joi, 16 aprilie 2015

Sunt

Fotografia postată de Camelia Cristea.

Sunt pasul de furnică-n lume
Şi-mi duc poverile aşa cum pot,
Îmi las cuvintele să se cunune ...
Cu razele de soare la un loc.

În piept am inimă de carne
Şi-o simt cum plânge uneori,
Când un cuţit de vorbe grele
Îl răsuceşte până-mi dă fiori.
Simt liniştea oceanului în adâcuri
Şi greutatea muntelui în rugăciune,
Ţin macii îmbujoraţi în palme
Să nu-i strivească răul de prin lume.
Sunt trilul păsării voioase
Ce a văzut seninul de cu zori,
Şi-n zborul ei a scuturat angoase,
Pe aripi port lumini de visători!
Sunt solul ce aduce pace,
Razboaiele în lanţuri le convoc,
Sunt ziditor în sfere luminoase
Şi mă înalț firav!
 Pe scară urc cât pot.

Din volumul "Ferestre deschise", Editura Singur 2015
foto Mircea Bezergheanu
Camelia Cristea
 

sâmbătă, 4 aprilie 2015

40 de cugetari ale Maicii Gavrilia


1. Orice loc poate deveni locul Invierii. Este de-ajuns sa traiesti smerenia lui Hristos
2. Nu o cunoastere pe care s-o dobandesti, ci o cunoastere pe care s-o patimesti – asta-i spiritualitatea ortodoxa.
3. Exista o singura educatie: sa invatam sa-L iubim pe Dumnezeu.
4. Mai bine iadul aici decat in lumea cealalta.
5. Nu-i important ceea ce zicem, ci ceea ce traim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce suntem.
6. Daca ai dragoste pentru intreaga lume, atunci intreaga lume e frumoasa.
7. Cel cel ce iubeste nu baga de seama c-o face, asa cum nu baga de seama nici ca respira.
8. Cand mintea nu este risipita in lucruri lumesti si este unita cu Dumnezeu, atunci si un “Buna ziua” pe care il zicem devine o binecuvantare.
9. Doar cand cineva inceteaza sa mai citeasca alte carti in afara Evangheliei [in general a cartilor duhovnicesti, probabil, n.n.] incepe sa sporeasca launtric cu adevarat. Doar atunci, unit cu Dumnezeu prin Rugaciune, poate auzi voia lui Dumnezeu.
10. Adesea Dumnezeu nu doreste fapta, ci intentia. E de ajuns sa vada ca esti gata sa-I implinesti porunca.
11. Cand Dumnezeu ne-a facut, ne-a dat viata si a suflat in noi Duhul Sau. Duhul acesta este Dragoste. Cand nu avem dragoste, devenim cadavre si suntem cu totul morti.
12. Nu-ti dori nimic altceva decat voia lui Dumnezeu si primeste cu dragoste relele care vin asupra ta.
13. Sa nu raspunzi cuiva cu raul pe care ti l-a facut, ci vezi-L pe Hristos in inima lui.
14. Sa nu spui niciodata: “De ce mi s-a intamplat asta?” Sau cand vezi pe cineva cu cangrena sau cancer sau orb, sa nu te intrebi “De ce li s-a intamplat asta?“ Cere-i lui Dumnezeu sa-ti arate celalalt mal al raului. Atunci vei vedea, impreuna cu ingerii cum stau lucrurile: toate sunt dupa randuiala lui Dumnezeu. Toate!
15. Daca ai ganduri de judecata impotriva altcuiva, cere-I lui Dumnezeu sa se ingrijeasca de tine in acel ceas, ca sa-l poti iubi pe acel om asa cum il iubeste El. Atunci Dumnezeu te va ajuta sa-ti vezi starea. Daca L-ai vedea pe Hristos, ai mai judeca?
16. Tot ce spunem ramane in vesnicie.
17. Cand avem nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Toti suntem impreuna-calatori.
18. Cei ce traiesc in trecut sunt ca morti. Cei ce traiesc in viitor, in inchipuirile lor, sunt naivi, pentru ca viitorul e doar al lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se gaseste doar in clipa de fata, in Prezentul vesnic al lui Dumnezeu.
19. Mai bine sa rostesti Rugaciunea lui Iisus cu glas tare, decat deloc.
20. Tulburarea si grija sunt pentru cei ce n-au credinta.
21. Dragostea este doar pe Cruce.
22. Asa cum Dumnezeu te iubeste pe tine, il iubeste si pe dusmanul tau.
23. Ar trebui sa facem in asa fel incat sa traim in lume ca uleiul si apa dintr-o candela, care nu se amesteca si altfel sunt intru si pentru Dumnezeu: in lume, sau nu din lume.
24. Toti suntem vase, uneori ale Luminii, alteori ale Intunericului.
25. Ca sa se savarseasca o minune, e deajuns sa iubim. Nici rugaciunea, nici metania n-au asa putere!
26. Experienta m-a invatat ca nimeni nu poate ajuta pe nimeni, oricat de mult si-ar dori, din dragoste, s-o faca. Singurul ajutor vine doar de la Dumnezeu, cand e vremea Sa.
27. Daca-L avem pururea pe Dumnezeu in minte, si Dumnezeu ne are pururea in minte.
28. Nu trebuie sa hotaram pentru altii. Sa-i lasam in seama ingerilor si vor gasi cea mai buna solutie.
29. Cand vorbim si cineva ne intrerupe, sa nu continuam. Inseamna ca nu va auzi ce avem de spus. Ingerii fac asa.
30. Tot ce ni se intampla este doar din vina noastra.
31. In fiecare dimineata, deschide o pagina noua si iscaleste-o in alb. Si lasa-L pe Dumnezeu sa scrie ce voieste.
32. De nu vei ajunge in pragul deznadejdii, nu vei vedea nicicand Lumina.
33. Precum Simon Kirineanul, sa fim gata sa sarim in ajutorul aproapelui nostru.
34. Singura bucurie adevarata este eliberarea de grija.
35. Cea mai puternica rugaciune este Epicleza (pogorarea Sfantului Duh) de la Dumnezeiasca Liturghie.
36. Dragostea este o bomba care nimiceste tot raul.
37. Unii vor sa ajunga la Inviere fara sa treaca pe calea Golgotei.
38. Zi si noapte binecuvanta-vom pe Domnul pentru darurile ce ni le da!
39. Putine cuvinte, multa dragoste. Pentru toti. Oricine ar fi ei.
40. Cea mai mare parte a rugaciunii mele este de multumire. Ce altceva sa cer, daca am totul?

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog