vineri, 1 decembrie 2017

Suflet neîmpăcat



  Motto:
"Sufletele nefericite,
Sunt cele care nu ştiu şi nu au fost iubite."

Să nu atingi iubirea nici cu o floare,
Atât de tare doare!
Dacă inima nu ţi-o dăruieşti ,
Floarea nu are rost să o primeşti.
Floarea poate fi dăruită
Atunci când iubirea e împărtăşită,
Când privirea se oglindeşte în inima acelui lac
De  început de veac.
Când sufletul cânt,
  O mare de lumini gând,
Înfloreşte ca un diamant,
În pulberea de stele de argint,
Strălucind în mii de ape,
Cântând pe o mulţime de clape.
Iubirea însăşi e o floare,
Ce înfloreşte plină de culoare,
O auroră boreală,
Ce pare atât de ireală.
Poate că nu ai întâlnit-o.
Poate că nici nu ai zărit-o.
Poate că nu ai aflat-o.
Poate că nici nu ai căutat-o.
Ai aşteptat ca ea să vină,
Să te umple de lumină
Şi pentru că nu v-aţi întâlnit,
Crezi că e ceva ce nu poate fi găsit.
Eu care am întâlnit-o,
Eu care am cunoscut-o,
Îţi spun doar ... e păcat:
Vei pleca cu sufletul neîmpăcat.

Φ
             Mörlenbach, Deutschland,

2015 octombrie 12, ora 1730-1745

joi, 30 noiembrie 2017

Așteptându-l pe Sfântul Nicolae..





IERARHE NICOLAE..
de Preot Sorin Croitoru

Ce știe lumea despre tine,
Ierarhe Nicolae?
Că dai cadouri la copii,
Sau vergi pentru bătaie?..

Că-'n ziua ta ce cade-'n post
Avem la masă pește,
Că cel ce-ascultă de părinți
Cadoul și-l primește?..

E bun și-atât, decât nimic..,
Dar știe lumea oare
Cum ai salvat de la păcat
Pe cele trei fecioare?..

Cum îi salvezi pe marinari
De groaznica furtună,
Cum pui în Ceruri pentru noi
La Domnul, vorbă bună?..

Mai știu acei ce ziua ta
Cu nerăbdare-așteaptă
Că tu ești gata de orice
Pentru credința dreaptă?

Mai știu că tu ai devenit
Ca leul fioros
Când Arie-L vorbea de rău
Pe Domnul tău Hristos?..

Mai știe lumea oare azi
Că tu te-ai mâniat
Și pe eretic l-ai bătut,
Jignind pe împărat?..

Te-au dus legat soldații-atunci
În neagra închisoare,
Dar te-au eliberat apoi,
Cu cinste și mai mare!

Mai știe lumea toate astea?..
Azi cin' le mai citește?
Atâta știe lumea azi:
Că se mănâncă pește!

Te rog să te cobori din cer,
Ierarhe Nicolae,
Și să le dai la ignoranți
O strașnică bătaie!

CREZ de Radu Gyr

sursa  Eliana Popa


Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
dar mai cred şi-n neamul meu,
înfrăţit cu dorul.

Cred în sfinţi, dar şi-n voinici,
cred în flori şi-n cremeni,
căci tăcuţii mucenici
cu haiducii-s gemeni.

Dar mai cred că într-o zi,
aspru, din furtună,
neamul meu se va trezi
cu securea-n mână.

Şi-atunci ierte Cel din cer
liftele spurcate,
căci prin sânge şi prin fier
ne-om croi dreptate.

Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
ce-a-nfrăţit în neamul meu
sfântul crez cu dorul!

ÎNTOARCE-TE ACAS' , ROMÂNE !





Eliana Popa

Strămosii tăi ti-au pus cunună
De lauri, scumpă Românie
Dar noi urmasii lor din urmă,
Ti-am dat-o jos cu silnicie !

Si ti-am tesut năframa mortii,
Abandonată esti ca Iov
In casa ta stăpâni sunt hotii
Si cei ce-ti scriu un fals hrisov !

E somnul greu al nepăsării
E dezbinare intre frati
Numai răzbate cânt' de bucium
Nici corn de lupta, din Carpati !

Nu mai avem flăcăii vrednici,
Nici voievozii ne-nfricati
Că ne-am făcut cu toti netrebnici
Si lui Mamona stăm plecati !

De ne-am trezi si noi odată
Ca să păzim acest pământ
Si ne-am unii in gând si-n faptă
Si-am pune-n noi răsadul sfânt !

Răsadul dacilor din care
Te-ai ridicat, popor frumos
Increstinat de-un Sfânt Apostol
Si botezat intru' Hristos !

In sangele ce-a curs din veacuri,
Sfinti mucenici te-au botezat,
De-ale păgânilor atacuri,
Bravi voievozi te-au apărat !

Azi stau la straja ta fricosii,
Poporul tău s-a risipit,
Se roagă sus, in cer strămosii
Si Brâncoveanu stă mâhnit !

Intoarce-te acas' române,
Cât inca ai o tară a ta
Aici e cea mai buna pâine,
Chiar daca viata ti-e mai grea !

Aici ti-ai ingropat strabunii,
Aici te-ai botezat cândva,
Te cheamă lacrimile mumii
Te striga amintirea sa !

Te cheama casa bătrâneasca
Unde-ai crescut cu-aceeasi pâine,
Ce n-o mai vrei..că-i româneasca
Pe la străini sunt pite bune !

De cate ori te-ngenungheaza,
Povara dorului, române ?
Si sufletul iti lăcrimează
Ca n-ai durerea cui o spune ?

Sa fie mai presus de suflet
Si mai presus de tara ta,
Valoarea banului cel putred
Si teama de-a nu-l mai avea ?

Si daca tu nu vii acasă
Ci pribegind rămâi in lume,
Vei fi ca pleava cea frumoasă
Si risipit vei fi, române !

Atunci vei mostenii blestemul
De la strămosii adormiti
Vei pierde ca Adam, Edenul,
Lăsat de sfinti tăi părinti !


Rugaciune pentru 1 Decembrie



Ne iarta, Doamne, ura si gîlceava
de care suntem zilnic vinovati,
dar catre Tine tulnicul suna-va,
sa-ntorci privirea Ta catre Carpati.

Prea mult abandonati acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai da-ne-un pic de amintire, Doamne,
rabdare si iertare si noroc.

Ca pentru vite nu mai sunt nutreturi
si asteptam o pîine din import,
cînd bietul om s-a prabusit sub preturi
si sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despartit în triburi si în secte,
în cluburi, în partide si în gasti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doresti succes? Învata sa urasti.

Dusmanii nu puteau sa ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rau,
de ce sa mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit si duhul Tau?

Si, totusi, Alba-Iulia exista,
si, totusi, cineva i-a dat un rost,
si-a fost si-atunci pornire anarhista,
si Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotis pe talpi si bruma-n gene,
sa-nvingi un vechi si tragic handicap,
si, în onoarea Albei Apusene,
sa-ti scoti caciula dacica din cap.

Se aude Basarabia cum plînge
de dorul T;arii Mari, pierdute-n veci,
si-n clopote e treaz acelasi sînge,
si-aceiasi ochi imperiali sunt reci.

Si nu-i Emilian la catedrala,
uzurpatorii lui lucreaza calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoala,
nici nu mai cînta doctor Iacob psalmi.

Si ne e dor de-o sfînta sarbatoare,
în care toti sa ne-adunam aici,
si ne e dor de România Mare
si am ramas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-Ti pe cetate talpa,
mai da-ne harul unui gest postum,
mai cheama-ne, mai rabda-ne la Alba
si sa mai încercam macar acum.

ADRIAN PĂUNESCU

MAMĂ ȚARĂ




Cu lacrimi ti-as scrie, batrâna mea tara,
Un cântec facut dintr-un lut absolut,
Copii sa-ti creasca, dusmanii sa-ti piara
Sa fii viitor si prezent si trecut.

La tine eu vin înainte de lupta,
Si stau în genunchi si iertare îti cer
Si lancea îti jur sa-mi ramâna nerupta
Si daca-mi ceri, pentru tine sa pier.

Ce ochi de lumia, ce ochi ai tu MAMĂ,
Pe noi în lumina si mila ne cresti,
Si vorbele tale curate ne cheama,
Din toate stravechile T;ari Românesti.

Eu MAMĂ îti zic, dar aud ca-ti spun TARĂ,
Cu lacrima-ti scriu nestirbit juramânt:
Lumina din ochii tai buni sa ma doara
Oricât s-o-ntâmpla sa traiesc pe pîmânt.

