ÎNTR-O IARNĂ ÎNGHEȚATĂ

Într-o iarnă înghețată cu troiene şi cu ger
O bătrână-mi bate-n poartă: un colţ de pâine îţi cer!
Eu abia îmi ţin mirarea când văzui că pe-aşa vreme
Sărăcuța bate drumul și de iarnă nu se teme!

Şi fără să stau pe gânduri eu în casă am invitat-o
Am rugat-o să se aşeze și din plin am ospătat-o.
După ce a mâncat bine semnul crucii îşi făcu'
Spuse-n șoaptă o rugăciune și cu capu-n jos...tăcu'.

"Spune-mi maică, o-ntrebai, nu ai casă...n-ai copii?
Şi de ce pe drumuri stai pe-aşa vreme de urgii?"
Zise ridicând privirea ce de lacrimi e umbrită:
"M-a lovit nenorocirea când eram mai fericită!

 
Copii am...dar sunt prin lume prin apus și răsărit...
Nu mai au vești despre mine de când moşul a murit.
Şi de casă...mi-e ruşine... dar îţi spun adevărat
Neavând cum o-ntreţine casa mea....s-a dărâmat!

Mi-a rămas din toată munca un baston şi...bătrâneţea...
Nu mai am nimic de-acuma să îmi aline tristeţea!
Ce eram să fac de foame?! Frigul mai că nu-l mai simt...
Am plecat să cer la lume de mâncare şi-un veşmânt...

Că nu pot să rabd măicuță...mă gândesc, că de Crăciun
Voi găsi milă la unii și mă vor lua din drum!
Eu m-am tot rugat de moarte dar se zice că-i păcat!
Trebuie să-mi trăiesc viaţa aşa cum îmi este dat.

Acum plec din nou pe drumul ce îmi ţine loc de casă
Să-ți dea sănătate Domnul că m-ai aşezat la masă!
Şi să ştii că acest bine pe care azi l-ai făcut
Se întoarce-ntr-o zi la tine dar de zece ori mai mult!"

Şi plecă...cu-ai ei prieteni:un baston...şi bătrânețea
Iar în urmă-i iarna cerne și-i acoperă tristeţea...

Autor: Stefania Vasile

Visul unui copil sărman

                  

Vreau să te rog Moșule drag,
Să vii și la mine-n prag
Nu vreau jocuri, telefoane,
Vreau să nu mai rabd de foame.

Niște ghete călduroase,
Ca e frigul pan' la oase
N-avem în casă căldură
Și nici lemne-n bătătură.

Mamei, să-i dai sănătate
Să ne crească cum se poate,
Să putem merge la școală,
Nu așa cu burta goală...

Vrem s-avem pâine pe masă,
Haine și căldură-n casă,
Să putem să scriem teme,
Nu să mergem după lemne.

Moșule, dacă se poate
Și nu-i sacul greu în spate,
Să duci ceva și la vecini,
Că's tare saraci și bătrâni,

Se au doar, unul pe altul
Și-i mai ajută satul
Du-le ceva bun și lor
Să treacă iarna mai ușor!

Moșule, sunt mulți săraci
Nu știu cum o să le-mparți,
Pe Moș Nicolae l-am visat,
Mi-a adus de toate-n sac!

Petraru Valentina

E dureros să vezi că frații,

E dureros să vezi că frații,
În zilele de azi, se vând
Și se sfădesc unii cu alții
De la o palmă de pământ.

Iar unii, după ce se-nsoară,
Sau se mărită, după caz,
Uită c-au fost odinioară,
Frați la bine și la necaz.

Căci fără mare lux în casă,
Doi câte doi în pat dormeau
Și când se așezau la masă,
Aceeași pâine o-mpărțeau.

Dar astăzi fratele mai mic
Pe drum vrea ca să fie primul,
Iar cel mai mare niciun pic
Nu vrea ca să-i arate drumul.

Și uite-așa trec anii toți
Și-n drumul vieții mai departe,
Pe-ai lor copii sau chiar nepoți,
Aceleași lucruri îi desparte.

Căci se transmit din tată-n fiu
Neînțelegeri între frați,
Ca să se certe mai târziu
Chiar și cumnate și cumnați.

Toți își doresc la oala lor
Să tragă flacăra din foc
Și de-ai lor frați și de surori
Nu le mai pasă chiar deloc.

Parcă se uită cu dispreț
La cel ce vine și le spune
Că viața nu-i cu orice preț
Să strângă doar și să adune.

**
Dar Dumnezeu, din cer, privește
La frații care se urăsc
Și inima I se zdrobește
Când vede că nu se iubesc.

Că nu distanța ne desparte,
Nici casa, nici un pat străin,
Ci inimile sunt departe
Și nu mai vrem ca să iubim.

Dacă-l iubești pe fratele tău
Te dai tu singur mai în spate,
Mai bine-al doilea cu Dumnezeu
Decât primul, cu mâini pătate.

Căci Dumnezeu la fiecare,
Când ne certăm fără temei,
Ne spune azi cu îndurare:
„Iertați-vă… o, frații mei!”
──────── • ────────
Dinu Stetco

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

LA MULȚI ANI, FRAȚI ROMÂNI DE PRETUTINDENI!

HAI RIDICA-TE, ROMÂNE!

 
Eliana Popa

Doamne, Cel din Veșnicii,
Dătător de Bucurii,
Către Tine plânge-acum
Și copilul Tău, român.

 
Suntem robi la noi in țară
Căci Te-am scos din casă afară
Fii netrebnici ne-am făcut
Mostenirea ne-am vandut!

Cere iar, popor al meu,
Ca să te mai naști din nou!
Nu din carne și din lut,
Ci din Duhul Sau cel Sfânt!

Maica-n ceruri lăcrimează
Pentru tine-ngenunchează,
Ca sa ceară lui Hristos
Sa te-așeze-n loc frumos!

N-avem candele aprinse,
Și luminile ni-s stinse,
Toarnă, Doamne, Tu în ele
Undelemn cu praf de stele!

N-avem pâinea de-altădată,
Doar cu rugă frământată,
Doar prescura mai îmbie,
Către Sfânta Liturghie!

Românie, neam frumos,
Tu ești dată lui Hristos
De către Martiri și Sfinți
De strămoși și de Părinți.

 
Dacă trupul ți-au lovit,
Ca pe Iov te-au prigonit
Vezi că suflețelul tău,
L-a ocrotit Dumnezeu!

Te încearcă și te cerne,
Prin cel rau, pân' la o vreme.
Hai ridică-te, române,
Cat mai ai un colț de pâine,

 
Cât mai ai suflare-n ființă
Și o babă de credință,
Cât mai ai Biserici Sfinte,
Și pe Dumnezeu, Parinte!

Să sărbătorim?

Mare sărbătoare ! Cine nu o știe?
Dar acum românii, mor, în sărăcie.
Pruncii sunt plecați ,slugi ,în țări străine,
Cum să intri -n horă ? Când nu trăiești bine .

Stau bunicii-n frig , pensiile-s mici ,
N-au bani de mâncare, mănâncă urzici .
Însă vine iarna , nu răsar nici ele ,
Of ,sărmanii mei ,vin zilele grele .

Unii-s duși prin lume , s-au înstrăinat,
Cel care-a rămas, se simte vânat.
Taxe peste taxe , traiul s-a scumpit ,
Ce mai ai române , de sărbătorit?

Să mă prind de mână, cu acești șnapani ?
Care mă taxează, zi de zi , de bani ?
Mulțumesc frumos ! Joc în bătătură, 

Nu mă prind în horă ,cu cei ce mă fură !

Cât să le mai dau?
Ce vor de la noi ?
Cine îi mai rabdă , pe acești ciocoi ?
Ducă -se -n Alasca ! Facă-și alți adepți ,

Nu mă prind în horă , cu oameni nedrepți!
Si-au pus "speciale ",cu ce-s speciali?
Că ne jecmănesc,
ca niște șacali?

 
Ce mai ai române, de sărbătorit?
Întinzi mâna celor ,care te-au mințit?
Celor ce-au promis că îți va fi bine,
Dar în scaun moale , au uitat de tine .
Prindă-se în horă , până amețesc,
De -astă mascaradă ,
am să mă lipsesc !

 
Autor
Ciabrun Marusia

 
Vă îmbrățișez cu drag pe fiecare în parte și vă iubesc.
Dumnezeu să ne poarte de grijă Hristos în inimile noastre.

ROMÂN VOI FI PÂN-OI MURI!

de Preot Sorin Croitoru

 
Român am fost, român sunt încă,
Român voi fi pân-oi muri,
Ba și murind, eu România
Nicicând nu o voi părăsi!

Mă voi topi în glia țării
Și mă voi face un stejar,
Apoi, cu foșnetul de frunze
Eu poezii voi zice rar..

La umbra mea cea generoasă
S-or răcori cei osteniți
Și eu le voi purta de grijă,
Ca toți să plece mulțumiți..

Iar sufletu-mi ieșit din carne
Va deveni un fir de vânt;
La fiecare adiere
Voi mai șopti câte-un cuvânt!

Pe fiii dragi ai României
Cu drag îi voi învălui,
Căci dragostea de neam și țară
În mine-n veci va dăinui!

