Cearta mea cu Moș Crăciun

de Ilie Bâtcă

Anul trecut, de Ajun,
m-am certat cu Moș Crăciun!
Nu aveam eu chef de ceartă,
însă, după țuica fiartă
ce-am băut-o amândoi,
eu, o cană, el, un țoi
și-am vorbit pe îndelete,
Moșul, mai să se îmbete.

I-am dat o cafea amară,
l-am trimis puțin pe-afară,
să dea mâncare la reni
și să-i scoată din troieni.
Mă rog, nu era zăpadă,
însă cine să mai vadă,
dar, cum nu putea, săracul,
să își care singur sacul,
m-am ocupat eu de el,
fiind moș mai... tinerel.

Cu destulă greutate,
am luat sacul în spate,
liftul, ca de obicei,
era blocat pe la trei
și-am simțit în cord o gheară,
dar m-am avântat pe scară.
După multe opinteli,
am intrat la bănuieli.
”Ce-o avea Moșu-n desagă,
de m-a lăsat fără vlagă?
Cred că-i un dar mai de soi!”
Și, turnând țoi după țoi,
ca să-l fac să fie darnic,
m-am transformat în... paharnic.

A scos Moșu`, ca la teatru,
întâi o coală A 4,
apoi altele mai mici,
cred că de format A 5,
și mi-a zis: ”Ăsta e darul!”
Mai să scap pe jos paharul
în care, de bucurie,
turnasem niște tărie.

” Moșule, zic, nu se poate!
Sunt facturi neachitate...”
”Așa este, măi nepoate,
însă astea nu sunt toate.”
Întorcând sacul pe dos,
de pe fundul lui a scos
hârtiuțe, teanc cu teanc.
”Bine c-am venit la țanc!
Ia umblă la portofel
și dă bani pentru ENEL!
La căldură văd că ai
restanțe din luna mai,
n-ai plătit, de-acum un an,
ratele pentru Logan
și, sigur, la telefon,
vei rămâne fără ton,
căci n-ai dat o para chioară
la facturi, de astă vară,
la bancă ai niște rate
neplătite... Cum vrei, frate,
dacă nu ai fost cuminte,
să-ți dau darul înainte?

Hai, că m-ai băgat în draci!
Tu, cu pensia, ce faci?”
Atât am mai prins să spun:
”Mata nu ești Moș Crăciun,
ești un recuperator!”
și-am pus mâna pe topor...
Bine, n-am vrut să-l omor,
s-ajung la televizor,
ca nu știu ce infractor!

A fost așa, de... umor.
Sper că Moșul n-a uitat
de ce l-am amenințat
și-o să vină pe la mine
cu facturi cât mai puține.
Mâine, când o fi să treacă,
îl cinstesc cu o cinzeacă
și vom sta la baliverne
despre probleme interne,
despre taxe majorate,
despre pensii înghețate
și despre posturi vacante
ocupate de amante,
despre cum, unde te miști,
dai peste sinecuriști,
despre magistrații care
nu îi bagă la răcoare,
pe acei care ne fură
dumicatul de la gură,
despre una, despre alta...

Cât își face Moșul halta
în umila-mi odăiță,
cred c-o să ne facem criță,
mai ales că, în mod cert,
îi voi da și un vin fiert.

Plugușor cu repetiție

de Ilie Bâtcă

Aho, aho, copii și frați,
cumetri, nepoți, cumnați,
veri buni sau mai depărtați,
socri, fini, bunici și tați
și soții de deputați,
amante de senatori,
prinți, prințese, prințișori,
primiți niște urători?
Ne primiți sau nu cu Plugul,
noi izbim poarta cu drugul
și intrăm în bătătură,
să vă facem urătură,
la cumpăna dintre ani.
Nu vrem nuci, covrigi sau bani,
acadele sau colaci,
vrem să vă băgăm în draci
și să spuneți unde-i șpaga
ce-au luat-o cu desaga
soții, ginerii, cumnații,
unchii, socrii, finii, frații,
amanții, bunicii, tații
deputați și senatori,
sau nașii de prințișori.
Ia mai mânați, măi feciori!
Hăi, hăi...
Scoateți capul pe fereastră
și-ascultați urarea noastră,
c-am venit cu mic, cu mare,
să vă facem o urare,
căci în anul ce-a trecut
să vă urăm n-am putut,
însă tare v-am urât,
sta-v-ar șpăgile în gât
și-atunci primul ajutor
să vi-l dea un procuror,
împreună cu mascații
veniți să vă salte tații,
soții, ginerii, cumnații,
unchii, socrii, finii, frații,
nașii, cuscrii și amanții,
verișoarele și verii,
rezidenți prin Primăverii,
și să-i ducă la răcoare,
cu cătușe la picioare,
căci acolo-i locul lor,
chiar de anul viitor!
Aho, aho...
Lângă mine, băietani,
să le spunem LA MULȚI ANI,
la mulți ani, la pușcărie,
unde vor putea să scrie
opere desăvârșite
despre șpăgile primite
și pe unde sunt dosite,
prin cavouri, prin saltele,
pe sub pat, pe sub podele.
Trageți brazdă voinicească,
șpăgarii să se-ngrozească,
să știe că, la popreală,
vor da cu toți socoteală
pentru tot ce au furat.
Ia opriți, măi, din urat,
că, parcă, se-aud venind
mascații cu-al lor colind,
cătușele zornăind!
Până vin dubele-aici,
pocniți, cu forță, din bici
și sunați din zurgălăi!
Hăi, hăi...

