marți, 20 noiembrie 2012

SCRISOAREA




Am găsit pe trotuar, în faţa unui oficiu poştal, o scrisoare trimisă de un tânăr german, aflat în vizită în România, părinţilor lui din Germania . Pe cutia poştală scria: "Atenţie, nu are fund!", dar neamţul, necunoscând limba română, a aruncat probabil, cu candoare teutona, plicul în cutie.

Reproduc scrisoarea în traducere.

Dragii mei, am ajuns cu bine în România. De la aeroport până la Bucureşti am făcut cu taxiul, judecând după aparatul de taxat, 180 de kilometri. Plasarea aeroporturilor la distanţă mare de aglomerările urbane mi s-a părut o dovadă de înţelepciune.

În cele două zile de când mă aflu aici, am făcut câteva constatări pe care mă simt dator să vi le comunic. Românii o duc foarte bine, atât de bine încât aici aproape nimeni nu mai trebuie să muncească. Poate că în viitorul îndepărtat vom ajunge şi noi, germanii, la acest nivel de civilizaţie.
Deocamdată, cu o seriozitate lipsită de graţie, mergem în fiecare zi la serviciu.

Avem multe de învăţat de la acest popor despre care eu, până acum, nu ştiam aproape nimic. În autobuze, troleibuze şi tramvaie nimeni nu trebuie să se obosească prezentându-şi biletele la control. Controlorii, constituiţi în
echipe, verifică discret buzunarele şi poşetele pasagerilor.

Automobiliştii organizează spontan, pe străzi, originale concerte de claxoane, aşa cum noi facem, în familie, prin tradiţie, muzică de cameră.
Sunt momente de comuniune sufletească de neuitat. Unii şoferi ies din maşini şi adaugă la această muzică instrumentală propria lor voce, transmiţându-şi
unii altora mesaje scurte, dar energice.

Toate canalele TV, nu numai cele pentru adulţi, difuzează emisiuni cu femei dezbrăcate. Un singur canal, TVR Cultural, a refuzat să-şi îndeplinească această datorie faţă de tineri ca mine şi a fost, pe bună dreptate, desfiinţat.

Demnitarii ţării apără cu fermitate limba română de invazia limbii engleze (aşa cum ar trebui să facem şi noi). La o întâlnire cu trimişii FMI preşedintele interimar al României a vorbit, în semn de protest, într-o limbă engleză caricaturală. Efectul a fost atât de puternic încât oaspeţii,
dezgustaţi de engleză, au renunţat să o mai folosească vreodată, urmând să se înţeleagă la viitoarele întâlniri numai prin gesturi.

Plagiatul se pedepseşte în România într-un mod subtil, nu cu brutalitate, ca la noi. Plagiatorilor li se dă o palmă morală, fiind numiţi prim-miniştri sau miniştri, ca să se ruşineze de fapta lor.

Poliţiştii sunt oameni cultivaţi, schimbă idei între ei în săli cu multe mese, nu-şi pierd timpul cu criminali, tâlhari şi violatori. Miniştrii de Interne vorbesc în mod curent de Socrate şi Platon.

Bătrânii din România se ocupă cu mare grijă de sănătatea lor. Nu fac excese alimentare, ca oamenii în vârstă din Germania . Îşi cumpără în fiecare zi doar o pâine, un iaurt şi eventual câţiva cartofi.

Fetele de aici se îndrăgostesc uşor, nu ca nemţoaicele noastre, cărora poţi să le reciţi opera lui Goethe în întregime şi abia dacă reuşeşti să obţii o plecare a pleoapelor în semn de aprobare. O româncă a venit astă-noapte în camera mea de hotel şi mi-a declarat că mă iubeşte nebuneşte. Era naivă, nu ştia cum arată bancnotele de 100 de euro şi i-am dat una ca să o studieze în linişte acasă.

Nu înţeleg, dragii mei părinţi, de ce v-aţi arătat îngroziţi când v-am anunţat că urmează să plec în România.

Vă îmbrăţişez pe amândoi, Hans.

luni, 19 noiembrie 2012

Pandele


Bunicuţa lui Pandele
de pe strada Ghica Tei
a băgat discret de seamă
cum că nepoţelul ei
când nu-i observat de nimeni
nici de Tonc nici de Rodica
se cam joacă cu puţica.
Şi i-a spus:- Pandele dragă,
vai de mine, nu-i frumos!
Vezi pe domnul cel de colo,
ala grasu şi burtos?
Tot aşa o burtă mare,
i-a spus tainic bunicuţa,
o să-ţi crească de vreodată
ai să te mai joci cu puţa!
S-a speriat grozav Pandele
si ofta cu-nfrigurare
când gândea că o să-i crească
tot aşa o burtă mare.
Dar primind cadou o tobă
si un cerc şi-o muzicuţă
de atuncea niciodată
n-a mai pus mâna pe puţă.
Şi-ntr-o zi fiind la plimbare
pe şoseaua-nrourată
a văzut şezând pe-o bancă
o femeie-nsărcinată.
Drept la ea s-a dus şi-i spuse,
c-a roşit şi bunicuţa:
-Vezi ce ai păţit cucoană
dacă te-ai jucat cu puţa?

joi, 15 noiembrie 2012

Bancul zilei: Ea, el şi celălalt


Fie că este soţ, fie că este partener, iubit, amant sau simplu prieten, în bancuri pică totdeauna prost.

Dacă o lovesti, se cheamă maltratarea soţiei. Dacă te pocneşte ea, e autoapărare.
Dacă iei o decizie fără să o întrebi, eşti nesimţit. Dacă ea ia o decizie fără să te consulte, e femeie emancipată.
Dacă-i ceri să facă ceva ce nu-i place, e dominare masculină. Daca te roagă ea, îţi face o favoare.
Dacă apreciezi formele unei femei şi lenjeria sumară, eşti pervers. Dacă nu, esti homo.
Dacă-i oferi flori, urmăreşti ceva. Dacă nu, eşti fraier.
Dacă eşti mîndru de realizările tale, eşti plin de tine. Dacă nu, eşti lipsit de ambiţie.
Dacă o doare capul, e obosită. Dacă te doare pe tine, n-o mai iubeşti.
Dacă vrei să faci dragoste prea des, eşti obsedat. Dacă nu, ai pe altcineva.
***
Ce spun femeile cand sunt surprinse asupra faptului?
Englezoaica:
Darling, daca ma anuntai la timp când vii acasa, s-ar fi putut evita aceasta situatie, jenanta pentru amândoi !....
Nemtoaica:
Hans, azi ai venit cu patru minute si patruzeci si cinci de secunde mai devreme acasa. Îmi datorezi o explicatie pentru asta!
Frantuzoaica :
Jean, ce bine ca ai venit ! Jaques e terminat, nu mai poate...
Suedeza:
Tu esti, Olaf ? Eu am terminat, ce-i drept, dar Sven ar vrea sa se mai distreze... Alatura-i-te si tu !
Rusoaica:
Ivane, tu esti? În sfârsit, un barbat adevarat ! Înainte sa mi-o traga, asta n-a fost în stare nici sa ma ia la palme !
Evreica:
Itzic, tu esti ? Atunci, cine naiba e asta de pe mine ?
Românca:
Ioane, tu ma crezi mai mult pe mine, sau ochii tai ?
Unguroaica (în timp ce sare din pat):
Ioi, draga !...Nu fii suparat ! O platit înainte !
Cehoaica
Pepa, nu te impacienta, draga. Tocmai am aflat ca, el e noul tau sef !...
Nevasta de secui:
No, daca ai baut toata palinca din casa, eu cu ce era sa-l fi servit pe musafir?