153

---Averea săracului---

                

Flori Coditoiu

Un om bogat,plin de-avuții,
Dar pustiit,făr' de copii,
La poarta unui om sărac veni,
Cu-n car de bogații.

Pe om sărac așa-l găsi:
Cu casa plină de copii.
Trăiau modest,erau săraci,
N-aveau palate de bogați.

Din sărăcia ce domnea,
Erau curați ca lacrima,
Stăteau săraci,n-aveau arginți
Dar erau foarte fericiți.

Cei mari pe-i mici îi mângâiau,
Cu multă grijă-i ocroteau,
Mâncau pe rând...nu era masă,
Dar viața le părea frumoasă.

Bogatul,cu puterea sa,
Crezând ca îl va cumpara,
Săracului ii spuse-așa:
"Dă-mi unul din averea ta!

Eu n-am copii și îmi doresc
Și va trăi in fel regesc,
Voi face din el împărat
Și va fi putred de bogat!"

Săracul se tot tânguia,
Cu pruncii și soția sa...
Vedeau balanța că-nclina
Mai mult spre a nu-i da.

"Nu pot s-accept dorința ta...
Pustie-mi va fi inima,
Va plânge mama de-al său dor.
Și frații lui de prin obor.

Și mă vor blestema!
Va fi necaz și întristare,
În suflet frig,chiar de-ar fi soare,
Copiii mă vor critica,

Pe mine grija va cădea
Și eu voi regreta!
Vor plange-amar și-or regreta
Copiii și soția mea...

Cum să mai pot să stau la masă
Când știu ca unul nu e-n casă?
Va fi pustie casa mea
Și tristă-mi va fi inima,

Vor plange frații de durere,
Iar eu voi zace-n chinuri grele!
Mai bine-n casa mea,sărac!
În sărăcie stau..

.
Muncesc pământul,holde sap...
Și pâinea mea le-o dau!"

PRIVEȘTE-NE,DOAMNE !

(versuri : Eliana Popa)

Privește Tu , Doamne, la lumea săracă,
Tu, Doamne, ne iartă, Tu, Doamne ne-mpacă!
Privește-Ți, Tu, Doamne, săracii si goii
Ce-și târâie pașii prin glodul nevoii !

Privește-ne, Doamne, pe noi obidiții
Ce-si pleacă genunchii la rugă cu sfinții.
Ce-și poartă durerea cu lacrimi secate,
Cu frica de viață, cu teama de moarte!

Ascultă-ne, Doamne, durerea si plânsul
În care se pierde speranța, surâsul,
Ascultă-ne, Doamne și ruga săracă,
La care genunchiul cu greu se mai pleacă !

Privește-ne, Doamne, pe noi, cersetorii
Și dă-ne să bem din cupa uitarii...
Și dă-ne din apa cea vie a Vieții
Și rupe-ne, Doamne, cămașa tristetii!

,, SA ARUNCE PRIMUL PIATRA.."

                      

(de Eliana Popa)

Tu, cel care vezi păcatul si-l urăsti pe păcătos,
Ia aminte si invată de la Domnul tău, Hristos
Care-a spus cu Sfânta-i gură apărând pe desfrânata :
,,Cel ce-i fără de prihană să arunce primul piatra"

Dacă El n-a pedepsit-o pentru fapta ei văzută,
Nelasându-i să-mplinească, dupa Lege..a ei osândă,
Cum poti tu,iubite frate, ce te crezi mai virtuos
Să te-nalti cu judecata, chiar deasupra lui Hristos ?

Ce-a oprit cu Sfânta-i mâna, pe acei cei ce tineau piatra
Să lovească pe femeie, să-mplinească judecata...
Scris-a pe nisip păcatul, fiecarui ce-o hulea
Si lăsând cu totii piatra au fugit din fața Sa !

Pentru unul care strigă mai cu ură decat toti,
Se apleacă si privindu-l, Domnul scrie, simplu : ,, Hoț"
Pentru toți ce țineau piatra, scris-a cu degetul Său:
,,Ucigas" , ,,tâlhar", ,,fătarnic", ,,hulitor de Dumnezeu" !

Vinovati suntem de-a valma si părtasi la fapte rele,
Că si astazi L-am ucide si i-am da otet si fiere
Căci in lumea asta mare, inca nu s-a mai aflat
Nici un om la fel ca Domnul, fără vină si păcat !

Că femeia de-i iubită, poate, n-ar mai desfrâna,
Iar bogatul de se-ndură, hoțul poate n-ar fura,
Nici credința nu ne-am pierde, dac-am cerceta Scriptura
Cleveteala am opri-o, dacă ne-am inchide gura !

Cerșetori n-ar fi în lume, dac-am împărți din hrană
Nici copii uciși în pântec, dacă ai vrea să-ți spună,,Mamă!"
Nici betivi, nici desfranate, nici un om al nimanui,
Dacă te-ai opri să afli și să vezi necazul lui,

Nici bătrâni plângând amarnic in căsuta lor umilă,
Daca fii lor, azi, domni, ar simți un pic de milă,
Și-ar veni iar la casuta cu mușcate în pridvor,
Cu o pâine și un zâmbet, ostoind al mamei dor !

Și copiii-ar fi mai veseli și cu ochii mai senini
Dacă n-am munci departe, rătăcind printre straini,
Si nici noi n-am plânge singuri, când vedem că pentru bani
Am plecat lasând in urma ai copilariei ani !

Am ajuns ca din mândrie să ne judecăm și Sfinții,
Să uitam învățătura ce-au avut-o și părintii
Care au păstrat în suflet, neatinsă, neschimbată,
Sfânta lor credintă-n Domnul si o dreaptă judecată !

( din volumul de poezii : ,, CU HRISTOS PE DRUMUL CRUCII)

FĂ-NE, DOAMNE, DRUM DE FIER!

    

Eliana Popa

 
Doamne Sfinte, fă-Te scut
Pentr-o țară ce-a căzut.
A căzut în mâini străine
S-o ridice n-are cine!

Doamne Sfinte, fă-te punte
Peste cer și peste munte,
Să coboare iar în noi
Seva marilor eroi!

Fă-ne, Doamne, drum de fier
Și-adu oștile din cer!
N-avem brațe ca să lupte
Și ni-s paloșele frânte.

Doamne, fă ca să se nască
Și în Țara Românească,
Făt-Frumos, cum a mai fost
Mai demult în Neamul Nost'

A mai fost, Doamne, odată
Făt-Frumos cu fruntea lată,
Și-a iubit Neamul și Glia
Țara și Ortodoxia.

 
Naște-ni-l, Doamne, din stele
Și din doinele de jele
Că la moarte ni l-au dus
Când răsare luna sus.

I-au stins ochii de lumini
Și i-au pus pe frunte spini
I-au smuls frumusețea toată
Fără dreaptă judecată.

N-are Cruce, nici mormânt,
Doar un drum croit demult
Drumul celui răstignit
Pentru Neamul său iubit

Naște-l, Doamne, din poveste
În a Neamului său iesle.
Și pe tron să-l așezăm
Cu Țara să-l cununăm!

Doamne, naște-l din icoană
Din a Neamului său rană
Veler, Doamne, velerim
Să luptăm sau să murim.

Doamne, rogu-Te frumos,
Să ridici alt Făt-Frumos,
Să-i dai darurile sfinte
Ale celui dinainte.

TIMPULE, DE CE ALERGI?

de Preot Sorin Croitoru

 
Timpul vieții mele trece
Și mă uit la ceas mirat
Și privesc spre calendarul
Pe perete atârnat:

Acum este dimineață
Și acum e noapte iar,
Acum este primăvară
Și acum din nou gerar,

Astăzi sunt cărunt la tâmple
Și ca ieri eram fecior,
Nici nu m-am născut ca lumea,
Că mă pregătesc să mor!

Zboară timpul vieții mele,
Însă nu sunt speriat,
Fiindcă știu că nu există
Moarte cu adevărat,

Ci o scurtă despărțire
Între spirit și pământ,
Între partea ce adoarme
Și se duce în mormânt

 
Și aceea veghetoare,
Ce se odihnește rar,
Însă nu dormind pe paturi,
Ci primind din ceruri Har.

Nu sunt speriat de moarte,
Fiindcă nu e un sfârșit,
Ci e începutul unei
Vieți cum nu am mai trăit,

Totuși mă înfiorează
Întrebarea: oare ea,
Viața asta fără moarte,
Va fi bună, va fi rea?..

Deci mă-ntorc la prima strofă:
Timpul este prea grăbit,
Parcă vrea să mă trimită
Sus, de unde am venit,

Însă peste universul
Ce se vede, mult mai sus,
Mă așteaptă judecata
Împăratului Iisus

 
Și de ea mă tem, prieteni,
Nu de moarte mă tem eu,
Ci mă tem de judecata
Fiului lui Dumnezeu

 
Care S-a jertfit pe Cruce
Ca un miel nevinovat
Ca să curățe cu sânge
Orice urmă de păcat.

Cum voi merge înaintea
Dreptului Judecător?..
Dacă Raiul nu-i de mine,
Nu-i mai bine să nu mor?..

Timpule, mai lasă fuga,
Căci sunt om, și toți greșim,
Ce-i cu graba asta mare
Să mă bagi în țintirim?!

Poți să mergi în pas cu mine,
Ce nevoie ai să fugi?..
Lasă-mi vreme de căință
Și de posturi și de rugi!