Si cum sa te dau pentru alta pe lume?
Comert cum sa fac cu un deal de stramosi?
Al tau sunt eu T;ARĂ, cu fapte si nume
Ca-n colt de batista pe steag sa ma cosi.

Da-mi pietre sa car, da-mi pe limba tarâna,
În oase rîstoarna-mi fiertura de stea,
Acopera-mi ochii si taie-mi o mâna,
Al tau sunt de-a pururi, tu, MAMĂ a mea.

C-a fost adevar sau vis sau reclama
De mic am aflat un cuvânt, Dumnezeu.
Al LUI feminin îi esti tu, TARĂ MAMĂ,
Puterea suprema a tot ce-i mai bun.

Iubire deplina si fara conditii
Nu-ti dau daca-mi dai, ci-s al tau fiindca sunt,
Prin mine datori îti sunt înca scitii,
MAMĂ, tu, TARĂ, CUVÂNTULE SFÂNT !

ADRIAN PĂUNESCU

miercuri, 29 noiembrie 2017

IN VECI, CRESTIN ORTODOCSI!




de Adrian Păunescu

De mic, sunt ortodox, ca toți ai mei,
Aceasta e credința mea creștină,
Am învățat cu tălpile să calc,
Cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înțeles că sunt dator,
Să nu cedez cumva vreunei noxe,
Ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
Fidel pe veci credinței mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri și n-ar fi dat,
Credința lor pe nici un fel de bunuri,
Nici dacă ar fi fost crucificați,
Nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei, mi-am păstrat și eu,
In fiece istorică furtună,
Credința-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toți ai mei, Biserică străbună.

Si celor care dărâmau altare,
Si clopote-n Ardeal am construit,
Si calendare pentru fiecare.
Și "Noul Testament de la Bălgrad",

Eu l-am crezut aducător de leac
Alba, dup-aproape patru veacuri.
Și-am fost convins că nici un leninism,
Credința ortodoxă n-o ajută
ci, dimpotrivă, ateismul crunt ar vrea
să o transforme-n surdomută.


Dar dintr-o data ce mi-e dat să simt?
A început la București să crească,
Un demonism bogat și indecent,
Ce-amenință credința strămoșească.

Nevolnicii lovesc pe ortodocși,
Ii tot mânjesc și culpabilizează,
Ii fac răspunzători de bolșevism,
Ii umplu de lehamite și groază.

E clipa când mă simt dator să spun,
Că nu ne poate frânge vijelia,
Că nu sunt bunuri pe acest pământ,
Ca să ne cumpere Ortodoxia.

Noi nu putem să devenim mormoni,
Sau, altceva, conform unei rețete,
Noi suntem ortodocși definitiv,
Oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.

Eu n-am crezut că, într-o zi, s-aud,
Această fărădelege epocală:
"Ortodoxia naște comunism!"
Deci, să fugim de ea ca de o boală.

Dar nu există-n lume avantaj,
Cu care ar putea să ne îmbie,
Catolici, evanghelici, protestanți,
Să ne retragem din Ortodoxie.

Precum nici noi pe nimeni nu silim,
Să fie ortodox când nu o simte,
Noi suntem pe vecie ortodocși,
Cu leagăne, cu vieți și cu morminte.

Că nu ne poate nimeni mitui,
S-o părăsim pe mamă în etate,
Din tragicul motiv că pe pământ,
Există alte mame mai bogate.

Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,
Când ni-i credința însăși în pericol,
Ii salutăm pe ceilalți frați creștini,
Că harul de-a iubi, nu e ridicol.

Și îi iubim pe toți acești creștini,
Ce, dincolo de orice paradoxe,
La rândul lor, respectă și iubesc,
Pe credincioșii turlei ortodoxe.

Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,
O comedie pare tragedia,
E în pericol cultul ortodox,
De deromânizează România.

Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,
Când sumbre acuzații se adună,
Ia-n mână crucea de la Est,
Ai grijă de biserica străbună.

Și dă-ne dreptul de-a ne apăra,
Chiar dacă de la frați asediul vine,
Permite-ne să fim în veci creștini,
Ca ortodocși urmându-Te pe Tine.

TRECEREA DE PIETONI




                                                                              sau
                                                        ATENTIE LA NEATENTIE!

   Iubiti credinciosi, este cat se poate de adevarat ca conducatorii auto trebuie sa acorde prioritate pietonilor. Insa, am vazut ca aproape toti cei care traverseaza, pe trecere, NU SE ASIGURA, NICI MACAR NU SE UITA sa vada daca masina care vine spre trecere opreste. Cineva mi-a spus suparat: Sunt obligati sa opreasca fiindca altfel raman fara permis sau vor sta in puscarie!" Iar eu i-am spus: "Asa este, ai dreptate, dar daca te loveste si ramai fara picioare (Doamne fereste!), el isi recapata peste o vreme permisul,  dar tu picioarele, niciodata. Daca te omoara, intra la puscarie dar dupa cativa ani iasa, dar tu nu mai iesi niciodata din mormant!" Asadar, asigurate tu ca opreste, vezi daca este pe loc si numai dupa aceea sa traversezi!" Si apoi, cel care conduce masina spre trecere poate sa fie mort de beat, poate sa fie drogat, poate ca a furat masina, poate este neatent, poate nu are permis auto, sau poate se sparge un furtun de la sistemul de franare si URMEAZA O NENOROCIRE.   

                                                                                                           Preot Ioan.

.A GRESI ESTE OMENESTE...




Filozoful grec Seneca spunea: "Errare umanum est (A gresi este omeneste), sed in errare perseverare, diabolicum est (dar a persevera in greseala este diabolic)". Un profesor a scris pe tablă urmatoarele inmultiri:
                       9 × 1 = 7
9 × 2 = 18; 9 × 3 = 27; 9 × 4 = 36; 9 × 5 = 45; 9 × 6 = 54; 9 × 7 = 63; 9 × 8 = 72; 9 × 9 = 81; 9 × 10 = 90.
   Studentii au ras cu totii de profesor, fiindca prima inmulțire era incorecta, insa, el le-a spus: "Am scris prima inmultire incorect, vrand sa fie o lecție pentru voi, adica sa intelegeti cum veți fi tratati de catre alții. Pentru cele 9 inmultiri corecte, niciunul dintre voi nu m-a felicitat, insa, toți ati râs și m-ați criticat din cauza uneia scrise greșit".
Asadar, sa tineti minte ca, lumea nu va aprecia niciodată faptele bune pe care le veti face de un milion de ori, insa, mereu vor critica chiar și cea mai mică greșeala. Lecția de mai sus este oglinda lumii în care trăim! Uneori, o singură greșeală poate să-ți schimbe viața, iar cei din jur nici să nu țină cont de toate realizările tale frumoase de până atunci! Oamenii mereu vor încerca să-ți găsească defectele, punctele slabe, iar mai ales, vor aștepta să calci strâmb, să clachezi și să-ți știrbești imaginea "imaculată".
   Uneori, greșelile pe care le comitem, sunt unele involuntare și nu ar trebui tratate cu atâta atenție și critică. Oamenii merită să fie apreciați pentru faptele frumoase și bunătate din suflet și nu pentru greselile comise!

marți, 28 noiembrie 2017

O dorinţă



Motto:
"Toţi avem ceva de sperat
Un loc minunat,
O lume mai bună,
Nu atât de nebună."

Cred că nu te înşeli.
Da, am făcut greşeli.
Dar am învăţat
Un lucru minunat:
Niciodată să nu mă tem,
Ci viaţa să o desfăşor ca pe un ghem;
Să fiu conştient că am greşit,
Şi totuşi să merg spre infinit.
E infinitul meu,
Şi da, va trebui să răspund mereu,
Oricât îmi va fi de greu,
Pentru tot ce am făcut
În prezent sau în trecut.
Iar în viitor,
Totuşi să zbor
Spre o lume mai bună,
Nu atât de nebună
Ca lumea de aici,
Unde, toţi sunt inamici,
Luptând pentru tot şi toate,
Chiar şi pentru ce nu se poate.
Lumea din viitor o doresc
Şi o privesc,
Ca pe un loc minunat,
Unde, atât de multe din câte am visat
S-au şi realizat:
Fără greşeli,
Fără ce a fost ieri,
Doar clipa ce va veni,
În fiecare nouă zi.



         Φ          
                                               Berlin, Deutschland,

 11.03.2015,ora 900-916

Scrisori de la sufletul meu...





Furtuna aceasta de gânduri
Vai, Doamne-mi vorbește mereu
De nu mai știu, fi-vor doar umbre -
Scrisori de la sufletul meu,

Ori merele roșii căzute
Cu iz hesperid când adorm
Ca-n vis sa mă-atragă pe unde
Vrăjit e și-acum, Avalon...

Îmi zic de-o psaltire pierdută
Îmi cântă prin sânge și-apoi,
Îmi lasă povestea-ncepută
Și-mi lasă de viu ochii goi

Vai, lumea aceasta pe cale
Să-mi spuna și mie ceva
O fi dintr-a morților vale
Sau, poate,... scrisori de-undeva?!

Visez și mă doare tot visul
Mă alungi sau m-alung, gând păgân
Și-amân pe-altădat' paradisul
Azi încă... aici... să rămân!

Shanti Nilaya

Limba noastră-i o comoară!



           Ce s-ar întâmpla dacă am lua ad literam expresii ca: „m-a
făcut cu ou şi cu oţet“, „m-am trezit cu noaptea în cap“ sau chiar
să încercăm să „despicăm firul în patru“? Am ajunge la disperare
ca personajul de mai jos.

             Se trezeşte un tip de dimineaţa din cauza unor zgomote
ciudate: se crăpa de ziua. O caută pe nevastă-sa în pat şi n-o
găseşte: o furase somnul. Se duce la baie şi se uită in oglindă, dar
oglinda se face ţăndări: aruncase o privire. Se uită într-un ciob de
oglindă şi se vede tăiat pe tot corpul: îl tăia la stomac de foame.
Pleacă la serviciu şi pe drum vede două tipuri de oameni: unii
care scădeau în înălţime (pe ăia îi rodeau pantofii) şi alţii care
dispăreau pur şi simplu (pe ăia îi fura peisajul).
Ajunge la serviciu şi îşi vede toţi colegii lipiţi de tavan: purtau
discuţii la nivel înalt. La un moment dat se dezlipesc şi cad toţi
de-odată: căzuseră de comun acord.
Se enervează şi pleacă de la serviciu. Pe drum, îl vede pe unul
lipit de asfalt şi vreo doi care trăgeau de el să-l dezlipească: era
sărac lipit pământului.
Mai încolo îl vede pe unul căruia îi cădeau urechile, nasul,

ochii: era putred de bogat.

Când taci

În visul tău cresc maci
De dorul meu, subțiri,
Iar dacă încă taci
E pentru că-i respiri;

La masa ta sunt eu
Mă-mbăt de tine, știi,
Iar daca încă tac
E pentru că... tu scrii...

Și când în faptul serii
De umbre te desfaci
Iar eu nu știu de tine,
E pentru că... tu taci!

Shanti Nilaya

Mai multe poezii găsiti aici :
https://www.facebook.com/shanti.nilaya.96

În flori de trandafiri




Azi vreau să spun mai mult... Mi-e lumea mare
Și stropi din ea să cânt îi întrupez;
Pun haine de lumină și culoare,
Încât un sens, altcum, să desenez!

E scrisă și se scrie-ncontinuare -
Se generează-n câmp de trandafiri,
O aură din răsărit de soare
Și-un înțeles din florile cu spini...

Te-nțeapă doar ce tu, nemuritorul,
Mai vrei să crezi că-n tine a murit
Că parte ești doar din pământ, și-acolo
Toate se duc... Un vis despre sfarșit!

Nu-i lumea noastră, pasăre măiastră?!
Mai sus, mai tare, mai intens conține
De-ți faci în liniște - ca o fereastră,
Să se deschidă-n ea ziua de mâine

Când fără luptă într-aici și-acum,
Fără de legi rigide-n plinul lor,
Te-așează la picioarele credinței
În care de Întreg îți este dor;

Un dor de tine, de făptura-ți pură,
De scrisul ce e adevăr de Sus
Și înțelege că-ntr-a ta scriptură
Nicicând final, în literi, nu s-a pus!

Se mistuie de frământare noaptea,
E de plecare-n tine și ai vrea
Mișcarea asta, parcă "blestemată"
Să te tot cheme, zilnic, înspre ea:

Să-ți fii aproape în concentric sensul,
Să te resorbi din multe risipiri...
Ahh, Doamne, de exiști si de-ți stii sensul,
Predă-mi-l mie-n flori... de trandafiri!

Shanti Nilaya

Mai multe poezii găsiti aici :
https://www.facebook.com/shanti.nilaya.96

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog