Bătrânețe amară...

După ani de chin și greu...
I-a rămas doar Dumnezeu..
Astăzi...nimănui nu-i pasă..
De are de pus pe masă..
Stă cu teamă și se întreabă...
Oare cum va fi la iarnă.?.
Lemnele sunt prea puține..
Pensia nu ii ajunge..
Trăiește în sărăcie..
În întuneric și în frig..
N-are bani pentru pastile..
Abia își ia câte un covrig..
A muncit o viață întreagă...
Iar acum la bătrânețe..
Sărăcia ...boala...teama..
Îi m-ai dau...binețe ..
Cei ce i-au promis de toate..
Au uitat când au plecat...
A fost bună...bătrânica..
Doar când i-a votat...
Dar ea nu e supărată..
Fiindcă știe că odată...
Fiecare după faptă..
Va primi...răsplată.
Aplecată în toiag..
Spune în gând o rugăciune..
,,Doamne..vino in al meu prag..
Căci te am numai pe Tine!"
Maria Pintican...
E strigător la cer ...
Cum poți tu...tu cel ce ai fost ales de oameni să te așezi la masă...să faci cumpărături...să pleci in vacanțe...
Cum?
Chiar nu vă e milă?
Sunt milioane de bătrâni în această țară care trăiesc de azi pe mâine...în frig și în întuneric...flămânzi...bolnavi...
Chiar nu aveți milă?
Chiar nu vă e teamă de Dumnezeu?
Sunt milioane care muncesc și trăiesc cu salariul minim pe economie..
V-ați pus măcar o zi în locul lor?
Nu...cu siguranta..
Dar..in curând...veti veni să bateti în porți și la ușile oamenilor...
Si toate astea pentru că nu aveti rușine ...bun simt...demnitate..milă față de aproapele vostru..
Într-o zi...veti plăti pentru lacrimile și durerile atâtor milioane de oameni care trăiesc în sărăcie..
Ce folos că aveti de toate și nu il aveti pe Dumnezeu..
Sunteți mai săraci decât noi..

Aș pleca...

Aș pleca în lumea unde, nu se războiesc bogații,
Unde oamenii sunt sinceri și toți se iubesc ca frații,
Unde soarele și luna sărută cu drag pământul,
Iar bărbatul și femeia își respectă jurământul.

As pleca acolo unde, banul nu are valoare,
Unde nimeni nu te-ntreaba cât ai strâns în buzunare,
Unde pacea și iertarea se unesc cu armonia,
Iară omul și natura își arată măiestria.

Unde visele-s aievea și se nasc din lucruri simple,
Unde valurile mării te mângâie pe la tâmple,
Unde plouă cu iubire și pământul înflorește,
Unde noaptea e ca ziua, iar apusul strălucește.

Într-o lume de poveste, unde nu există ură,
Unde omul dăruiește dragoste fără măsură,
Unde-i leagăn curcubeul, unde stelele sunt flori,
Ce ne mângâie privirea, în mii și mii de culori.

As pleca în locuri unde, nu există-ngrijorare,
Unde ziua cea de maine, o cunoaște fiecare,
M-aș întoarce doar când omul, va uita de tot ce-i rău,
Va fi drept și bun la suflet și va crede-n Dumnezeu.

autor Rodica Larie / O viață