Doamne, când zidit-ai lumea,
Tu ai pus în ea și timp,
Ca văzându-l cum se scurge,
Să ne fie nouă ghimp.

Ne-ai adus din neființă
Și trăim mai mult fugind,
Încercând să facem multe,
Dar puține reușind..

Dă-mi, Te rog, Iisuse Sfinte,
Timp, să pot agonisi
Câte-un pic de fapte bune
Pentru Ziua ce va fi,

Când vei coborî din ceruri
Ca să judeci buni și răi..
Doamne, pune-mă de-a dreapta,
La un loc cu drepții Tăi!

Amin

STIATI CĂ...

♦     Distanţa dintre pământ şi soare face ca Pământul să fie singura planetă din sistemul nostru solar pe care viaţa poate exista şi înflori?…

♦  Înclinaţia pământului de 23,5 N produce anotimpurile?

♦   Există 12.000.000.000 de neuroni în creierul omenesc şi fiecare neuron este conectat cu alţi 10.000 neuroni?

♦  Oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele cu răni deschise

plasate în camere medicale hiperbarice (cu presiunea atmosferică asemenea celei dinaintea potopului şi conţinut de oxigen mai bogat) se vindecă peste noapte?

♦     Un om declarat mort din punct de vedere clinic datorită intoxicaţiei cu monoxid de carbon şi-a revenit după 3 săptămâni petrecute în această cameră?

♦     O roşie crescută 2 ani într-o astfel de încăpere a ajuns la

înalţimea de peste 5 metri, a produs 930 roşii şi a continuat să crească?

♦     Înainte de potop orice radiaţie dăunătoare era filtrată de învelişul de apă din atmosferă, creând condiţiile pentru o sănătate perfectă, mutaţiile maligne fiind inexistente?

- În apropierea piscurilor, munţii sunt formaţi în mare parte din

straturi marine ce conţin frecvent fosile marine recente, ceea ce demonstrează că aceste vârfuri s-au aflat sub apă?

(fosila = o creatură vie, prinsă şi îngropată cu repeziciune în vârtejul sedimentelor fără să fi avut suficient timp pentru a se descompune sau a se dezintegra).

Zâmbetul ceresc

Să vă spun despre un creştin ortodox. Nu era preot, ci simplu ţăran. Citise mult Sfânta Scriptură, însă în afară de aceasta nu mai citise nici o altă carte. Acum se afla în aceeaşi celulă cu profesori, academicieni şi alţi oameni cu înaltă cultură, care fuseseră închişi de comunişti. Şi acest biet ţăran se străduia să aducă la Hristos pe un membru al Academiei de ştiinţe. Dar în schimb primea numai ironii. - Domnule, nu-ţi pot explica mult, dar eu merg împreună cu Hristos, vorbesc cu El, Îl văd... - Ia nu- mi mai spune mie poveşti, că vezi pe Hristos! Cum Îl vezi pe Hristos?

- Nu pot să-ţi spun cum Îl văd. Simplu: Îl văd! În multe chipuri poate vedea cineva. În vis, să zicem, vezi multe lucruri. Mie mi-i deajuns să închid ochii. Uite, acum îl văd pe fiul meu, acum văd pe cumnata mea, pe nepotul meu. Fiecare poate vedea. Există şi un altfel de vedere. Văd pe Hristos! - Chiar Îl vezi pe Hristos? - Da, Îl văd! - Nu mai spune, cum îl vezi? Liniştit, supărat, plictisit, indispus, vesel? Cum te priveşte? Zâmbeşte vreodată? - Ai găsit, a răspuns ţăranul, îmi zâmbeşte! - Domnilor, veniţi să auziţi ce îmi spune acest om! Mă ia în batjocură. Zice că Hristos îi zâmbeşte. Arată-mi şi mie cum îţi zâmbeşte?

Acesta a fost unul din cele mai mari momente din viaţa mea. Ţăranul a luat o înfăţişare foarte serioasă. După care, faţa lui a început să fie luminoasă. Un zâmbet a apărut pe faţa acelui ţăran. Aş fi voit să fiu pictor ca să zugrăvesc acel zâmbet. Era într-însul o doză de întristare pentru sufletul pierdut al omului de ştiinţă. Dar era şi o mare nădejde în acel zâmbet! Avea atâta dragoste şi compătimire şi o bucurie de a mântui acel suflet! Toată frumuseţea Raiului se vedea în zâmbetul acelei feţe. Era murdară şi nespălată, dar avea zâmbetul ceresc al Raiului. Iară, profesorul, şi-a plecat capul şi a zis: „Ai dreptate, domnule. Ai văzut pe Hristos. Ţi-a zâmbit“.

