luni, 25 noiembrie 2024

ROMÂNIE, ROMÂNIE..




de Preot Sorin Croitoru
 
Românie, fii atentă,
Nu mai crede-n tot ce zboară,
Nu te duce după fentă,
Că o "iei în freză" iară!

Până când votezi pramatii
Care știu să lingușească,
Și-ți dorești ca după gratii
Ce-ai votat să putrezească?..

Românie proletară
Ce asculți Salam și Guță,
De o dai din nou în bară,
Chiar că zic că ești prostuță!

România mea frumoasă,
Te implor: votează bine,
Sau măcar rămâi acasă
Dacă vrei, dar n-ai pe cine.

Țin la tine, Românie,
Și te-aș apăra cu dinții
Fiindcă ești sfințita glie
Unde-mi odihnesc părinții,

Unde mi-am primit ființa
Și îmi este rădăcina,
Unde am aflat credința
Și am cunoscut lumina,

De aceea la ureche
Îți șoptesc să fii atentă,
Căci minciuna-i “boala” veche,
Nu te duce după fentă..

duminică, 24 noiembrie 2024

NOROCOS PRINTRE VII SI MORȚI


            

Adrian PĂUNESCU
 
Aşa ar fi, până la urmă, drept,
Aşa s-ar împlini destinul meu,
Să mor strângându-mi patria la piept,
Cu ochii atârnați de Dumnezeu.

Nu e nimic mai important ca ea,
Chiar dacă o deprimă oameni răi,
Noi țara n-o putem negocia
Şi nu putem să fim sau nu ai săi.

Nu vreau să mor, dar, dacă e să mor,
Îmi pot găsi mormântul ideal,
În curtea orişicui şi-a tuturor,
Muntenie, Moldovă și Ardeal.

La Marea Neagră pot pieri oricând,
În valuri tulburi să mă îngropați,
Pe câmp, acasă, aş cădea râzând
Şi aş pieri cerbeşte în Carpați.

Am fost un norocos, printre cei vii,
Voi fi un norocos, printre cei morți,
O tară am avut, s-o pot iubi
N-am bâjbâit pe la străine porți.

Nici Dunărea nu e un amănunt,
O simt ca pe o linie de cont,
Cât este țara mea, şi eu mai sunt
Şi pentru ea mă pot jertfi pe front.

Eu, ca numărător, am stilul meu,
Pe-un numitor comun şi de neşters,
În rânduielile lui Dumnezeu
Intre Iubirea mea şi Univers.


Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog