Mă faci a ta...

Mă faci a ta printr-un cuvânt
Și-apoi, m-arăți pe îndelete
Cu trup cu aripi și cu zbor,
În umbrele de pe perete

Și izvorăsc din palma ta,
Din jocul proiectat în parte,
Când pescăruș, când rândunea,
Când stol oprit la jumătate;

Mă faci a ta trecând mai sus
De orișicare strop anume
Acolo râd, e lumea mea –
O pătură din alb de spume

Puțin prea acru, prea sărat
Puțin prea dulce-n sărutare
Și dintre tot, amestecat,
Mă faci a ta... cu gust de mare...

Să țină flăcări vraja lor
Păduri își dau poveștii vreascuri,
Eu, la lumina stelelor
Acoperită cu damascuri

Întruchipez păgân și sfânt
Adânc cu umbre de palate
Iar pân' la zi adorm visând
Un joc oprit la jumătate;

Mă faci a ta, e de-nțeles
Și pleacă malu-ndepărtare
Te-ndemn cu focul alb să-noți
Prin umbra mea, cu gust de sare...

de Shanti Nilaya,

8 MARTIE - DE ZIUA TA FEMEIE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

POST BINECUVANTAT ! POST USOR

Vine ,vine primavara

1 MARTIE - MĂRTISOR DE PRIMĂVARĂ

BOUL, VACA ȘI CALUL

Într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile tâmpite,
Dar frumoasă şi lăptoasă,
S-a gândit să se mărite.

Boii, de la mic la mare,
Au venit cu tot belşugul,
Toţi voiau să se însoare,
Că-s deprinşi să tragă jugul.

Vaca,, însă ,ca o fată,
Cu avere şi trusou,
Îi respinge îngâmfată :
„Cum să mă mărit c-un bou ?”

”E un cal prin curţi vecine,
Care pătimaş mă strânge,
El e genul meu, tip bine,
Armăsar sadea, pur- sânge !”

Vaca, tot făcându-i curte,
Îşi atinse idealul,
După tratative scurte,
S-a căsătorit cu calul.

„Ah, ce şansă pe mireasă !”
Comenta în pom o cioară,
„El - aristocrat de rasă.
Ea - o biată pierde-vară.”

Dar curând , ce tragedie !
Vaca se certă cu calul,
Pân'departe-n deal la vie,
S-auzea întreg scandalul.

În zadar, când stingea lampa,
Vaca-n fiecare noapte,
Se plimba făcând pe vampa,
Cu ispitele-i de lapte.

Ba , mai mult, se întâmplase,
Ca jucând pe îndrăgostita,
Calul, furios, îi trase ,
Două palme cu copita !

Şi atunci, cu dezolare,
Vaca prinse a pricepe,
Cum că soţul ei mai are,
Trei amante, toate iepe.

Asta-i prea de tot, îşi zise,
Îl dau dracului de cal.
Şi-ntr-o seară părăsise,
Domiciliul conjugal.

Slabă, galbenă,uscată ,
De necazuri şi nevoi,
Vaca noastră, resemnată,
Se întoarse printre boi.

Dup-atâta chin şi jale,
Vaca multe a-nvăţat.
Primul bou ieşit în cale,
Îl acceptă de bărbat.

Nunta lor a fost vestită,
Că s-a dus prin văi ecoul,
„Ce pereche potrivită !
Vaca noastră şi cu boul.”

Ea comandă , el ascultă.
El cu munca , ea tapaj.
Este, fără vorbă multă,
Tipul clasic de menaj.

Totuşi, vaca ( ne şopteşte,
un măgar) , c-aşa-i măgarul,
Prin păduri mai zăboveşte,
Uneori cu armăsarul.

Dar, eu cred că-i calomnie,
Măgăria ce ne-o spune.
Totul e , că-n căsnicie,
Treaba merge de minune.

Vaca poate, ştie satul,
Chiar şi grajdul să-l răstoarne.
Boul nu-i decât bărbatul.
Ca dovadă, poartă coarne !

