Copiii, ultima resursă a României (III)
de Tatiana Petrache
În urmă cu aproape douăzeci de ani, Părintele Dionisie de la Colciu avertiza asupra unei covârșitoare lucrări malefice de întinare a copiilor din întreaga lume. „Copiii, de la tânără vârstă, sunt spurcați astăzi, în tot pământul. Satana biruiește cu onania și curvia. Aproape toată lumea e căzută în patima curviei”, dar și a păcatelor trupești împotriva firii, cum ar fi masturbarea sau sodomia. „De mici, copiii învață asta și, dacă învață de mici, de-acuma ei nu se pot stăpâni până la adânci bătrâneți. Se strică la creier. De mic copil omul vede numai răutăți și își pleacă mintea spre rele. Cu asta biruiește Satana, ca omul să nu fie curat niciodată”.
Suntem martorii unei pervertiri a copiilor lucrată pe mai multe fronturi: prin materiale audio-vizuale pornografice, prin curricula de educație sexuală (care nu face altceva decât să-i inițieze în săvârșirea păcatelor), prin subminarea progresivă a autorității parentale și chiar prin separarea copiilor de familie. Astfel, în câțiva ani, vom avea o generație afectată printr-o sexualizare timpurie și agresivă, care va crea o societate cu grave probleme neuropsihice, cu oameni perverși, plini de resentimente și, conștient sau nu, dornici să se răzbune pe cei care le-au făcut rău sau care nu i-au apărat de rău. O generație manipulabilă, fără spirit critic și fără discernământ, dornică de experiențe extreme. O generație apocaliptică? Poate! Cu siguranță însă, o generație distructivă și autodistructivă. Cert este că are loc o dezlănțuire fără precedent a forțelor răului, chiar și în inimile celor ce ar trebui să fie curați și, măcar ei, să aibă mai multă îndrăzneală la rugăciune înaintea lui Dumnezeu.
Tot Părintele Dionisie vorbea despre primejdia întinării băieților care, potrivit rânduielilor și canoanelor Bisericii, nu vor mai putea primi cu vrednicie Taina Preoției. „E primejdie mare și, dacă băieții învață onania (și alte păcate trupești n.n.) de mici, de-acuma cu anevoie mai găsești oameni curați ca să intre în cler. Numai Dumnezeu să aibă milă! E vremea Împărăției lui Antihrist”. Or, fără slujitori vrednici ai altarului, cum am putea urma calea tămăduirii duhovnicești și cum ne-am putea împărtăși de harul dumnezeiesc în Sfintele Taine? Am rămâne cu totul descoperiți în acest război nevăzut cu forțele întunericului, căruia numai Tainele Bisericii și rugăciunile Sfinților îi pot face față. Nu este o simplă chestiune morală, ci de sănătate mentală și duhovnicească!
Un refuz al realității
„Cum puteți vedea răul în absolut orice? Sunteți paranoici! Noile legi nu sunt un pericol pentru copiii noștri! Nu cumva este vreo nouă versiune a teoriilor conspirației?”. Sunt replici pe care mi-a fost dat să le aud în repetate rânduri din partea unor părinți cât se poate de bine intenționați și responsabili față de copiii lor, ca reacție la avertismentele asupra pachetului de legi „România educată” (Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Legea învățământului superior nr. 199/2023) și a „Legii prevenirii separării copilului de familie” (Plx 145/2023).
Mulți refuză să vadă vreun pericol, pentru că sunt încrezători în buna credință a instituțiilor și autorităților sau, pur și simplu, pentru că nu doresc să adauge un factor de stres în viața lor. Și este o reacție de apărare cât se poate de firească. Fiind prinși în tăvălugul de zi cu zi, prea încărcați cu problemele momentului, nu avem vreme să aflăm nici măcar că aceste legi există. Stresați și obosiți, pentru că ducem o viață fără priorități reale, nu avem forța de a mai gândi în perspectivă, nici de a anticipa pericolele.