Plugușorul pensionarilor

de Ilie Bâtcă

Aho, aho, bătrâni frumoși
(nu zic babe, nu zic moși,
că și eu sunt tot la fel
ca și voi - un... bătrânel!),
ia lăsați-i pe cei mici
și puneți mâna pe bici,
dacă n-aveți zurgălăi,
puneți mâna pe tigăi,
pe bastoane, pe vătraie
și să facem hărmălaie
în față la Parlament,
cât nu-i nimenea prezent,
căci aleșii, ”surmenați”,
în vacanță sunt plecați
și vor veni iar la treabă
când va da colțul la iarbă.
Zdrăngăniți, măi, din tigăi,
să se-audă peste văi,
peste munți, peste păduri
ale noastre urături!
Hăi, hăi...

În anul care-a trecut
legi destule au făcut
pentru bunăstarea lor,
nicidecum pentru popor.
Pentru pensii și salarii
cât mai mari, parlamentarii
au votat într-un minut,
precum mușchii lor au vrut
și de bătrâni i-a durut
în zona coccigiană,
ultima de la coloană,
pe care orice ales
o folosește ades,
atunci când doarme profund,
nu pe spate, ci... în fund,
și visează că muncește
pentru leafa ce-o primește.
Roată mare, bătrânei,
și sunați din clopoței!
Hăi, hăi...

Noi mușcăm dintr-un coltuc,
ei, la drepturi, dau buluc,
nouă ne-au dat, la derută,
la pensie cinci la sută,
iar ei, pentru un mandat,
pensii ”grase” și-au votat,
de parcă ar fi lucrat
toată viața, zi-lumină,
pe tractor sau pe combină,
la forjă sau într-o mină,
ori la șaibă, în uzină.
Loviți tare în tingire,
să le dăm astfel de știre
că-i vremea să se oprească
să nu ne mai jecmănească!
Hăi, hăi...

Fulgii de nea se aştern,
noi pornim către Guvern,
poate vom găsi pe-afară,
la fumat, vreo secretară,
urarea să ne-o asculte,
căci avem de spus cam multe,
fiindcă domnul premier
parcă e picat din cer,
nu vede ce se petrece,
rămânând, la toate, rece
și, din când în când, se ”zbate”
s-avem pensii înghețate.
Noi venim cu plugulețul
el umblă cu ”Trenulețul”,
având vagoanele pline,
încât scârțâie pe șine,
pline toate doar cu dări,
de ne scoate din răbdări.
Mânați, măi, mai cu tărie,
domnul premier să știe
că suntem și noi pe-aici!
Ia mai pocniți, măi, din bici!
Hăi, hăi

La Cotroceni, deocamdată,
n-o să tragem plugul roată
și pe prezidentul Dan
îl iertăm încă un an,
poate se dezmeticește
și ne-arată că muncește
exact cum scrie la ”Carte”,
nu să stea, inert, deoparte,
în timp ce țara întreagă
e stoarsă zilnic de vlagă
de toți profitorii care
fură ca la drumul mare.
Roată plugul, dragii mei,
și sunați din zurgălăi!
Hăi, hăi...

Sorcova

(de spus în doi)
de Ilie Bâtcă

- Sorcova, vese...
- La noi nu e chiar așa!
Veselă era cândva,
Acum e ca vai de ea.
- Să trăiți...
- Înfofoliți,
Căci căldură mai primiți
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii.
- Ca un fir de tranda...
- Fir-ar ei! Nu-i mai înșir
Pe toți pe care-i ”admir”...
- Tare ca fierul,
Iute ca o...
-Țelul lor e portofelul,
Să le fie burdușit.
Haide, că am răgușit!
- Câte cuie sunt pe ca...
- Să nu zici! Mai bine lasă,
Nu mai sorcovi, femeie,
Că le mai dai vreo idee
Ce impozit să-ți mai ieie
Și pe cuie și pe tablă,
Și pe ruginita rablă
Ce o ținem pe butuci,
Pe solariul cu lăptuci...
- Tare ca piatra, iute ca săgea...
- Gata! Gata! Gata!

