de Preot Sorin Croitoru
M-am născut în dictatură,
Eu și multe milioane;
L-am privit cu multă ură
Pe “Tovarăș” în icoane.
Nu era pe-atunci o școală,
Grădiniță sau odaie
Să nu ne privească aspru
“Regretatul” Nicolae.
Și-a venit o zi de iarnă
Și-a căzut conducătorul,
Și m-am amăgit degeaba
Împreună cu poporul:
‘Geaba i-am sfărmat portretul
Cu pietroaie, plini de ură:
Cei ce-l aclamau pe dânsul,
Din păcate nu căzură..
Au rămas în continuare
În dregătorii solemne;
P.C.R.-ul dintr-o dată
F.S.N. avea să-însemne..
Ași în arta simulării,
Simulau atât de bine,
Că au păcălit cu brio
Tot poporul, și pe mine.
Ceea ce mă enervează
E că toți acești tovarăși
Ce-l aplaudau pe “Nicu”
Erau “fruncea” Țării iarăși!
S-au mai răsturnat guverne,
Mai căzu vreo lighioană,
Dar căzu o șleahtă-întreagă,
Nu o singură persoană!
Ca la noi, la nimeni altul,
Comuniștii României
Într-o noapte deveniră
Liderii “democrației”!
Unde-au dispărut deodată
Utopiile marxiste,
Toate vechile precepte
Ale stângii socialiste?..
A trecut din stânga-n centru
Toată nomenclaturimea,
Rămânând pe mai departe
Să conducă românimea.
Au înființat partide,
Ne-au scos ochii cu “platforme”,
Dar era aceeași hidră,
Numai că sub alte forme,
Iar scăpând de Ceaușescu,
Un naționalist tenace,
Au vândut averea Țării,
Jefuind pe timp de pace.
Și-au dat legi să-i protejeze,
Dobândind imunitate,
Iar poporului, săracul,
I-au luat orice libertate.
Chiar și dreptul la părere,
La opinii personale,
Ne-a fost interzis prin lege
De aceste animale!
Așadar și prin urmare
România-i guvernată
De o clică de jigodii,
“Comuniștii” de-altădată..
M-am născut în dictatură,
Voi muri în dictatură,
Asta este România,
Și nu spun prostii din gură.
Egoismul, vanitatea,
Dezbinarea și prostia
Țin pe loc poporul nostru
Și sufocă România..
Când ne-om ridica din lene
Și din somnul rațiunii,
Vom scăpa cu siguranță
De vrăjmașii națiunii!
Vrem schimbare? S-o producem
Procreând mlădițe sfinte.
Pentru asta să ne-întoarcem
La credința dinainte,
La principiile morale
Ce însuflețeau odată
Oamenii ce plămădirā
Țara asta minunată.
Când mă uit la cine suntem,
Mă apucă pesimismul;
Când privesc la Domnul nostru,
Îmi revine optimismul.
Sus cu toții, că se poate,
Dar cu post și rugăciune.
Harul Său va da Stăpânul
La întreaga națiune
Și vom pune-n fruntea Țării
Oameni drepți, de calitate,
Și-or trăi urmașii noștri
Vremuri binecuvântate!
amin
