Un râu nesfârșit

Un râu imprevizibil pândește și te cuprinde,
Purtându-te prin locuri de care ființa ta depinde.
Uneori, cu suflarea-ți tulburată,
La mal încerci să ieși de îndată.

Alteori, fără voință, te-ai abandonat,
Și te lași purtat, de valul înspumat.
Stropi de vină din adânc se ridică și te ating,

Cristale reci pe fața ta plâng.
Alți stropi ce-ți par strălucitori,
Te orbesc uneori.
Ai vrea să găsești un loc liniștit,

Dar curentul te poartă spre infinit.
Ai vrea rădăcini să crească din tine
Să poți rămâne unde simți că ți-e bine.
Dar ea, viața, ca un torent,

Mereu te poartă insistent,
Către alte și alte locuri neștiute,
Ce te cheamă tăcute.
Iar într-un final pe care nu l-ai știu

În marea cea mare ai trecut.
Fără să ști, un strop ai fost în marea vieții,
Un strop purtat spre lumina serenității.

Phy,

Berlin, Germania, sâmbătă 13.09.2025, ora 7,05÷7,10

POPOR CERȘETOR

Adrian PĂUNESCU 

Am ajuns ce ni s-a spus,
Un popor cu preț redus,
Biet popor, fără imbold,
Un popor cu preț de sold.

Am ajuns fără un șfanț,
Biet popor cu glezna-n lanț,
Biet popor al nimănui,
Cerșetor în țara lui.

Voi nu simțiți, voi nu vedeți
Că parcă suntem beți ?
Voi n-ați aflat că între noi
E stare de război ?

Şi are un ecou păgân
Ideea de român,
Captivi ai unui mare drog,
Săriți din somn , vă rog!

Dar vouă nu vă este clar
Că totul e-un coșmar,
Când nici nu ne mai suntem frați,
Ci niște câini turbați?

Acesta nu mai e popor,
Ci jaful tuturor,
Ne-au anesteziat, ușor
Şi ne conduc, cum vor.

Şi clase-n școli ne-au dat obscen,
Cam câte sunt la tren,
Spre-a fi un neam de panglicari,
De târfe și tâlhari.

Voi n-auziți, nu remarcați,
Că suntem condamnați
Şi că, mai mult decât atât,
Ne umilim urât?