Colindă

Dragi români din ţara toată,
lângă mine veniţi, roată,
să le facem o urare,
din inimă, celor care
se au, câtu-i ziulica,
precum Grivei cu pisica
și în anul ce-a trecut
numai că nu s-au bătut!
Nu că eu nu aș fi vrut
sau că nu mi-ar fi plăcut,
dar, probabil, n-au putut
sau, mai știi, nu i-am văzut,
că nu s-a dat pe ecran.
Le dorim, în noul an,
să mai renunţe la "ace",
să trăiască-n bună pace!
Lui Klaus Werner, ANAF
să-i tragă doar un perdaf,
nu să-l lase fără case,
că nu are decât șase,
Simion să se împace
cu Șoșoacă și să joace
amândoi ”Hora Unirii”
și, în culmea fericirii,
el să n-o mai agreseze
sexual, ci s-o stimeze
și nici pe ”stegarul dac”
să nu-l dea jos din copac
jandarmii, dacă el vrea
să stea pe o rămurea!
Savonea și magistrații
să se aibă precum frații,
când pronunță un verdict
în nu știu care delict!
Useriștii toți să fie
cu Zamfir în armonie,
acesta să n-o mai ceară
pe Buzoianu afară,
dorind astfel să o ”scape”
de Mediu, Păduri și Ape!
Grindeanu și Bolojan,
Anca și Gelu Vișan
să-și dea mâna și să fie
prieteni nu doar pe hârtie,
”dacii liberi” și Călin
să fie-n acord deplin
cu cei care nu vor mure
adunate din pădure
și preferă nanocipuri
de prin doze, de prin șipuri!
În țara noastră să fie
permanent în armonie
„câinii roşii” cu steliştii,
ANAF-ul cu maneliştii,
alegătorii cu-aleşii,
”moşierii” cu "răzeşii",
angajaţii cu patronii,
DNA-ul cu "baronii",
bieţii navetişti cu "naşii",
săracii cu bogătaşii,
băncile cu debitorii,
mascații cu infractorii,
iar eu cu ”prietenii” mei,
dar şi... mâţa cu Grivei!

Doare...

Mi-a fost rușine ..azi.. când am privit..
Aceasta poză care...doare..
Mi-a fost si milă ..m-a durut . ..
Of...copil flămând ..fără copilărie..

 
Si eu mă plâng...eu.. păcătoasa ..
Ar trebui să tac pentru vecie...
Eu ..am un colț de pâine și o casă..
El...foame ...boală și dorințe ...o mie..

Lacrimi curg pe a mea față..
Doamne...sufletul mă doare..
Am o singură...dorință..
Să nu fie in lume...foame..

Sărăcie și durere...
Du-le Doamne in pustie..
Si adu in lume...pace..
Dă..copiilor....copilărie...

Ia din anii mei...Hristoase..
Si pe banii ce-i primesti..
Cumpara copiilor...îmbrăcăminte..
Și de restul banilor să îi hrănești..

 
Să nu simtă foame și nici frig..
Și... să nu ii doară..
Când vad ceilalți copiii..
Că au haine ..si că merg la școală..

Ia din anii mei...Iisuse..
Si ii dă celor ce-s goi..
Să își cumpere încălțăminte..
Să nu aiba in veci alte nevoi..

Maria Pintecan..

ÎNTR-O IARNĂ ÎNGHEȚATĂ

Într-o iarnă înghețată cu troiene şi cu ger
O bătrână-mi bate-n poartă: un colţ de pâine îţi cer!
Eu abia îmi ţin mirarea când văzui că pe-aşa vreme
Sărăcuța bate drumul și de iarnă nu se teme!

Şi fără să stau pe gânduri eu în casă am invitat-o
Am rugat-o să se aşeze și din plin am ospătat-o.
După ce a mâncat bine semnul crucii îşi făcu'
Spuse-n șoaptă o rugăciune și cu capu-n jos...tăcu'.

"Spune-mi maică, o-ntrebai, nu ai casă...n-ai copii?
Şi de ce pe drumuri stai pe-aşa vreme de urgii?"
Zise ridicând privirea ce de lacrimi e umbrită:
"M-a lovit nenorocirea când eram mai fericită!

 
Copii am...dar sunt prin lume prin apus și răsărit...
Nu mai au vești despre mine de când moşul a murit.
Şi de casă...mi-e ruşine... dar îţi spun adevărat
Neavând cum o-ntreţine casa mea....s-a dărâmat!

Mi-a rămas din toată munca un baston şi...bătrâneţea...
Nu mai am nimic de-acuma să îmi aline tristeţea!
Ce eram să fac de foame?! Frigul mai că nu-l mai simt...
Am plecat să cer la lume de mâncare şi-un veşmânt...

Că nu pot să rabd măicuță...mă gândesc, că de Crăciun
Voi găsi milă la unii și mă vor lua din drum!
Eu m-am tot rugat de moarte dar se zice că-i păcat!
Trebuie să-mi trăiesc viaţa aşa cum îmi este dat.

