''MI-AM PIERDUT CREDINŢA !!''

O fetiţă a fost foarte impresionată de lectia de la ora de religie, dar mai ales de desenul atât de frumos sub care scria:''AVEŢI CREDINŢĂ ÎN DUMNEZEU !'' Plecănd acasă dupa ore cu autobuzul, stătea bucuroasă la fereastră deschisă şi se uita la hârtia colorată, însă vântul îi smulse desenul care zbură pe fereastră.
-''Opriţi autobuzul ! strigă feţita speriată ...''Mi-am pierdut credinţa în Dumnezeu...''!
Şoferul nedumerit, dar şi înduioşat opri şi hârtiuţa colorata fu imediat recuparată de un călător.
Toţi cei din autobuz rămaseră impresionaţi de inocenţa dar şi de dragostea de Dumnezeu a fetiţei.
Noi, cum am fii fost oare ??

LACRIMI ALINATE DE IUBIRE

 

– Este cineva pe-aicea care cumpără suspine?
Am atâtea adunate !... Toate tolbele mi-s pline !

Am oftaturi, multe lacrimi; toate puse în desagă.
De vă trebuie, v-ajunge pentru înc-o viaţă-ntreagă…

Nu le vând ca voi să plângeţi, să oftaţi în miez de noapte:
Ştiu că-n voi vor prinde aripi, devenind Dorului şoapte...

Voi veţi şti c-a lor plutire va fi-o dulce mângâiere
Când aripa şoaptei sfinte va fi-atingere-n durere.

Hai ! Veniţi la cumpărare! !Am şi lacrimi nestemate:
Am cules în suflet doruri, plâns de soră ori de frate...

Pe a inimii petală adunat-am doruri, vise...
Vi le dăruiesc prin versuri, tot cu lăcrimioare scrise...

Am şi-n gene, de vânzare, dor de frate-n miruri plânse...
Şi pe-acestea azi le-aş vinde ca pe briliante strânse.

Îmi sunt dragi că străluceşte-n fiecare doar Iubirea !
Of !.. Eu nu le-aş vinde, Doamne ! Făr' de preţ le e menirea !

Cu-atât drag mă uit la ele şi le-alint cu line versuri !
Când le strâng din nou în pleoape, plâng în clătinate mersuri...

- Scumpe-a' mele lacrimi calde şi prea îndelungi suspine !
Vă va preţui oftatul cineva mai mult ca mine?!...

– EU !... se-aude-ncet o şoaptă care-mi înfioară dorul...
EU, copila: Domnul Slavei, Cel-ce-sunt, Învăţătorul !

– O, Rabuni, Mir de lacrimi ! Dorul mi-e suspinul greu...
Blând, spre ea, Învăţătorul ’tinse braţ de Dumnezeu...

– Vreau ca EU să cumpăr totul: Lacrimi grele şi suspine,
Dorurile strânse-n taină, plânse-apoi pentru oricine.

– Ce-ai să faci cu-atâtea Lacrimi?!... O, Rabuni! De ce plângi?!...
Ce suspini oftând amarnic?... De ce mâinile îţi frângi?!...

– O, copilă, nestemate-n Nestemate se plătesc...
Acum plec... Plec la Golgota, să v-arăt cât vă iubesc!...

Duc acolo tot suspinul şi păcatul omenirii...
Răstignirea fi-va preţul cel mai mare al Iubirii.

Daţi-Mi Mie tot ce doare, orice lacrimă tăcută !
Vă voi da, în schimb, Iubirea care Pacea o sărută...

http://ro.netlog.com/GEORGETICA/blog