Ca minimă problematizare, merită să avem în vedere că există legi care declară în titlu exact opusul a ceea ce implementează în fapt. Într-un articol[1] în care comentează chiar PLx 145/2023, istoricul, scriitorul și criticul literar Mircea Platon semnalează că, de pildă, legea prin care s-a autorizat tipărirea a mii de miliarde de dolari și care a contribuit la creșterea uriașă a inflației în Statele Unite și în lume s-a numit The Inflation Reduction Act („Legea pentru reducerea inflației”). O altă lege, prin care s-a desființat granița de sud a Statelor Unite, permițând pătrunderea cu acte în regulă a milioane de imigranți în SUA – o adevărată invazie, însoțită de multe fărădelegi, trafic de persoane și droguri – s-a numit Immigration Control and Reform Act („Legea pentru controlul și reforma imigrației”). De asemenea, legea prin care statele americane se obligă să recunoască o căsătorie între persoane de același sex oficiată în alt stat american se numește Respect the Marriage Act („Legea pentru respectul căsătoriei”). Câtă vreme la noi, legea care, potrivit domnului Platon, va distruge definitiv sistemul de învățământ se numește „România educată”.
În noul puzzle legislativ care de câțiva ani zugrăvește cu nerăbdare, sub ochii noștri, tabloul unui univers distopic, cele două legi acționează sinergic, în sensul îndoctrinării și sexualizării copiilor, al scoaterii lor din sfera familiei și al posibilei lor expuneri pe piața adopțiilor, chiar a traficului de persoane. Plx 145/203 a creat cadrul legal pentru separarea facilă a copiilor de părinți și pentru alcătuirea unei uriașe baze de date a copiilor „adoptabili”, provenind din familii, chipurile, vulnerabile. Criteriile de „vulnerabilitate” și „risc de separare” sunt însă atât de numeroase și confuze, încât ar putea fi încadrați aici în jur de 80% dintre copiii României! Spre exemplificare, această lege se poate aplica foarte bine unei familii cu venituri medii, în care unul dintre copii are note mici, nu este complet vaccinat sau în care cel puțin unul dintre părinți este plecat la muncă în străinătate.[2] Mai mult, legea permite crearea așa-ziselor „centre de zi” pentru copiii vulnerabili, centre care se pot transforma, pe parcurs, în adevărate lagăre pentru copii, fiind bine cunoscut faptul că mai ales copiii instituționalizați sunt expuși abuzurilor sexuale, inclusiv traficului de persoane. Și nu este deloc nerealist să mergem cu scenariul atât de departe, încât să ne punem problema posibilității traficului și comerțului cu copii, în condițiile în care, la ora actuală, pe această piață există în jur de șase milioane de copii în toată lumea, dintre care aproximativ 85.000 dispar anual în Statele Unite.[3]
Pe de altă parte, reformele din educație pot deschide calea pentru o îndoctrinare masivă a copiilor în direcția sexualizării lor timpurii, dar și a unui control digital generalizat. În acest scenariu, părinții sunt neputincioși, îndoctrinați (vezi „Strategia națională de educație parentală. Părinți educați, copii fericiți”[4]) sau chiar absenți cu totul. Astfel de măsuri legislative vor vulnerabiliza cu adevărat familiile și vor afecta mentalul și sănătatea somatică a copiilor. De altfel, potrivit statisticilor, copiii cei mai vulnerabili traficului de persoane sunt chiar cei expuși ideologiei de gen.[5] Concret, aceste legi facilitează, de pildă, accesul pedofililor la copii prin trei măsuri: îndepărtarea de familie, sexualizarea și expunerea lor pe internet.