Acum plec din nou pe drumul ce îmi ţine loc de casă
Să-ți dea sănătate Domnul că m-ai aşezat la masă!
Şi să ştii că acest bine pe care azi l-ai făcut
Se întoarce-ntr-o zi la tine dar de zece ori mai mult!"

Şi plecă...cu-ai ei prieteni:un baston...şi bătrânețea
Iar în urmă-i iarna cerne și-i acoperă tristeţea...

Autor: Stefania Vasile

Visul unui copil sărman

                  

Vreau să te rog Moșule drag,
Să vii și la mine-n prag
Nu vreau jocuri, telefoane,
Vreau să nu mai rabd de foame.

Niște ghete călduroase,
Ca e frigul pan' la oase
N-avem în casă căldură
Și nici lemne-n bătătură.

Mamei, să-i dai sănătate
Să ne crească cum se poate,
Să putem merge la școală,
Nu așa cu burta goală...

Vrem s-avem pâine pe masă,
Haine și căldură-n casă,
Să putem să scriem teme,
Nu să mergem după lemne.

Moșule, dacă se poate
Și nu-i sacul greu în spate,
Să duci ceva și la vecini,
Că's tare saraci și bătrâni,

Se au doar, unul pe altul
Și-i mai ajută satul
Du-le ceva bun și lor
Să treacă iarna mai ușor!

Moșule, sunt mulți săraci
Nu știu cum o să le-mparți,
Pe Moș Nicolae l-am visat,
Mi-a adus de toate-n sac!

Petraru Valentina

E dureros să vezi că frații,

E dureros să vezi că frații,
În zilele de azi, se vând
Și se sfădesc unii cu alții
De la o palmă de pământ.

Iar unii, după ce se-nsoară,
Sau se mărită, după caz,
Uită c-au fost odinioară,
Frați la bine și la necaz.

Căci fără mare lux în casă,
Doi câte doi în pat dormeau
Și când se așezau la masă,
Aceeași pâine o-mpărțeau.

Dar astăzi fratele mai mic
Pe drum vrea ca să fie primul,
Iar cel mai mare niciun pic
Nu vrea ca să-i arate drumul.

Și uite-așa trec anii toți
Și-n drumul vieții mai departe,
Pe-ai lor copii sau chiar nepoți,
Aceleași lucruri îi desparte.

Căci se transmit din tată-n fiu
Neînțelegeri între frați,
Ca să se certe mai târziu
Chiar și cumnate și cumnați.

Toți își doresc la oala lor
Să tragă flacăra din foc
Și de-ai lor frați și de surori
Nu le mai pasă chiar deloc.

Parcă se uită cu dispreț
La cel ce vine și le spune
Că viața nu-i cu orice preț
Să strângă doar și să adune.

**
Dar Dumnezeu, din cer, privește
La frații care se urăsc
Și inima I se zdrobește
Când vede că nu se iubesc.

Că nu distanța ne desparte,
Nici casa, nici un pat străin,
Ci inimile sunt departe
Și nu mai vrem ca să iubim.

Dacă-l iubești pe fratele tău
Te dai tu singur mai în spate,
Mai bine-al doilea cu Dumnezeu
Decât primul, cu mâini pătate.

Căci Dumnezeu la fiecare,
Când ne certăm fără temei,
Ne spune azi cu îndurare:
„Iertați-vă… o, frații mei!”
──────── • ────────
Dinu Stetco

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

LA MULȚI ANI, FRAȚI ROMÂNI DE PRETUTINDENI!

HAI RIDICA-TE, ROMÂNE!

 
Eliana Popa

Doamne, Cel din Veșnicii,
Dătător de Bucurii,
Către Tine plânge-acum
Și copilul Tău, român.

 
Suntem robi la noi in țară
Căci Te-am scos din casă afară
Fii netrebnici ne-am făcut
Mostenirea ne-am vandut!

Cere iar, popor al meu,
Ca să te mai naști din nou!
Nu din carne și din lut,
Ci din Duhul Sau cel Sfânt!

Maica-n ceruri lăcrimează
Pentru tine-ngenunchează,
Ca sa ceară lui Hristos
Sa te-așeze-n loc frumos!

N-avem candele aprinse,
Și luminile ni-s stinse,
Toarnă, Doamne, Tu în ele
Undelemn cu praf de stele!

N-avem pâinea de-altădată,
Doar cu rugă frământată,
Doar prescura mai îmbie,
Către Sfânta Liturghie!

Românie, neam frumos,
Tu ești dată lui Hristos
De către Martiri și Sfinți
De strămoși și de Părinți.

 
Dacă trupul ți-au lovit,
Ca pe Iov te-au prigonit
Vezi că suflețelul tău,
L-a ocrotit Dumnezeu!