Două pupeze într-un tei

Trecute de floarea vârstei
Plictisite și țâfnoase
Dar la limbă veninoase
Se apucară de vorbit

Cum că vulpea a slăbit
De când și-a făcut iubit
Chiar pe ursul păcălit
Pupăza cea mai moțată

Își aduse aminte îndată
Că veverița minionă
A intrat la cioară bonă
A spălat și a scrobit

Până puii s-au albit
Că și capra cu trei iezi
Într-o zi pe la amiezi
A plecat și-a dus plocoane

Ca să-și pună silicoane
Și că ar vrea bunăoară
Să intre ca secretară
Lupul i-ar fi fost amant

Dar capra la înșelat
D-aia pe iezi i-a mâncat
N-a uitat pe coțofană
Că și-a luat haină de blană

Și că bani n-ar fi avut
Decât dintr-un Revolut
Transferați de-un papagal
Care are cașcaval

 
Pupăza cu creasta mică
O bârfește pe furnică
Că ea n-ar duce în spate
Nici un fel de greutate

Că amant l-are pe greier
Doar muzică are în creier
Cântă în Berăria H
La cimpoi și fluieraș

Cârtița este tenace
Nu e oarbă ,se preface
A făcut totul cu cap
Să ia pensie de handicap

Barza este slăbănoagă
N-are nici un pic de vlagă
Are tenul cam livid
Că și-a pus în cioc acid

Și vorbind ele în șoapte
Și-au dat seama că e noapte

Morala?
Că aici am vrut să ajung
Calul moare de drum lung
Prostul chiar și când murea
Purta grija altuia

~Mariana Luca-Croitorescu~

Vis

 

✍️Eliana Popa


Mă obosește viața uneori...
Și sufletul a obosit, sărmanul!
M-aș odihni în cupa unei flori,
Și-un fluture să-mi fie șambelanul.

Dintr-un zefir să-mi țese baldachinul
Și pernă să îmi facă dintr-un nor,
Bondarul să îmi fie arlechinul
Să râd de el pân' am să simt că mor.

Apoi s-adorm pe-o aripă de înger,
În simfonia crinilor celești,
Să îmi croiesc baghetă dintr-un fulger,
Să fac din lume raiul cu povești.

Dar tare greu e lutul ăsta, Doamne,
Din care m-ai făcut și m-ai zidit;
Mă trage-n jos, mă ține în piroane
Pe lemnul vieții zace răstignit.

Crisda Rodríguez a scris:

Înainte de a muri la 40 de ani de cancer la stomac, designer şi autor de renume mondial , Crisda Rodríguez a scris:

1. Am avut cea mai scumpă maşină din lume în
garaj, dar acum trebuie să folosesc un scaun cu
rotile.

2. In casa mea sunt tot felul de haine de firmă,
încălţăminte şi obiecte de valoare, dar acum corpul meu este învelit într-o cârpă mică oferită de spital.

 
3. am o mulţime de bani în bancă, dar acum nu pot
profita de ei.

 
4. Casa mea era ca un castel, dar acum dorm pe
două paturi de spital.

5. De la un hotel de cinci stele până acum îmi
petrec timpul în spital, mutându-mă de la o clinică
la alta

 
6. Am semnat pentru sute de oameni, dar de data asta fişele medicale sunt semnătura mea.

 
7. Am fost la şapte frizerii să mă tund, dar acum nu mai am niciun fir de păr în cap

.
8. Cu un avion privat pot zbura oriunde, dar acum am nevoie de doi asistenți pentru a ajunge la poarta spitalului.

9. Deşi sunt multe alimente, acum dieta mea este de două tablete pe zi şi câteva picături de apă sărată seara.

10. Această casă, această maşină, acest avion,

această mobilă, această bancă, faima si gloria, nimic din astea nu îmi este de folos. Nimic nu mă relaxează. "Nu există nimic real în afară de moarte."

La sfârşitul zilei cel mai important lucru este sănătatea.

Bucură-te de cât de puțin sau mult ai cât ești
sănătos, să mănânci o farfurie de mâncare, un loc unde să dormi înseamnă să ai de toate.
NU PIERZI NIMIC.

Vincent Giocoliere

... SE AUDE VUIETUL NEPĂSĂRII ...

 

   La înfiinţarea UNESCO, România era reprezentată prin 3 personalităţi marcante: Dimitrie Cantemir, Constantin Negruzzi şi Nicolae Iorga!

După asasinarea sa mişelească, din 27 noiembrie 1940, pe biroul său de lucru a fost găsită poezia premoniţială: „BRAD BĂTRÂN", scrisă cu o zi înainte.

   Scrisoarea - Testament de mai jos conţine cea mai expresivă preţuire, „FĂRÂMĂ DIN SUFLET", a lui Nicolae Iorga pentru  România şi tot Neamul românesc.

   Scrisoarea Testament pentru viitoarele generații

   "Dragii mei români,

Când aceste rânduri vor fi citite, eu nu voi mai fi. Dar cuvintele mele vor rămâne, așa cum rămâne lumina unei stele moarte, călăuzind pașii celor ce vin. Am iubit acest pământ, am scris și am luptat pentru ca voi, cei de azi și de mâine, să știți cine sunteți. România nu este doar brazda pe care o calci sau râul ce-ți adapă setea. România este limba pe care o vorbești, cântecul ce-ți tresare sufletul, amintirea celor ce au visat pentru voi înainte de a vă naște. Ea este jertfa lui Mihai la Călugăreni, lacrima lui Horea în lanțuri, sabia lui Ștefan în apărarea hotarelor. Dar mai presus de toate, România este ceea ce fiecare dintre voi alege să fie. V-am privit, popor al meu, în ochii copiilor voștri și am văzut în ei viitorul. Sunt cartea nescrisă pe care doar voi o puteți umple cu înțelepciune sau ignoranță, cu muncă sau nepăsare, cu demnitate sau uitare. Vă rog, în numele celor care s-au stins pentru această țară, să nu-i lăsați fără rădăcini. Păziți-vă graiul, căci în el stă sufletul nostru. Când dispare limba, dispare și neamul. Citiți, învățați, cunoașteți-vă trecutul. Clădiți viitorul cu mintea, nu doar cu mâinile. Cinstea, munca și iubirea de țară să vă fie scut și armă. Vor veni vremuri de încercare, cum au venit mereu. Vor fi momente când România va părea rătăcită printre furtuni. Să nu vă lăsați amăgiți de strălucirea mincinoasă a altor pământuri. Țineți aproape, țineți-vă frățește, fiindcă, nimeni nu ne va ridica, dacă noi nu ne ridicăm singuri.

   Dacă simțiți că nu mai este nădejde, priviți spre munții noștri. Ei nu s-au plecat în fața vijeliilor. Așa trebuie să fie și sufletul românesc: de neîndoit, de neînfrânt.

   Vă las această scrisoare ca pe o fărâmă din sufletul meu. Să o citiți când drumurile se vor tulbura, când GLASUL TRECUTULUI VA FI ACOPERIT DE VUIETUL NEPĂSĂRII. Și să nu uitați: o țară nu trăiește doar prin hotarele ei, ci prin inima celor ce o iubesc".

   Al vostru, Nicolae Iorga.

   S-o citim, dară, s-o memorăm şi s-o păstrăm intactă în sufletul nostru de români!

   Drumurile s-au tulburat, se aude vuietul nepăsării; a venit vremea citirii scrisorii lui Nicolae Iorga!

Trezește-te popor roman…

-Doamne, ce crudă adormire-i pe pământ !
Vorbim în șoaptă și urlăm doar murmur,
Azi libertatea noastră-i în mormânt,
-Doamne, e timpul oare să mă bucur ?
.
Că nu avem curajul nici să ridicăm privirea
La cei ce fură și se-ndestuleaza,
Si confundăm virtutea cu smerirea
Când sufletul ni-i rastigit și sângerează.

 
Doar codrii țipă-a jale după brazii lor,
Si-n țara asta adormită parcă nimeni nu-i aude,
Suntem vânduți cu toți ,pe rând, străinilor
De mincinoși, de hoți, de farisei și Iude.

 
Nu ne mai păsa că ne pleacă frații, .
Lăsând părinții și copiii singuri,
Si vin potop la granițe refugiații
Precum un val învolburat ce trece peste diguri.

 
Iar coloniștii noștrii chefuiesc și jubileza ,
Că s-au ascuns sub mantii musulmane,
Mimează că se luptă dar îi înarmează,
Manadu-i ca pe oi , să rupă bătrânele hotare.

 
Dormim, dormim, dormim, adâncă noapte
Nu ne trezește nici zgomotul de arme,
Ne cotropesc străinii, ni-s visele deșarte
-Prea sfinte Doamne, fă ceva, așa nu se mai poate !

 
autor...Dorin Dumitriu.

sursa foto net

După ce luna va fi roșie, totul va începe.

 

După ce luna va fi roșie, totul va începe. Toată lumea o va vedea vizibilă la orizont. În timp ce soarele va conduce ziua, luna va arde purpuriu ca o flacără.

Criza economică și războiul din Siria sunt semne printre multe altele. În fiecare an, lucrurile se vor înrăutăți.

America încearcă să încolțească Rusia, dar va suferi mult în cele din urmă. America va deveni părtinitoare. Cât despre Grecia, dacă oamenii nu se pocăiesc, vor plăti mult.