Vina pasivității
Actorul Jim Caviezel ‒ foarte mediatizat în ultima vreme datorită lansării ultimului său film, The Sound of Freedom („Sunetul libertății”), dar și datorită declarațiilor sale incendiare împotriva unei noi forme de sclavie: exploatarea copiilor (pe piața sexuală, de organe și pe piața de muncă) –, afirmă[6] că cele mai grozave crime se întâmplă pentru că oamenii de bună credință „stau și nu fac nimic”, și că[7] „răul ar fi lipsit de putere, dacă cei ce urmează binele nu s-ar lăsa biruiți de frică”. Într-adevăr, cele mai grozave fărădelegi, cum ar fi cele împotriva vieții și curăției copiilor, se întâmplă pentru că oamenii de bună credință nu înțeleg că au o datorie de a-i apăra pe cei fără de apărare. De ce? Pentru că se tem. Se tem să nu-și piardă confortul, și aleg calea cea mai comodă. Dar câți oare ne mai temem să nu ne pierdem sufletul?
„De ce unii oameni ajung curajoși, iar alții nu? Este mai ușor să nu fii curajos. Este mai ușor să fii laș decât să-ți asumi responsabilitățile, să valorifici oportunitățile care ți se oferă, să plătești pentru păcatele tale. Există mii și milioane de moduri în care poți fi necinstit”, susține Jordan Peterson, analizând această atitudine. Tot el spunea, referindu-se la crimele în masă săvârșite în nazism și în comunism, că oameni absolut obișnuiți, „de treabă”, ajung ‒ prin lașitate și printr-un lanț întreg de trădări a propriei conștiințe ‒ să consimtă sau să participe la adevărate atrocități.
Așadar, ce facem? La nivel legislativ, poate nu ar fi rău să privim puțin către Polonia și Ungaria unde, în ciuda presiunilor instituțiilor europene, ideologiile progresiste nu au avut prea mult succes. Și asta pentru că aceste țări au politicieni devotați intereselor reale ale poporului lor și, cu siguranță, cetățeni mai implicați și mai responsabili. O bună ilustrare a diferenței de perspectivă este comparația dintre premisele educației în cele trei țări. Legea Educaţiei (1/2011) din România, în vigoare astăzi, defineşte scopul învăţământului ca fiind „formarea infrastructurii mentale a societăţii româneşti, în acord cu noile cerinţe derivate din statutul României de ţară membră a Uniunii Europene şi din funcţionarea în contextul globalizării”. Prin urmare, ținta învățământului românesc este formarea copiilor în spiritul politicilor europene și al globalizării. În schimb, Legea CXC din 2011asupra Educaţiei Publice Naţionale din Ungaria stipulează ca premisă majoră a învăţământului „ridicarea naţiei, în scopul instrucţiei patriotice şi al educaţiei de calitate a viitoarelor generaţii, pentru a se asigura punerea în practică a dreptului la educaţie aşa cum este el prevăzut în Constituţie”, în timp ce în preambulul Legii Educaţiei din Polonia (14 decembrie 2016), se arată că „educaţia serveşte la dezvoltarea în rândul tinerilor a simţului responsabilităţii, dragostei de patrie şi a respectului pentru patrimoniul cultural al Poloniei, ca şi pentru valorile culturale ale Europei şi ale lumii”. Iar școala trebuie să‑i pregătească pe copiii polonezi „pentru responsabilităţile familiale şi civice bazate pe principiile solidarității, democraţiei, toleranţei, justiției şi libertății”.[8] Așadar, legile educației pot arăta și altfel! La noi vedem un conformism animat de exces de zel.
Un alt exemplu de inițiativă legislativă de protejare a inocenței copiilor este legea introdusă recent în Florida de guvernatorul Ron DeSantis (2022), prin care este interzisă predarea educației sexuale și a identității de gen de la grădiniță până la clasa a treia. Legea care a interzis prozelitismul sexual și de gen la această categorie de vârstă s-a bucurat de un asemenea succes în rândul populației, încât reglementarea se vrea extinsă până la sfârșitul clasei a XII-a![9]
În ce ne privește, dacă parlamentarii și guvernanții noștri, pe care îi plătim consistent ca să lucreze pentru binele acestei țări, nu doresc să-și asume nici măcar protejarea copiilor noștri, este vremea ca cetățenii să ia inițiativa de a solicita amendarea și chiar abrogarea acestor legi și înlocuirea lor cu altele, care să servească în mod real „interesului superior al copilului”. Poate este vremea și pentru o reintroducere în discuție a referendumului pentru familie, pentru a avea în Constituția României o definiție a familiei în termeni limpezi, care să nu lase loc de interpretări de gen.