Te încearcă și te cerne,
Prin cel rau, pân' la o vreme.
Hai ridică-te, române,
Cat mai ai un colț de pâine,

 
Cât mai ai suflare-n ființă
Și o babă de credință,
Cât mai ai Biserici Sfinte,
Și pe Dumnezeu, Parinte!

Să sărbătorim?

Mare sărbătoare ! Cine nu o știe?
Dar acum românii, mor, în sărăcie.
Pruncii sunt plecați ,slugi ,în țări străine,
Cum să intri -n horă ? Când nu trăiești bine .

Stau bunicii-n frig , pensiile-s mici ,
N-au bani de mâncare, mănâncă urzici .
Însă vine iarna , nu răsar nici ele ,
Of ,sărmanii mei ,vin zilele grele .

Unii-s duși prin lume , s-au înstrăinat,
Cel care-a rămas, se simte vânat.
Taxe peste taxe , traiul s-a scumpit ,
Ce mai ai române , de sărbătorit?

Să mă prind de mână, cu acești șnapani ?
Care mă taxează, zi de zi , de bani ?
Mulțumesc frumos ! Joc în bătătură, 

Nu mă prind în horă ,cu cei ce mă fură !

Cât să le mai dau?
Ce vor de la noi ?
Cine îi mai rabdă , pe acești ciocoi ?
Ducă -se -n Alasca ! Facă-și alți adepți ,

Nu mă prind în horă , cu oameni nedrepți!
Si-au pus "speciale ",cu ce-s speciali?
Că ne jecmănesc,
ca niște șacali?

 
Ce mai ai române, de sărbătorit?
Întinzi mâna celor ,care te-au mințit?
Celor ce-au promis că îți va fi bine,
Dar în scaun moale , au uitat de tine .
Prindă-se în horă , până amețesc,
De -astă mascaradă ,
am să mă lipsesc !

 
Autor
Ciabrun Marusia

 
Vă îmbrățișez cu drag pe fiecare în parte și vă iubesc.
Dumnezeu să ne poarte de grijă Hristos în inimile noastre.

ROMÂN VOI FI PÂN-OI MURI!

de Preot Sorin Croitoru

 
Român am fost, român sunt încă,
Român voi fi pân-oi muri,
Ba și murind, eu România
Nicicând nu o voi părăsi!

Mă voi topi în glia țării
Și mă voi face un stejar,
Apoi, cu foșnetul de frunze
Eu poezii voi zice rar..

La umbra mea cea generoasă
S-or răcori cei osteniți
Și eu le voi purta de grijă,
Ca toți să plece mulțumiți..

Iar sufletu-mi ieșit din carne
Va deveni un fir de vânt;
La fiecare adiere
Voi mai șopti câte-un cuvânt!

Pe fiii dragi ai României
Cu drag îi voi învălui,
Căci dragostea de neam și țară
În mine-n veci va dăinui!

153

---Averea săracului---

                

Flori Coditoiu

Un om bogat,plin de-avuții,
Dar pustiit,făr' de copii,
La poarta unui om sărac veni,
Cu-n car de bogații.

Pe om sărac așa-l găsi:
Cu casa plină de copii.
Trăiau modest,erau săraci,
N-aveau palate de bogați.

Din sărăcia ce domnea,
Erau curați ca lacrima,
Stăteau săraci,n-aveau arginți
Dar erau foarte fericiți.

Cei mari pe-i mici îi mângâiau,
Cu multă grijă-i ocroteau,
Mâncau pe rând...nu era masă,
Dar viața le părea frumoasă.

Bogatul,cu puterea sa,
Crezând ca îl va cumpara,
Săracului ii spuse-așa:
"Dă-mi unul din averea ta!

Eu n-am copii și îmi doresc
Și va trăi in fel regesc,
Voi face din el împărat
Și va fi putred de bogat!"

Săracul se tot tânguia,
Cu pruncii și soția sa...
Vedeau balanța că-nclina
Mai mult spre a nu-i da.

"Nu pot s-accept dorința ta...
Pustie-mi va fi inima,
Va plânge mama de-al său dor.
Și frații lui de prin obor.

Și mă vor blestema!
Va fi necaz și întristare,
În suflet frig,chiar de-ar fi soare,
Copiii mă vor critica,

Pe mine grija va cădea
Și eu voi regreta!
Vor plange-amar și-or regreta
Copiii și soția mea...

Cum să mai pot să stau la masă
Când știu ca unul nu e-n casă?
Va fi pustie casa mea
Și tristă-mi va fi inima,

Vor plange frații de durere,
Iar eu voi zace-n chinuri grele!
Mai bine-n casa mea,sărac!
În sărăcie stau..

.
Muncesc pământul,holde sap...
Și pâinea mea le-o dau!"

PRIVEȘTE-NE,DOAMNE !

