Paşii mei

 

Cu tălpile goale , prin țărâna caldă,
Paşii mei mărunți parcă îi aud,
Aş pleca să-i caut ,prin "A fost odată ",
Dar, timpul nemilos mi i-a şters de mult.

Urmele lăsate pe poteci de țară,
Prin țărâna moale , pe unde umblam ,
Le-a spălat ușor ,timpul care zboară,
Doar în gândul meu încă le mai am !

Pe sub prunul tânăr cu coroana-n floare ,
Ce mă mângâia în adieri de dor ,
Caut paşii mei şi ce rău mă doare ,
Că i-a şters de mult ,timpul trecător!

Pe poteca -ngustă ce ducea la vie ,
Sună paşi mei prin țărâna moale ,
Adieri de vânt, din copilărie ,
Mi i-au ratacit pe a vieții cale !

Nucul ,bun prieten ,ce-l aveam în spate ,
Lângă casa noastră, mică, de la țară,
Paşii mei îi ştie , doar că nu mai poate ,
Împrejurul lui să-i adune, iară !

Pe câmpu-nflorit ,plin de rouă-n zori ,
Caut paşii mei rătăciți prin iarbă,
Dar nu-i mai găsesc şi mă trec fiori ,
Ploile şi timpul mi i-au şters în grabă!

Pe lângă fântâna cu apă curată,
Caut paşii mei ,rătăciți prin ani ,
În zadar îi caut prin "A fost odată"
Timpul şterge tot şi nu dă doi bani !

Paşii mei trecuti prin această viață,
M-au purtat frumos pe poteci de dor ,
Doar că mi-au lăsat ,amprente pe față,
Şi pe ici pe colo ,fire albe-n păr !

T Dumitru

In lumea mea

15 iulie 2019 ·

Opincile...

Tot îl roagă pe tăticul
Să îi cumpere opinci:
Nu o săptămână, două,
Nu o lună, două, acolo..
Dacă socotesc eu bine,
Lunile ar fi.. vreo cinci!

Însă chiar de prima dată
Când flăcăul cu pricina
Gospodarului îi cere
Să îi cumpere ce-am zis,
Tatăl i-a cerut lui Gheorghe
Ca să vânture grămada
Cea de grâu din podul casei
Și flăcăul a promis!

Deci de câte ori tăicuța,
Cu un zâmbet sub mustață
Își mai întreba băiatul
De a fost sau nu activ,
Mincinosul de Gheorghiță,
Chiar de-n pod nu se urcase,
Fără să se înroșească..
Răspundea afirmativ!

După luni și luni de zile
Care au trecut în grabă,
Iar opincile, Gheorghiță
Nicidecum nu le-a primit,
Într-o bună după-amiază
Tatăl își luă feciorul
Și în podul cel fierbinte
Împreună s-au suit..

Când ajunseră acolo,
Badea înhăță lopata
Și cu zâmbetul pe față
Se-apucă de vânturat,
Iar Gheorghiță, de căldură
Și din alte mici motive,
Era roșu tot la față,
Fâstâcit și speriat..

Când aproape să termine,
Obiectând că nu mai poate,
Gospodarul cu pricina
Sprijinindu-se-n lopată,
I-o întinde-apoi lui Gheorghe,
Că-i mai tânăr, pasămite,
Și îi cere o favoare:
"Ia-o și termină, tată".

Mincinosul de Gheorghiță
Prinde-aiurea de lopată,
Căci s-o zic pă aia bună:
Nici nu știe cum s-o țină,
Dar cu multă osteneală,
Gâfâind de oboseală,
Pân' la urmă vânturatul
Reușește de-l termină..

Când aproape de-ncheiere,
Înfigând în grâu lopata
Și simțind ceva mai tare,
El se aplecă să vadă:
Scormonind în grâu cu mâna,
Gheorghe scoase la iveală
Chiar opincile visate..
De emoție.. să cadă!..

În tăcere îl privește
Cu blândețe părintească
Tatăl pe Gheorghiță, care
A umblat cinci luni desculț..
Nu îl ceartă, nu-l lovește,
Nici măcar nu se încruntă,
Ci atâta îl întreabă:
"Vezi, de ce nu mă asculți?"..

Dragii mei, povestea asta se termină chiar aici.
Cei mai mari să o citească dacă vor și celor mici
Fiindcă eu învățătură pentru toți în ea am pus,
Căci opincile nu-s alta decât harul lui Iisus.
Tatăl este Însuși Domnul, grâul, ale Lui porunci,
Iar Gheorghiță noi, creștinii,.. înțelesu-m-ați atunci?..