Atunci cei de la putere trebuie să fie pregătiți, căci este scris că cei fără de Dumnezeu vor invada insulele, sângele nevinovat va fi vărsat.

Se apropie vremea când turcii vor cuceri trei insule: Lesvos, Chios și Rodos. Vor folosi tactici de diversiune, prefăcându-se că vizează insule mai mici, pentru a deruta armata greacă, în timp ce țintesc spre aceste trei.

Totuși, ocupația lor va fi scurtă, doar trei luni. Sângele va fi vărsat de ambele părți. Dar Turcia însăși se va dezmembra în cele din urmă.

Într-o viziune, Sfântul Arsenie al Capadociei i-a apărut Starețului în timpul rugăciunii și a dezvăluit evenimente apocaliptice, inclusiv mesajul înfiorător:

„Războiul este aproape, zice Domnul, între două state vecine iar, în timp, și în Grecia.”

Starețul Vasile Kavsokalivitul (1922-2015)

BALADA FIRULUI DE PRAF

POEZIE DE CARE SPER SĂ NU SE ALEAGĂ ...PRAFUL.
______________________________________________

Variantă nouă

Un Fir de Praf dormea pe o lentilă
A unor ochelari! L-am luat în „dește”.
Simțeam în mine dragoste, nu milă!
Pe el nici măcar cârpa nu-l iubește!

Îl scutură pe geam, cu mâna noastră!
Mare noroc pe el că știe zborul
Pe drumul dintre luturi și fereastră!
Știți voi pe cineva să-i ducă dorul?

În altă zi stătea pe un fotoliu!
Odihna niciodată nu e viciu.
„Nu vezi că e în negru? Poartă doliu...”,
I-a zis răstit femeia de serciciu!

Veni un vânt și-l luă la subsuoară.
A trebuit să-l mute-n altă parte.
L-ar fi-nvățat cântatul la vioară,
Dar ce să vezi? Bietul nu știe carte!

Ajuns pe pălăria mea brunetă,
Firul de Praf s-a așezat în taină!
Până să îl invit la o șuetă,
Zbură pe un fular, apoi, pe haină!

Nimeni nu se întreabă de ce tace
Un Fir de Praf dormind pe o maramă!
Cine e el? De unde vine-ncoace?
Nu tot dintre pământuri se destramă?

Unii îl folosesc pentru blesteme,
I-auzi spunând „ să se aleagă praful”,
Iar bietul Fir de Praf nu are vreme
S-adune-n jurul său întreg taraful!

Firul de Praf - o viață tare tristă
Și scurtă ca iubirile de ceară,
Căci oamenii își cumpără batistă
Pentru a fi curați... pe dinafară!

Constantin Mosor, 21 septembrie 2021, București.

La un an după tragedia din 11 septembrie 2001...

La un an după tragedia din 11 septembrie 2001, într-un ziar american a apărut o notiță simplă, dar care a rămas întipărită în inimile celor care au citit-o.
Nu vorbea despre eroi sau despre durerea pierderii, ci despre micile întâmplări aparent banale care au făcut diferența dintre viață și moarte în acea zi.

Un director de companie a scăpat pentru că era rândul lui să își ducă copilul la grădiniță.
Un alt bărbat a trăit pentru că trebuia să aducă gogoși la birou.
O femeie a întârziat pentru că nu i-a sunat alarma.
Altcineva a rămas blocat în trafic.
Cineva a pierdut autobuzul.
O altă persoană și-a pătat bluza cu cafea și a trebuit să se întoarcă să se schimbe.
Unul nu și-a putut porni mașina.
Altul s-a întors să răspundă la un apel.
Cineva și-a așteptat copilul care se pregătea prea încet.
Iar altcineva pur și simplu nu a găsit un taxi.

Dar cea mai emoționantă poveste era a unui om care și-a cumpărat în acea dimineață o pereche de pantofi noi. L-au ros, așa că s-a oprit la farmacie să cumpere un plasture. Tocmai acest detaliu aparent mărunt i-a salvat viața.

De atunci, cel care a scris nota spunea:
„De fiecare dată când mă enervez că am întârziat, că am pierdut autobuzul, că nu găsesc cheile, că am fost oprit de toate semafoarele roșii, mă opresc și mă gândesc: poate exact acolo trebuie să fiu. Poate această întârziere este felul tainic prin care Dumnezeu mă protejează de ceva ce nu voi ști niciodată.”

__________________

Așa că, data viitoare când ziua ta începe prost, când totul merge pe dos și simți că timpul nu e de partea ta… respiră adânc și gândește-te:
Poate nu e o întâmplare.
Poate e o binecuvântare ascunsă.