(versuri : Eliana Popa)

Privește Tu , Doamne, la lumea săracă,
Tu, Doamne, ne iartă, Tu, Doamne ne-mpacă!
Privește-Ți, Tu, Doamne, săracii si goii
Ce-și târâie pașii prin glodul nevoii !

Privește-ne, Doamne, pe noi obidiții
Ce-si pleacă genunchii la rugă cu sfinții.
Ce-și poartă durerea cu lacrimi secate,
Cu frica de viață, cu teama de moarte!

Ascultă-ne, Doamne, durerea si plânsul
În care se pierde speranța, surâsul,
Ascultă-ne, Doamne și ruga săracă,
La care genunchiul cu greu se mai pleacă !

Privește-ne, Doamne, pe noi, cersetorii
Și dă-ne să bem din cupa uitarii...
Și dă-ne din apa cea vie a Vieții
Și rupe-ne, Doamne, cămașa tristetii!

,, SA ARUNCE PRIMUL PIATRA.."

                      

(de Eliana Popa)

Tu, cel care vezi păcatul si-l urăsti pe păcătos,
Ia aminte si invată de la Domnul tău, Hristos
Care-a spus cu Sfânta-i gură apărând pe desfrânata :
,,Cel ce-i fără de prihană să arunce primul piatra"

Dacă El n-a pedepsit-o pentru fapta ei văzută,
Nelasându-i să-mplinească, dupa Lege..a ei osândă,
Cum poti tu,iubite frate, ce te crezi mai virtuos
Să te-nalti cu judecata, chiar deasupra lui Hristos ?

Ce-a oprit cu Sfânta-i mâna, pe acei cei ce tineau piatra
Să lovească pe femeie, să-mplinească judecata...
Scris-a pe nisip păcatul, fiecarui ce-o hulea
Si lăsând cu totii piatra au fugit din fața Sa !

Pentru unul care strigă mai cu ură decat toti,
Se apleacă si privindu-l, Domnul scrie, simplu : ,, Hoț"
Pentru toți ce țineau piatra, scris-a cu degetul Său:
,,Ucigas" , ,,tâlhar", ,,fătarnic", ,,hulitor de Dumnezeu" !

Vinovati suntem de-a valma si părtasi la fapte rele,
Că si astazi L-am ucide si i-am da otet si fiere
Căci in lumea asta mare, inca nu s-a mai aflat
Nici un om la fel ca Domnul, fără vină si păcat !

Că femeia de-i iubită, poate, n-ar mai desfrâna,
Iar bogatul de se-ndură, hoțul poate n-ar fura,
Nici credința nu ne-am pierde, dac-am cerceta Scriptura
Cleveteala am opri-o, dacă ne-am inchide gura !

Cerșetori n-ar fi în lume, dac-am împărți din hrană
Nici copii uciși în pântec, dacă ai vrea să-ți spună,,Mamă!"
Nici betivi, nici desfranate, nici un om al nimanui,
Dacă te-ai opri să afli și să vezi necazul lui,

Nici bătrâni plângând amarnic in căsuta lor umilă,
Daca fii lor, azi, domni, ar simți un pic de milă,
Și-ar veni iar la casuta cu mușcate în pridvor,
Cu o pâine și un zâmbet, ostoind al mamei dor !

Și copiii-ar fi mai veseli și cu ochii mai senini
Dacă n-am munci departe, rătăcind printre straini,
Si nici noi n-am plânge singuri, când vedem că pentru bani
Am plecat lasând in urma ai copilariei ani !

Am ajuns ca din mândrie să ne judecăm și Sfinții,
Să uitam învățătura ce-au avut-o și părintii
Care au păstrat în suflet, neatinsă, neschimbată,
Sfânta lor credintă-n Domnul si o dreaptă judecată !

( din volumul de poezii : ,, CU HRISTOS PE DRUMUL CRUCII)

FĂ-NE, DOAMNE, DRUM DE FIER!

    

Eliana Popa

 
Doamne Sfinte, fă-Te scut
Pentr-o țară ce-a căzut.
A căzut în mâini străine
S-o ridice n-are cine!

Doamne Sfinte, fă-te punte
Peste cer și peste munte,
Să coboare iar în noi
Seva marilor eroi!

Fă-ne, Doamne, drum de fier
Și-adu oștile din cer!
N-avem brațe ca să lupte
Și ni-s paloșele frânte.

Doamne, fă ca să se nască
Și în Țara Românească,
Făt-Frumos, cum a mai fost
Mai demult în Neamul Nost'

A mai fost, Doamne, odată
Făt-Frumos cu fruntea lată,
Și-a iubit Neamul și Glia
Țara și Ortodoxia.

 
Naște-ni-l, Doamne, din stele
Și din doinele de jele
Că la moarte ni l-au dus
Când răsare luna sus.

I-au stins ochii de lumini
Și i-au pus pe frunte spini
I-au smuls frumusețea toată
Fără dreaptă judecată.

