Acasă e...acasă

Vasile David

În fiecare an mă-ntorc acasă,
Migrând prin lume ca un lăcustar,
Revin cu drag în Vrancea mea frumoasă-
Și-n satul meu - în luna lui gustar.

Nu am averi să-mi scurme în idee,
Că viața trece ca o zeflemea,
Vin, pătimaș, din lunga-mi odisee,
Să-i văd pe toți cei dragi din Țara mea.

Deunăzi, citeam printre morminte
Numele celor care stau pe cruci,
Simțeam un nod în gât, n-aveam cuvinte
Să spun că satul doarme pe butuci.

De unii am uitat... ah, hoțul minții
Mi-a scormonit cu ură-n amintiri
Și-n fața tainelor și-a neputinței
Priveam pe cruci cu palide priviri.

Amicii, cunoscuții de-altădată,
Care-au trăit - cum eu mocnesc acum-
S-au dus, pe rând, pe lumea aialaltă,
Într-un sfârșit și-un început de drum.

Sărmani goliți de-a vieții nebunie,
Chiar și de vinul negru de teraz...
Și cum gândeam la 'morții agonie
O lacrimă-mi căzuse pe obraz.

Deșertăciune-i totul...doar secunda
Ce va veni mai are de trăit,
Ca pe un lanț de timp apare runda
Unui vlăstar din omul adormit.

Precum un lăcustar colind prin lume,
Luând cu mine viața lunecoasă
Și, când pe cruci vedea-veți al meu nume,
De-oi fi în lutul Țării...sunt ACASĂ!

vasile david

La Pasti

      Prin pomi e ciripit si cânt,
Văzduhu-i plin de-un rosu soare
Si sălciile-n albă floare-
E pace-n cer si pe pămant.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Si cat e de frumos in sat!
Crestinii vin tăcuti in vale
Si doi de se-ntalnesc in cale
Isi zic:Hristos a inviat!
Si rade-atata sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Pe deal se suie-ncetisor
Neveste tinere si fete,
Bătrani cu iarna vietii-n plete;
Si-ncet, in urma tuturor,
Vezi sovăind cate-o bătrană
Cu micul ei nepot de mană.

George Cosbuc