fi...

 

10.06.2014
Camelia Cristea

Flacăra

 

Pune-mi haină verde, umerii-s lăsaţi,
Duc în sac povara, anii adunaţi.
Port pe tâmple fire, nea de ghiocei,
Într-un colţ de cer, stau şi ochii mei...

Lăcrimez în doine şi chiar mă jelesc,
Sfânt ne e pământul ăsta românesc,
Şi arăt cu sânge, brazda este vie...,
Nu scapă nici astăzi de reaua urgie!
Muşcă fiara vremii din a noastră soartă,
Lupii sunt flamanzi, câini-n poartă latră,
Biciuiţi bătrânii, zdreanţa vremii-şi duc,
Tinerii migrează...cuib stingher de cuci...!
Ei mai dau o lege, pun şi etichete...,
Străngem din şurub, mai tăiem din ghete,
Drumul se-ngustează, rănile ne dor,
Parcă am cerşi...toţi la uşa lor...!
Să-l strigăm pe Cuza, cu ocaua mică,
Vlad să - aducă ţepe..., ceaţa o ridică..!
Clopote să bată, poate ne trezim...
Flacăra credinţei să o înteţim!!!
foto internet
Camelia Cristea

Rugă

Nu-mi lua nădejdea, chiar de-i zdrențuită
Bice de cuvinte, dau în ea căt pot
Labirintul clipei iarași rău mă minte,
Dă-mi te rog busola, la capăt s-o scot.

Lacrima tăcerii stă în colț pitită,
Nodul gordian înca nu-i tăiat,
Bate iarăși crivăț, chiar de-i primăvară
Toamne ruginii, par că nu încap.
Înflorește pomul de speranțe-n noi,
Pune muguri albi, toarnă calde ploi,
Ostoiește setea de cuvănt curat,
Și-n văpaie arde tot ce-i întinat.
foto internet

https://www.facebook.com/cristea.camelia.16

Vatra

 ·

Am aprins în vatră focul, frigul a intrat în oase,
Doar bătrâni neputincioși, azi mai bântuie prin case.
Au plecat în lumea mare, toți copii să muncească,
Nu mai este loc acasă, plânge glia strămoșească.

Toți ciocoii vechi și noi, ne dezbină și ne mint!
Ei n-au frică de iubire, ei n-au frică de cuvânt!
Ana lui Manole țipă, jertfa-n ceruri o ridică.
Lumânarea stă aprinsă, pentru țară și credință.
Dau cu pietrele în viață, ura a ajuns povață,
Axele s-au inversat, răul este împărat!
Veți plăti voi la final, sfârșitul este fatal...,
Dar poate mai este vreme..., să vă lepădați de rele!

Camelia Cristea

Sunt

    Autor  Camelia Cristea

Sunt pasul de furnică-n-lume
Şi-mi duc poverile aşa cum pot,
Îmi las cuvintele să se cunune
Cu razele de soare la un loc.

În piept am inimă de carne
Şi-o simt cum plânge uneori,
Când un cuţit de vorbe grele
Îl răsuceşte până-mi dă fiori.
Simt liniştea oceanului în adâcuri
Şi greutatea muntelui în rugăciune,
Ţin macii îmbujoraţi în palme
Să nu-i strivească răul...de prin lume.
Sunt trilul păsării voioase
Ce a văzut seninul de cu zori,
Şi-n zborul ei a scuturat angoase...
Pe aripi port lumini de visători!
Sunt solul ce aduce pace,
Razboiele în lanţuri le convoc,
Sunt ziditor în sfere luminoase...
Şi mă înalt firav...!Pe scară urc cât pot.
foto internet

Am alergat

‎TERAPIE PRIN POEZIE

Am alergat prin ploi de tei în floare,
Și-am plâns tot așteptând să vii,
Am scris pe ușă resemnare...,
Au dat năvală toamnele târzii.