DEFINITII



1. Toate persoanele bune au pe cineva.
2. Daca persoana nu are pe nimeni, exista un motiv.
3. Cu cat e o persoana mai speciala, cu atat e mai departe de tine.
4. Felul in care o persoana te iubeste este invers proportionala cu cat de mult o iubesti tu.
5. Banii nu pot cumpara dragostea, dar te pun intr-o pozitie de unde poti negocia.
6. Cele mai bune lucruri pe lume sunt gratuite...si merita fiecare ban.
7. Orice lucru bun faci, reactia va fi nu asa de buna.
8. Persoanele cumsecade raman ultimele in toate.
9. Daca pare a fi prea bine ca sa fie adevarat, atunci chiar asa e.
10. Disponibilitatea este in functiune de timp. In acelasi moment in care te intereseaza o persoana, ea gaseste pe altcineva.
11. Nimic nu se imbunatateste odata cu varsta.
12. Sexul nu contine calorii.
13. Sexul ocupa cel mai putin din timp, dar cauzeaza o gramada de probleme.
14. Nu e nici un remediu pentru sex, decat si mai mult sex.
15. Sexul e ca zapada: niciodata nu stii cati centimetri vor fi si cat de mult va dura.
16. Un barbat in casa valoreaza cat doi in strada.
17. Virginitatea poate fi vindecata.
18. Cand o femeie ajunge sa-si inteleaga barbatul, de obicei nici nu-l mai asculta.
19. Nu te culca niciodata cu cineva mai nebun decat tine.
20. Aceleasi calitati barbatesti care o atrag pe o femeie la inceput, dupa cativa ani nu le mai poate suporta.
21. Sexul este "murdar" numai daca e facut cum trebuie.
22. Intotdeauna este momentul nepotrivit al lunii.
23. Cea mai buna metoda ca sa tii un barbat este in bratele tale.
24. Cand se sting luminile, toate femeile sunt frumoase.
25. Sexul este ereditar. Daca parintii tai n-au avut parte, sunt sanse mari sa nu ai nici tu.
26. Sambata - insamanteaza. Duminica - roaga-te sa nu iasa recolta.
27. Cu cat mai tanar/a, cu atat mai bine.
28. Inainte sa-l gasesti pe printul fermecator, trebuie sa saruti multi broscoi.
29. Poate unele lucruri sunt mai bune sau mai rele decat sexul. Dar nici un lucru nu e la fel ca sexul.
30. Iubeste-ti vecinul. Dar ai grija sa nu fii prins.
31. Dragostea e o gaura in inima ta.
32. Dragostea este o problema chimica. Sexul este o problema fizica.
33. Fa-o cu cei/cele mai buni/bune.
34. Nu poti face un copil intr-o luna daca lasi insarcinate noua femei.
35. Dragostea este triumful imaginatiei asupra inteligentei.
36. E mai bine sa fi iubit si sa fi pierdut decat sa nu fi iubit niciodata.
37. Sa nu comiti adulter!... decat daca ai chef.
38. Nu te culca cu o femeie care are mai multe probleme decat tine.
39. O femeie nu-i uita niciodata pe barbatii pe care i-ar fi putut avea; un barbat - femeile pe care nu le-ar fi putut avea.
40. Nu conteaza lungimea batului fermecat, ci magia din el.
41. Niciodata sa nu spui NU.
42. Un barbat poate fi fericit cu orice femeie atata timp cat n-o iubeste.
43. Zambeste! Asta-i face pe oameni sa se intrebe la ce te gandesti!
44. Nu o face daca stii ca nu poti rezista.
45. Nu e nici o diferenta intre un intelept si un prost in momentul in care sunt indragostiti.
46. Niciodata nu te culca daca esti nervos. Stai treaz si cearta-te pana la capat.
47. Dragostea este iluzia ca o femeie e diferita decat celelalte.
48. "N-o sa te doara... promit!"
49. O fost/a sot/sotie va fi intotdeauna "pana cand moartea va va desparti".
50. Cand un barbat vrea ca femeia sa-l asculte, ea nu-l asculta. Cand el nu vrea ca ea sa asculte, ea e toata numai urechi.
51. E intotdeauna mai simplu sa gasesti pe cineva daca ai deja pe cineva.
52. Dragostea si liceul NU trebuiesc amestecate.
53. Arata-mi un sot care nu vrea, si-ti arat eu un vecin care vrea.
54. Nu conteaza cat de bine a fost; daca te trezesti cu remuscari, inseamna ca a fost rau.
55. Cel mai mult te va satisface persoana nepotrivita pentru tine.
56. Sa nu ai niciodata incredere intr-o femeie care te trage in pat ca si cum nu-ti poate rezista.
57. Nimeni nu e asa de special cum crede.
58. Daca crezi ca o relatie nu poate functiona, dar simti nevoia de-a incerca, ea nu va functiona. Morala: Ai sa-ti dai seama ca nu a functionat din cauza ca nu ai crezut cu adevarat in ea.
59. Durata unei relatii cu cineva este invers proportionala cu cat de importanta e persoana pentru tine.
60. Cheia spre interiorul inimii unei femei este un dar neasteptat la momentul neasteptat.
61. Doua lucruri un barbat nu poate intelege: Femeile si cum se transforma barbatii in prosti din cauza femeilor.
62. Dragostea ne face sa credem. Concluzia: Dragostea pacaleste ratiunea.
63. Cand ai pe cineva le atragi pe femei. Cand esti singur, femeile te evita ca pe ciuma.

marți, 13 noiembrie 2012

DE CE AR TREBUI SA MERG LA VOT?



- ca sa-i votez din nou  pe ciocoi!
- pentru ca am o datorie fata de cineva care mi-a dat mici si bere!
- pentru ca sunt prea multe locuri de munca!
- pentru ca sunt prea putine taxe si biruri!
- pentru ca salariile si pensiile sunt prea mari si mai trebuiesc reduse!
- pentru ca mai sunt cateva fabrici de dat la fier vechi si de incasat niste spagi!
- pentru ca tara merge intr-o directie buna!
- pentru ca Rosia Montana, Centrala Atomica, cuprul etc sunt inca ale romanilor! Nu-i bine, trebuiesc date!
- pentru ca ungurii n-au luat inca Transilvania! Ce ne trebuie noua Transilvania!? La unguri cu ea!
- pentru ca terenurile agricole nu le-au cumparat inca strainii pe toate;
- pentru ca inca regele nu a primit toate proprietatile!
- pentru ca trebuie sa traiasca din banii mei si din munca mea si ciocoii din UE nu numai din Romania, saracii de ei!
- pentru ca se construieste prea mult in Romania, fiecare are casa lui chiar doua trei, toti avem masini si avem bani de nu stim ce sa mai facem cu ei!
- pentru ca benzina e foarte ieftina si ar mai trebui scumpita;
Si cu noi cum ramane?



Revoltator !!! Trimiteti mai departe sa stie tot romanul !!!


Motto: "Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta in poarta ..."



Din 2005, Romania nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zacamintele sunt epuizate. Totusi, opt firme straine au primit licente de exploatare in zonele epuizate, care s-au dovedit a fi foarte bogate: contin aur in valoare de 54 de miliarde de euro. Explicatia: Au avut hartile geologice ale statului roman,



ne-a spus dr. ing. Florea Neagu



Zacamintele de aur din Romania, majoritatea situate in patrulaterul aurului - adica perimetrul Baia de Cris, Sacaramb, Zlatna si Baia de Aries, din Muntii Apuseni - dar si in Maramures, sunt exploatate, cu eficienta, de foarte mult timp.
Pe timpul lui Ceausescu se scoteau intre 14 si 20 de tone de aur pe an. Dar, dupa 1990, extractia a scazut dramatic,iar in 2005, minele au fost sigilate. Oficial s-a spus ca sunt epuizate,

a afirmat dr. ing. Florea Neagu, fost director al Institutului de Proiectari Miniere, omul care a proiectat si realizat mine de aur in patrulaterul aurului.