N-are Cruce, nici mormânt,
Doar un drum croit demult
Drumul celui răstignit
Pentru Neamul său iubit

Naște-l, Doamne, din poveste
În a Neamului său iesle.
Și pe tron să-l așezăm
Cu Țara să-l cununăm!

Doamne, naște-l din icoană
Din a Neamului său rană
Veler, Doamne, velerim
Să luptăm sau să murim.

Doamne, rogu-Te frumos,
Să ridici alt Făt-Frumos,
Să-i dai darurile sfinte
Ale celui dinainte.

TIMPULE, DE CE ALERGI?

de Preot Sorin Croitoru

 
Timpul vieții mele trece
Și mă uit la ceas mirat
Și privesc spre calendarul
Pe perete atârnat:

Acum este dimineață
Și acum e noapte iar,
Acum este primăvară
Și acum din nou gerar,

Astăzi sunt cărunt la tâmple
Și ca ieri eram fecior,
Nici nu m-am născut ca lumea,
Că mă pregătesc să mor!

Zboară timpul vieții mele,
Însă nu sunt speriat,
Fiindcă știu că nu există
Moarte cu adevărat,

Ci o scurtă despărțire
Între spirit și pământ,
Între partea ce adoarme
Și se duce în mormânt

 
Și aceea veghetoare,
Ce se odihnește rar,
Însă nu dormind pe paturi,
Ci primind din ceruri Har.

Nu sunt speriat de moarte,
Fiindcă nu e un sfârșit,
Ci e începutul unei
Vieți cum nu am mai trăit,

Totuși mă înfiorează
Întrebarea: oare ea,
Viața asta fără moarte,
Va fi bună, va fi rea?..

Deci mă-ntorc la prima strofă:
Timpul este prea grăbit,
Parcă vrea să mă trimită
Sus, de unde am venit,

Însă peste universul
Ce se vede, mult mai sus,
Mă așteaptă judecata
Împăratului Iisus

 
Și de ea mă tem, prieteni,
Nu de moarte mă tem eu,
Ci mă tem de judecata
Fiului lui Dumnezeu

 
Care S-a jertfit pe Cruce
Ca un miel nevinovat
Ca să curățe cu sânge
Orice urmă de păcat.

Cum voi merge înaintea
Dreptului Judecător?..
Dacă Raiul nu-i de mine,
Nu-i mai bine să nu mor?..

Timpule, mai lasă fuga,
Căci sunt om, și toți greșim,
Ce-i cu graba asta mare
Să mă bagi în țintirim?!

Poți să mergi în pas cu mine,
Ce nevoie ai să fugi?..
Lasă-mi vreme de căință
Și de posturi și de rugi!

Doamne, când zidit-ai lumea,
Tu ai pus în ea și timp,
Ca văzându-l cum se scurge,
Să ne fie nouă ghimp.

Ne-ai adus din neființă
Și trăim mai mult fugind,
Încercând să facem multe,
Dar puține reușind..

Dă-mi, Te rog, Iisuse Sfinte,
Timp, să pot agonisi
Câte-un pic de fapte bune
Pentru Ziua ce va fi,

Când vei coborî din ceruri
Ca să judeci buni și răi..
Doamne, pune-mă de-a dreapta,
La un loc cu drepții Tăi!

Amin

STIATI CĂ...

♦     Distanţa dintre pământ şi soare face ca Pământul să fie singura planetă din sistemul nostru solar pe care viaţa poate exista şi înflori?…

♦  Înclinaţia pământului de 23,5 N produce anotimpurile?

♦   Există 12.000.000.000 de neuroni în creierul omenesc şi fiecare neuron este conectat cu alţi 10.000 neuroni?

♦  Oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele cu răni deschise

plasate în camere medicale hiperbarice (cu presiunea atmosferică asemenea celei dinaintea potopului şi conţinut de oxigen mai bogat) se vindecă peste noapte?

♦     Un om declarat mort din punct de vedere clinic datorită intoxicaţiei cu monoxid de carbon şi-a revenit după 3 săptămâni petrecute în această cameră?

♦     O roşie crescută 2 ani într-o astfel de încăpere a ajuns la

înalţimea de peste 5 metri, a produs 930 roşii şi a continuat să crească?

♦     Înainte de potop orice radiaţie dăunătoare era filtrată de învelişul de apă din atmosferă, creând condiţiile pentru o sănătate perfectă, mutaţiile maligne fiind inexistente?

- În apropierea piscurilor, munţii sunt formaţi în mare parte din

straturi marine ce conţin frecvent fosile marine recente, ceea ce demonstrează că aceste vârfuri s-au aflat sub apă?

(fosila = o creatură vie, prinsă şi îngropată cu repeziciune în vârtejul sedimentelor fără să fi avut suficient timp pentru a se descompune sau a se dezintegra).