Am alergat să prind în palme răsăritul,
Să-ți dau din raze noi puteri,
Să tatuăm cu zâmbete și visul,
Să nu ne pierdem iar în nicăieri.
Am alergat prin candelabre aprinse
Și licurici am încercat să prind,
Dar mi-au intrat regretele în casă,
Și stau zgăite toate pe la geam.
Am alergat să-ți fiu răcoare...,
Și o fântână din care să bei,
Dar în deșert am fost o simplă oază...,
Tu n-ai venit ...și nici n-ai vrut să ei.
(replica la poezia “Am alergat” a poetului Aurel Chioran)
foto internet
Camelia Cristea
20.-06.2014

Înger

Te invoc în rugăciune, îngere iubit al meu,
Nu lasă ca-n astă lume să mă pierd de Dumnezeu.
Nu lăsa ca firul ierbii să se usuce curând,
Și prin ploile de lacrimi, în țărâna să m- afund. 

Nu lasa ca noaptea minții, să mă-nvăluie-n târziu,
Și în trecerea prin lume, eu de Tine să nu știu.
Nu lasă tâlharul vremii să lovească fără milă,
Toți copii vor un înger, toți copii vor lumină.

Fă să ardă iar păcatul, vorba rea și nepăsarea,
Înflorește-n noi credința, pacea, lumina, răbdarea!
Și din spinii suferinței, din coroana lui Iisus,
Să curgă doar mir pe rană și iubirea Ta de sus!

foto internet
 Camelia Cristea

Ridicaţi

TERAPIE PRIN POEZIE

Ridicaţi pe culmi drapelul,
Iarba este verde acasă
Tu trezește-te române
Costiința nu te lasă.

Ştefan este viu la Putna
Stă de veghe cu toţi sfinţii,
Vor să tragă iarăşi clopot
Să-ţi trezeşti tu cerul minţii.

Ridicaţi pe culmi drapelul
Şi-n coloana infinită,
Prin seninul din cerneluri
El Brâncuşi priveşte cerul.

Ridicaţi pe culmi drapelul,
La Prislop Arsenie Boca
Ţine flacăra aprinsă,
Să nu-ţi pierzi a ta credinţă.

Ridicaţi pe culmi drapelul,
Cât mai arde focu-n vatră..
Pita este mai amară,
Ţara noastră mai săracă.

Ridicaţi pe culmi drapelul
Lupii toţi atacă-n haită,
Şi cu dinții lor de fiară
Vor să rupă iar din hartă.

Ridicaţi pe culmi drapelul
Fiţi mai buni şi mai uniţi,
Invocaţi în rugi tot cerul
De urgii să fiţi feriţi!!!

05.06.2014
foto internet
Camelia Cristea

Duh Sfânt

Pogoară-Te Duh Sfânt în noi
Şi fă să plece supărarea,
Împovărați cu griji în doi
Adesea rătăcim cărarea.

Şi pune tină peste ochi,
Îşi cer ei dreptul azi la viaţă
Orbiţi şi mândrii suntem toţi,
Lumina să ne-o pui pe faţă.

Şi în Vitezda să trimiţi
Un înger să tulbure apa,
În ea cu toţii să intrăm
Sărmanul suflet să-l spălăm.

Şi când reaua întâmplare
Loveşte parcă fără milă,
Smerenia ne primeneşte
Cu haină albă şi umilă.

Şi făne tineri şi frumoşi
Un început fără de vină
Adam şi Eva glorioşi
În cerul sfânt plin de lumină.

25-05-2014

Camelia Cristea

Amănunte

‎TERAPIE PRIN POEZIE

La uşa înserării scânceşte resemnarea.
Oglinzile perfide, cutează tot ce văd,
Într-un sertar ticsit cu multe amănunte,
Vreo două amintiri, trăiesc în lumea lor.