Un eveniment interesant s-a petrecut in anul 2000, cand Banca Nationala a refuzat sa mai cumpere aur de la minele romanesti pe motiv ca nu poate avea o rezerva mai mare de metal pretios decat 15% din tot ce inseamna rezerva valutara. Cum aceste mine nu aveau voie sa vanda metalul extras decat Bancii Nationale, au dat, cum era de asteptat, faliment. Daca vechile firme romanesti care se ocupau de metalul pretios au disparut, in locul lor au venit, in mod ciudat, opt companii straine care au cerut in concesiune parcele pentru prospectiunea si exploatarea zacamintelor de aur, tocmai de unde acestea se terminasera.





250 de tone, doar la Rosia Montana

Potrivit declaratiilor facute pentru DailyBusiness. ro de reprezentantii firmei Gabriel Resources, la Rosia Montana s-a gasit un zacamant de aur in valoare de 11 miliarde de dolari, adica de aproximativ 250 de tone de metal pretios. De asemenea, firma Carpatian Gold a gasit la mina Barza, in Muntii Zarandului, inchisa pentru ca nu mai era rentabila, un zacamant de aur in valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Stefan Marincea, presedintele Institutului Geologic Roman, a declarat ca in tara noastra mai sunt zacaminte in valoare de cel putin 54 de miliarde de dolari. Interesant este si faptul ca toate firmele straine au mers lapunct ochit - punct lovit, adica au obtinut licente de prospectiuni si exploatare exact pe zonele cele mai bogate ... Cum?



ォInca este mult aur in subteranサ

Firmele straine nu au descoperit nimic, datele apartin scolii de geologie din Romania. Am fost directorul Institutului de Proiectari Miniere si am realizat mine de aur in Apuseni. Scoteam si productii de 40 de kilograme de aur pe tona de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot sa spun ca inca este mult aur in subteran, dar nu stiu de ce nu le exploateaza direct statul. Pe vremea mea, informatiile aveau caracter secret, dar acum le are toata lumea. Firmele straine ォau gasitサmetale pretioase in Romania consultand hartile geologice realizate pe vremea lui Ceausescu. Acum,statul, prin reprezentantii sai, a stiut perfect ce da in concesie,

ne-a spus dr. ing. Neagu.

Prima harta a ォbogatiilorサ romanesti dateaza din 1925




In 1925, in Romania s-a realizat o baza solida de date privind toate zacamintele nationale. Scoala romaneasca de prospectiuni geologice a crescut constant.

Zacamintele din tara au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialisti si inregistrate pe profile, adica sectiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. In 1968, toate aceste date au fost inregistrate si intr-un calculator adus de la americani si instalat intr-unul din sediile Intreprinderii de Prospectiuni si Foraje Geofizica, in strada Biserica Amzei din Bucuresti. In 1971, cei de la prospectiuni au mai cumparat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat in alt sediu, in strada Coralilor din Capitala, unde se gaseau si profile geologice realizate in toata tara. Pe baza acestor informatii, Ceausescu facuse un plan de extractie pana in anul 2050. Dupa 1990, in imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevarul.

Ulterior, imobilul a fost cumparat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfasoara activitati in domeniul prospectiunilor geologice etc. In fine, in 1992 a izbucnit un scandal in sediul din Coralilor: disparusera toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat in institut ne-a spus ca
pretul vanzarii documentatiei secrete a fost de 10.000 de dolari...



Privatizarea rezervelor este tinuta ォla secretサ

Am cerut Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licentele primite de firmele straine pentru exploatarea aurului pe teritoriul Romaniei. Raspuns:

Informatiile solicitate nu se incadreaza in categoria informatiilor de interes public. (...) Sunt documentatii care fac parte din categoria informatiilor clasificate.

Iata ce scrie in Constitutia Romaniei, art. 136: Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica fac obiectul exclusiv al proprietatii publice. Iata ce spune Legea 544/2001: Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei.



Datorie externa, 92,1 miliarde ぎ

In decembrie 1989, Romania nu mai avea nici o datorie externa. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Conform datelor Bancii Nationale, publicate cu patru luni in urma, tara noastra a acumulat, in ultimii 20 de ani, o datorie externa de 92,1 miliarde de euro.

Record pentru pretul aurului

Aurul a inregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie
(n.r.-unitate de masura egala cu 35 de grame) miercuri, fiind tranzactionat la 1.502,96 dolari, fata de 1.493,9 cu cat fusese vandut marti. Economistii apreciaza ca pretul aurului a crescut cu 5% in aprilie, iar trendul ar putea continua,
metalele pretioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri.
Dezvaluiri Libertatea
secretele zacamintelor de aur, vandute pe 10.000 de dolari
22 Aprilie 2011

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/dezvaluiri-libertatea-secretele-zacamintelor-de-aur-vandute-pe-10-000-de-dolari-332016.html




Profesorul Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucuresti, unul dintre cei mai cunoscuti geologi romani specializati pe zacaminte de aur

Un studiu recent asupra exploatarii zacamintelor de aur din Romania arata ca suntem in elita mondiala a metalelor pretioase. "Ocupam locul cinci in lume la extractie, in decursul istoriei", ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucuresti, autorul cercetarii. Cu toate acestea, Romania mai are 6.000 de tone de aur in zacaminte. Cat inseamna asta? Daca ne raportam la cursul BNR de vinerea trecuta, cand un gram de aur a fost 180 de lei, valoarea totala a zacamintelor este de aproximativ 250 de miliarde de euro! Si aceasta in conditiile in care poporul roman se lupta cu saracia si cu nesiguranta locurilor de munca.



Mineritul aurului pe teritoriul Romaniei este o traditie multimilenara. Cele mai vechi podoabe de aur gasite la noi au fost descoperite la Moigrad, judetul Salaj si apartin epocii pietrei, adica au o vechime de 6.000 de ani. Inca de atunci, stramosii nostri cunosteau metalurgia aurului.



Suntem pe locul cinci in lume

"Din stravechime pana acum, din Carpatii Romaniei s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plaseaza pe locul cinci in lume, dupa Africa de Sud, Canada, Statele Unite si Australia. Dupa cum se vede in grafice, cea mai mare parte a fost folosita de altcineva decat poporul roman. Vestea buna este insa ca mai avem, in sediment, de trei ori cat s-a exploatat pana acum, adica vreo 6.000 de tone. Ramane de vazut cum vor fi folosite. Deocamdata, pe noi, pe specialisti, nu ne intreaba nimeni nimic",
ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuti geologi romani specializati pe zacaminte de aur.



ォナ「ara noastra primeste prea putin pentru zacamintele pe care le concesioneazaサ

Conform Legii minelor, modificata in 2009, Romania primeste din partea companiilor care exploateaza bunurile subterane o redeventa de doar 4% din tot ce se extrage . Adica, daca se castiga 100 de milioane de euro din extractia aurului, statul incaseaza 4 milioane, iar restul merge la firma care exploateaza mina.

"Eu cred ca aceste redevente sunt in defavoarea tarii noastre, care primeste prea putin pentru zacamintele pe care le concesioneaza. Sigur ca investitorul trebuie sa castige, dar o afacere trebuie sa fie reciproc avantajoasa, adica trebuie sa castige si Romania, sau Romania in primul rand, pentru ca este proprietarul",

ne-a spus prof. Gheorghe Popescu.

De mentionat este faptul ca in Africa de Sud redeventa pentru aur este de 20%.

Exclusiv

Avem 6.000 de tone de aur, adica 250 de miliarde de euro!

Sorin Golea 14 Noiembrie 2011,

luni, 12 noiembrie 2012

UN BUN MOMENT PENTRU A MULTUMI CELOR CARE ITI SUNT APROAPE!!!

 

Un soricel privi din crapatura sa din perete si ii vazu pe taran si pe nevasta acestuia deschizand un pachet.
 