Şi aşa, trec ani şi ani,
Şi precum am prins de ştire,
Au făcut şi trei juncani,
Şi trăiesc în fericire.

În povestea mea , de faţă ,
Nu e nici un lucru nou,
Pentru orişicare vacă,
Soţul ideal e-un BOU ...

sursa facebook

Perla albastră

Mă faci să râd, mă faci să plâng, sunt vie
Şi noaptea trece-n zori, abia, abia
Citesc din cărţi, citeşti din poezie
Şi-mbrăţişaţi suntem altcineva.

Vin raze pretutindeni şi ne-adună
Cu Dumnezeu în toate şi în noi,
E bine şi e Soare şi e Lună
Şi e senin şi suntem amândoi!

Scap foile din mână... Curg prin vene,
Din literele lor scântei, scântei
Imagini strecurate printre gene
Te-aduc şi te cuprind în ochii mei.

Adorm sau poate doar mă-ntorc în mine,
Din Cer ne cânt-o pasăre măiastră
Şi devenim ca-n paginile pline,
Eu – nufăr alb, tu – perla Lui, albastră...

Shanti Nilaya (vol. 'Din trup de femeie')

Iubiri

Eu n-am să plâng după iubiri ce mor,
Ci doar suspin la ce-ar fi fost să fie
De le aveam cu mine pe vecie.
Le-aş fi-mbrăcat în straie de lumină,
Pe cap cununi de dor cu iasomie
Şi peste toate, munţi de duioşie.
Iar hrană le-ar fi fost a mea trăire
Cu suflet, cu durere şi iubire
Stropite din belşug cu poezie.
....................................................
Dar au ales să plece-n altă parte
Şi au rămas de mine necântate.

Angelina Nădejde -- versuri din volumul "Suflet la ofertă"
Pictura:Gianni Strino

Tunsul oilor la stână

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Lui EMINESCU

A fost cândva,

Undeva,

În lumea aceasta,

Un om, … care cânta.

Cânta despre toţi şi toate:

Despre istorii nemăsurate;

Despre iubiri himere,

Despre dezamăgiri efemere;

Despre zborul spre stele,

Luceferi în lumi paralele;

Despre universuri temporale

În zboruri astrale.

Avea un cânt nemaintâlnit,

De îngeri însoţit.

Dar tot neînţeles a rămas

Deşi alerga sau cânta la pas.

O, suflet curat,

De Dumnezeu acestui pământ lăsat,

Ţi-ai fi dorit,

Să te fi-mplinit,

În viaţă trăind,

Nu în nefiinţă fiind.

Atât doreai: să fii fericit

Şi mulţumit.

Nicicând nu visai,

Oricât îţi doreai,

Ce viitorul îţi cânta

Şi el pe struna sa.

O stea minunată

Şi înaripată,

Ai devenit ,

Spre viitorul infinit;

Un punct de reper

În spaţiul efemer;

Un cânt ce l-ai cântat…

Neîncetat.

Φ         Timişoara, 2007

Eu n-am să mă fac bine niciodată,

Eu n-am să mă fac bine niciodată,

Mereu voi suferi de-o boală grea,

 Simţindu-mi conştiinţa vinovată,

 Că nu e totul bine-n ţara mea. 

Puteţi să mă-ntrebaţi: - Ce vrei, băiete? 

În treburile mari de ce te bagi? 

Am să răspund milos şi pe-ndelete: 

- Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi. 

Mi-am investit şi timp şi nervi şi viaţă, 

În drumul care m-a ademenit 

Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă 

Şi să trăiesc pe muche de cuţit.

Puteam să-mi fac în alte părţi avere, 

Puteam să fiu un bun european,

 Puteam să mă înscriu la mamifere, 

Ins metabolic de la an la an. 

Puteam să am un os, cum au toţi servii, 

Să-l rod meschin şi fără de idei,

 Dar epocii eu i-am cedat toţi nervii 

Şi ea nu-mi dă nici drogurile ei.

 Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară, 

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,

 Nu e-năuntru hiba, ci afară,

 Trăiam un veac, labil dacă eram. 

N-am dreptul la o mare suferinţă?

 Nu-mi daţi cartelă nici pentru prăpăd? 

Ei, bine-atunci, în mine ia fiinţă 

Un neam pe care voie am să-l văd. 

Şi n-am să pot să-ngădui niciodată, 

Acestui trup nelegiuit, al meu, 

Să-nveţe nebunia blestemată 

De-a-i fi uşor când ţării îi e greu. 

Ca fluturele părăsind omida,

 Când vine peste toţi o clipă grea, 

Sunt un atlant murind cu Atlantida,

 Deşi putea zbura, dacă voia.

 N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie, 

Medicamente, boala să-mi luaţi,

 Un singur leac îmi trebuieşte mie: 

Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.

 Această boală e o boală rară, 

Această boală e o boală grea, 

Această boală se numeşte Ţară 

Şi leacul este ea şi numai ea.

Adrian Păunescu

Telefonul singurătăţii

........................................................
...Ce-o mai vrea bunica voastră?!
— Alo, mamă, spune iute…
Sunt în mall cu prichindeii
Şi n-am timp de vorbe multe.

— Dragii mamei, cum vă este?
Dor îmi e de voi şi iată
A venit din nou Crăciunul
Şi stau singură acasă.

V-am făcut un tort de casă
Pus-am ouă de la ţară
Cu smântână bună, grasă,
L-am ornat… O să va placă!

A ieşit o bunătate…
Dar stă neatins şi parcă
Tot ştiindu-vă departe
Sufletu-n dureri se-neacă.

— Bine, mamă, doar ţi-am spus,
De Crăciun, cu mic cu mare
Colindăm cum ne-am propus
Mall-uri, parcuri, patinoare.

Anul nou, ca în toţi anii,
Îl petrecem doar la munte
Cui îi arde-acum de tort?
Suntem prinşi în multe, multe...

De-om dori, facem comandă,
Dau un click şi-l am pe masă,
Nu ne-om duce pân' la ţară
Fiindcă eşti capricioasă.

— Bine, dragii mei, iertare
Că v-am reţinut, ştiu bine
C-am furat de dorul vostru
Clipe dragi... doar pentru mine.

Ştiţi, aşa mi-alin durerea
Când v-aud mai prind putere
Că mă lasă-ncet vederea
Şi-abia stau la priveghere.

Dar vă am în rugăciune
Să vă meargă maică bine,
De-oi pleca din astă lume
Să vă amintiţi de mine.

Angelina Nădejde - versuri din volumul "Sunt un alt anotimp"

Un grup de gândaci

STEFANIA ROTARIU·
8 IANUARIE 2017

Un grup de gândaci posaci,
Croncăneau de zor în sală,
Căutând grăbiti prin legi,
O usiță de scăpară.

Apoi noi cei bolovani,
Nu văzurăm cum gândacii,
Fofilară dolofani,
Cu bunătăti pentru ei, toti sacii.

Ia de unde nu-s gândacii,
Negri si umflati cu smoală,
Se facură ca si dracii,
Din analfabeti, cu scoală.

Si-apoi calea de-ai întoarce,
Să se facă iar gândaci,
Nu se cade, nu se face,
Noi am devenit posaci.

Plecat-am pelegrini

STEFANIA ROTARIU·9 IANUARIE 2017

Plecat-am pelegrini haihui,
Prin lumea largă ne-am pierdut,
Si nu-i păsa chiar nimănui,
Căci drumul înapoi nu l-am găsit.

Ne-au dat si-un nume cam pocit,
Diaspora acum ne spune,
Si din români am devenit,
Românii fără Tară, fără nume.

Venim când dorul ne răpune,
Si-n lacrimi drumu îl scăldăm,
Apoi ne-ntoarcem iar în lume,
În Tară noi loc nu avem.

Si anii trec, si lumea trece,
Copiii de români se nasc prin lume,
Iar graiul le rămâne rece,
Cetătenia lor încet apune.