Şi parcă din tranşee, rănite de substanţă,
Apar fantome vise, dreptul la viaţă-şi cer,
Sfidează legi, răstoarnă conţinutul,
Invocă soarta...,şi vor să le dezlegi!
Tot şchiopătând târziul, revendică trăirea
Însingurarea geme, pe aripă de dor,
Cerneala se strecoară în plânset prin poeme!
Atâtea amănunte și resemnarea lor...
foto internet
Camelia Cristea

SOARTA

Autor: Camelia Cristea

Zaruri aruncate, toate la întămplare…
Soarta omenirii, simplu joc de cărţi ?
Lăcrimează cerul, semn de întrebare,
Oare căt române, poţi să mai suporţi?

Mor bătrănii noştrii, ramuri veştejite
În pămănt se duc, triste amintiri,
Înrămate poate…, visele trăite
Marşul e funebru, plăng ai lor copii.

La masa tăcerii, se rostesc cuvinte…
Toate sunt sărace, fără conţinut,
A iesit urătul azi la drumul mare
Taie din copacul vieţii ce e sfănt !

Să punem coroane albe pe morminte,
Pe eroii nostrii să îi preaslavim
Căte legăminte, căte lucruri sfinte,
Mai ştim bunăoara, noi să mai cinstim ?

29.03.2014
foto internet

Camelia Cristea

Te plang

Te plâng cu amar sărmană Românie,
Pe cruci de dor te răstignim mereu,
Din tot ce-a fost, nimic nu vrea să fie,
Iar vântul bate…, care încotro…

S-au strâns curelele pe cât se poate,
A celor Mici, căci Marii n-au putut,
Din lutul ars nu se mai fac nici vase…,
Tot vinul bun…, noi l-am vândut.

Se pleacă tot mai mult de acasă
Şi-n vetre nu mai arde foc
Nici pâinea nu mai este coaptă,
Căci grâul astăzi este din import.

Bătrânii noştrii mai aşteaptă pe la portă
Să vină un poştaş cu veşti,
Copii au plecat în lumea largă,
Tristeţea bântuie în case părinteşti.

Te plâng cu amar sărmană Românie,
Pe cruci de neputinţi te răstignim
Să adunăm piatră cu piatră…
Şi să-nvăţăm din nou să reclădim.

 
foto internet

Camelia Cristea

Corida

Viata mi se pare ca o provocare
O coridă în care suntem candidați
Sus într-o arenă, stau toți spectatorii
Roșie muletă, mulți înfometați.

Bate iarăși gongul și începe jocul
Unii sunt puternici, alții mai puțin
Generos scenariul, cum ne-o fi norocul
Scapă cine poate, fuge cel zglobiu.
Toreadorul măndru sabia înfige
Prada lui un taur, care este gras,
S-a sfărșit corida, se schimbă decorul
Concurenții pleacă…vouă bun rămas !
Peste noapte rece, cade iar cortina
În arenă umbre, mute fară glas
Viața un spectacol, palpitantă lupta
Prețuiește clipa, ce ți-a mai ramas !
31.03.2014
Camelia Cristea

Piatră

Piatră, piatră şi iar piatră, ce te-aş mai lovi o dată
Să curgă apă cea bună, să scăpăm lumea de ură.
Unde-i Moise cu toiagul? Să te crape piatră-n două
Să curgă şiroi de ape, setea nouă să ne adape?

Între două pietre iar, plânge Ana cu amar
El Manole o zideşte casa nu se prăbuşeşte.
Piatră, piatră şi iar piatră, dă-mi răbdarea ta odată
Că sunt iarăşi încercată, viaţă noastră e furată.

Piatră tu să stai de strajă, lumea nu mai este trează.
Cel de sus ne mai veghează şi cu-amar, în cer oftează!
Piatră, piatră şi iar piatră, taină ta să ne-o spui toată,
Să-ndurăm şi noi că tine, să ne fie-n viaţă bine!

Camelia Cristea