-
         Ce mancare sa fi adus oare? se intreba soricelul... Cu groaza isi dadu repede seama ca era o capcana. 
Soricelul se strecura cu mare grija in curtea animalelor si dadu alarma: 


-
         E o capcana in casa, e o capcana in casa! 
Gaina cotcodaci si se infoie, ridica apoi capul si ii spuse:
 
-
        
Domnule Soarece, vad bine ca acest lucru te afecteaza, dar pentru mine el nu are nici o relevanta. 
-
         Nu pot permite ca acest lucru sa ma afecteze. 
Soricelul se intoarse atunci inspre porc si ii spuse:
 
-
         E o capcana in casa, e o capcana in casa! 
Porcului ii fu mila de el, dar raspunse:
 
-
         Imi pare foarte, foarte rau, Domnule Soarece, dar tot ce pot sa fac este sa ma rog. Te asigur ca te vei gasi in rugaciunile mele. 

Soricelul merse atunci la vaca si ii spuse:
 
-
         E o capcana in casa, e o capcana in casa! 
Vaca ii spuse:
 
-
         Vai! Domnule Soarece, imi pare foarte rau pentru tine, dar chiar nu este o urgenta pentru mine. 
Si asa se intoarse soricelul in casa, cu capul plecat si cat se poate de amarat, pentru a infrunta de unul singur capcana pusa de taran.
In chiar noaptea aceea in casa se auzi un zgomot... Cum ar fi zgomotul produs de o capcana in care s-a prins un soricel.
Nevasta taranului se repezi sa vada ce s-a prins. Pe intuneric, ea nu isi dadu seama ca in capcana isi prinsese coada un sarpe veninos.
Sarpele o musca pe nevasta taranului. Taranul o duse cat putu de repede la spital,
 
si cand o aduse acasa, ea mai avea inca febra.
Oricine stie ca cel mai bun tratament impotriva febrei este supa proaspata de pui, asa ca taranul lua un cutit si se duse in curtea pasarilor, ca sa faca rost de principalul ingredient pentru supa. 
Dar nevasta lui nu se insanatosi, asa ca prietenele si vecinele ei venira sa o ingrijeasca si stateau cu ea mai toata ziua.  Pentru a le da de mancare, taranul fu nevoit sa taie porcul. 

Nevasta taranului nu se mai insanatosi, si muri la scurt timp. 

La inmormantare veni multa lume, iar taranul trebui sa taie si vaca pentru a-i hrani pe toti.
Soricelul se uita din crapatura lui din perete, cuprins de tristete.
Asa ca data viitoare cand auzi ca cineva se confrunta cu o problema si tu ai impresia ca acest lucru nu te priveste, adu-ti aminte: Cand unul dintre noi este amenintat, cu totii suntem expusi unui risc.
 
Suntem cu totii implicati in aceasta calatorie numita viata. Trebuie sa avem grija unii de altii si sa facem un efort in plus pentru a ne incuraja unii pe altii.
 

TRIMITE ACEST MESAJ TUTROR CELOR CARE TE-AU AJUTAT VREODATA CAND AI AVUT NEVOIE SI SPUNE-LE CAT DE MULT CONTEAZA EI PENTRU TINE.
 
ADU-TI AMINTE...
FIECARE DINTRE NOI ESTE UN FIR VITAL IN TAPITERIA ALTEI PERSOANE;
VIETILE NOASTRE SE INTRETAIE ...., SI ACEST LUCRU NU ESTE INTAMPLATOR....

Unul dintre cele mai bune lucruri din lumea asta de care te poti tine strans este un prieten.
 
 

          Eugenia Enescu 
    Presedinte fondator
____________________________
Fundatia "Sfantul Ierarh Calinic"
Cont:
RO61 RZBR 0000 0600 0638 3641 (euro)
RO46 RZBR 0000 0600 0638 3620 (ron)
Raiffeisen Bank - Ag.Apusului,
Bucuresti, Romania
Codul swift al bancii: RZBRROBU

Telefon: 0760/ 994.327
Mobil:   0733/ 075.015

DACA..

Daca toti am aprecia ce avem...nu am pierde nimic...
daca toti am crede...lumea ar fi plina de minuni...
daca toti ne-am zdrobi mandria...nimeni nu ar "muri"...
daca n-am mai fi indiferenti...nimeni nu ar plange...
daca toti am iubi...nimeni nu ar fi singur... si desigur multi avem certitudinea unei a doua sanse...
a doua sansa in a ne cere scuze si a incerca sa reparam ce se mai poate;
a doua sansa in a ierta si a fi iertati;
a doua sansa in a o lua de la capat;
a doua sansa de a schimba ceva;
a doua sansa de a spune MULTUMESC;
a doua sansa in iubire...
dar ne inselam pentru ca, in cele mai multe cazuri, nu o primim...

Poezie dedicata de Adrian Paunescu colegilor marlamentari




Poetul  Adrian Păunescu, publicăm o poezie trimisă de dincolo de mormânt de acesta. Este o poezie care nu plânge, ci urlă durerile acestui popor batjocorit de o clasă politică impotentă, distrugătoare, anti-naţională.

Este aşadar o poezie naţionalistă, cu multe adevăruri pe care ori nu le spunem, ori nu le acceptăm. pentru detalii vizitaţi blogul lui Mircea Cercelaru...


„Marş de Adio (Colegilor mei mârlamentari)”

de Adrian Păunescu (foto - Alba Iulia)

http://blogenciclopedic1.blogspot.com/2011/02/mars-de-adio.html

La muncă, derbedei, că trece anul
şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
P...da mamii voastre de nemernici.
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
şi-apoi convingeţi-vă că e bine

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
şi i-aţi distrus averile şi steagul.
S-ajungem colonia de ocară
care-şi va cere scuze în maghiară.
Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,
aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.
Şi, prin vânzări de ţară infernale,
aţi omorât cu voia animale.
La greul greu care mereu ne-ncearcă,
răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.
Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
întoarceţi România-n Evul Mediu.
Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
v-aş desena cu acul, să vă sperii.
Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
ci credite din călimări străine.
Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.
Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
s-au compromis negustorind Ardealul.
De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
cum v-au putut părinţii voştri face?
Ce condimente le-au picat în spermă
de e trădarea voastră-atât de fermă?
Aţi pus nenorocita voastră labă
pe-această tristă ţară Basarabă.
Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
s-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
Aţi inventat examene severe,
supunere poporului spre-a-i cere.
Şi toată zbaterea a fost degeaba
că-n nas mai marii v-au închis taraba.
Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
actori într-o politică obscenă.
Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară,
ia cereţi-vă puţintel, afară.
Decât să vă trimită ţara noastră,
mai bine mergeţi voi în mama voastră.
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
şi nu albanizaţi această ţară .
Băgaţi viteză, că vă trece anul
şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
Şi ce vă pot eu spune la plecare
decât lozinca lui Fănuş cel mare:
Nenorociţilor, se rupe şnurul,
„La muncă, la bătut ţăruşi cu curul!”

Cu siguranţă nu toţi vor „gusta” poezia, dar merită să ne trezim din când în când din viziunea noastră mioritică despre lume...

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Icoana facatoare de minuni Floresti in vizita la Slobozia


arta si religie are un profil atat de grozav!
La doar o ora de Bucuresti, credinciosii se inchina in acest weekend la Icoana Sfanta de la Floresti!



Manastirea Sfintii Voievozi din Slobozia continua manifestarile legate de cinstirea propriului hram. In ultimele zile – inclusiv la aceasta ora – randul de inchinatori in fata icoanei Maicii Domnului, facatoare de minuni, sosita din Floresti, strajuieste intrarea in manastire si zidurile de cetate ale acesteia.