Suntem la înălțimea momentului?
Pe de altă parte, ce am făcut după eșecul referendumului pentru a transmite frumusețea și profunzimea antropologiei creștine și noblețea vieții de familie, pentru a lucra „la firul ierbii” asupra inimilor copiilor și tinerilor, așa încât să fie cât mai pregătite să facă față acestui tăvălug al îndoctrinării? Tinerii au o sete extraordinară după autentic, după prietenie și dragoste. Oare ne ostenim pentru ei măcar cât se ostenesc cei care vor cu orice preț să le întineze trupul și sufletul? Există atâta material de propagandă, atâtea narațiuni, atâtea cărți și filme, atâta muzică, vestimentație și evenimente care le inundă mentalul! Toate aceste produse se realizează cu un consum de timp și bani. Cu siguranță, nu dispunem de resursele financiare și nici de lobby-ul susținătorilor neomarxismului, dar probabil că cei mai mulți dintre noi nu facem tot ce ne stă în putință pentru a le oferi copiilor alternativa unei culturi a vieții – cărți, povești, evenimente, muzică, filme, interacțiuni, educație –, care să-i învețe să gândească și să iubească Binele. Ca părinți, nu le acordăm suficient timp de calitate, pentru că avem permanent alte priorități.
Pe scurt, nu suntem la înălțimea momentului. Prea puțin creatori și creativi, într-un moment al acestei istorii în care insuflarea duhovnicească și artistică ar putea păstra vii și frumoase sufletele acestor copii expuși unei întregi mașinării de dezumanizare, prin digitalizare, manipulare mediatică și sexualizare. Ne lăsăm copleșiți de apatie, akedie, defetism și pasivitate, care pot fi cu adevărat fatale pe termen lung atât nouă, cât și celor de după noi! Talentele, harismele și feluritele daruri nu ne-au fost date doar pentru a ne asigura traiul zilnic, nici pentru a umple de bani companiile și corporațiile, ci pentru a împreună-lucra la mântuirea noastră și a celor de care suntem responsabili. Facem destul ca cei ce vin după noi să fie niște oameni deplini, cu discernământ, creativi, conștienți de ce înseamnă Frumosul, Binele, Adevărul? I-am ajutat să cunoască ce este prietenia, compasiunea și minunăția dragostei, într-o lume care îi vrea niște roboți insensibili? Noi suntem cei care le putem transmite această știință, această experiență, ca de la organism viu la organism viu. Căci, dacă ar gusta din focul credinței, din entuziasmul dragostei, din frumusețea unei vieți duhovnicești mature și statornice, nu ar mai putea fi cuceriți de surogate, nu ar cădea victime abuzurilor și ar fi întăriți împotriva oricărei tentații de întinare.
În definitiv, criza aceasta ar putea fi preschimbată într-o explozie de creativitate și insuflare! Dacă neomarxiștii folosesc cultura, școala și limbajul ca vehicule ideologice, oare nu cu atât mai mult ar putea lucra în inimile tinerilor operele autentice? Căci, în ciuda a ceea ce ne-am obișnuit să credem, tocmai gânditorii și artiștii modelează istoria, ca unii care născocesc narațiunile ce ne orientează viața.
Este o provocare ce poate deveni o vreme a lucrării pentru fiecare dintre noi.
Tatiana Petrache
[1] https://culturaromana.ro/mircea-platon-legea-va-luam-copiii/
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 175 (august 2023):
https://familiaortodoxa.ro/2023/08/10/copiii-ultima-resursa-a-romaniei-iii/