Zâmbetul ceresc

Să vă spun despre un creştin ortodox. Nu era preot, ci simplu ţăran. Citise mult Sfânta Scriptură, însă în afară de aceasta nu mai citise nici o altă carte. Acum se afla în aceeaşi celulă cu profesori, academicieni şi alţi oameni cu înaltă cultură, care fuseseră închişi de comunişti. Şi acest biet ţăran se străduia să aducă la Hristos pe un membru al Academiei de ştiinţe. Dar în schimb primea numai ironii. - Domnule, nu-ţi pot explica mult, dar eu merg împreună cu Hristos, vorbesc cu El, Îl văd... - Ia nu- mi mai spune mie poveşti, că vezi pe Hristos! Cum Îl vezi pe Hristos?

- Nu pot să-ţi spun cum Îl văd. Simplu: Îl văd! În multe chipuri poate vedea cineva. În vis, să zicem, vezi multe lucruri. Mie mi-i deajuns să închid ochii. Uite, acum îl văd pe fiul meu, acum văd pe cumnata mea, pe nepotul meu. Fiecare poate vedea. Există şi un altfel de vedere. Văd pe Hristos! - Chiar Îl vezi pe Hristos? - Da, Îl văd! - Nu mai spune, cum îl vezi? Liniştit, supărat, plictisit, indispus, vesel? Cum te priveşte? Zâmbeşte vreodată? - Ai găsit, a răspuns ţăranul, îmi zâmbeşte! - Domnilor, veniţi să auziţi ce îmi spune acest om! Mă ia în batjocură. Zice că Hristos îi zâmbeşte. Arată-mi şi mie cum îţi zâmbeşte?

Acesta a fost unul din cele mai mari momente din viaţa mea. Ţăranul a luat o înfăţişare foarte serioasă. După care, faţa lui a început să fie luminoasă. Un zâmbet a apărut pe faţa acelui ţăran. Aş fi voit să fiu pictor ca să zugrăvesc acel zâmbet. Era într-însul o doză de întristare pentru sufletul pierdut al omului de ştiinţă. Dar era şi o mare nădejde în acel zâmbet! Avea atâta dragoste şi compătimire şi o bucurie de a mântui acel suflet! Toată frumuseţea Raiului se vedea în zâmbetul acelei feţe. Era murdară şi nespălată, dar avea zâmbetul ceresc al Raiului. Iară, profesorul, şi-a plecat capul şi a zis: „Ai dreptate, domnule. Ai văzut pe Hristos. Ţi-a zâmbit“.

Două pupeze într-un tei

Trecute de floarea vârstei
Plictisite și țâfnoase
Dar la limbă veninoase
Se apucară de vorbit

Cum că vulpea a slăbit
De când și-a făcut iubit
Chiar pe ursul păcălit
Pupăza cea mai moțată

Își aduse aminte îndată
Că veverița minionă
A intrat la cioară bonă
A spălat și a scrobit

Până puii s-au albit
Că și capra cu trei iezi
Într-o zi pe la amiezi
A plecat și-a dus plocoane

Ca să-și pună silicoane
Și că ar vrea bunăoară
Să intre ca secretară
Lupul i-ar fi fost amant

Dar capra la înșelat
D-aia pe iezi i-a mâncat
N-a uitat pe coțofană
Că și-a luat haină de blană

Și că bani n-ar fi avut
Decât dintr-un Revolut
Transferați de-un papagal
Care are cașcaval

 
Pupăza cu creasta mică
O bârfește pe furnică
Că ea n-ar duce în spate
Nici un fel de greutate

Că amant l-are pe greier
Doar muzică are în creier
Cântă în Berăria H
La cimpoi și fluieraș

Cârtița este tenace
Nu e oarbă ,se preface
A făcut totul cu cap
Să ia pensie de handicap

Barza este slăbănoagă
N-are nici un pic de vlagă
Are tenul cam livid
Că și-a pus în cioc acid

Și vorbind ele în șoapte
Și-au dat seama că e noapte

Morala?
Că aici am vrut să ajung
Calul moare de drum lung
Prostul chiar și când murea
Purta grija altuia

~Mariana Luca-Croitorescu~

Vis

 

✍️Eliana Popa


Mă obosește viața uneori...
Și sufletul a obosit, sărmanul!
M-aș odihni în cupa unei flori,
Și-un fluture să-mi fie șambelanul.

Dintr-un zefir să-mi țese baldachinul
Și pernă să îmi facă dintr-un nor,
Bondarul să îmi fie arlechinul
Să râd de el pân' am să simt că mor.

Apoi s-adorm pe-o aripă de înger,
În simfonia crinilor celești,
Să îmi croiesc baghetă dintr-un fulger,
Să fac din lume raiul cu povești.

Dar tare greu e lutul ăsta, Doamne,
Din care m-ai făcut și m-ai zidit;
Mă trage-n jos, mă ține în piroane
Pe lemnul vieții zace răstignit.