Parintele Staret Arhimandrit Rafail Mit, Exarhul Manastirilor din Episcopia Sloboziei si Calarasilor, alaturi de ceilalti reprezentati ai Episcopiei, au reusit si in acest an sa impresioneze printr-o buna randuiala in desfasurarea evenimentelor legate de sarbatoarea Sfintilor Arhangheli si prin amploarea acestora. Evenimentul are loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor.



Pe toata perioada week-end-ului, sunt asteptati inchinatori din orasele aflate in apropierea orasului Slobozia sau aflati in tranzit catre alte destinatii mai indepartate. Conform reprezentantilor agentiei, aflati in zona, randul format la inchinare inaintea Sfintei Icoane a Maicii Domnului are o lungime medie constanta, durata de asteptare pentru credinciosi fiind de aproximativ 30 de minute.



Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va rămâne spre închinare până luni, 12 noiembrie 2012, orele 10:00, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Sfânta Mănăstire Floreşti din Episcopia Huşilor.



Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, ferecată în argint suflat cu aur, este cel mai de preț odor al Mânăstirii Florești, credincioșii spunându-i simplu: "Sfânta de la Florești". Este scoasă în procesiune pe meleagurile Vasluiului mai ales în vreme de secetă, Icoana câștigându-și de mai bine de 300 de ani renumele de mare făcătoare de minuni și aducătoare de ploaie.
Icoana a fost realizată, se pare, în prima jumatate a secolului al XVIII-lea, sau chiar mai devreme, de către un zugrav de icoane căruia nu i s-a păstrat numele, însă se știe cu certitudine că a fost plătită ferecarea în argint aurit, de doamna Ecaterina Mavrocordat (a doua soție a lui Constantin Mavrocordat), puțin înainte de 1750, ajungând la Mânăstirea Florești în 1805 – după cum este amintit în istoricul acestei mânăstiri – când Mitropolitul Veniamin Costachi a adus-o de la Iași.



Mânăstirea Sfinții Voievozi este amplasată la intrarea în orașul Slobozia, dinspre autostrada A2 – București-Constanța, ieșirea Drajna, mai informează Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

In ziua de marti, 6 noiembrie 2012, peste 10.000 de credinciosi au participat la procesiunea prin oras, inchinata sosirii Icoanei Facatoare de Minuni a Maicii Domnului,;Sfanta de la Floresti.

Pentru cei ce nu ajung la Slobozia sa va dau cateva date despre manastirea de la Floresti,acolo unde se va intoarce icoana.



Manastirea Floresti din judetul Vaslui este situata in satul Floresti, comuna Poienesti.
Ansamblul monahal(biserica Sf. Ilie, turnul-clopotnita, palatul egumenesc si zidul de incinta) este unul dintre cele mai importante realizari ale arhitecturii ecleziastice din eparhia Husilor, construit in sec. XVI-XIX, in stil romantic. Manastirea s-a numit la inceput Simila, apoi Florentina pana la mijlocul secolului al XVII-lea, cand a luat numele de Floresti de la satul din apropiere.



Biserica a fost construita la sfarsitul secolului al XVI-lea (c.1590) de vornicul Carstea Ghenovici si recladita intre anii 1686-1694 de vornicul Gavrilita Costachi, stranepotul ctitorului si urmasii sai. Afectata de seismele din anii 1738 si 1802, biserica a fost inchinata manastirii Esfigmen de la muntele Athos in anul 1806, de catre Veniamin Costachi, Mitropolitul Moldovei.



Icoana facatoare de minuni din cadrul manastirii, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, poleita cu aur este cunoscuta si ca Sfanta de la Floresti si dateaza din 1749.

Acces: din Vaslui spre Bacau, pe DN2F, 12 km, stanga spre Floresti, pe DJ245,13 km, dreapta in Floresti

Manastirea Floresti este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Moldova, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.

Una dintre putinele icoane fãcãtoare de minuni recunoscute de Biserica Ortodoxã Românã
Icoana „Sfânta de la Floresti” a fost realizatã la începutul secolului 18 de un necunoscut, fiind îmbrãcatã în argint si poleitã cu aur în anul 1749, pe cheltuiala doamnei Ecaterina, cea de-a doua soție a lui Constantin Mavrocordat.



La mãnãstirea Floresti, mãnãstire construitã la sfârsitul secolului al XVI-lea (circa 1590) de vornicul Cârstea Ghenovici si reclãditã între anii 1686-1694 de vornicul Gavrilitã Costachi, icoana a ajuns, adusã de Mitropolitul Veniamin Costachi, în 1805, si este descrisã în cartea “Sfintele icoane fãcãtoare de minuni din România”, semnatã de arhimandritul Ioanichie Balan, ca fiind, la momentul respectiv, singura icoanã fãcãtoare de minuni din judetul Vaslui si Episcopia Husilor.



S-au petrecut multe minuni prin mijlocirea ei, fiind cãutatã si cerutã de preoti si în vreme de secetã, pentru procesiunile aducãtoare de ploaie.

Cum îţi găseşti telefonul furat/pierdut chiar dacă nu mai are baterie



Veste bună pentru "norocoşii" care îşi pierd telefonul chiar în momentul în care gadget-ul nu mai are baterie. A fost reproiectată o aplicaţie ce permite localizarea acestuia chiar şi atunci când este "mort". Aceasta a fost realizată de către cei de la Lookout
Galaxy S3
Galaxy S3
Lookout a lansat azi o nouă aplicaţie pentru Android cu o mulţime de funcţii inteligente, dar cea mai importantă este Signal Flare. Ea marchează automat ultima locaţie a telefonului imediat ce bateria a cedat.
Lookout a lansat prima sa aplicaţie în 2009 şi deţine în prezent peste 25 de milioane de utilizatori. Potrivit companiei, în jur de 30% din cei care îşi pierd telefonul sau le este furat, nu îl pot localiza pentru că bateria a "murit" între timp.
Aplicaţia vă poate proteja, de asemenea, împotriva atacurilor pe baza de apeluri telefonice. Mai mult, aceasta poate scana fiecare număr de telefon pe care faceţi click pentru a-l apela şi vă avertizează dacă numărul este periculos sau nu pentru device-ul pe care îl deţineţi.
Lookout Mobile poate fi descarcata de aici

vineri, 9 noiembrie 2012

Eliminarea moliilor din casa




Moliile reprezinta unele dintre cele mai periculoase insecte din locuinta dumneavoastra deoarece va pot distruge in foarte scurt timp tot ceea ce inseamna material textil, de la haine, pana la scaune, fotolii, canapele, paturi si lenjerii Mai mult decat atat, exista si molii care ataca alimentele, acestea dezvoltandu-se cu precadere in camara sau in dulapuri. De aceea, in randurile care urmeaza, va vom prezenta cateva sfaturi pentru eliminarea moliilor din casa dumneavoastra.

In ultimul timp au aparut numeroase produse destinate distrugerii acestor insecte atat de daunatoare, insa exista si metode naturale prin care puteti scapa cu succes de acestea. Daca va intrebati cum isi fac micii intrusi loc in locuinta dumneavoastra, ei bine moliile de alimente ajung in camara dumneavoastra prin intermediul alimentelor uscate, iar cele de haine se dezvolta din larve care se gasesc pe o tesatura contaminata.

• O veche vorba spune ca este mai bine sa previi decat sa tratezi, de aceea este de preferat sa incercati sa mentineti ordinea si curatenia atat in camara si in dulapuri, cat si in dulapul de haine. Mare atentie la modul in care ordonati hainele. Niciodata nu asezati hainele murdare in compartimentele in care tineti hainele curate, deoarece exista posibilitatea ca larvele sa se afle pe hainele murdare. Atentie si la modul in care depozitati alimentele in camara. Aceasta este o prima si foarte importanta regula pentru a evita ca moliile sa va napadeasca intreaga locuinta.

• Foarte rar veti putea vedea moliile deoarece ele actioneaza precis. Veti constanta ca aveti molii in momentul in care veti observa daunele produse de acestea. Atunci cand veti observa acest lucru va trebui sa actionati cat mai repede cu putinta.

• Un prim pas pentru eliminarea moliilor, bineinteles dupa descoperirea sursei, este aspirarea atenta a tuturor locurilor in care acestea se afla sau s-ar putea afla.

• Scoateti hainele din dulapul de haine si alimentele din camara si aspirati foarte bine si aceste locuri. Sifonierul si camara pot fi sterse cu o solutie de apa si clor pentru a elimina larvele.

• Tot pentru a elimina larvele, insa de aceasta data de pe hainele infestate, acestea vor fi puse intr-un sac si vor fi introduse intr-un congelator. Dupa scoaterea pungilor asteptati cateva minute inainte de a despacheta hainele. Dupa ce le scuturati foarte bine, acestea vor fi spalate.

• Pentru a elimina moliile este bine sa aveti un control maxim asupra umiditatii din locuinta. Ca si in cazul tantarilor, zonele umede reprezinta mediul propice pentu dezvoltarea acestor insecte daunatoare. Incercati sa reduceti pe cat posibil umiditatea din locuinta.

• Plantele aromatice reprezinta o adevarata cale de eliminare a moliilor. Asezati in dulapul de haine saculeti cu lavanda, menta, cimbru, cuisoare si scortisoara. Acestea, pe langa faptul ca vor oferi un parfum placut hainelor dumneavoastra, vor tine moliile la distanta.

joi, 8 noiembrie 2012

33 de Reguli de aur pentru parinti


Pentru ca viata de familie sa fie cat mai frumoasa si mai armonioasa, cu cat mai putine necazuri si suferinte, sunt necesare respectarea unor reguli de spiritualitate, reguli ce se pot regasi partial in cele 33 de Reguli de aur pentru viitorii parinti.
1. Iubiţi-L pe Domnul Dumnezeu cu toată fiinţa voastră, cu tot sufletul vostru, cu toată inima voastră şi pe aproapele vostru mai mult decât pe voi înşivă. Faceţi-vă din aceasta un ţel şi îi veţi oferi copilului vostru tot ceea ce este mai bun.
2. Iubirea pentru Dumnezeu să vă fie cea mai autentică realitate, fericirea supremă, scopul principal; viaţa dumneavoastră, naşterea copiilor, o soartă reuşită sunt doar mijloace pentru dobândirea acestei iubiri.
3. Este mai bine să iubiţi decât să aşteptaţi să fiţi iubiţi. Este mai bine să dăruiţi decât să aşteptaţi să primiţi.
4. Trebuie să învăţaţi să vă păstraţi iubirea, bucuria şi bunătatea în suflet indiferent de situaţiile extreme prin care veti trece.
5. Ţineţi posturile, mărturisiţi-vă şi luaţi Sfânta Împărtăşanie înainte de concepţie şi înainte de naştere, dar şi în timpul sarcinii (este de dorit o dată la patruzeci de zile). Purificarea sufletului şi a trupului este benefică şi necesară în luarea tuturor deciziilor (valabil pentru ambii părinţi).
6. Citiţi Sfintele Scripturi şi meditaţi asupra lor. Este manualul educaţional cel mai bun atât pentru părinte, cât şi pentru viitorul copil.
7. Fericiţi veţi fi dacă veţi conştientiza şi veţi pune în aplicare “Fericirile” transmise de Mântuitorul Iisus Hristos prin Sfânta Scriptură.
8. Educaţia primară spirituală – a “celor şapte ani de acasă” – este foarte importantă. Asiguraţi-vă că o aveţi ca să i-o puteţi oferi copilului vostru (nu este o ruşine să recunoşti că nu ştii, dar este o greşeală să ascunzi asta).
9. Eliberaţi-vă de frică, eliminaţi frământările şi grijile, uitaţi regretele, acceptaţi tot ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce se va putea întâmpla.
10. Niciodată să nu vă temeţi de nou. Dacă vi s-a dat o sarcină se subînţelege deja că o puteţi îndeplini. Trebuie clarificat principiul fiecărei probleme. Aceasta trebuie rezolvată pe etape. Pe tot parcursul, în suflet trebuie să fie o senzaţie de uşurinţă, oricât de mari vi s-ar părea dimensiunile obiectivului.
11. Este bine să învăţaţi câte ceva din orice. Cu siguranţă este mai bine să trageţi învăţături din greşelile altora decât să aşteptaţi să vi se întâmple vouă. Dar, mai presus de orice, nu căutaţi vinovaţi când vi se întâmplă prima dată, ci străduiţi-vă să învăţaţi lecţia şi recunoaşteţi-vă greşelile.
12. Debarasaţi-vă de vicii înainte de a concepe un copil. Dacă ştiţi şi vedeţi că nu vă fac vouă bine, cum aţi putea avea inima să le transmiteţi cuiva nevinovat – copilului vostru? Mai ales când ştii că acesta le va prelua din iubire pentru tine!?
13. Conştientizaţi întâi cum se cuvine conceptul de familie, care vă sunt respunsabilităţile în cadrul ei. Bărbatul trebuie să aibă în permanenţă ca exemplu de comportament pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar femeia pe Sfânta Sa Mamă, Fecioara Maria.
14. Conştientizaţi corect şi complet importanţa sacralizării actului concepţiei, scopul acestuia (care în mod normal trebuie să fie aducerea pe lume a unor fiinţe benefice). Venirea pe lume a unui copil trebuie să fie rezultatul unui act de iubire.
15. Se recomandă ca orice mamă şi tată să se roage înainte de concepţie în felul următor: “Bunule Dumnezeu, Iisuse Christoase, Sfinte Duh! Rogu-vă, cu iubire, smerenie şi credinţă, trimiteţi-ne cea mai luminoasă şi vrednică entitate pe care nevrednicii de noi o merită, din Împărăţia Ta ! Amin ! “
16. Mulţumiţi Tatălui Ceresc pentru viitorul copil şi faceţi rugăciunile specifice pentru a primi ajutorul necesar pentru a-l aduce cu bine pe lume şi pentru a-l educa corespunzător.
17. Pe tot timpul sarcinii, faceţi rugăciunile zilnice şi pentru viitorul copil. Şi, în plus, rugaţi pe Bunul Dumnezeu să-i dea putere copilului să Îl iubească pe Tatăl Ceresc cu toată fiinţa lui.
18. Rugăciunea nu constă în a cere de la Bunul Dumnezeu sănătate, bani sau alte avantaje materiale. Rugăciunea înseamnă năzuinţa către Dumnezeu şi unirea cu El. Înseamnă păstrarea legăturii cu Dumnezeu atunci când orice altă legătură este distrusă. Înseamnă păstrarea iubirii în orice situatie de boală, sărăcire, înjosire a sentimenelor etc. Învăţaţi să vă rugaţi! Este foarte important atât pentru voi ca fiinţe singulare şi în calitate de părinţi, cât şi pentru viitorul copil.
19. Faceţi în permanenţă rugăciuni la Sfânta Treime de iertare a păcatelor personale şi ale viitorului copil.
20. Obişnuiţi-vă cu ideea că viitorul dumneavoastră copil a venit de la Bunul Dumnezeu şi că va avea propriul lui drum în viaţă. Pregătiţi-vă să-i oferiţi sprijinul necesar pentru a urma calea cea mai potrivită în Voia Domnului.
21. Nu vă deziceţi nici o secundă de viitorul copil, nici măcar la nivelul subconştientului. O astfel de atitudine va avea repercusiuni extrem de negative asupra acestuia atât în perioda sarcinii cât şi după naştere.
22. Caracterul viitorului copil se formează în biocâmpurile părinţilor încă înainte de concepţie. Orice gând negativ de ură, de separare de omul iubit, orice fixism cu privire la sexul viitorului copil, înfăţişare, orice tentativă de a-l îndepărta sau chiar simpla îndoială asupra dorinţei de a-l avea constituie o agresiune extrem de puternică asupra caracterului acestuia, ducând la schimonosire, boală, suferinţe de tot felul.
23. Pe toată perioada sarcinii, viitoarea mamă, prin gândurile şi faptele sale, în mod conştient, trebuie să creeze în jurul viitorului copil o atmosferă de puritate şi de lumină pentru a-i asigura o dezvoltare cât mai armonioasă, iar viitorul tată trebuie să o sprijine prin actele şi gândurile sale în înfăptuirea acestei lucrări dificile dar atât de frumoase.
Informaţiile şi energiile furnizate în această perioadă fătului sunt acelea care vor sta la baza personalităţii viitorului copil.
24. Nici o protecţie nu este mai perfectă, mai puternică decât cea oferită de Tatăl Ceresc. Lăsaţi-vă în grija Domnului şi încredinţaţi-i Lui şi pe viitorii voştrii copii. Principala îndatorire a părinţilor este să se ducă lângă Dumnezeu şi să îşi ia şi copiii cu ei.
25. Alegeţi pentru copilul vostru ca nume de botez numele unui sfânt. Îi va fi de mai mult folos decât un nume la modă fără nici o semnificaţie.
26. Păstraţi armonia oriunde aţi fi (la serviciu sau acasă). Căci nu vă va folosi cu nimic că aţi învins într-o dispută, dar v-aţi tulburat sufletul şi i-aţi întristat pe cei din jur.
27. Când vă simţiţi încercaţi, când armonia creată este pe cale de a fi destrămată adresaţi divinităţii o rugăciune. Ea ar putea să sune în felul următor: “Doamne, vreau ca acest copil pe care Tu mi L-ai dat să fie unealta Ta pe acest pământ, dar pentru aceasta am nevoie de ajutorul Tău. Te rog din suflet, acordă-mi-l pentru a putea reuşi în această lucrare divină de aducere pe lume a unui suflet. Amin!”
28. Sădiţi un pom, creşteţi o floare. Dăruiţi-le din iubirea voastră: aceasta este numai o fărâmă din dragostea pe care trebuie să i-o daţi viitorului vostru copil şi un micron din cea pe care trebuie să i-o daţi Bunului Dumnezeu.
29. Faceţi fapte bune şi în numele copilului ce urmează să se nască. Astfel asiguraţi întregii familii un drum frumos spre îndumnezeire.
30. Ştiţi că fătul vă poate auzi pe toată perioada sarcinii? Vorbiţi-i cât mai mult: spuneţi-i poveşti, basme şi legende şi ascultaţi muzică armonioasă, invocaţi toate virtuţile pe care le cunoaşteţi şi doriţi să le manifeste; spuneţi-i cât puteţi de des cât de mult îl iubiţi şi îl aşteptaţi. Este un prim pas în formarea viitorului dumneavoastră copil.
31. În primele patru luni de sarcină viitoarea mamă va trece printr-o serie de încercări sub cele mai neaşteptate forme; de modul în care acestea vor fi trecute depinde caracterul şi viaţa viitorului copil. Orientarea către valorile spirituale trebuie să fie mai puternică decât toate celelalte tendinţe.
32. La naştere, închinaţi-vă copilul, Mântuitorului Iisus Hristos – dacă este băiat – şi Sfintei Fecioare Maria – dacă este fată. Românii sunt în primul rând un popor de creştini (ortodocşi).
Nu îl închinaţi carierei sau banului. Căci Sfânta Scriptură spune: “Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea. Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca.” (Luca 12:22-23) şi “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea vi se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6:33 – 34)
33. Meditaţi cât mai mult la relaţia dumneavoastră cu Bunul Dumnezeu; ea trebuie să primeze şi să fie cea mai trainică dintre toate relaţiile pe care le aveţi de orice natură. Articol preluat de pe site-ul Fundaţiei de Inforenergetică “Sfântul Apostol Andrei”-mamicamea.ro
Cum comunica si cum interpreteaza informatiile embrionul in cele 9 luni de sarcina.
In cartea Numerologia in viata fiecaruia, Anatol Basarab gaseste toate raporturile psiho-energo-informationale care se deruleaza intre parinti si fat. Consider ca este de datoria fiecarui parinte sa inteleaga exact la ce miracol este invitat cand i s-a ingaduit sa aiba copii, adica sa poata intrupa in lumea materiala duhuri, venite din alta lume:
In timp ce embrionul incepe sa se dezvolte, si mama va trece prin 9 etape, definite ca atare in fiecare luna de sarcina.
Prima luna: intre mama si embrion se stabileste un canal energo-informational
Luna a II-a: intre embrion si gazda, opozitia se transforma in aceptare.
Luna a III-a: intre mama si embrion s-a stabilit o legatura completa
Luna a IV-a: embrionul incepe sa se structureze si mai mult
Luna a V-a: sangele celor doi se innoieste, iar fatul incepe sa capete contur uman
Luna a VI-a: conditiile de viata in trup devin din ce in ce mai concrete
Luna a VII-a: Structurile psiho-energo-informationale introduc campurile fatului mostenirea genetica a neamului tatalui si a neamului mamei. Fatul se poate naste.
Luna a VIII-a: Fatul a devenit cu adevarat o fiinta, iar mama constientizeaza deplin momentul nasterii.
Luna a IX-a: Duhul s-a intrupat pe deplin si este pregatit sa isi inceapa viata in trup si in lumea materiala.
Duhul are capacitatea de a decodifica intreg ansamblul informational, inca inainte de a se intrupa, de aceea este foarte important sa intelegem ca procesul de comunicare intre parinti si copil, incepe chiar din prima luna de sarcina. In acest sens devin utile urmatoarele sfaturi:
In prima luna femeia trebuie sa-si puna ordine in ganduri si sentimente, sa renunte la inele si la lanturi, sa poarte cercei si sa inceteze orice raport sexual. Este guvernata de Soare.
In a doua luna, femeia trebuie sa inceapa sa bea mai multe lichide, sa stea in preajma apei, in mijlocul naturii, la mare, langa lacuri. Sa traiasca numai emotii pozitive. Este guvernata de luna.
In a treia luna se formeaza sexul copilului si capata prima forma geometrica (triunghi).
Luna a patra este dificla cu multe probleme fiziologice. Atentie mare la consumul de alimente. Se recomanda plimbatul descult pe pamant. O perioada buna pentru mersul la tara, sau in natura.
Embrionul este format. Trebuie ca parintii sa comunice cu el, ca intre oameni mature, duhul lui percepe perfect informatia si decripteaza sensul si intentia comunicarii. Sunt interzise certurile si scandalurile, caci afecteaza iremediabil copilul.
In luna a sasea, viitoarea mama trebuie sa traisca in armonie perfecta, sa acorde timp si importanta meditatiei si imaginatiei. Nu este indicat sa priveasca sau sa atinga animale.
Gravidei nu i se permite sa faca nici un fel de efort fizic. Se recomanda detasarea de problemele cotidiene si cufundarea in meditatie, sa asculte muzica buna, sa fie fericita si relaxata.
Este cea mai periculoasa luna.Gravida trebuie sa acorde atentie maxima la alimentatie, sa nu poarte alte bijuteri in afara cerceilor. Sustinerea sotului este vitala pentru echilibrul mamei si al fatului. In aceasta luna, femeia dezvolta anumite capacitati extrasenzoriale si daca este influentata de ganduri negative, poate produce adevarate catastrofe printre cei din jur.
Femeia este pregatita sa nasca, fatul a devenit pe deplin o fiinta umana.
Foarte importanta este intelegerea faptului ca in cele 9 luni de sarcina fatului i se configureaza matricea psiho-energo-informationala, care ii va defini intreaga viata.
In prima luna se pun bazele psihismului copilului, caracterul, egoul.
Se adapteaza sistemul bioenergetic si se construiesc emotiile, sentimentele,notiunile de bine si rau
Capacitatea de autocunoastere, autodezvoltare, memorizare, adaptare se dezvolta incepand cu luna a treia.
In aceasta luna se pun bazele sistemului imunitar, programul de declansare al bolilor ereditare, ce gene ereditare sunt blocate.
In a cincea luna apar principiile launtrice, propriile legi, intuitia.
Capacitatea individului de a se descurca de unul singur, legatura lui cu pamantul sau firea, mai degraba aeriana se stabilesc in luna a sasea.
In luna a saptea se formeaza spiritul, iar fatul primeste caile energetice de comunicare cu lumea duhurilor din care provine. Iubirea fata de semeni, fata de copii, si necesitatea reproducerii.
Interesul fata de societate, dragostea si responsabilitatea fata de familie si tara se formeaza in luna a opta.
In ultima luna se formeaza structurile mental-intelectuale, capcitatea de a intelege si de a insusi intreg ansamblul informational.
Sa reflectam la acest pasaj din Dao de jing scris de Lao Dzi: “Unu l-a chemata pe Doi si impreuna l-au facut peTrei. De aici decurg cele zece mii de lucruri” – codulluioreste.ro

miercuri, 7 noiembrie 2012

SFATURI



Decât să fii nervos, fii vesel.
În loc să te superi, fii curios.
În locul invidiei, simte admiraţie.
În loc să îţi faci griji, acţionează.
În loc să ai îndoieli, ai încredere.

Energia negativă este doar energie pozitivă
care pluteşte in direcţia opusă.

Nu este nevoie să te lupţi sau să fugi de aceea energie negativă.
Tot ce trebuie să faci este să îi schimbi direcţia.
Cu cât eşti mai negativ,
cu atât mai pozitiv poţi fi.

Un automobil care poate călători
cu 112 kilometrii pe ora către est…
poate călători la fel de repede spre vest.
Dar prima dată cineva trebuie să îl întoarcă.

Când simţi că devii negativ,
opreşte-te si gândeşte-te ce ar însemna
să aplici acea energie negativă
în direcţia opusă.

Transformă-ţi tristeţea in grijă.
Transformă-ţi plângerile în sugestii utile.
Schimbă-ţi amărăciunea în determinare.
Energia este deja acolo,
tot ce trebuie să faci este să îi schimbi direcţia

Daca mi-as putea creste copiii din nou…


Exista o vorba din batrani… cu mintea omului de pe urma. Facem anumite lucruri, bune sau rele, si-apoi ne gandim cum ar fi fost daca am fi actionat in alt fel. Iar cand vorbim despre cresterea si educarea copiilor, cu siguranta au fost momente cand ne-am intrebat ce-ar fi fost daca am fi actionat altfel, daca am fi stiut atunci, ce stim acum. Iata un excelent eseu semnat de Diana Loomis, scriitoare, coach si speaker, care poate trezi in noi dorinta de a fi mai buni, mai intelegatori cu toti ceilalti, dar mai ales cu copiii nostri.

Daca mi-as putea creste copiii din nou…
As arata cu degetul mai putin si l-as folosi la pitura mai des.
I-as corecta mai putin si m-as conecta cu ei mai mult.
M-as uita mai putin la ceas si as privi la ei mai mult.
Mi-ar pasa mai putin sa stiu, si as vrea sa stiu mai mult sa-mi pese.
As face mai multe drumetii si as inalta mai multe zmee.
N-as mai face pe serioasa, ci m-as juca mai serios.

As alerga mai mult pe camp si as admira mai multe stele.
I-as imbratisa mai des si i-as impinge de la spate mai putin.
As fi mai putin ferma, dar i-as incuraja mai ferm.
Le-as construi intai respectul de sine si apoi o casa.
I-as invata mai putin dragostea pentru putere si le-as spune mai multe despre puterea dragostei.

Tu ce ai schimba la modul in care ai interactionat cu copilul tau?

http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/ins...


marți, 6 noiembrie 2012

Durerea femeiască




"V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
Şi, să mai amânăm, nu-i înţelept,
Ar fi, să recunoaştem, în sfârşit,
Femeia, n-are, totuşi, nici un drept.
Muncim, ca nişte sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu,
Şi condamnarea de-a ne urâţi,
Chiar voi, ce ne iubiţi, ne-o daţi, mereu.
Stăm în picioare, încă de cu zori,
Şi vă miraţi că nu mai sunt subţiri,
Dar voi, care vă credeţi tot feciori,
De ce nu arătaţi ca nişte miri?
Pe unde ne daţi dreptul de-a munci,
Lucrăm istovitor, cu voi în rând,
Din când în când, în burţi ne daţi copii,
Iar voi plecaţi la altele, râzând,
Când suferiţi, ne cereţi lângă voi,
Ori vă-mbătaţi, ori aţi trudit prea mult,
Vă plângem, când vă duceţi la război,
Sau când vă speriaţi, la vreun consult.
Eroic v-am iubit nelegitim,
Şi legitim, eroic v-am iubit,
Ne bateţi, ne-nşelaţi şi noi o ştim,
Ba, alteori, intrăm în circuit.
Iar cele care, azi, pe termen scurt,
Vă fură amintirile de ieri,
Îşi vor plăti plăcerea unui furt,
Fatal, cu furtu-aceleiaşi plăceri.
Şi, uneori, păcătuim curat,
Crezând, prin lacrimi mari, de ochi atei,
Că însuşi Dumnezeu este bărbat
Şi nu le înţelege pe femei.
Dar, vai, a fost odată prea frumos,
Ca-n filmele de dragoste a fost,
Şi-acum, ne omorâm sârguincios
Şi zilnic ne distrugem fără rost.
Ne-nvinge viaţa fără orizont
Şi voi ne-nvingeţi, într-un mod câinesc,
Trăim ca nişte văduve de front
Şi mâinile mereu ni se aspresc.
Acum, când auziţi acest reproş,
Priviţi, fără privire, înapoi,
Încuvinţaţi din cap, mărinimoşi,
Şi credeţi că nu-i vorba despre voi.
Şi, totuşi, e vorba despre toţi!
Sunteţi la fel de răi şi de flămânzi,
Durerea femeiască pentru soţi,
E-un credit fără giruri şi dobânzi.
Vă e urât cu noi, vă e urât,
Şi ne-aţi ucide, dragilor bărbaţi,
Aşa că vă rugăm numai atât:
Puteţi să ne jigniţi, să ne-njuraţi,
Dar faceţi-o cu tonul coborât
Şi pân-adorm copiii, aşteptaţi.

luni, 5 noiembrie 2012

Ce te invata nevasta...




Nevasta te invata despre fericire: sa te duci la ma-ta! Sigur se bucura cand te vede.

Nevasta te invata despre nudism: plec de aici si te las in curu’ gol.

Nevasta te invata despre nulitate: tu fara mine esti un nimeni.

Nevasta te invata despre procreere: eu te-am facut… barbat.

Nevasta te invata despre mobilitate: ce-ti fug ochii dupa curu’ lu’ aia.

Nevasta te invata despre otet: ce acra poate fi ma-ta!

Nevasta te invata despre juramant: zi, sa mori tu, ca n-ai baut nimic?

Nevasta te invata despre munca in exces: cam multe sedinte peste program ai tu…

Nevasta te invata despre transformare: cand te-am luat erai slab ca o aschie, acum esti gras ca porcu’...

Nevasta te invata despre ratiune: cand iti vine sa ma inseli, sa te gandesti bine la ce pierzi.

Nevasta te invata despre dictie: vorbesti exact ca ma-ta.

Nevasta te invata despre sarbatori: vezi ca vine ziua mea, poate nu-mi cumperi ceva.

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog